Dupa un an...

A trecut un an si ceva de cand nu am mai publicat nimic aici.

Ce lasitate din partea mea.

S-au intamplat atat de multe in anul asta, s-au schimbat atat de multe in anul asta.

Oameni noi, orase noi, senzatii noi, placeri noi, iubiri noi, gusturi noi, mirosuri noi, vise noi, dureri noi!

Atat de multe noutati si tot eu.

Nu o sa povestesc nimic din ce am simtit, ce am iubit, ce am pierdut si ce am castigat.

Probabil nu s-a schimbat mai nimic in anul asta, dar si mai probabil s-a schimbat totul.

Inca mai cred in ingheri, inca mai cred ca daca mananc morcovi tot anul la vara nu o sa ma mai ard cand stau la soare (cred asta, dar nu imi mananc portia de morcovi zi de zi), inca mai cred ca o prietenie poate sa fie tinuta in viata si la sute de kilometrii distanta, inca mai cred ca nu e o greseala sa iubesti cu toata forta chiar si atunci cand esti alungat, inca mai cred ca la un moment dat cineva o sa creada in ceea ce poti face.

Nu mai cred in oamenii perfecti - asa ceva nu exista, nu cred in oamenii buni - nici astia nu exista, nu cred ca avem doar o sansa - avem cate sanse ne dam, nu cred ca exista ispite - suntem prea liberi sa alegem!

In ultimul an am avut tot atat de multe ganduri ca in anii trecuti cand le tastam pe aici, dar mai putin timp sa le impartasesc. Mi-am pierdut obiceiurile bune in detrimentul placerilor trecatoare - iar daca asta nu va suna cunoscut, eu zic sa va mai ganditi putin la viata pe care o aveti.

Am pierdut multe zile - dar am castigat multa experienta, am pierdut multe lupte cu mine - dar i-am facut pe altii fericiti, am uitat multe - dar mi le reamintesc pe parcurs.

Incep sa ma reabilitez, dupa un an si ceva de uitare, regrete, iluzii, incertitudine si ceva placere.

Cred ca pana la urma e important sa-ti dai seama care e cea mai mare nenorocire din viata ta , cand ti-ai dat seama care e ... poti merge mai departe debarasandu-te de ea cu usurinta!

Ce te faci cand iti iubesti sincer nenorocirea ? Te debarasezi de tine si o iei de la zero!

Plictis

Trebuie sa recunosc ca sunt unul din oamenii aia care se plictisesc foarte repede.
Mai exact eu nici nu apuc sa ma plictisesc pentru ca ma plictisesc atat de repede incat schimb foaia extraordinar de rapid...
Ma rog, cine intelege cum e - inseamna ca trece prin aceleasi momente ca mine.
Dar, se-ntampla uneori ca cineva sau ceva sa ma faca sa ma opresc putin mai mult si sa raman atat de incremenita in proiect incat sa nu ma plitisesc, ei alea sunt exceptiile pentru care timpul merita sa se opreasca in loc, sau cel putin asa am senzatia atunci... nu dureaza mult si totul revine la normal, adica imi dau seama ca m-am plictisit si incepe nebunia...

E foarte funny sa nu te plitisesti niciodata pentru ca te plictisesti prea repede, cam la fel de funny ca atunci cand incepi sa faci primii pasi in viata si te cam lovesti cu capul de toate pragurile posibile, dar iti place, iti place pentru ca numai asa poti sa ramai in viata si pentru ca lumea asta, din fericire, a mai pastrat cateva exemplare de oameni printre toti androizii care umbla ca niste bezmetici fara sa invete sa se mai opreasca din cand in cand si sa vada ca nu e nimic atat de lipsit de nunate.
Cele mai frumoase zile sunt alea cand nu-ti iese nimic si cu toate astea la final zambesti ca un bou/vaca si nu-ti dai seama de ce.. cand desi totul iese fix pe dos - esti de un optimism ireal.

2010

Nu avem voie sa cerem mai mult decat ni se ofera.
Nu avem voie sa stricam un pac tacit in care toata lumea tace si zambeste - pentru ca asa trebuie.
Nu avem voie sa ne aruncam in cap, pentru ca nu e moral.
Nu avem voie sa incercam sa mergem mai departe, pentru ca inca nu s-a terminat ce a fost.
Nu avem voie sa speram, pentru ca iluziile sunt hrana prostilor.
Nu avem voie sa simtim - pentru ca celalalt poate nu simte.

Dar avem voie sa ne prefacem sa suntem ok.
Avem voie sa ne spunem in fiecare dimineata ca viata noastra e exact asa cum ne dorim.
Avem voie sa ii lasam pe cei din jur sa ne astepte.
Avem voie sa ne facem rezerve umane.
Avem voie sa ne urcam pe blocuri sa privim orasul, dar nu putem sa-i facem poze pentru ca se transforma instant in cenusa, cenusa unor stafii foarte simpatice, dar prea triste.

Mi-ar placea sa pot sa tip cu toata forta cuvinte greu de rostit.
Mi-ar placea sa fac gesturile alea care nu trebuie facute nicioadata.
Mi-ar placea sa pot sa spun in fiecare zi ca sunt mai fericita decat ieri.
Mi-ar placea sa am voie sa fac primul pas.


welcome 2010

Atat de lucizi...

Sunt printesa si camerista in propriul meu palat.
Imi place pendularea asta, astfel mi-e cel mai bine, nu mai am nevoie de nimeni si nici nu ma simt singura.
Ma gandesc cu tristete la toate drogurile pe care le folositi zilnic ca sa va induceti stari in care unii dintre voi se viseaza artisti, altii spirite inalte cu planuri marete.
Eu prefer sa-mi gasesc drogurile in luciditatea benefica creierului uman, dar care nu duce lipsa de resurse multicele de venin si iubire.
O simpla doza din drogurile mele si ajung sa ma iubesc in palate, cu regi si printi cu fantome si bufoni.
Si apoi dupa ce dragostea lor s-a terminat, nesatula, eu mai bag o doza si te duc pe marginea prapastiei, tu esti speriat si crezi ca o sa-ti dau un branci, dar adevarul e ca eu ma arunc in abis, inchid ochii si fac din aruncare un zbor ,pentru ca eu am curajul zborului, tu nu.
Zborul, fatal - evident, dar poate cel mai frumos dintre toate.
Auzi, cica: "sa nu te-ntorci niciodata acolo unde ai fost candva fericit".
Da ce, sunt proasta sa nu ma intorc acolo?
Cum, sa-mi protejez sufletul de suferinte atat de placute, de dureri atat de mari ?
Nu, mereu ne intoarcem acolo unde am fost candva fericiti, pentru ca fara locurile alea suntem doar niste iluzii pe doua picioare, intorcandu-ne acolo realizam purul adevar al luciditatii care ne arata ca nu exista povesti, ca nu exista bine sau rau, ca nu exista iubire, ca nu exista curaj, ca nu exista nenorociri.
Existam doar noi cu alegerile noastre, cu bucuriile noastre, cu trecutul nostru si cu fantomele noastre...
Asa ca printesa din mine o sa-si cheme camerista si impreuna o sa zambeasca in stanga si-n dreapta, o sa spuna ca duc o viata perfecta si ca inca asteapta acel print, pe acel cal alb, cu acele intentii nobile...

Pana atunci mai bag o doza din drogul corpului meu si ma las dusa de valul amintirilor...

Durerile din piept

Alexandru Andries - Cea mai frumoasa zi


Cand cuvintele nu-si mai au rostul ne zambim.
Cand nu mai putem sa ne zambim ne luam "la revedere" cu lacrimi in ochi.
Cand secam de lacrimi si nu ne mai putem tine ochii deschisi.. incepe durerea cea mare..
Iar cand durerea se transforma in amintirea unei stari greu de suportat..
Atunci poti sa mergi mai departe... pana atunci trebuie doar sa speri ca totul a fost doar un vis urat..
Sa speri ca la trezire in dreapta ta o sa fie acelasi trup pe care-l cunosti prea bine, acelasi ritm al batailor inimii si aceiasi ochi care iti zambesc mereu cu caldura...

In realitate nimic din toate astea nu mai e.. si uite asa incepe durerea!

Blind world!

Sunt un orb
Marin Sorescu

Eu stiam ca sunt un chior,
Chiar in roua dimineata
Dar n-am spus-o tuturor
Ca sa nu-mi amarasc viata

Ochii mari sa-i casc asa
Si sa-i tin cu mana bine
Sunt un orb in fata ta,
Care uite vezi prin mine
Ce e rau si ce e bine.


... invat din amintiri, cel mai bine din ele invat.
Din stari prin care am trecut, din sentimente pe care le-am simtit prea puternic sau din sentimente pe care am incercat sa le reprim.
Ma hranesc cu zambete si cu lacrimi fara sa inteleg ca nimic din toate astea nu conteaza.

Conteaza doar clipa ce merita oprita.
"Micuta Faust".. nu.. o simpla concluzie la care Goethe a ajuns putin inaintea mea, poate si pentru ca s-a nascut cu putin inaintea mea.

Vreau sa pot sa traiesc in mai multe locuri..
As vrea sa pot sa traiesc o perioada intr-un oras de provincie din Romania, apoi mi-ar placea o perioada sa traiesc la tara, apoi as vrea sa fac, pentru un timp, parte din grupurile alea de stau toata ziua in Bamboo si Dorobanti, mi-ar placea sa locuiesc intr-o capitala mare din Europa, apoi intr-un oras de provincie de-al lor, mi-ar mai placea sa stau si "la tara" in America.. si mi-ar placea sa traiesc putin si-n Hollywood...

Vreau sa citesc tot ce s-a publicat vreodata, vreau sa vad toate filmele care s-au facut vreodata, vreau ascult toata muzica care s-a compus vreodata... vreau sa aflu despre toate minunile lumii, toate experimentele, toata istoria, toate secretele...

Vreau sa simt tot..sa aud tot, sa stiu tot, sa cred tot, sa iubesc tot, sa am tot, sa traiesc toate experientele posibile!!

Dedic postul asta.. tuturor acelora care se trezesc la 7, la 9 sunt la munca, la 13 au pauza de masa, la 5 termina, la 7 sunt acasa, la 8 se uita la tv, la 10 se culca.... day by day...

....Sunt un orb in fata ta, /Care uite vezi prin mine / Ce e rau si ce e bine.

Know your enemy..

Green Day-Know your enemy


E hai.. a trecut si unu maiu'..
A fost dragut..
Vama a fost plina, agitata si anul asta mi-a parut mult prea plina de extreme..
Poate am imbatranit eu.. poate ideea de buna dispozitie nu mai e ce era candva...
Dar am ajuns la umila concluzie ca oamenii duc o viata mult prea trista- daca pentru a se distra au nevoie de atat de multe "ajutatoare"...
O lume trista.. plina de extremisti care se pierd in propria lor extrema..

Asadar... unu mai a trecut... primavara s-a cam dus si ea.. si deja am inceput sa simt caldura greu de indurat din masina mea neagra care are locul de parcare fix la soare... ironie?! nu ! ..vara!!

Astept sa termin cu examenele de la scoala.. astept sa dorm.. astept sa pot sa inteleg ceva si sa nu traiesc doar viteza de pe langa mine...

Una peste alta.. va urez un inceput de vara usor... si .. brusc mi s-a facut dor de mirosul de mare.. pe care l-am simtit anul asta doar in 2mai..

Si imi tot zic:... mai ai putina rabdare.. o sa vina si zilele de mare... mai ai putina rabdare!