Plictis

Trebuie sa recunosc ca sunt unul din oamenii aia care se plictisesc foarte repede.
Mai exact eu nici nu apuc sa ma plictisesc pentru ca ma plictisesc atat de repede incat schimb foaia extraordinar de rapid...
Ma rog, cine intelege cum e - inseamna ca trece prin aceleasi momente ca mine.
Dar, se-ntampla uneori ca cineva sau ceva sa ma faca sa ma opresc putin mai mult si sa raman atat de incremenita in proiect incat sa nu ma plitisesc, ei alea sunt exceptiile pentru care timpul merita sa se opreasca in loc, sau cel putin asa am senzatia atunci... nu dureaza mult si totul revine la normal, adica imi dau seama ca m-am plictisit si incepe nebunia...

E foarte funny sa nu te plitisesti niciodata pentru ca te plictisesti prea repede, cam la fel de funny ca atunci cand incepi sa faci primii pasi in viata si te cam lovesti cu capul de toate pragurile posibile, dar iti place, iti place pentru ca numai asa poti sa ramai in viata si pentru ca lumea asta, din fericire, a mai pastrat cateva exemplare de oameni printre toti androizii care umbla ca niste bezmetici fara sa invete sa se mai opreasca din cand in cand si sa vada ca nu e nimic atat de lipsit de nunate.
Cele mai frumoase zile sunt alea cand nu-ti iese nimic si cu toate astea la final zambesti ca un bou/vaca si nu-ti dai seama de ce.. cand desi totul iese fix pe dos - esti de un optimism ireal.

2010

Nu avem voie sa cerem mai mult decat ni se ofera.
Nu avem voie sa stricam un pac tacit in care toata lumea tace si zambeste - pentru ca asa trebuie.
Nu avem voie sa ne aruncam in cap, pentru ca nu e moral.
Nu avem voie sa incercam sa mergem mai departe, pentru ca inca nu s-a terminat ce a fost.
Nu avem voie sa speram, pentru ca iluziile sunt hrana prostilor.
Nu avem voie sa simtim - pentru ca celalalt poate nu simte.

Dar avem voie sa ne prefacem sa suntem ok.
Avem voie sa ne spunem in fiecare dimineata ca viata noastra e exact asa cum ne dorim.
Avem voie sa ii lasam pe cei din jur sa ne astepte.
Avem voie sa ne facem rezerve umane.
Avem voie sa ne urcam pe blocuri sa privim orasul, dar nu putem sa-i facem poze pentru ca se transforma instant in cenusa, cenusa unor stafii foarte simpatice, dar prea triste.

Mi-ar placea sa pot sa tip cu toata forta cuvinte greu de rostit.
Mi-ar placea sa fac gesturile alea care nu trebuie facute nicioadata.
Mi-ar placea sa pot sa spun in fiecare zi ca sunt mai fericita decat ieri.
Mi-ar placea sa am voie sa fac primul pas.


welcome 2010