Ceai de musetel cu lapte

Mai tine cineva minte povestea cu uimirea?
Daca nu isi aduce nimeni aminte, va upgradez eu rapid..
Ziceam de mult... (adevarul e ca nu stiu daca am scris si aici despre asta).. ca ma las uimita...
Ma las uimita de tot ceea ce imi ofera ziua.. de la primele secunde cand deschid ochii, pana cand adorm..
Si uite cum... viata continua sa ma uimeasca zilnic..
Ca sa intelegeti de ce acest post are titlul pe care-l are.. o sa va explic repede cum de vreo saptamana si jumatate mi s-a dereglat sistemul..
Cand am intrat in vacanat am recuperarat cateva zile dormind serios si mancand bine.. apoi au urmat ceva zile mai agitate.. de vreo saptamana si jumatea in schimb sistemul meu e dat peste cap, in sensul ca pana pe la 7 dimineata nu pot sa inchid un ochi, si de la 7 adorm si ma mai trezesc undeva pe la 5 dupa-amiaza,asadar cam pierd toata ziua... am incercat toate metodele posibile sa-mi revin, dar se pare ca pentru corpul meu ziua a devenit noapte si viceversa...
Nu-mi pot explica aceasta dereglare... dar incerc sa o combat cum pot eu mai bine, asadar am apelat la vesnicul ceai care ne este recomandat in caz de insomnie, combinat cu ceva laptic... retetei i se mai adauga ceva "Viata mea in arta" - Stanislavski.. si noaptea cat e ea de lunga nu fac decat sa citesc si sa beau ceai..
Efectul?? N-are efect metoda mea..dar incerc.. daca as fi o "blogaritza" adevarata acum v-as antrena cu rugamintea de a-mi trimite idei noi de tratare, dar cum intr-o saptamana incepe scoala sunt sigura ca o sa ma tratez din mers..
Cat despre modul in care viata ma uimeste iar..
Nici eu nu pot sa-mi explic, dar am acea agitatie despre care am mai vorbit noi, pe care o simt in piept si ma bucur ca am trecut iar cu brio de o pasa proasta care putea sa-mi strice definitiv sfarsitul de an. Dar cum cineva, undeva - are grija si de sufletelel nostre... o sa am parte de o stare sufleteasca foarte buna de revelion..
Si azi am invatat cat de important e sa apara in viata ta o persoana la timpul potrivit, nici mai devreme ca exista riscul sa nu vezi persoana respectiva fiind orbit de anumite alte persoane care cu vreme isi pierd farmecul incercand sa para interesante.. dar nici prea tarziu cand e posibil sa te prinda intr-o pasa mult prea deprimata..
Si in viata mea a aparut acea persoana care fara sa stie si fara sa stea prea mult a reusit sa ma faca sa zambesc si sa uit fie si doar pentru cateva zile.. de toate framantarile de isi facusera culcusi in mintea mea..

Si cum in dupa-amiaza asta plec din Bucuresti si nu ma intorc decat pe 2... adica la anu'
Va urez o petrecere frumoasa si uitati pentru cateva ore de tot ce va doare. tot ce va face sa nu dormiti noaptea, tot ceea ce va dezamageste.. de tot ceea ce va poate strica o noapte frumoasa...
Si sa ne revedem in 2008 cu vesti bune, cu multa veselie, sanatate, dragoste, reusite si pofat de viata..

Aceeasi Ana din 2006... 2007.. soon in 2008..

Cu dor...

As vrea sa debiteze mintea mea acum ceva interesant, ceva care sa te convinga sa citesti fiecare cuvant din postul asta.
Numai ca mintea mea la ora asta e ori prea obosita - ori prea odihnita sa debiteze asa ceva, asa ca o sa ma multumesc cu simpla-mi sinceritate, care sigur o sa-l tina pe Soso cu ochii pe ecran pana la final .

Nu stiu daca ti se face vreodata dor de Andreea Esca, dar mie mi se face.
Da, sunt zile cand stau acasa si nu fac decat sa ma bucur de faptul ca stau acasa; si atunci ma uit la televizor la toate prostiile si brusc nu stiu de ce mi se face dor de Andreea Esca... si de stirile ei de la ora 7...
Sau nu stiu daca ai simtit vreodata nevoia sa te invarti...
Da, ca atunci cand te ridica cineva in brate si te invarte tare, tare, tare... si bineinteles tu tipi, si ii spui sa te lase jos..
Eu recunosc ca simt uneori nevoia sa fiu invartita de cineva, sa ma tin de gatul lui si sa mor de frica...
Sau.. nu ti-e dor cateodata de zilele de vara cand mergi la mare si nu ai chef sa intri in apa, dar cu tine sunt niste nebuni care vor neaparat si te supui - cu lene maxima - majoritatii.
Si in apa te acomodezi cu greu, normal ca apa e prea rece, numai ca ei s-au deapartat deja cam la 10 metri de tine si te striga... si te chinui sa razbati in apa rece.. si ajungi la ei, incepe sa-ti placa in apa, incepi sa ii stropesti, incetul cu incetul iti uzi si parul, ce mai - te bagi cu totul la fund si incerci sa ii prinzi de picioare pe cei de langa tine... normal ei inoata si reusesc sa-ti scape si vine unu' mai destept si cu toate ca pana acum ai stat cu capul sub apa, el insita sa te bage la fund si tu tipi si el se chinuie, si-l musti... si stati lipiti unul de altul, uzi amandoi si in spatele scopului de a te baga la fund, se asunde dorinta de a te tine cat mai mult in brate...
Parca atunci cand doua trupuri se ating in apa, nu e acelasi lucru cu simpla atingere a pielii uscate...
Nu va e dor de momente ca astea?
Pe toate astea intr-o forma sau alta, intr-o situatie sau alta, cu anumite persoane sau altele .. le mai putem experimenata..

Dar mie mi-e tare dor de momentele cand prietena mea cea mai buna, din generala, imi aducea biletele pe care scria "vrei sa fi prietena mea?"; sau de momentele cand ma pregateam sufleteste de ceea ce mi se parea un pas enorm ..primul meu sarut; mi-e dor de zilele de nastere unde jucam adevar sau provocare numai ca sa avem sansa sa ne sarutam cu "el"... mi-e dor de momentele cand simteam un gol in stomc cand diriginta ne anunta ca urmeaza o sedinta cu parintii.. mi-e dor de diminetile cand trebuia sa ma urc in autobuz cu un sac de vreo 4 kile plin cu manuale si caiete cu teme nefacute... mi-e dor de emotiile tezelor... de ascultatul la fizica dintra9a... mi-e dor de chiulitul in silencio..mi-e dor de excursiile cu autocarul...

Toate aste nu mai pot fi traite.. senzatii, emotii, curiozitati, frici, bucurii, iubiri, suferinte, lacrimi si zambete.. toate astea s-au dus si nimic nu le mai poate aduce inapoi, tot ce avem de facut e sa le conservam bine si sa avem grija sa mai punem din cand in cand cate o amintire in albumul vietii..




P.S: No matter what my friends might say, I ain't missing you... at all..

Timpul...

Sunt intrebata ce fac si ma ascund in ultima vreme in raspunsul : "ma bucur de sarbatori".
Ar fi frumos sa fie asa...
In jurul meu meu toata lumea e intr-o permanenta depresie si trebuie sa ai nervi de fier sa nu pici si tu intr-o relativa depresie.
De cand ma stiu imi place sa plec de la niste ipoteze naive, nu-mi place niciodatata sa vad dezastrul dintr-o situatie sau rautatea dintr-un om, am obiceiul sanatos sa plec mereu de la ipoteza ca dracu nu e asa negru si daca e - cel mai probabil are treaba in alta parte decat viata mea.
Am zis "obiceiul sanatos" pentru asa am impresia ca reusesc sa conserv o parte din mine si sa ma feresc de asaltul de energie negativa, care se afla peste tot mai nou.

*De ce nu uitati de Sarbatori ca v-ati certat cu mama, tata, sora sau catelul?
De ce nu incercati sa nu va mai ganditi ca nu a mai sunat de o saptamana, si sa puneti voi mana sa sunati?
De ce nu incercati sa trimiteti voi primul mesaj, fara sa va mai gandti ca nu e bine asa, ca e sub demnitatea voastra sa faceti primul pas?
De ce nu incercati sa va bucurati de bradul de anul asta, ca voi ramaneti in casa - dar el pana de boboteaza trebuie sa plece!
De ce nu incercati sa dati ceva mai multe sanse celor din jurul vostru, sa nu-i etichetati, sa le dati sansa sa va arate ca gresiti cand ii priviti cu ochi rai?
De ce nu incercati sa vedeti in situatiile din viata voastra partea frumoasa sau macar cea interesanta... sau macar iesirea?

Teoretic totul pare simplu, dar alta e ideea...

De ce naiba trebuie sa ne impiedicam zilnic de cate ceva, fara sa realizem ca pierdem timp valoros, timp in care puteam sa-i spun ca mi-e dor de el, timp in care puteam sa ma bucur de o bucata de cozonac fara sa ma gandesc cat ma ingras, timp in care puteam sa fac pe cineva sa se simta bine, timp in care puteam sa aflu ca sunt iubita, timp in care puteam sa zic ca am realizat ceva cu adevarat...
Nu, noi pierdem timpul plangandu-ne de mila ca timpul trece si noi nu facem nimic.
Get the point??
Si timpul ca timpul... dar sarbatorile s-au cam dus!

Fascinatia ma fascineaza fascinant si am ajuns sa fiu fascinata de tot ceea ce fascineaza si nu e neaparat fascinant...

Mai nou ma las foarte usor fascinata.
Ma fascineaza de exemplu vremea de afara. Recunosc am fost martora la ninsoarea de acum mai bine de o saptamana, dar de atunci Bucurestiul e acoperit cu un strat subtire de zapada ce nu se mai topeste, ca sa nu va mai zic ca peisajul de mai sus a fost fotografiat acum 20 minute in fata blocului meu nu la munte...

Da.. ma mai las fascinata de mirosul de brad ce a impanzit casa..
De fata lu' Funny cand stie ca il scoate mama la plimbare..
Ma las fascinata de camera mea, pe care am impresia ca n-am mai vazut-o de luni de zile si incep sa ma simt ca ascasa... cu toate ca si in timpul scolii tot aici locuiesc..
Ma las fascinata de ideea de sarmale, care nici nu au inceput sa fie gatite la mine in casa, dar cu siguranta dupa 12 noaptea se vor afla la mine in stomac.
Ma las convinsa ca e Craciun, ca trebuie sa fie strazile luminate si copii fericiti.
Ieri eram cea mai pesimista din parcare, preziceam un Craciun ratat si asta nu pentru ca imi doream asa ceva ci pentru ca imi lipsea acel ceva.
Azi l-am gasit... stiam ca e vorba de o liniste interioara pe care mi-o cautam, dar nu o gaseam in agitatia semafoarelor si a claxoanelor...
Si ceea ce mi-a placut si mai mult a fost ca am gasit un articol in sapteseri in care o anume Sasha (nu ma intrebati cine e) zice si ea cam ceea ce simt si eu.

O sa citez aici putin din articolul respectiv, articol datorita caruia sarbatorile mele si-au schimbat culoare...

"Ce sa-mi doresc, daca as putea sa imi pun o singura dorinta?
Si brusc, STIU. Acum in clipa asta, imi doresc sa pastrez pentru totdeauna linistea si zambetul asta interior, pe care le simt de ceva vreme. Nu mi-e adrenalina, nu mi-e torent de sentimente si de pasiune, nu mi-e viata traita la maximum... dar macar e pace. E ca si cum as fi nu fierbinte, nu inghetata, nici macar rece, ci ... calda. Ma uit in jur, ma uit la toti si la toate, ma uit la trecutul meu , ma uit la viitorul meu, ma uit cu detasare. Cu zambet. Si ma uit la prezent cu caldura. Asadar, daca as avea voie sa imi pun o singura dorinta, asta i-as cere eu lui Mos Craciun: liniste si armonie pe dinauntru. Eu bine cu mine. Si atunci n-as mai avea nici firici, nici indoieli, n-as mai cauta nici scuze, nici amanari. Ar fi totul in echilibru.
Si daca ne-am dori cu totii asta? Noi, bine cu noi insine...
Am spune atat de usor si de sincer: "Te iubesc!" si "Iarta-ma"... Si am ierta atat de usor , de repede si din toata inima... "

Pentru cei care au inteles ceva, s-au regasit, sau au avut macar rabdare sa citeasca tot, sper ca si-au gasit sau macar isi cauta linistea asta despre care tot vorbesc... zambetul si caldura care daca va vor trona in suflete, se vor vedea si in ochi...

Ma fascineaza atat de multe lucruri minunte pe lumea asta si tot ceea ce imi doresc e sa invat sa tin ochisorii larg deschisi oriunde ma duc si sa nu ratez nimic, sa vad cat mai multe locuri, sa gust cat mai multe, sa miros cat mai multe, sa alerg cat mai mult, sa dorm cat mai mult, sa iubesc cat mai mult, sa am curajul mereu sa recunosc cat mai multe, sa cunosc cat mai multi oameni, sa citesc cat mai multe carti, sa asculta cat mai multa muzica, sa vad cat mai multe filme, sa fac cat mai multe poze, sa am destul timp pentru toate...

Si in acest Ajun de Craciun o sa ma las fascinata de cat mai multe banalitati pentru ca cine stie ce ratez daca nu deschid ochii bine..

Despre iarna din noi

Sunt momente cand mi se face tare dor de copilarie.
De toate zilele alea in care nu stiam decat sa ma joc, sa cunosc lumea si sa invat cate ceva despre tot ceea ce oamenii mari stiau deja.
Mi-e dor sa-mi doresc sa cresc mare...

Mi-e atat de dor incat azi-noapte la patru si jumatate eram in fata gradinitei mele... lacrimile ce-mi curgeau pe obraz nu puteau fi controlate... si stateam sa ma gandesc ca as vrea sa pot sa am o telecomanda a timpului si sa pot sa dau timpul inapoi si in loc sa stau aici sa imi scriu gandurile sa fiu in bratele mosului la serbarea de Craciun si sa-i spun o poezie pe care am repetat-o ceva saptamani.
Mi-e dor de atat de multe locuri in care obisnuiam sa ma duc cand eram mica si acum cand trec pe acolo am o senzatie de siguranta, am senzatia ca nimeni si nimic nu ma poate atinge ...
Mi-e dor sa fie iarna si sa numar zilele pana la venirea mosului.
Mi-e tare dor de momentele de emotie cand ne apucam sa impodobim bradul, sau de secundele cand simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare cand vedeam cadourile sub brad..

Astazi astept iarna...si imi incalzesc sufletul cu amintiri ce se strang in fiecare zi...
Fericirea nu creeaza altceva decat amintiri si in fiecare zi nu fac decat sa incerc sa-mi fac cat mai multe amintiri care sa-mi incalzeasca iarna..

Poate ca toate motivele pentru care zambesc si simt ca imi circula sangele prin vene se regasesc intr-un capuccino baut la doua noaptea vis-a-vis de facultate, unde beculetele si globurile, combinate cu caldura emanata de o mica soba pe gaz faceau ca totul sa para un cadru luat dintr-un film ce se difuzeaza inainte de Craciun la tv, unde actorii nu-si spun multe, dar le citesti bucuria in ochi. Eu una eram bucuroasa si parca nu mai conta nimic altceva si orice factor extern parca murdarea obiectivul camerei ce filma ascunsa intr-un colt...

Stiu bine ca nimic nu o sa mai fie azi asa cum a fost ieri, pentru ca nici maine nu are cum sa fie cum e astazi.. dar vreau sa am puterea sa pastrez in mine bucuria data de capuccino si entuziasmul unei plimbari cu 50km/h prin Bucurestiul inghetat de ora cinci dimineata... si de cele "zece intamplari ciudate... si piticii din poveste"






~~Si acum Soso zice: "o sa-ti treaca"~~

O poveste

Povesti se scriu in fiecare zi.
Unele povesti se inregistreaza in fiecare zi pe versuri si pe ritmuri, in cadre si secvente, dar parca n-au acelasi farmec...
Povestile adevarate se scriu pe foi de hartie ratacite pe birouri pline de praf.
Se scriu in suflete tinere, pe buze prea moi si in ochii prea blanzi ai fetei ce mai crede inca in povesti.
Fata aceea....
Ea are buzele inca fragede si spera ca privirea ei... sa spuna intr-o zi o poveste.
Ea nu stie inca, dar toata lumea ii citeste povestea in ochii.


Poveste e banala...
Un el si o ea, asa cum toate povestile incep.
Inceputul.... asa cum incep povestile ...
Candva, undeva ...
Intr-un sfarsit de vara calduroasa, cand nu stii daca sa-ti iei cu tine bluza cu maneca lunga pentru seara...
Un banut, un zambet, multe priviri, un fior ce strabate fiecare por si speranta ca se vor revedea in toamna ce avea sa vina.
Si asa a fost.. nesperate dorinte si ganduri ascunse... o toamna ciudata si plina de viata ... povestea continua asa cum se intampla si-n viata, cu bune si cu rele... neinteresanta fata de cum a inceput...
Si aveau sa se iubesca, sa se certe si sa se ierte, sa fuga unul de altul si sa se tina in brate strans...
Si aveau sa-si zica atatea... secrete si bancuri, planuri si orare... povesti cu sfarsit fericit...
Si aveau sa planga impreuna si sa rada, sa danseze si sa cante, sa urle si sa coloreze lumea in culorile lor preferate.
Aveau sa transpire impreuna si sa stea imbratisati pana ce soarele rasarea pe cer.
Aveau sa lucreze si sa invete impreuna, sa fie despartiti de toti cei din jur si sa se impace in secret.
Si aveau sa tanjeasca dupa ce credeau ca au pierdut, dar aveau sa afle ca nu au pierdut nimic ca povestea acum incepe...
... poate ca aveau sa se tina in brate in seara de Craciun, sa-si jure iubire pe viata si aveau sa stea imbratisati ani de zile , aveau sa se duca la altar si sa aiba copii.
Toate Craciunurile si le-au petrecut impreuna, nu stiau ca mai exista si alti oameni in jurul lor, nu le pasa...
Si ca in orice poveste poate au trait fericiti pana la adanci batraneti...

Dar asta e doar o .. poveste.. ca altfel nu i-am mai spune poveste ar fi doar o stire.

Si stirile sunt prea dure si prea la obiect.
Stirile ne trezesc la realitate...

Sa lasam povestea sa fie poveste... si ca in orice poveste nu uitati ca exista si un sambure de adevar.
Ca e doar un sambure asta va garantez eu, sa-l gasiti e mai greu...

Un alt post care nu poate fi citit decat cu ..melodia de mai jos! Good luck

Cerem catre cer sanatate - si atunci cand suntem sanatosi nici nu realizam asta, ni se pare ceva normal.
Apoi ne imbolnavim si dam vina pe divinitate pentru asta, fara sa ne gandim nicio secunda ca noi eram cei care tebuia sa avem grija de sanatatea noastra.
Speram sa ne gasim marea dragoste - sa vina intr-o zi cineva in viata noastra si sa ne transforme toate zilele in povesti; si vine cineva si totul e perfect numai ca nu stim sa pastram ceea ce am primit si incep certurile, despartiri in care imploram divinitatea sa ni-l aduca inapoi si impacari dupa care uitam tot chinul si toata suferinta si o luam de la capat.
Suntem pusi in fata examenelor - si imploram divinitatea sa ne ajute, si-i promitem ca daca trecem si de examenul asta ne vom comporta exemplar si o sa folosim fiecare secunda din cate mai avem pentru a valorifica sansa data...nu trece mult timp si ne plange de ceea ce am primit.
Ne dorim lunar sa murim atunci cand suntem in situatii de stress, dar cand ni se spune ca nu mai avem sanse de viata consideram ca ni se face o nedreptate.
Parasim oameni care ne iubesc fugind dupa altii care nici nu ne vad, preferam sa alergam dupa cineva care ne ignora si sa suferim decat sa stam langa cineva care si-ar da si viata pentru noi.
Ne chinuim nopti intregi sa luam examene si atunci cand suntem acceptati la facultate, chiulim si nu invatam in sesiune...
Da astia suntem noi..oamenii...
Dar cum ar fi sa incercam sa ne bucuram de momentele in care suntem sanatosi tun, sa iubim la cote maixme si sa ne abtinem cand avem ceva de reprosat si am putea sa ranii pe cineva drag, sa fim sinceri cu cei din jurul nostru, sa avem o lista cu prioritati si sa o respectam ..
Sa iubim, sa respectam, sa nu mancam cu mana, sa nu inselam, sa nu injuram, sa nu ne prefacem, sa nu mintim, sa nu uram, sa nu fugim...
Imposibil..n-am mai fi oameni - si cine zice ca e posibil viseaza cam mult..
Si cu toate astea ce ne costa sa incercam in fiecare zi sa fim asa, sa ne bucuram de fiecare moment din viata..
De ce pierdem timpul asteptand Craciunul, cand tot timpul in care il asteptam e un timp pierdut...
Hai sa nu mai asteptam nimic si sa incercam sa valorificam fiecare minunt, fie ca stam in casa, in trafic sau la scoala..
Sa avem curajul sa ne recunoastem iubirile si sa ne asumam faptele pe care le facem.
Sa mergem sa ne facem toate analizele ca nu cumva sa aflam prea tarziu de vreo boala din noi.
Sa ne implicam in cat mai multe proiecte ca sa dormim cat mai putin..
Sa nu ne lasam batuti niciodata, si atunci cand suntem la pamant sa avem curajul de a cere ajutor..

....

Era doar o sugestie.. si eu incerc sa-mi impun sa vad lucrurile asa cum le-am scris mai sus.. trebuie doar sa avem destul curaj...

Update...sau "sunt putin revoltata da-mi trece"

A venit vacanata.
Aveam nevoie de ea.
Mult somn, multa mancare, televizor, comp, carti, dvd-uri, muzica.
Fara trafic, claxoane, centura de siguranta.
Liniste, somn... si o mica ordine prin camera si prin ganduri.
Atunci cand esti in mijocul furtunii nu prea gandesti, incerci sa te adapostesti, sa gasesti o solutie pe moment, dupa ce furtuna trece, gandesti totul la rece si vezi ca puteai sa gasesti si alte solutii mult mai bune si mai avantajoase.
Cam asta fac acum, vad totul detasat, gasesc solutii si ma bucur ca am si eu timp sa-mi pun in ordine gandurile.
Situatiile din viata mea sunt care mai de care mai complicate la prima vedere si foarte simple la a2-a..
Cred ca am nevoie de mult somn...
Un scurt bilant al ultimelor doua luni?!
Nimic mai simplu.
La facultate totul chiar a fost fabulos, cu urcusuri si coborasuri, cu momente de vis dar si cu momente de neputinta. Important e ca am trecut cu bine de primele examene din viata de studenta. Ba mai mult ma gandeam cu nostalgie la temele de vacanta din timpul scolii, din fericire am primit si noi asa ceva... deci sunt incantata ca am o treaba. :))
Prieteni... am invatat in anii trecuti, ca prietenii vin si pleaca si ca raman langa tine doar cei care te merita si pe care ii meriti.
Cam asa e si pana acum cu prietenii mei. Mi-am facut cativa prin facultate, dar asa naiva cum sunt am uitat sa ma uit de doua ori inainte sa-i numesc prieteni, si am dat-o iar in bara, nu la fel de grav ca in alte dati dar destul cat sa ma faca sa deschid bine ochii.
Asa ca acum am o buna prietena care mi-e tare draga si cu care desi nu ma vad foarte des cand ne vedem ne zicem tot, si cu care imi place foarte mult sa lucrez; am un coleg de grupa la care tin foarte mult si cu care vorbesc pe holuri tot ce vrei si ce nu vrei, ne consiliem reciproc - iar cand am neovie de un sfat fac ce fac si ii adun pe amandoi si ii pun sa se gandeasca.
Mai sunt persoane care imi sunt foarte dragi dar asa cum ma stiu eu pe mine daca cineva nu trece de la stadiul de amicitie la stadiul de prietenie din proprie initiativa, eu nu sunt omul care sa intre in viata cuiva fortat.. ba din contra de multe ori ma exclud din cauze prostesti care se dovedesc mai apoi doar niste simple speculatii pe care le fac doar din dorinta de a nu deranja.
Mai exista bineinteles si persoane pe care nu le suport, sau persoane despre care la inceput aveam o parere proasta dar in timp s-a dovedita gresita si cu care acum ma inteleg tare bine...sau persoane pe care sunt nevoita sa le salut, sa stau cu ele la aceasi masa, ba chiar sa ma comport dragut si prietenos .. stiu nu e corect dar din pacate cam asta e supravietuirea in societate, daca ar fi dupa mine nici nu le-as saluta pentru ca imi provoca scarba oamenii prefacuti si rai.. numai ca din pacate trebuie sa fac frumos ca sa nu provoc discutii interminabile... asa cum am facut de prea multe ori cand am fost sincera si am zis lucrurilor verde-n-fata.
Gata ca devin revoltata si intram in alte discutii :D

Asta a fost un mic update... din fericire o luna o sa tot am timp sa stau in casa, sa dorm, sa mananc si tot ce am zis mai sus..si cu ocazia asta o sa mai si scriu cate ceva pe aici pentru ca am foarte multe pe suflet..astept doar sa ma linistesc ...

Un inceput de vacanta odihnitor...

Nup...

Nu mi-e bine.
Si atunci cand nu mi-e bine scriu: in caiete, pe carti, pe reviste, pe telefon si atunci cand apuc si aici ,pe bietul meu blog pe care ma mai chinui sa-l mai tin in viata.
Mi-e frica!
De ce?
De faptul ca nu stiu ce se inatmpla cu mine.
Traiesc in mii de parti si nu imi gasesc puterea sa ma adun intr-un fel sau altul.
La scoala incerc sa ma concentrez, pentru ca de asta am cea mai mare nevoie.
Apoi incep sa ma pierd in probleme ce dor, probleme ce mi-au fost create fara sa-mi dau acordul.
Mi-e dor de prea multe persoane.
In zilele cu ploaie parca imi aduc aminte de toti cei pe care nu i-am mai vauzt de mult timp.
Si ... ma gandesc ...
Candva ei erau totul pentru mine, asa cum alte persoane au devenit totul pentru mine; dar timpul ne-a despartit si ne-a rupt in asa hal in cat nici un mesaj nu ne mai trimitem..
Precum vedeti ma gandesc in prea multe parti ...
Iubesc, urasc, mor in fiecare zi si renasc cu fiecare secunda cand ma uit in ochii lui.
NU stiu ce e cu mine, nu am curaj sau poate am prea mult.
Nu vreau sa mai gresesc si cu toate astea, gresesc in fiecare zi cate putin si ma pierd eu pe mine intr-0 lume total necunoscuta si nu am curajul sa pornesc sa ma caut.
Putin absurde cuvintele mele, dar mi-e prea greu sa descriu in cuvinte ceea ce mi se inatmpla.
Sunt ca o barca in mijlocul ocenaului si am cam fost prinsa de furtuna, si acum oricat as incerca sa vaslesc tot nu fac nimic , astept sa se linisteasca furtuna cat de cat... caci soarele clar trebuie sa rasara intr-o zi.
Nu sunt chiar asa depripata pe cat par.
Sunt doar speriata, nu inteleg ce mi se intampla si ca la orice film prost, nici subtitrarea nu ma prea ajuta....

"Pentru voi... cele doua femei ale mele"

About stars...

A trecut ceva timp de cand n-am mai scris nimic...
Numai ca timpul si noul stil de viata m-au schimbat complet.
Mi-a zis cineva ca era obisnuit sa intre pe mess si eu sa fiu mereu acolo...
E adevarat ca nici inainte nu stateam prea mult pe la comp, dar macar aveam puterea sa-l deschid, acum nici asta nu mai pot sa fac.
Dar nu ma plang, consider ca e mai bine asa.
Ce sa zic, a inceput de o luna si ceva facultatea deja, si am trecut prin atat de multe incat in fiecare zi ma intreb ce ma mai poate soca, si uimitor in fiecare zi ma mai uimeste cate ceva.
Incep sa ma cunosc asa cum pana acum nu am facut-o si incep sa realizez cat de superficial priveam inainte in jurul meu.
Mi-e bine..
Invat in fiacare zi sa am incredere in oameni, sa ascult, sa ma implic, sa rad ...
Si e tare bine...
Au aparut si oameni noi in viata mea, oameni la care tin extraordinar de mult si langa care in fiecare zi stau cel putin 8 ore si impreuna parca invatam sa mergem, sa vorbim si poate chiar sa zburam... asa cum numai noi am putea sa o facem....

Acestea fiind zise..o sa mai scriu cand o sa mai simt nevoia.... pana atunci... traiesc la maxim secunda ce mi se da ...

Asa-i in tenis....

In ultimul timp am vrut de mai multe ori sa scriu cate ceva numai ca oboseala, lipsa timpului m-au oprit.
Numai ca stiti ce?
Ma bucur ca sunt obosita, ca nu am timp.
Si ma mai bucur ca ma trezesc in fiecare dimineata fericita si plina de voie buna, hotarata sa fac din ziua ce o sa urmeze o zi perfecta.
Nu-mi iese mereu dar simplu' fapt ca incerc zi de zi ma mentine cu zambetul pe buze si cu o stare de spirit demna de invidiat...
De unde toata bucuria asta?
Pentru ca fac ceea ce imi place, pentru ca am cunoscut niste oameni minunati, fiecare special in felul sau, si de la care invat in fiecare zi cate ceva.
Si aici nu vorbesc doar despre niste profesori minunati ci si de niste colegi fantastici.
Trecand peste aceste detalii tehnice... ma bucur ca am iesit din starea de lehamite in care ma aflam.
Ma bucur ca iubesc nebuneste si nu trebuie sa o zic sau sa o arat, ca am voie sa zambesc fara sa fiu intrebata de ce o fac, ma bucur ca am invatat ca: a fi un om bun inseamna in primul rand sa ai ochii deschisi si sa privesti in jurul tau...dar mai ales sa incerci si sa intelegi ceea ce se inatmpla in jurul tau.
Am invatat ca nu orgoliul te face un om mare ci ambitia, si astia sunt doi termeni diferiti.

Cantecul perioadei: John Lenon - Imagine...
Just imagine... :)

Am observat ca am scris destul de rar aici atunci cand am fost fericita si implinita..uite ca scriu acum ...si daca e asa ..sper sa nu mai scriu niciodata si sa raman asa pentru totdeauna...
Dar cum stim cu toti ca nu se poate...
Pe data viitoare...

P.S: recitind randurile de mai sus am observat ca nu am prea avut logica in ceea ce am scris... iertati-ma si daca vreti logica eu zic sa cautati in posturile anterioare unde scriam cand eram lucida...acum visez...nu ma deranjati e prea frumos....

40...

Pentru cine nu a vazut filmul...
E un "must"
Dar ca sa nu mai lungim vorba de acum patru zile mi-am propus sa o iau pe urmele personajului principal.
In mare mi-am interzis orice contact cu o persoana de sex masculin.
Sarut, atins mai mult decat imi cere scoala zilnic, cat despre alte activitati de gen nici nu se punea pana acum problema deci nu o sa se puna nici de acum (pentru curiosi).
Scopul sa trec de cele 40 de zile.
Tema sa respect regulile cu exactitate.
Miza inca nu am gasit-o dar o caut intens :))
Imi testez ambitia, puterea de a putea rezista in anumite momente.
Va rog numai sa nu incepeti cu pariuri ca-n film pentru ca daca ar fi doar cele enuntate mai sus ar fi prea usor, ca pana la urma de luni de zile nu mai am nicio treaba cu partea masculina din viata mea, dar mi-am propus nici sa nu ma mai las bagata in flirturi sau faze d'astea "din vorbe".. "din priviri"...
Cine stie cunoaste :))))
Acestea fiind zise va zic eu mai multe alta data despre ce mai e nou in viata mea.

Fotbalu' ?

Am stat si m-am gandit serios la subiectul asta.
Fotbalul e un joc absolut cretin, niste barbati in toata firea stau si se alearga 90 de minute pe teren ca sa prinda o minge si s-o bage in poarta adversa.
E cat se poate de pueril....
Dar oare doar asta e fotbalul??
Neah...
Bani, putere, orgoliu, afaceri murdare.
Si mai sunt... microbistii.. care savureaza fiecare pasa, gol etc.. fara sa realizeze pe moment penibilitatea jocului in sine. Oameni care dau bani ori pe bilete, ori pe seminte, pe tot felul de suveniruri cu numele echipei preferate.. dar exista si unii care se tatueaza sau chiar strabat o lume intreaga pentru un anume meci...
Acestea fiind spuse ca dupa fiecare meci in care sunt dezamagita de scor ma revolt asupra mea ca am puterea sa stau 90 de minute in priza si sa tip la goluri sau sa injur la ratari....
Acestea fiind spuse...again... dupa ce am recunoscut ce a fost de recunoscut ma culc linistita si abia astept un meci viitor sa o iau de la capat.

Night 'ol

Despre maine

Vorbesc despre maine si e azi deja.
Si daca nu vorbim despre maine, pentru ca nu mai avem cum, sa vorbim asadar despre.. astazi.
Ieri totul era roz..
Ce minciuna infecta.
Nimic nu e roz si nu pentru ca rozul nu mai vrea sa fie roz, ci pentru ca momentan m-am cam suparat pe roz si l-am facut albastru.
Pentru ca nu mai am rabdare sa fiu roz.
Pentru ca nu mai am putere.
Dar asta a fost ieri..
Azi totul o sa fie roz..pentru ca nu ma consider eu cine stie ce pasare phoenix dar cu timpul am invatat sa renasc din propria-mi cenusa...
Cine ma aude ma si crede, asta e partea amuzanta.

Asdara ,de ce naiba portocala are coaja amara si inauntru e dulce..sau acra depinde de unde o cumperi?

De ce naiba nu va machiati doar fata???

MACHIÁJ s. n. operaţie de grimare a unui actor, făcută cu scopul de a-i da înfăţişarea cerută de rolul interpretat; machiere. (<>maquillage)

Minunata definitie, dar unde scrie ca machiajul se aplica si pe suflet?
Va prostiti imaginadu-va ca sunteti interesanti, ca asta e singurul mod de a iesi dracu' in evidenta, nu aveti puterea sa ridicati o carte in mana si sa o plasati in dreptul ochilor, va e frica sa intrati intr-o librarie ca e prea mult praf si se naste in voi vreo alergie.
Mi-e sila de voi si de blogurile voastre in care aveti pretentia ca daca ati folosit 2 cuvinte mai complicate la auz, gata sunteti : "zei"...

Despre maine?
Maine e deja azi!
Si toata furia de ieri, azi a disparut... nu am folosit decat cateva randuri... si gata..totul e iar roz..
Maine.. azi.. incepe facultatea..
Sa fiu sincera pentru mine incep facultatile..
Sperante, vise, iubiri, planuri, ore, secunde, creme, apa, volan, retrovizoare, dorinta, motorina, curaj... el..despre el orice zic nu e bine, asa ca mai bine nu zic nimic, zic doar ca poate nici eu nu stiu sigur cine e el...sau poate stiu mult prea bine!!

Noapte buna..
And wb in my new pink- world...

Culorile unei nopti

Noaptea...
Noptile mele sunt nopti simple.
Candva cu mult timp in urma, noaptea era momentul in care ma simteam cel mai bine, ieseam in cluburi, bateam strazile pe jos si vorbeam tare.
Apoi noptile au devenit cel mai potrivit moment in care reuseam sa ma concentrez asupra materiei... asa ca toceam.
Cateodata pentru ca sa trec peste noapte aveam nevoie de intaritoare, alteori uitam de ele si noaptea trecea fara sa-mi dau seama, printre Rebreanu, Arghezi si Eminescu mereu combinati cu razboaie, Tepes etc...

Apoi au venit noptile de nesomn in care ochii nu vroiau sa se inchida, gandindu-ma neincetat la ziua ce avea sa vina, fie ca era vorba de un examen fie de o plecare....
In fine au venit noptile in care adormeam bustean, se pare ca oboseala are si ea un cuvant de spus in toate astea...
Astazi ... incerc uneori sa mai bat cluburile, dar parca nu mai sunt ce erau candva, sau poate nu le mai vad eu asa cum le vedeam candva.
Materie nu am inca de tocit, emotiile s-au dus toate, asa ca practic nu-mi ramane decat sa dorm linistita... dar nici asta nu pot, fara un motiv anume...
Asa ca ma urc in masina si pornesc prin Bucuresti, mereu cu acelasi gand : "sa am grija sa nu apara la stirile de la ora 5"...
Ajunsa la Unirea orasul pare pustiu, dar e momentul in care eu ii vad viata si parca il aud cum rasufla usurat dupa o zi plina.
Imi place sa merg pe strazile unde pe la 5.15 dupa-amiza e full...
Am facut ieri 1h si 40min din Romana pana la Bellu... noaptea nu imi trebuie mai mult de ... 10 maxim 15 min...
Iubesc orasul noaptea... si totusi.. poate nefiresc... dupa ce alerg prin Bucuresti, dupa ce ma intrec cu taximetristii sau cu pusti tembeli (ca mine) si dupa ce imi hranesc putin orgoliul meu de "femeie la volan"... ma retrag spre casa, unde strazile pusti nasc in mine o teama nefireasca, atunci dau muzica incet, uneori o inchid chiar.. si ma uit speriata in stanga si-n dreapta... sunt in masina mea inchisa perfect, teoretic nu am de ce sa ma tem... practic inima-mi bate mai tare, parchez si ma gandesc cat de inconstienta sunt si imi trec prin minte toate stirile de la ora 5 : "tanar de 20 de ani, mort noaptea la Unirea dupa ce s-a angajat intr-o intrecere cu masina" ; "tanara violata intr-un parc din capitala" ; "femeie omorata in plina strada" ; "fata jefuita si batuta"...
De ce ma expun, de ce nu ma baricadez in casa, de ce scot capul pe geam dupa ce se insereaza???
De ce?
Pentru ca intr-o zi chiar si producatorii, redactorii si prezentatorii stirilor de la ora 5 vor trece pragul cabinetului meu de consiliere psihologica si atunci le voi spune ca viata e frumoasa si ca 20,969 de oameni au murit pana acum 15 secunde astazi...si ca numarul lor creste de la o secunda la alta, dar cu toate astea noaptea e frumoasa si blanda...
Recitind tot ce am scris realizez ca pot sa par total ilogica, dar totul se naste dintr-o teama confuza legata de un oras plin de viata la orice ora din zi sau din noapte... un oras pe care-l iubesc si care imi ofera cele mai minunate lucruri din viata mea..
Si cum imi dau voie sa fiu cat vreau eu de ilogica nu ma condamnati asumati-va riscul de a va arunca ochii pe niste ineptii sau evitati sa mai accesati...hai ca a rimat nitel ...

Pentru oras, pentru noapte, pentru destin... si astazi.. pentru voi!

PoZe

Nu mai stim sa fim noi.
Invatam in fiecare zi cum sa pozam.
Si uitam sa zambim pentru ceilalti, nu pentru un obiectiv prafuit.

Am fost plecata ceva timp din Bucuresti, am sperat ca o sa ma odihnesc.
Dar ca multe alte planuri si asta a esuat, intorcandu-ma in Bucuresti mult mai obosita, dar cu ceva amintiri si noi sperante si planuri de viitor.
Astept cu nerabdare inceputul facultatii si sper sa nu fiu dezamagita.

Acum cred ca e cazul sa ma intorc la subiectul despre care am vrut sa va scriu azi.

M-am "plimbat" putin pe hi5 si am realizat ca suntem extraordinar de narcisisti.
Nu am ajuns la aceasta concluzie doar de pe hi5 dar a contribuit...
Asadar poze: poze facute cu telefonul, poze facute in baie, in oglinda, in intuneric, pe lumina, cu bluza cea noua, in oglinda de la lift, cu buzele rujate, cu adidasii cei noi, poze pe calea ferata, poze sepia, alb-negru....
Poze, poze, poze, poze, poze, poze, poze, poze...
Ce ramane dupa noi?
O poza undeva...
Pe o noptiera, intr-un portofel, pe un birou, sub o perna... si mai nou albume intregi.. pe net!!

Sa nu fiu considerata ipocrita cu cele scrise, recunosc ca si eu am un cont de hi5 si il mai acceasez din cand in cand, poate chiar il upgradez...
Numai ca trebuie sa invatam ca nu pozele fac diferenta ... ci faptele... o poza lucrata sau nu... o poza in care lumina a picat bine sau nu ... nu o sa te caracterizeze niciodata mai bine decat un simplu gest, privire sau cuvant... oricat ai poza de bine.


Pentru toti cei care traiesc pentru ca maine sa aiba ocazia sa mai faca niste poze pentru contul de hi5...uitand sa traieasca momentul...


P.S: ...am spus asta..dar prefer sa ma repet...
Obiectivul unei camere de filmat/aparat foto nu o sa poata niciodata sa redea nici imaginea si mai ales emotia pe care ochiul uman o traieste in fata unui om/apus/rasarit...sau in fata unei simple flori :)

Vorbim iar de schimbari...

Ohoho...cu siguranta am mai vorbit despre asta...
Dar ce sa-i faci.. scriu despre ce mi se intampla, despre ce traiesc, prin ceea ce trec, ceea ce vad, ceea ce imi atrage atentia etc..
Asadar, ca sa-i linistesc pe unii, da blogul asta e despre... mine!
Citindu-l orcine poate sa creada ca sunt probabail cea mai narcisista (un mod de a spune...) sau egoista..
Dar cred ca daca fiecare dintre voi si-ar expune un posibil jurnal...ne-am creea o imagine asemanatoare... asadar eu mi-am asumat acest risc, si toate bobarnacele aferente..si va dau totul pe tava... ma rog...acum serios vorbind..nu chiar totul :)).
Sa revin la ceea ce vroiam sa dezvolt azi, un subiect pe care l-am mai abordat :schimbarile!!!
Mie imi plac la nebunie, fie ca vorbim de schimarea de stil, de coafura, de masina, de telefon sau schimarea de prieteni, sau chiar viata!
Eu am ales sa fac cate putin..sau bine..ceva mai mult..din toate vara asta... si desi nu se incepe asa, am inceput prin a ma departa de cei care mi-au facut rau (am mai zis asta intr-un post recent, o repet..ca intre timp am mai curatat din agenda o tona de nume).
Apoi mi-am schimabt viata, am deja alte plaunri ceva mai indraznete...planuri care chiar au legatura cu viitorul meu si implicit cu viata mea in totalitate, si sunt planuri care se cer realizate; nu numai planurile au fost schimbate, dar si eu m-am schimbat, nu mai sunt fetita aia care are mereu chef de orice si care asculta pe orcine, am invata sa mai si refuz, am invatat ca in viata nu mergi de mana cu altcineva pana la capat, singura persoana pe care o sa o am pana la capat langa mine sunt eu- nu e narcisim e cruntul adevar!!
Si cine stie "noua Ana" e acum mai puternica,mai hotarata, mai abtitioasa, mai muncitoare ... mai deschisa la frumos decat la superficial...si mult mai directa.. (cu toate ca sa fim seriosi, din toate numai asta nu lipsea)...
Nu sunt altcineva, sunt doar eu...dar am crescut, am invatat din greselile..mele si incerc in fiecare zi sa invat cat mai multe din mers... ca la un moment dat...ceea ce a fost candva un schelet de om...sa ajunga un om adevarat...

Pentru toti ce au facut parte candva din Universul meu..nu pot decat sa le multumesc ca m-au ajutat sa invat cat mai multe... si poate candva o sa ma reintorc in vietile lor..si o sa le multumesc asa cum se cuvine...momentan...trec peste ei..nu-i calc..asa cum fac altii..eu doar ii ocolesc pentru ca asa e omeneste si..sanatos!!

Ceea ce urmeaza? Cu riscul de a ma repeta...un nou capitol de viata, oameni noi, o lume noua...si toate astea..pentru o noua Ana.. :D..
Cum zicea o persoana draga mie : "totul o sa fie bine! "

Noapte buna

A plecat intercity-ul meu

De mult..am spus ca viata e un tren.. nu am fost singura care a facut asemanarea asta, dar in fiecare zi ma conving ca asta e adevarul!
E ciudat cum oamenii ajung sa se transforme in niste simple cruci.. si ca ceea ce era candva o persoana pe care o iubeam, azi nu mai e decat o cruce unde te duci sa aprinzi o lumanare si unde speri ca cineva te vede!
E trist.. si poate cel mai trist e ca viata asa cum e ea plina de complicatii, plina de intrigi spectaculoase si de perioade de glorie sau declin...viata asa cum e ea, nu se sfarseste altfel decat intr-o cruce... si la final nu esti decat una din sutele de cruci pe care astazi cimitirul cere atat de multi bani!
Am inceput acel nou capitol din viata despre care am tot vorbit!
De data asta am ales sa il incep de una singura, pentru ca fie au fost persoane care m-au tradat intr-un mod sau altul, persoane de care m-am departat pentru ca simteam ca nu imi fac bine, sau persoane pe care le iubeam cu toata forta si poate de asta am preferat sa le las in urma, pentru ca oricat ai crede ca un om este potrivit pentru a sta intreaga viata langa tine, descoperi ca sunt unele detalii care fac totul si fara de care nu poti sa traiesti in pace si liniste langa respectivul/a.
Asadar am pastrat langa mine doar pe cei care m-au sustinut asa cum aveam nevoie nu cum considerau ei,care m-au acceptat, m-au sfatuit, au inteles ca sunt poate mai dificila, dar au vazut in mine ca nu pot sa fiu nici rea, nici egoista .. au vazut ca fac totul cu drag, cu dragoste si cu un foarte mare devotament nascut din pasiune..pasiunea pentru invatat, pentru cunoastere!!
Si uite cum..pornesc la drum cu speranta ca viata are un plan maret pentru mine, ca daca nu are mi-l fac eu; dar totodata plec la dum cu o vaga urma de regret pentru tot ceea ce am lasat in urma, dar sper si vreau sa cred ca nu gresesc cu nimic si ca nu o sa ma intorc din drum orice s-ar intampla, pentru ca eu cred ca daca cineva e facut sa ramana in viata mea... chiar viata o sa mi-l aduca inapoi intr-o buna zi, daca nu..probabil doar atat a trebuit sa stea in "trenul meu" si atunci nu pot decat sa pastrez bine amintirile si sa nu uit niciodata ca cineva a fost candva acolo!

E vorba doar de viata!

Inca o zi!

Pentru voi toti , asta nu e decat o zi obisnuita!
Poate pe parcurs o sa devina ceva special, sau poate o sa ramana doar "inca o zi"...
Pentru mine azi e o zi importanta!
Nu am scris niciodata, aici, inantea unui eveniment din viata mea, mereu am consemnat aici gandurile, parerile sau consecintele ...legate de evenimente la care am luat parte sau care m-au marcat intr-un fel sau altul!
Dar uite-ma azi, aici, in fata tastaturii, cu strugurii langa mine si numarand orele pana cand sper ca o sa ajung la facultate si o sa fie afisate rezultatele....
Sincer..am lacrimi in ochi acum cand tastez toate astea, pentru ca stiu in sufletul meu care e rezultatul si spre deosebire de voi toti eu nu incerc sa ma mint! Uite...de luni de zile toti au pe buze replica "o sa fie bine, iei examenul".
Vedeti voi...asta nu face decat sa-mi ingreuneze situatia, pentru ca am dezvoltat o frica teribila.
Daca o sa trebuiasca sa vin in fata voastra si sa va zic..."am picat".. eu nu stiu daca o sa fiu surprinsa dar o sa ma doara faptul ca voi ati vazut in mine altceva. Si sincer, nu imi mai pasa de ce parere o sa aveti voi, dar deja ma doare faptul ca nu numai voi ati crezut in mine, ci pana si eu ajunsesem sa cred in mine!
Dar acum... parca simt rezultatul..si nu e placut...chiar din contra!

Inca putin...

Lasati-ma sa-mi dau voie!

Vreau sa am voie sa rad.
Vreau sa am voie sa plang, fara sa trebuiasca sa dau explicatii.
Vreau sa am voie sa fug de lumea asta ..si sa ma intorc cu zambetul pe buze.
Vreau sa am voie sa ma indragostesc in fiecare zi de altcineva.
Vreau sa am voie sa traiesc doar asa cum imi dicteaza instinctele.

Lasati-ma sa rad, sa plang, sa fug, sa clachez, sa ma ridic, sa iubesc patimas si sa sufar.

Nu am nevoie de sfaturi...

Nu stiu sa pierd, dar invat in fiecare zi!

Nu stiu de ce trebuie sa ne ascundem zilnic sentimentele!
De ce trebuie sa ma mint pe mine si sa nu-mi permit sa iubesc pe cine vreau in modul in care vreau.
De ce nu ne dam voie sa fim sinceri unii cu altii, si mai presus de toate de ce naiba nu am voie sa tip atunci cand sunt fericita??

Azi sunt fericita, si cine stie..pana maine imi trece..sau chiar in juma de ora e posibil sa-mi treaca...dar nu vreau sa treaca clipa fara s-o consemnez, pentru ca nu vreau s-o uit.

Si de ce naiba dupa ce o sa cititi randurile astea o sa-mi cereti explicatii??

Oricum cred ca o sa fie prea tarziu si ... o sa uit despre ce am vorbit in blestematul asta de post!

:)

P.S: de ce trebuie sa raspund la telefon??

Si ingerii se indragostesc

V-am vorbit vreodata despre Rai?
Raiul ..
Cred ca toti ajungem in Rai si Raiul nu e altceva decat inceputul viitorului...
Cred ca in Rai ne cunoastem prietenii, in Rai ne cunoastem sufletul pereche.
Ce este viata ?
Doar un lung sir de cautari...
Ne cautatm prietenii, ne cautatm sufletul pereche.
Cand stim ca i-am gasit pe cei langa care stateam in Rai?
Atunci cand simtit ca nimeni si nimic nu poate sa ne mai desparta, atunci cand avem impresia ca stim totul unul despre altul , cu toate ca inca nici nu ne-am vorbit, si chiar si atunci cand ne vorbim avem senzatia ca stim deja tot...de ce? Pai simplu, le-am vorbit pe toate in Rai deja.
Cred ca aceasta cautare inseamna cu adevarat viata.
Poate ca scriu ganduri prea complicate, dar probabil e din cauza perioadei prin care trec...
Dar va sfatuiesc sa cautati in continuare, pentru ca nu vad ce alt rost ar avea viata...
Si pana la urma situatiile in care suntem pusi, nu fac altceva decat sa ne ajute..sa gasim ceea ce am pierdut in ..Rai!
Daca am gasit ceea ce aveam candva acolo, in Rai?
Nici eu nu pot sa stiu...un lucru stiu sigur... doar viata imi poate da raspuns la intrebarea mea...

Nebunie, extaz, curaj, credinta, putere, dragoste, trumf, generozitate!

Am mai spus nebunie??

Ne dam voie

Ne dam voie in fiecare zi sa suferim putin, ca sa nu uitam cum e sa fi nenorocit.
Ne dam voie in fiecare zi sa ascundem secretele altora, dar din pacate de multe ori acundem secretele noastre atat de bine, incat le si uitam.
Uitam sa iubim pentru ca ne tinem ascunsa dragoastea, uitam sa fim fericiti pentru ca nu ne dam voie sa fim fericiti. Aberez..
Si ce daca?
Daca nu iti place inchide pagina asta amarata.
Nu o sa inchizi nimic, pentru ca vrei sa vezi daca azi imi voi da voie sa fiu fericita, daca azi o sa-mi recunosc toate secretele, daca azi voi recunoaste: ca iubesc, ca sper, ca vreau, ca stiu ca pot...
Da, stiu ca pot, trebuie doar sa dau tot ce am mai bun.
Da, vreau pentru ca nu am curajul sa nu vreau, pentru ca daca nu as vrea m-as pierde in multitudinea de persoane fade pe langa care trec zilnic, si imi place sa cred ca azi eu sunt altfel decat ei, pentru ca da: vreau, pot si voi reusi intr-o zi.. si ziua aia din pacate nu o alegem noi.
Si da...iubesc...iubesc cum poate ti se intampla doar o singura data in viata, si imi place asta, imi place ideea ca nimeni nu stie mai mult decat vreau eu sa stie, si asa parca imi protejez dragostea, pastrandu-i astfel acel farmec pe care voi il cautati in iubirile voastre triste.
De ce totul se rezuma doar la iubire, curaj, vointa si putere?
Pentru ca asta ne face...oameni

P.S: Bafta Danutz (oricum esti tare), bafta: Roxana, Cristina, Stefania, Manuela si Elena...
De ce trebuie sa-i respectati pe copii astia? Pentru ca ei vor, au curajul sa spere, sa viseze, si sa faca orice ca sa isi transforme visele in realitate...
Pentru ca sunt oameni, nu umbre pe asfalt... fade si sterse...

Si cum toate au un motiv...

Trebuie sa gasim motive mereu.
Cand eram copii ni se dadeau motive sa mancam tot, sa mergem la gradinita, la scoala...
Apoi ni s-au dat motive sa promovam cu bine fiecare clasa, sa mergem constant la scoala, sa inavatam bine, sa trecem de examene cu capul sus si medii mari.
Cine iti da motivele astea?
Mama, tata, profii, colegii, societatea... si cand cresti indeajuns de mare.. chiar TU!

Trecand totul acum la persoana mea o sa fiu sincera cu voi.
Mi-am dat singura o mie de motive sa scap de Bac cat mai repede si cat mai frumos.
Il manii pe Dumnezeu daca zic ca media pe cate am avut-o nu a fost una rezonabila...
Dar poate nu stiti de ce am vrut sa trec cat mai repede peste asta, ca sa am motiv sa ma pregatesc pentru admitere.
Probabil deja cei mai multi dintre voi stiu ca peste mai putin de o saptamana o sa incep examenele pentru UNATC.
Dar cu siguranta va intrebati totusi ce motive am sa vreau sa intru la actorie, si pentru ce naiba ma tot lupt pe aici.
Si cum toate au un motiv... motivul meu e simplu... din dragoste!
Din dragoste pentru toate persoanele care isi pierd vara asta cu mine ca sa incerce sa ma ajute, din dragoste pentru o persoana care desi a plecat mult prea devreme de langa mine stiu ca acolo sus zambeste si incearca sa ma ajute, din dragoste pentru o meserie grea, in care daca nu esti cel mai bun, nu esti; din dragoste pentru o meserie unde ai bucuria de a vedea o sala intreaga razand sau plangand; din dragoste pentru o scena pe care vreau sa pasesc si pe care au pasit cele mai mari nume ale teatrului romanesc, o scena incarcata cu ani si pasi...
..si poate unul dintre cele mai mari secrete...din dragoste pentru o persoana, care nu stie, dar de ani de zile cand sunt in preajma sa.. simt ca lesin, inima imi bate de o mie de ori mai tare.. si caruia nu am curajul sa-i spun toate astea pentru ca stiu ca nu e altceva decat o dragoste imposibila; dar cine stie poate intr-o zi o sa ajungem sa jucam pe acceasi scena si cine stie poate daca nu personajul o sa recunoasca tot, o sa gasesc chiar eu puterea sa recunosc ca el este inca un motiv pentru care o sa dau tot ce am in fata comisiilor la admitere si sa lupt cu toate armele pentru a-mi castiga un loc in institut...

Aceste fiind zise cred ca astazi ati aflat deja mult prea multe despre mine...
Enough is enough..get out now
;))

P.S...am invata de la orele de psihologie..ca scriem cu roz ceea ce ne dorim... :)

Copiilor cu drag

S-au dus vremurile bune cand cersetoria era o arta bine pusa la punct .
Acum nu a mai ramas decat mafia din ce era odata bogatia sociala a Bucurestiului.
Au mai ramas rataciti si tristi: cersetorul care canta la vioara, cersetorul care spune prin prisma unui carton ca este regizor si cativa batranei la intrarea in biserici care iti mai smulg o lacrima cu infatisarea lor duioasa si atat de trista.
In rest minunatii copii ai strazii ,care oricat am incerca noi sa ne mintim - exista.
Si daca cu ceva timp in urma ma uitam la ei cu mila, acum nici asta nu mai pot sa fac, din contra ma abtin sa nu-i bat.
Pornind de la faptul ca ei sunt copii copiilor strazii de acum 2-3-6 ani... care au crescut prea mari sa mai fie copii ai strazii si s-au reprofilat in producerea si distribuirea progentiturilor pentru a ca nu cumva noi sa ducem lipsa de asa ceva, si bineinteles s-au reprofilat si in alte domenii ceva mai banoase.
Si daca pana acum am fost nemiloasa in ochii tai, draga cititorule, vreau sa-ti fac o marturisire, niciodata nu mi-a placut matematica asa ca te rog sa ma corectezi daca gresesc in cele ce urmeaza.
In vemurile de mult apuse de care am vorbit mai sus, se afisau la stop mame cu bebelusi, sau copii sarmani care iti cereau duios si cu un glas safarsit o mie de lei, din mila poate mai primeau si ei ceva de la tine, asta daca aveai o moneda la indemana. Ei iti multumeau si mergeau mai departe, asta fiind varianta favorabila lor, daca in schimb refuzai sa le dai sau pur si simplu nu aveai, mergeau mai departe cu rugamintile duioase pana cand se plictiseau si plecau.
Sa luam o zi aglomerata la o ora aglomerata in Piata Unirii - Bucuresti, orice sofer stie ca poti sta minute bune la un semafor. Sa zicem ca luam o medie de 25 de masini pe care un cersetor le prinde- un calcul simplu demosntreaza ca un cersetor ar scoate cam 25 de mii de la toate masinile...
Boon...sa zicem ca sta cam 4-5 ore (om muncitor)...pe ora sa zicem sa o sa prinda vreo 10 stopuri pline cu maisni...10X25= 250... 250X4ore=100...un cersetor bun...de calitate..care cere o mie de lei..poate sa scoata muncind serios aprox. 1.000.000 / zi
SI cum trebuie sa ma repet...aici vorbim de vremurile apuse...cand cersetorii inca mai cerseau...si noi inca mai dadeam ceva...

Azi treaba nu mai sta asa...e o epoca moderna in care lumea e in permanenta dezovoltare, asadar si cersetorii au evoluat.
Nu vei mai asculta niciodata glasul plin de durere a unui copil, ci o sa ti se strige : "tanti da si mie 5 mii"...
Frumos nu??
Dar stai.. nu ati observat nimic??
Va zic eu ..suma s-a schimbat de la 1 mie am ajuns la 5 mii...si uite cum trebuie sa urce profitul...de la 1.000.000 /zi la...5.000.000/zi....
Lucru imposibil, va spun si de ce...pentru ca azi cersetori tipa la tine, pentru ca azi daca nu le dai nimic cersetorii te injura, dau in masina ta...si uite cum cersetoria..nu mai e o arta...si profiturile au devenit din ce in ce mai scazute...

Si ce ne facem noi cu batranei care chiar nu au ce sa manance, si ies in strada sa ceara un ban, sau care inca mai pot sa-si miste mainele, si canta sau croseteaza ceva??
Ce sa ne facem..ne rugam sa nu fie batuti prea tare la finalul zilei cand monstrii strazilor vin si le fura profitul...

P.S: ma gandesc ca daca cersetorii ar vorbi si ei in bani noi ar avea profit mai mare, macar pana se obisnuieste lumea bine...

Vecinii mei..vecinii tai??

M-am gandit...
Viata la bloc este unul dintre blestemel lumii moderne.
Poate e mai solicitant si mai complicat sa ai grija de o casa "pe pamant", dar cu siguranta o sa iesi in avantaj.
Si cum toate posturile mele trebuie sa-si gaseasca radacina intr-o frustrare, sau intr-o bucurie.
Astazi am realizat ca e cazul sa imi pun la punct (virtual) vecinii.
Sunt constienta ca niciun dintre ei nu o sa-mi citeasca mie postul, dar poate dupa ce scriu tot ce am de scris o sa-mi iau inima in dinti si o sa le zic si in fata, pana atunci hai sa va familiarizez cu peisajul.
De cand eram mica, parintii mei m-au invatat ca atunci cand intalnesc un vecin pe holul blocului, in lift, pe scari, in fata blocului...e frumos sa-l salut.
Astfel de ani de zile eu stau si imi salut vecinii. Ei bine aici intervine o problema, ca si vecinii astia sunt persoane complexe si se clasifica in mai multe categorii.
Asadar:
Vecinii care iti raspund la salut, sunt vecinii de treaba, dar sa nu-ti faci ilulzii in aceasta categorie intra foarte des si vecinul de la 3 care pune manelele fix cu o zi inainte de Bac, si pentru care chemi politia. Dar ce sa zic, din punctul asta de vedere am respect pana si pentru vecinul manelist, care desi a platit o amenda datorita mie, el imi raspunde la salut.
Mai sunt vecinii(rar la masculin, cel mai des la feminin) pe care poti sa-i saluti cat vrei tu, chiar si ani intregi (am incercat), ca o sa se uite la tine speriati si o sa plece mai departe, sau o sa treaca chiar si peste privirea de rigoare, si o sa ai senzatia pentru cateva secunde ca esti invizibil.
Cu astia am aplicat toate tacticile posibile: am salutat frumos, am salutat pe un ton mai ridicat in cazul in care poate nu ma auzeau, am incercat tot... refuza categoric sa raspunda la salut si sincer nu inteleg de ce, avand in vedere ca eu una nu le-am facut nimic...
Mai sunt vecinii prietenilor tai, care din pacate ca in orice bloc se impart in cele doua categorii precizate mai sus, numai ca aici mai vine si categoria a 3a... a celor foarte atenti cu cine intra sau iese din bloc, si ei sunt cei care te intreaba la ce apartament mergi, cu cine vrei sa te vezi, si in final o ultima incercare de a te indeparta de teritoriul lor, te anunta ca respectiva persoana/familie e plecata in vacanta asadar nu ai niciun motiv stai pe langa scara blocului, in mare parte ei sunt cei mai amuzanti...
Asadar..obiectiv pe termen..relaiv lung:
Achizitionarea unei case pe pamant, in Bucuresti sau in apropiere, o casa cu o curte destul de mare incat sa nu trebuiasca sa vad peste gard un vecin si sa il salut...cat despre garaj, sa fie interior, ca sa ma urc in masina si sa nu existe nici cea mai mica sansa sa ma intalnesc cu un vecin....
Si totusi..mami..tati?? De ce naiba ne salutam vecinii, ca pana la urma sunt niste necunoscuti... hmz...

O melodie si parca prea multe cuvinte...

Iubim sa iubim.
Iubim sa fim iubiti.

Iubim ca dupa ore intregi sa mai gasim pe piele parti mici unde parfumul lui inca se mai simte, iar atunci incercam sa ne miscam cat mai lent ca sa nu pierdem acel miros.

Iubim sa fim stransi in brate.
Iubim sa fim sarutati.
Iubim sa pierdem noptile pierzandu-ne in planuri ireale.
Iubim sa ne imaginam o viata impreuna, o viata ca in filme, si niciodata nu vedem vreun obstacol...
Iubim sa traim ca si cum maine nu ar mai fi, si asfel ne justificam saruturile lungi si patimase.

Si cu toate astea...

De ce am invatat de la viata sa regretam?
De ce am invatat sa privim in spate?
De ce am invatat ce e aia nostalgia?

Oamenii vin si pleca in viata noastra, asa cum au descris-o multi... viata e doar un tren si atat timp cat vedem sina in fata locomotivei, nu conteaza daca sunt curbe, daca trenul merge prin munti sau pe cele mai inalte poduri...si ca in orice tren oamenii se urca si coboara, se muta in alte vagoane ..doar o mica parte din ei raman in compartimentul in care esti tu ei sunt cei care stau langa tine cea mai mare parte din viata.. iar atunci cand ajungi la capatul liniei, nu bagajele materiale sunt cele care mai conteaza ci oamenii care stau langa tine si te tin de mana...

Sa invatam de la viata ca nu ura e alternativa ci iertarea, sa invatam ca si cei care au trecut prin viata noastra si au ranit cum au putut ei mai tare, sau nu au stiu sa ierte...merita sa mai primeasca o sansa...

Si sa nu uitam niciodata ca timpul le rezolva pe toate si chiar daca acum nu vezi nicio solutie, inchide ochii si poate cand ii vei deschide vei realiza ca ai rata ceva...

Si daca se poate..incearca sa ratezi cat mai putin...

Noapte buna tuturor acelora la care m-am gandit cu atata putere cand am scris randurile astea atat de simple si explicite...si care poate niciodata nu se vor recunoaste...

Noapte buna si tie cel ce iubesti sa iubesti si sa ai parte de dragoste!!!