Sunt printesa si camerista in propriul meu palat.Imi place pendularea asta, astfel mi-e cel mai bine, nu mai am nevoie de nimeni si nici nu ma simt singura.
Ma gandesc cu tristete la toate drogurile pe care le folositi zilnic ca sa va induceti stari in care unii dintre voi se viseaza artisti, altii spirite inalte cu planuri marete.
Eu prefer sa-mi gasesc drogurile in luciditatea benefica creierului uman, dar care nu duce lipsa de resurse multicele de venin si iubire.
O simpla doza din drogurile mele si ajung sa ma iubesc in palate, cu regi si printi cu fantome si bufoni.
Si apoi dupa ce dragostea lor s-a terminat, nesatula, eu mai bag o doza si te duc pe marginea prapastiei, tu esti speriat si crezi ca o sa-ti dau un branci, dar adevarul e ca eu ma arunc in abis, inchid ochii si fac din aruncare un zbor ,pentru ca eu am curajul zborului, tu nu.
Zborul, fatal - evident, dar poate cel mai frumos dintre toate.
Auzi, cica: "sa nu te-ntorci niciodata acolo unde ai fost candva fericit".
Da ce, sunt proasta sa nu ma intorc acolo?
Cum, sa-mi protejez sufletul de suferinte atat de placute, de dureri atat de mari ?
Nu, mereu ne intoarcem acolo unde am fost candva fericiti, pentru ca fara locurile alea suntem doar niste iluzii pe doua picioare, intorcandu-ne acolo realizam purul adevar al luciditatii care ne arata ca nu exista povesti, ca nu exista bine sau rau, ca nu exista iubire, ca nu exista curaj, ca nu exista nenorociri.
Existam doar noi cu alegerile noastre, cu bucuriile noastre, cu trecutul nostru si cu fantomele noastre...
Asa ca printesa din mine o sa-si cheme camerista si impreuna o sa zambeasca in stanga si-n dreapta, o sa spuna ca duc o viata perfecta si ca inca asteapta acel print, pe acel cal alb, cu acele intentii nobile...
Pana atunci mai bag o doza din drogul corpului meu si ma las dusa de valul amintirilor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu