marți, 31 octombrie 2006

Si eu?

Trebuia sa vina!
Trebuia sa vina momentul ala care sa distruga tot ! Sa distruga tot ceea ce incepuse pentru a N-a oara sa prinda viata ! Trebuia sa se distruga tot ceea ce reincepusem sa simt ! De ce ? Asta numai tu poti sa-mi explici !
Exista in capul meu cam trei variante :
1.Ai vrut sa imi vezi reactia – in acest caz nu ai facut decat sa rupi o bucata din mine fara mila, doar ca sa-mi vezi o reactie mai mult sau mai putin previzibila.
2.A fost cum am zis eu, si nu numai ca ai facut o eroare prin care eu am aflat, dar apoi te-ai si cufundat in niste minciuni penibile si aberante, pe care nici un copil de clasa a2a nu ar putea sa le inghita, cu atat mai mult eu !
3.Ceea ce ai spus a fost adevarat, lucurile chiar s-au petrecut asa, dar toata situatia a fost mai mult decat penibila si aberanta, si cred ca nici tu nu ai fi crezut povestea. Si daca treaba sta asa, trebuie sa-mi cer scuze ( cu jumtate de gura doar, pentru ca circumstanele sunt cele de mai sus).
Asadar, daca faza a fost penibila sau nu, asta poti si singur sa realizezi, dar ca sufar, si ca pe moment m-a durut infernal de tare, si ca iar mi-am iesit din ritm cu chestia asta…Asta e o poveste cam dureroasa.
Cat despre ultimele zile... fac cu aceasta ocazie public ceea ce am simtit !
Am simtit ca parca imi cresc aripi din nou, ca incep sa zbor asa cum o faceam candva de mult(poate ca nu stii la ce moment ma refer, iti zic doar ca era fix momentul anterior acelui mail de atunci). Nu vroiam sa se termine acest sentiment, dar parca mi-am iesit iar din ritm, intr-un moment in care numai asta nu trebuia sa se intample ! Trec prin momente grele, tot kkt-ul asta cu scoala asta de kkt…si parca incepusem in ultimele zile sa-mi regasesc echilibrul, si asta se vedea in tot ceea ce faceam.
Asta am pe suflet acum ! Ca doare sau nu…asta e…


P.S : Imi cer scuze fata de toti cei care imi citesc zilnic blogul, dar acest post ii este dedicat lui, asta pentru ca poate nu ma crede cand ii spun ca inseamna mult pentru mine, si poate ca trebuie sa ies in strada sa tip asta (daca chiar trebuie promit ca o voi face)..
Insemni mult prea mult pentru mine, si tu stii asta foarte bine !!

P.S2 : Abea astept meciul de maine seara, HAI ROAMNIA, HAI STEAUA…
Dar…tu stii ca mai presus de toate astea meciul asta ….stii prea bine, nu-ti mai zic !!

luni, 30 octombrie 2006

Dilema



Astazi m-am confruntat cu o dilema.
Rugata fiind de mama sa fac eu astazi cumparaturile, m-am dus in La Fourim-ul de la Unirea(cel mai apropiat supermarket) si am inceput sa ma preumblu printre raioane.Am luat cate ceva din fiecare si ajunsa in fata raionului de apa, am ramas perplex!Nu stiam ce marca de apa sa aleg!Am crezut ca nu e adevarat!!
Avem n-avem probleme, oricum e inevitabil: ni le facem!
Adica hai, mai inteleg sa cumperi in fiecare zi alta marca de ...branza sau paine sau...hm orice...asta ca sa incerci mai multe tipuri si sa ajungi intr-o zi sa o alegi pe ce mai buna; dar APA?!?!
Eu cred ca imi aleg marca apei pe care o beau dupa reclama; adica uite: aia de la Biborteni au facut reclamele alea de "epoca", poate d'asta am cumparat intr-o vreme Biborteni; sau Izvorul Minunilor, uite asta e o firma de apa pe care nu o suport, poate pentru ca am alergie la fratii Micula (patronii); sa nu mai vorbesc e Evian sau Vitel, care in Romania sunt un mare lux(firme frantuzesti ce sa-i faci :P ), e adevarat ca Evian imi cumpar (cand am timp sa ajung undeva unde se gaseste) datorita faptului ca cica e mai sanatoasa =)),( bine asta nu cred), recunosc ca imi cumpar pentru forma sticlei, foarte practica la scoala ;).
Dap..asta e..intr-o societate in care trebuie sa iti alegi pana si marca de...apa :(..mi se pare un pic trist, si totusi cand ma gandesc la ce fata aveam cand stateam in fata raionului ala =))
Concluzia: nu ma mai duc la cumparaturi singura, asta pentru ca nici nu am nimerit marca de apa preferata a mamei mele si am ajuns acasa si cu un bon de 1 metru, si practic n-am luat nimic =))

P.S: am eu un prieten care mi-ar zice ca apa de la robinet e baza..dar dupa medici aia nu e buna ca nu e bine filtrata si face pietre la rinichi ;))

duminică, 29 octombrie 2006

A fost minunat...

A fost minunat.
A fost un ultim bal perfect!
Si nu spun asta doar pentru ca cel mai bun prieten al meu a fost organizator, ci pentru ca, chiar m-am simtit excelent!
Am fost placut surprinsa ca am ajuns la concluzia ca pot sa dansez si pe house, un gen de muzica pe care nu-l prea agreez si vreau sa ii felicit pe : Dj Vinny, Dj Tudor si DDDJJJJ SSSTTTIICCKKK-OOO ! Au facut o treaba foarte buna ! E adevarat ca s-au pus si manele, ele au fost in numar de FIX 5 si pentru asta baietii de la « butoane » merita toata admiratia, ca au reusit sa ii detroneze pe manelistii liceului !
Miss-ul a fost luat de « protejata » mea : Andrada, recunosc nu ma asteptam sa castige chiar Misuu’, ma gandeam la un Miss Popularitate, dar cu dragalasenia ei desavarsita a reusit sa ii cucereasca pe cei din juriu !!Good job girl !!
Bravo si celor doua dragute prezentatoare : Valentina si Lucia, pentru treaba buna pe care au facut-o, si mai ales o felicit pe Luciutza care saraca la final mergea desculta prin club(deh…din sacrificiile meseriei :).
Bravo 12A si 12B ati facut o treaba minunata !!Iar pentru cei din 12C..ce sa zic,mare pacat ca nu am fost reprezentati mai puternic…merita ! Barvo si pentru Didi, ca a rezistat intr-o fusta minuscula si « ntz-ntz » ca l-ai lasat pe baiatul ala singur toata noaptea :))
Cat despre mine, ce sa zic desi am baut doar doua Red Bull si un Pepsi m-am simtit minunat, nici n-am observat cand a trecut timpul, asta poate si datorita faptului ca am avut o companie mai mult decat agreabila !Am stat o noapte intreaga langa o persoana draga mie, fara sa o fac din obligatie sau nevoie, ci pur si simplu din placerea de a fi acolo !
M-am simtit iubita, nu stiu de ce, poate ca nimeni din clubul ala nu ma iubea, dar eu asa m-am simtit !Am plans si am ras !Am plans de bucurie..am plans cu lacrimi frumoase,cu lacrimi de dor, de nostalgie dar mai ales de bucurie, bucuria ca eram atunci acolo!

Ai spus : « Cu Hotel California am inceput cu Hotel California terminam »..neah..nu avem cum sa terminam ..nu asta e finalul, asta e doar inceputul unei prietenii minunate si nepretuite si sper din suflet sa fie si una eterna !
Cat depsre meciul Real-Madrid – Steaua, de aseara il astept cu mari emotii, pana aseara nu avem nici o emotie, dar de aseara am niste emotii mari, emotii de copil, pentru ca am simtit ceva,dar nu acel ceva..ci ..altceva ;)!!
Cam asa a fost ultimul meu bal al bobocilor..incununat cu multa dragoste, cu multa nostalgie,cu bucurie si placere !!
Multumesc tuturor celor care au facut din seara trecuta o seara magica !!

P.S: Nu incercati sa intelegeti faza cu meciul, e mai mult decat dragostea pentru Steaua!!
P.S 2 : Multumesc !! (asta a fost pentru tine) ;)

vineri, 27 octombrie 2006

mii de emotii...


Emotii...primul bal! O zi intreaga stau nemancata, emotiile ma acapareaza, in seara asta o sa fie primul meu bal!...
Ma vad cu Maria, mergem la Roxana acasa, incepem sa ne pregatim..radem..glumim..ne machiem...ma cert cu EL prin mesaje..nu ma iubeste..gata!nici eu pe el!...mi se strica machiajul...coditele nu stau simetric...fustita scotiana..e cam prea scurta!..sunt toata imbracata in rosu..si fata mea e tot rosie!Am atatea emotii..primul meu bal...si EL...EL e un nenorocit..am auzit ca s-a sarutat cu alta..deci nu ma iubeste..ADIO prima mea dragoste..gata ...ne urcam in masina tatalui Roxanei...am ajuns..asa de repede?!?!..O Doamne..primul meu bal!...intram in Salsa(cred k l-au demolat :D )...maria...roxana..se pierd..unde sunt?...ma duc sa vorbesc cu colegii mei..cei care participa la miss si mister...Alexandra..saraca ce emotii are..Doamne sa castige toate premiile ai nostri!...da uite-l si pe Regizoru'..asta a venit cu toata familia???..hm..nevermind!!...EL..hm..apare..iesim ca sa purtam o discutie..imi jura ca nu s-a sarutat cu alta..eu vreau sa plec de la primul meu bal!..imi spune sa nu fac asta..ma implora sa raman..vad lacrimi in ochii lui...nu pot sa cred..un baiat face asta pentru mine!!..emotii...gol in stomac..dar ma pastrez tare pe pozitii..ii spun rece ca raman..apoi..hm..un baiat mai mare imi face avansuri..imi zice ca sunt draguta..hm..emotii...ai nostri castiga tot la miss si mister!!..traiasca 9C...dap...murim de foame..eu si EL..fugim prin frig sa ne luam snacksuri..eu in maieu si intr-o fusta scurta..el in tricou..o sa racim:))...se face dimineata..oamenii pleaca...hm..Hotel California..dasam doar noi 2..ramane melodia noastra...el pleaca..se urca in taxi si pleaca...eu raman uimita ca nu m-a condus pana acasa...plec cu niste colegi de clasa...mergem in gregorys-ul de la unirea..stam pana pe la 7...primul meu bal..atatea emotii..

Maine o sa fie ultimul bal..da am ajuns in clasa a12-a..si inevitabil a venit ultimul bal...pentru boboci e primul..pentru mine e ultimul!Si ghici cine-l organizeaza...dap: EL..frumos, nu??Voi astepta Hotel California!!Doar pentru noi doi..ca in seara aceea...
Acum nu mai am emotii..acum voi petrece o seara intr-un club..dupa care o sa trebuiasca sa recuperez ceva ore de somn..dar poate ca pentru Hotel California...o sa merite!!

Doar ganduri


Minunate priviri, ciudate zambete, mii de voci si doar un cantec. O ceata confuza, ochi de cristal, amintiri dureroase ce se aseaza pe suflet si nu mai dor. Un zambet trist de clovn, o lacrima dulce si totusi prea sarata, un drum mult prea stiut.. Atatea simtiri si doar o idee...Idea de mine intr-o lume prea mare, ideea de azi cand totul a fost, ideea de maine cand inca nici n-am adormit! Doar ganduri scrise intr-o seara in care n-am dat acel telefon!

1 octombrie 2006

Ana

SCARBA


Mi-e scarba de toti cei care isi scurteaza pantalonii doar ca sa vedem noi ca ei au Converse; mi-e scarba de toti cei care il adora pe Che Guevara fara ca macar sa stie ceva istorie si ce a facut el pentru Cuba; mi-e scarba de toti cei care se mandresc cu faptul ca ei nu citesc; de cei ce ies sambata in B si apoi tot restul saptamanii nu fac altceva decat sa vorbeasca despre asta; mi-e scarba de toti cei care merg vara in Vama pentru ca e cool; de cei ce stau pe Motoare pentru ca sa fie vazuti acolo; de saracele fete care vara cand termometrul arata 35 de grade, stau imbracate de sus si pana jos in negru; de toti cei care merg pe strada cocosati si cu fata aia de suferinta, doar ca sa para interesanti; mi-e scarba de toti prostii care nu au alta treaba decat sa traiasca intr-o permanenta depresie si au impresia ca asta ii face deosebiti! Si stau si ma intreb,may copii cand mergeti cu mamica si taticul vostru in vizita la bunici, tot fata aia o adoptati??---i don't think so! DA port converse pentru ca sunt confortabile,dar spre surprinderea voastra nu sunt unica mea pereche de adidasi, si..am chiar si cateva perechi de pantofi cu toc..stiu va uimesc si ca e cam uncooool! DA imi place CHE, dar am ajuns la concluzia asta dupa ce am avut curiozitatea sa citesc cate ceva despre el, si sa imi creez o PROPRIE parere(nu parerea turmei)!! Si DA,din pacate trebuie sa va dezamagesc..recunosc ca citesc inainte de culcare,in autobuz,la scoala si pe unde mai apuc, ma relaxeaza si mai mult decat atat imi imbogateste cultura generala (interesant, nu?)! DA ieseam si eu candva in B, dar asta pana cand a merge in B a devenit ceva..coool..de atunci ies in alte cluburi sambata, in cluburi care inca sunt uncool..si in timpul saptamanii nu inteleg de ce as vorbii despre asta?!?! In Vama merg de cand m-a dus tata prima data..cred ca aveam vreo 5 anishori,si totul era pustiu p'acolo, dar am renuntat si la mersul in Vama pentru ca anu' asta de 1Mai am auzit manele si house (rusine sa va fie)..este sub demnitatea mea sa merg intr-un loc in care houserii si manelistii misuna (macar in vacanta sa scap de ei).. Si DA merg vara pe motoare ca au mici si clatite bune, iar iarna merg in Laptarie pentru ca da concerte Jhonny Raducanu... Cat despre voi fetitele imbracte vara-n negru..va anunt k am in garderoba destule fustite scurte si pantalonasi de vara...daca vreti va pot dona! Si pana la urma toti avem starile noastre de bine sau de rau,dar de aici si pana a face un trend din asta..mai e cale lunga!!Nu trebuie sa fi mereu in depresie ca sa te faci observat poti sa inveti sa zambesti la lucrurile marunte, sa te bucuri de o zi insorita, sa pui mana pe o carte buna si sa iti creezi singur momente placute, sa vezi un film (bun), sa te desprinzi de ideile de turma si sa devi un "EU" personal,o persoana si nu o gramada!Poti sa incerci sa iesi din tipar.. Tine de mentalitate pana la urma...Nu?

30 septembrie 2006

Ana

what about you...


Stau cateodatata si ma gandesc cata ura adunam zilnic..Doar mergand pe strada,in autobuz,in trafic,pe net sau oricunde altundeva..in fiecare zi adunam atat de multa ura in noi,din lucruri marunte..poate pentru ca cineva te-a calcat,sau nu ti-a acordat prioritate..sau pur si simplu pentru ca avem o zi proasta..dar toata ura asta adunatat de la toti oamenii din lume,cred ca ar ajuta la producerea energiei mai ceva ca morile de vant..si unde se duce toata ura asta???Cateodata...sau mai bine zis de cele mai multe ori..ramane in noi..ne da senzatia ca a disparut ca s-a evaporat,dar nu e asa..pentru ca la urmatoarea provocare care ne iese in cale,ura adunata a pana atunci se imulteste de o mie de ori!Si daca v-ati intrebat vreodata cum un copil isi pierde inocenta,poate ca asta e raspunsul..problemele de zi cu zi,distrug inocenta fiecaruia dintre noi!Si vin mai apoi momentele in care stai intins langa cineva pe care crezi ca-l iubesti(pentu ca poate nu ai aflat inca ce e aia) si dintr-o data,pe fetele voaste copilaria si inocenta isi face aparitia,reinveti sa fi copil sa te joci,va faceti lumea vosatra in care sunteti doar voi doi,voi doi si jocul copilariei..pacat ca mai apoi va urcati in lift si coborati la loc in strada,si lumea din jurul vostru nu va mai lasa sa va jucati...asa ca sfatul meu e sa va cautati un partener de joaca impreuna cu care sa va puteti ascunde si sa va jucati de-a copii..pentru ca asta cred ca e singura sansa sa uitam ura si cotidian si astfel sa...supravietuim..

14 septembrie 2006

Ana

si ce...



Am stat sa ma gandesc..si ce daca esti azi hulit,si ce daca vei fi si maine..oricum pana la urma se vor plictisi,si te vor uita...si ce daca azi pierzi pe cineva pe care-l considerai prieten...timpul mi-a demosntrat ca cei ce pleaca de langa tine..nu ti-au fost niciodata prieteni..poate au incercat dar cu siguranta n-au reusit..n-au reusit sa te inteleaga,sa te sustina sau cine stie..sa se lase sustinuti...in viata am invatat sa zambesc atunci cand sunt jignita..de ce?...pentru ca mi-a demonstrat viatat ca nu are nici un sens sa ma agit..oricum nu rezolv nimic...si uite asa..anii trec pe langa mine si eu invat cu fiecare zi ce trece..invat din greseli,invat sa fiu mai rabdatoare,mai buna,mai intelegatoare,mai sincera,mai corecta,mai putin inversunata..invat sa las de la mine,sa iert si sa-mi cer iertare...invat pentru ca inca nu am murit...probabil ca vom termina cu invatatul atunci cand vom inchide ochii pentru totdeauna..dar nu cred! cred k si atunci o sa mai fie ceva din care sa invatam...si ..am mai invatat ceva..k niciodatat nu vei invatat din greselile sau povestirile altora,ci intotdeauna vei invata din faptele si greselile tale..acum stiu sa privesc in urma si sa zambesc..pentru ca asa e mai frumos...

13 spetembrie 2006

Ana