Un mod stupid.. sau violent

Copii nu se mai joaca de-a fata-ascunselea, nu mai ies in fata blocului sau in parcuri.
Copii de azi se joaca de-a fata-ascunselea prin jocurile pc, in counter strike, mortal kombat sau alte asemenea.
Copii de azi nu mai cred in povesti , nu li se mai pare nimic magic in povestea Cenusaresei sau in povestea lui Pinochio...
Copii de azi nu mai stiu sa planga dupa masinute si papusi ci dupa dvd-uri.
Copii de azi sunt oamenii mari de maine...

Oamenii mari de azi nu mai stiu sa zambeasca la un film bun, cauta doar comedii sau actiune.
Oamenii mari de azi nu mai au timp sa le explice copiilor diferenta dintre realitate si ficiune, nu mai au timp sa le raspunda la toate "de ce"-urile copilariei.

Nu mai am timp sa recunosc cat de tare ma doare sau cat de bine imi este.
Nu mai am timp sa ma uit la un rasarit sau la un apus reusit.
Nu mai am timp sa-mi doresc sa-mi revad prietenii...

Uneori mi-e dor de copilarie, de jocurile si "de ce"-urile ei, de prietenii de atunci si de senzatia de usturime din genunchi.
Uneori imi pare rau ca am ajuns mare, poate nu indeajuns de mare, dar destul de mare incat sa trebuiasca sa ma gandesc si la ziua de maine.
Azi am planuri de viitor, proiecte, relatii profesionale, azi uit ca viata e facuta si din vata de zahar, azi ma prefac ca sunt inca un copil...
Dar din pacate uitam sa ne judecam actiunile si ajungem sa le regretam de multe ori si atunci pierdem o parte din noi, de cele mai multe ori se pierde... copilul din noi!

Vreau sa inchei acest post, nu tocmai vesel, cu un citat de pe un alt blog.. blogul actorului Marius Manole, un om la care tin foarte mult si pe care-l apreciez in mod deosebit, ba chiar am curajul sa spun ca in multe momente ale vietii il iau ca pe un model demn de urmat.

"Cand moare dragostea ? Intrebarea e daca ea ne paraseste sau noi o parasim pe ea. Cine stie ? Daca dispare, dispare. E pentru ca nu suntem noi destul de fascinanti ? Pentru ca nu suntem destul de deschisi ? Pentru ca imaginatia moare ? Nu stiu exact cand dragostea moare, daca moare dintr-o moarte naturala sau trebuie de fiecare data s-o omoram intr-un mod violent si stupid. Nu stiu " [O statie...]

Si acum ce??

Nu mai suntem copii.. azi nu ne mai jucam cu jucarele prin curte, astazi conducem masini si folosim motorina.
Astazi nu asteptam sa ni se mai aduca mancarea in fata, astazi descoperim cat costa o bucata de branza.
Azi nu mai stam toata ziua jucandu-ne de-a scoala, astazi avem examene.
Azi invatam sa pierdem si ca ne ridicam, azi avem proiecte care ne ies si altele care pica.
Azi calatorim si ne cautam joburi.. astazi cand moare cineva realizam ce insemana asta.
Azi iubim si suferim asa cum atunci cand eram mici aveam norocul sa nu patim..
Astazi.. am ajuns aici.. un inceput de drum lung...
Probabil scriu randurile astea doar ca sa le vad scrise, sa ma uit mai tarziu peste ele si sa vad ce gandeam cand.. pierdusem tot.. suflet, vise, sperante, sentimente.. ore de somn, rabdare, calm...
Adevarul e altul, in nopatea asta, dupa ce totul era ruinat, m-am dus sa-mi cumpar cate ceva de mancare, iesind din magazin in fata erau niste baieti de cartier care mancau seminte si vorbeau, din instinct ma feresc de astfel de grupuri, dar de data asta depasindu-i am auzit ceva incredibil din gura unuia: "Machiavelli-Principele", nu stiu contextul, desi primul impuls a fost sa ma intorc sa ascult si restul conversatiei, stiu doar ca brusc mi-am revenit si am fost in stare sa mai si traversez strada catre bloc...

E de bine!
zic eu...


P.S: La multi ani Eugene!! pup

Balaurilor cu drag

G. K. Chesterton a spuns ceva de genul : "basmele nu le spun copiilor ca balaurii exista, copii stiu asta deja, basmele le spun doar ca balaurii pot fi omorati"...
Imi place cum suna, suna.. frumos, incurajator..
Dar oare cum putem sa omoram astazi balaurii din viata noastra?
Cum putem sa fugim de ei macar?
Nu putem, asa ca nu ne ramane decat sa-i infruntam, cu propriile arme, cu propriile actiuni, cu ale noastre ganduri, cu ale noastre frici...

Balaurii zilelor noastre nu mai sunt ce au fost candva, astazi nu mai au palos, nu se mai ascund sub pamant si nu mai rapesc printese.
Balaurii de astazi zambesc, sunt inalti, frumosi, ii gasesti in cele mai alese locatii.. balaurii de astazi pot sa fie artisti cu aspiratii inalte sau simpli muritori cu zambet larg si stralucitor..
Balaurii din zilele noastre nu numai ca nu mai sunt la fel de infricosatori ca pe vremuri, dar ei se implica adesea in actiuni de caritate sau in actiuni glorioase, istorice.

Balaurii de azi nu mai ranesc fizic, sunt mult mai rai si mai periculosi decat uratenile de pe vremuri, lovesc acolo unde te doare mai tare.

Si uite cum Fat-frumos a ramas o legenda, pe cand Balaurul cel groaznic, imbracat in hainele de gala, cu zambetul Colgate te distruge fara sa-ti dai seama, in 2 luni ajungi o leguma buna de o ciorba mediocra, ciorba pe care poti sa ti-o prepari singura din lacrimile zilnice.

Ce iti ramane de facut? Mai nimic.. poate doar sa uiti ca a existat vreodata o lume corecta in care Fat-frumos castiga mereu lupta cu Balaurul urat.. si sa te intorci la Mos Craciun, el macar e un mos batran, cu barba alba, cu burta cat un butoi si se si misca greu, dar macar el e sincer, iti aduce si el ce poate si cum bomboanele sunt preferatele mele, stie ca ma multumesc cu putin.

Pentru ca asa e

Nu stii nimic...
Nu stii nimic din ceea ce te-ar face uman.

Lacrimile bebelusului abandonat.
Inocenta copiilor fara viitor.
Frica tinerilor fara sanse.
Nefericirea adultilor fara reusite.
Tristetea din ochii batranilor fara amintiri.

Durerea singuratatii, frica de esec, iubirea fara raspuns.
Egoismul celui ce a pierdut prea multe, temerile copilului rasfatat atunci cand da piept cu lumea.

Inmormantarile din zilele senine de vara.
Baltile din zilele in care esti imbracat in alb.

Drumurile prea scurte si momentele regretate.
Gesturile nefacute si vorbele inghitite.

Simplitatea lucrurilor dintr-o zi de mai.
Nefericirea zilelor de "ramas-bun",in plina vara

Lacrimile ascunse in zambete false, deciziile grele din zilele toride
Mirosul parfumului tau in palmele mele.
Curajul adevarului cand minciunile troneaza.

Delicatetea privirilor, atingerilor ...gandurilor
Privelistea satului din turnul bisericii



Nimic din ce e uman nu iti apartine si asta te face minunat.

Zambeste...

Romanţă negativă

Ion Minulescu


N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!...
Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

Cheers, Darling!

O sa fie bine imi zic mereu in gand.

O sa treaca .

Sunt dimineti in care ne simtim minunat si dimineti in care ne simtim goi.

Astazi sunt goala.

Goala de mine, goala de tine , goala de tot ce a fost vreodata.

Sunt momente ce ne marcheaza viata, decizii ce ne schimba viitorul.

Am luat si eu pana la varsta asta destule decizii importante.

Dar azi cred ca lucrurile s-au schimbat.

A fost o noapte atat de grea in care am decis atat de multe si atat de radical, inca ma simt mai stapana pe propia-mi viata ca niciodata.

Vreau sa cred ca cele mai dureroase momente din viata noastra sunt cele care ne schimba cu adevarat modul de a gandi si de a actiona.

Am ajuns sa cred ca scrisul e o terapie, o terapie foarte folositoare, mai ales atunci cand nu stii cum sa refulezi...

In mine s-au asternut dureri insuportabile , nu neaparat la figurat, ba din contra la propriu...

Si uite cum in cateva clipe am mai crescut inca putin.

Ce am castigat?..inca o caramida de maturitate, destula responsabilitate, ceva demnitate, multa experienta valoroasa.

Ce am pierdut?.. am mai pierdut putin din prea dulcea naivitate, am mai pierdut ceva din mine, am mai pierdut ceva din cea care credea in Mos Craciun!

Imi place viata, din ce in ce mai mult..

Viata cu toate intrigile ei...cu nenorocirile si cu bucuriile ei... cu tot pachetul..

Cheers for a new life...cheers for us

Cheers for you darling...

...just for your, everything just for you..

everything.. every step

every move...everything

Scrisoare catre Fat-Frumos

Draga Fat-Frumos..

Caut in zadar printre miile de fotografii din albumul amintirilor, acum doar zambete mai vad, uitam prea repede lacrimile ce ne umezesc obrajii...
Au curs multe lacrimi pe raul tipetelor mute.. si astazi stau si astept un fat-frumos inexistent...
Fat-frumos trebuie sa fie curajos, istet.. trebuie sa aiba onoare.. sa iubeasca mai mult decat orice pe lume, sa nu dezamageasca niciodata, sa nu minta...
...si am ajuns sa cred ca nu am nevoie de Fat-frumos.. ca el nu e decat o parte din noi, partea care inca mai stie sa viseze... si ne place sa ne retragem acolo cand ne e mai greu.. si cand iesim ne simtim singuri.. fara sa realizam ca asa am fost mereu...si tot ceea ce parea sa fie un basm a fost o simpla iluzie, ce tinea locul unei povesti frumoase.. ce nu a fost si nu o sa fie niciodata..realitate...

Asa ca draga Fat-frumos.. nu mai cred in tine, de azi cred in Mos Craciun, macar el imi aduce ceva, imi aduce bomboane.. si bucurie!

Dicteu automat intr-o anume dimineata...

Dinu Olarasu - N-ai nevoie de foarte multe

Minuni...
Sperante...
Vise...
Zambete...
Povesti..
Planuri...
Temeri...
Ochi verzi..
Atingeri...
Cuvinte nerostite...
Iluzii...
Gesturi nefacute...
Limite...
Maini...
Rabdare...
Timp...
Curaj..


Regi si Regine...

Zile de vara...

Zile de vara..
Zile de vara cand afara nu e prea cald, sau cand pun in functiune aerul conditionat si atunci mi se pare ca afara nu e prea cald.
Am inceput sa-mi pun ceasul sa sune dimineta, desi sunt in vacanta, ca sa prind racoarea de la ora 10, e tare placuta si in plus asa am impresia ca ziua e mai lunga...

Zile de vara cand simti ici-colo miros de tei.
Zile de vara cand iti iei timp sa stai cateva clipe linistit pe un fotoliu si sa nu faci nimic.
Zile de vara cand ai vrea sa fi oriunde altundeva decat acolo unde esti, daca esti in oras vrei la mare, daca esti la mare te intorci in oras, apoi vrei sa pleci din tara, vrei sa iesi in weekenduri, vrei sa evadezi... dar intr-o evadare sigura si care sa nu te rupa complet de cei din jur.
Zile de vara cand timpul se scurge mai greu, cand te gandesti la ce s-a intamplat peste an si faci bilantul.
Zile de vara cand mori de dor.
Zile de vara cand speri ca o sa fie bine.
Zile de vara cand ai mai multa rabdare ca niciodata.
Zile de vara cand iti aduci aminte de copilarie, cand esti nostalgic si iti aduci aminte usor usor toate vacantele de vara.
Zile de vara cand te gandesti la tine...
Zile de vara cand el nu e langa tine, dar totusi ti-e bine, caci mai arunci o privire la ceas si stii ca se gandeste la tine si atunci zambesti si stii ca nimic nu poate sa mearga prost ...oricat de prost ar fi tot!

Zile de vara cand la ora 11 zambesc si simt ca o sa fie o zi tare frumoasa, desi ieri mi-am spalat masina si apoi a plouat, desi Romania a facut 0-0 si mai avem 2 meciuri grele, desi el nu o sa fie nici azi langa mine , desi traficul o sa fie mega zapacit..

Cu toate astea sunt zile de vara ce trec.. si mi-e bine!

Miroase a vacanta de vara

Vine vara bine-mi pare...
Sau ma rog..
Cert e ca pentru mine a venit vacanta..
Si daca vacanta inseamna ca nu trebuie sa mai merg la facultate, tin sa va anunt ca pentru mine asta nu e o placere..
Ciudat, dar mie deja imi lipseste locul ala..
Si nu glumesc..

Aparent se anunta o vara plina, o vara cu multe plecari din bucuresti/ tara..

Pentru inceput o sa fug o saptamana la mare, chiar maine, apoi mai vedem ce punem la cale...

Intre timp ma bucur de zilele cu soare, de dupa-amiezile lungi, de serile racoroase, de muzica buna, de prieteni, de carti si de cam tot ceea ce inseamna ingredient de vacanta!

As vrea sa pot sa va spun ca totul e perfect, asa cum pare, dar nu spun asta pentru ca nu vreau sa va mint, dar cum am invatat in ultima vreme: totul sta in mainile noastre...
Asadar incerc in fiecare zi sa ma bucur de vacanata si sa fac ca lucrurile sa fie perfecte.. nu stiu cat o sa reusesc, dar cum spunea prietena mea Crinutza : "nu conteaza succesul, cat conteaza procesul" - ca sa nu fac o impresie proasta voi recunoaste ca asta e o replica pe care am primit-o de la domnul profesor Ion Cojar la clasa, dar Crina a intuit perfect momentul propice pentru a da replica cu pricina.

Acestea fiind zise, va urez vacanta placuta, sau sesiune usora, spor la munca sau concediu odihnitor...

Cine moare...

Cine moare
de Pablo Neruda


Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un
efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

Expozitie cu vanzare

Ne facem zilnic portrete unii altora, portrete fade, insipide, lipsite de o minima originalitate.


Am un mod ciudat de a ma apara in fata celor ce ma lovesc.
Nu am invatat in copilarie arta autoapararii asa cum trebuie, eu nu stiu decat sa fug, sa ma ascund in mine si acolo sa raman.
"Eu" este locul meu preferat, acolo stau linistita si ma gandesc la mine, la cei din jurul meu, la tot ce mi se intampla.
Acolo si pictez lumea, pictez oamenii din jurul meu.
Am mereu un sevalet pregatit pentru un nou portret.
Numai ca portretele mele sunt speciale, nu stiu sa pictez decat partea frumoasa a oamenilor, nu stiu sa-i pictez decat asa cum imi place sa ii tin minte.

Nu prea inteleg de ce lumea trebuie impartita in bun si rau, in alb si negru, in viata si moarte, in ura si dragoste, in minciuna si adevar...
Sau na.. inteleg numai ca mi-e frica de rau, de negru, de moarte, de ura, de minciuna.. ironic dar mi-e frica si de bine, de alb, de viata , de dragoste si de adevar...

Mi-e frica poate doar de ziua de maine, de ziua de azi.. de ce a fost.. de ce a mai ramas..de ce o sa mai fie..
Mi-e frica de zambete cu inteles, de saruturi fara dorinta, de clipe pierdute sau de oameni raniti..

Si ma revolt ca portretele mele nu vorbesc, ma revolt ca oamenii sunt cei ce trebuie sa fie sinceri... si oamenii nu au invatat inca lectia sinceritatii...



"LLORANDO POR TU AMOR"

Pentru ca n-am curaj...

damien rice-9 crimes



Ne lipseste curajul de a fi oameni.
Oamenii au sentimente, oamenii spera, oamenii au incredere, oamenii plang, oamenii rad, oamenii au temeri, oamenii iubesc...
Ne lipseste curajul de a fi oameni.

Ne mintim gratuit imaginandu-ne ca asa e mai bine, mintim cu zambetul pe buze..
Uitam cum e sa iubim fara sa suferim, sa iubim curat si frumos...
Uitam sa fim corecti cu cei din jurul nostru...
Uitam cum e sa ne trezim dimineata zambind...

Si platim pentru asta..
Platim cu lacrimi amare, cu lacrimi ce dor..
Platim cu trupul si cu sufletul mai mult decat o facem cu cardurile..
Platim greselile noastre cu trupurile si sufletele altora uneori - si asta e trist..

Uneori imi vine sa ma duc undeva departe, pe un camp si sa tip..
Sa tip tare, dar sa nu ma auda nimeni, pentru ca oamenii se tem ca ar putea avea slabiciuni...

Adevarul e ca scriu toate adevarurile astea ca sa ma ascund de mine, sa ma ascund de slabiciunile mele, de temerile mele.

Mi-e dor ...
Da sunt om, deci mi-e dor, mi-e dor de el, mi-e dor de zilele cand desi afara ploua pentu mine era soare...
Si vreau sa fiu om pana la final si sa recunosc ca sper o sa dea un semn, ca am incredere, ca plang cu toata forta in timp ce tastez nebuniile astea.
Dar totusi nu sunt om pentru ca ma mint fara rusine.. si mi-e teama.. mi-e foarte teama!

..."minciuni ce alunca lin intr-un pahar cu vin"

In ultima vreme...

Zile, saptamani, chiar luni...
Nu am mai apucat sa scriu nimic pe aici.
Asta probabil din cauza programului foarte incarcat din ultima perioada..
Ca sa fiu sincera, ma simt foarte ciudat in dupa-amiaza asta, pentru ca sunt acasa si am senzatia ca lipsesc de undeva.
Da..
Scoala e pe terminate, cei mai multi inca nu au inceput sesiunea, noi mai avem o sapatamana de scoala si terminam anul.
Am credinta ca primul an de facultate o sa se termine cu bine...

Alte nouati as avea dar am nevoie de cateva pagini ca sa updatez blogul cu ce schimbari au survenit in viata mea, lucru care mi-ar manca considerabil din orele de somn pe care vreau sa le recuperez.

Vreau in schimb sa mentionez cate ceva despre ultima perioada.
Dupa ce am participat in cadrul UrbanBlast in Green Hours, cu un monolog scris si regizat de Stefana Popa, o studenta in anul 1 la regie, in care eu am mare incredere si care sunt singura ca o sa ajunga o foarte mare regizoare.
A urmat un proiect extraordinar numit "Scriitori pe calea regala"- initiat de poetul Dan Mircea Cipariu, un proiect aflat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I , lansat de Ministerul Transporturilor si de Uninunea Scriitorilor.
Asa cum ii place domnului Cipariu sa spuna, este vorba de cea mai importantă campanie pro-lectură din ultimii 100 de ani.
Mai exact am strabatut intreaga tara cu trenul regal, in compania a numerosi scriitori de valoare.
Am pornit din Bucureşti spre Iaşi, Suceava, Alba Iulia,Sibiu si Medias unde au fost donate bibleoteci pentru salile de asteptare.
O idee apreciata atat de oamenii de cultura cat si de oamenii de rand,si aici aveti asigurarea mea, pentru ca rolul meu in acesta calatorie a fost acela de a lua pulsul evenimentelor in fiecare oras in care ne-am oprit.
Oamenii au primit cu mult entuziasm si multa incredere vizita scriitorilor contemporani, pe care nu au ezitat sa ii tina cat mai mult in garile lor.
Interviurile pe care le-am luat pe toata durata calatoriei vor ramane ca marturie, pentru ca oamenii din toata tara mi-au spus cat de fericiti sunt ca in sfarsit s-a demarat o campanie de o asemenea anvergura.
Cred deasemena ca scriitorii romani meritau o asemenea calatorie intr-un cadru regal, pentru ca daca nu cartile, atunci cine sau ce ne poate scoate din monotonia si mizeria ce ne inconjoara zilnic...
Lasand la o parte oboseala acumulata in incercarea de a face ca totul sa iasa bine, consider ca am luat parte la un moment istoric din multe puncte de vedere si ma consider norocasa ca timp de 5 zile am calatorit langa niste personalitati de mare calibru din lumea culturii romanesti.
Sunt sigura ca acesta nu este decat inceputul unei noi miscari culturale, pentru ca romanul chiar are nevoie de carti, de cultura in general.
Simt nevoia sa precizez ca in calatoria aceasta am avut parte de momente minunate petrecute langa oameni deosebiti si vreau sa cred ca am legat prietenii valoroase cu oameni superbi.

Martie de 2008

Ar fi putut sa treaca o luna de cand nu am mai scris p'aici.
Adevarul e ca o luna a trecut de mult de cand n-am mai scris p'aici, dar nu a trecut luna mea.
Final de luna martie...
Am trecut si de cei 18 ani pe care i-am carat pana aici, acum am mai adaugat un an in spate.

O luna a schimbarilor.
Mereu schimb ceva in mine si in jurul meu.
Luna asta s-au schimbat multe.
S-au schimbat in mine atat de multe incat parca mi-e greu sa le mai numesc...
Am invatat sa am rabdare, am invatat, pentru a nu stiu cata oara, ca e bine sa lasi de la tine, ca e bine sa ai incredere in oameni , dar ca ultimul cuvant e bine sa-l ai tu.
Am invatat ce inseamna curaj, vointa si incredere.
Am redefinit termenul de aventura.
Am legat prietenii si am dezlegat mistere.
Am invatat sa iubesc si sa primesc dragoste.
Am invatat multe, dar poate cel mai important lucru e ca n-am uitat ca in final sunt doar eu cu mine, pe langa toti cei care sunt zi de zi langa mine si la care tin atat de mult.
Acestea fiind zise, nu am putut sa las sa treaca o luna atat de frumoasa si importanta pentru mine, fara sa scriu niste impresii la prima mana...
Cu speranta ca o sa-mi mai tastesz niste ganduri cat de curand...
PLec ..

Poveste cu zane

"Lene Marlin - Story"

Iti caut costumul printre prea multele costume ce se plimba prin fata mea. Si dintre toate, parca al tau straluceste cel mai frumos...
Iti caut masca, printre miile de masti ce le vad zilnic si parca doar pe-a ta o recunosc din prima.
Nu stiu pe nimeni sa aiba costum mai ales ca al tau, iar masca ce-o porti zi de zi, nu stiu daca ar putea ascunde alt chip mai luminos...
Stiai sa-mi zici povesti cu zane, cu printi si cu printese in exil.
Si am ajuns sa nu fim altceva decat o poveste, spusa seara de tati, fetitelor cu bucle aurii ce adorm leganate de cantecul cuvintelor ce ne povestesc istoria...
Tu.. un bufon cu chip de rege...
Eu .. spectatorul de pe scari..
Tu.. aclamatul si iubitul...
Eu.. spectatorul ce aplauda la final cu toate fortele, ce iti cauta privirea si iti cere un suras...
Noi .. amandoi.. doi prosti.. tu pentru ca existi.. eu pentru ca te cunosc!

Noapte buna copii

Despre noaptea trecuta...

Dorm.
Mint.
Nu dorm.
Incerc sa dorm.
E luna plina.
Ba nu, inca nu e plina.
Nici ieri noapte nu a fost.
Dar si ieri si azi lumineaza foarte puternic.
As putea sa inchid jaluzelele, dar parca imi place lumina asta.
E o lumina puternica, rece, metalica.. si totusi imi inspira caldura.
Am timp sa ma gandesc.
Am timp sa ma gandesc, numai ca trebuie sa fiu in picioare la 8 si e deja ora 4.
Lumina lunii se reflecta in lacul de pe unghii.
Nu mi-e frica.
Ma gandesc cu amuzament la faptul ca la ora 4 inca mai am puterea de a filosofa.
Ma gandesc cati dintre prietenii mei stau si privesc luna in secunda asta, ma gandesc ca daca aveam apartamentul pe cealalta parte de bloc acum dormeam ca un copil, ma gandesc ca pot foarte usor sa ma intorc cu spatele si nu voi mai vedea luna...
Dar chiar daca ma intorc cu spatele, o sa ma uit pe peretele luminat de luna...
E straniu si faptul ca atunci cand inchid ochii am impresia ca e prea intuneric si parca am o vaga senzatie de teama in piept.
Imi place lumina lunii, nu e ca cea degajata de soare. Ziua cand inchizi ochii, te deranjeaza lumina soarelui in continuare, luna in schimb te lasa sa dormi , nu te orbeste, nu te deranjeaza, doar te vegheaza, si daca cumva vrei sa i te alaturi .. te lasa sa alegi..
Imi place luna.. e frumoasa, e trista, e vie, e calda...

Din oracole culeasa: "Tinteste mereu catre luna, chiar daca nu vei ajunge la ea, vei ramane una dintre stele"..

Colectionez senzatii...
Simt cutremure.
Creez tornade.
Imi dau voie sa fiu.. eu
Imi astept luna seara de seara...

"Actorul si supramarioneta"

"Jocul actorului nu constituie o Arta si e o greseala ca se da actorului numele de artist. Caci tot ceea ce e accidental, e contrar Artei. (...) Actorul va disparea; in locul lui vom vedea un personaj fara viata, care va purta, daca vreti, numele de "Supramarioneta" - pana cand isi va cuceri un nume mai glorios. Aceasta nu va rivaliza cu viata, ci va trece dincolo de ea; ea nu va infatisa corpul in carne si oase, ci corpul in stare de extaz, si in timp ce va raspandi un spirit viu, se va drapa intr-o frumusete de moarte."

Gordon Edward Craig - "Actorul si supramarioneta"
(1908,The Mask)

Fairytale... sau nu!!

"Cake - Pretty pink ribbon"

Ca intr-o poveste, fara cal si fara rochie din aia lunga si fara zane in jurul meu si fara bagheta fermecata..
Ca intr-un film american, fara avion si fara Prada pe mine si fara un apus de soare perfect...
Asa cum niciodata intr-o viata de om nu ti se inatampla...
Asa cum numai in povesti citesti si numai in filme vezi..
Exact asa imi doresc sa mi se intample si mie..
Sa-i spun printului ca am gresit si ca am fost doi prosti amandoi si ca nu merita sa stam departe unul de altul atat timp cat nu facem decat sa pierdem timp pretios dintr-o viata prea scurta, iar el sa-mi zambeasca cu o dantura perfecta si o freza de milioane si sa-mi zica cum ca si el simte acelasi lucru si ca a fost un prost cand a lasat totul balta! Si asa s-o o luam de la capat...
Dar cum viata nu e nici poveste , nici film..Eu nu ii voi spune niciodata asta..
Renunt la ideea ca voi putea vreodata sa scriu un scenariu macar interesant, daca nu de succes..si ii las pe altii sa-mi scrie rolul..vietii...

It's a jungle out there!!

Colorez lumea in fiecare zi.
Colorez lumea in fiecare zi ca sa pot sa supravietuiesc.
Colorez lumea in fiecare zi ca sa pot sa supravietuiesc intr-o lume in care fara acuarela mea toti oamenii ar semana cu niste fantome...
Timpul cam trece pe langa noi si suntem putini cei care realizeaza asta.
Sunt ca un copil mic ce a pornit in viata cu o mie de curiozitati si nu stie pe care dintre ele sa o rezolve prima.
Adevarul e putin altul, adevarul e ca sunt furioasa.
Sunt furioasa pentru ca zilnic trebuie sa ne ascundem fetele in spatele unor masti prafuite.
Ne ascundem printre fond de ten si masini, telefoane si e-mailuri, lcd-uri si uneori carti...
Si nu ne ascundem de cineva anume, ne ascundem de propriile persoane.
Suntem frustrati si spun asta pentru ca nu vad in jurul meu decat oamenii care se chinuie zi de zi sa castige din ce in ce mai multi bani, fara sa se opreasca pentru o secunda si sa se gandeasca pentru ce fac asta...
Afara e o jungla, unde ne batem pentru un loc de parcare, unde ne desumflam rotile de la masina ca sa ne varsam furia pe ala care ne-a luat locul de parcare.
Afara e o jungla unde nu mai exista roluri stabilite, toti suntem pradatori si vitctime in acelasi timp, pe duarata a 24 de ore..
Mi-e frica sa mai ies din casa, mi-e frica sa-mi mai parchez masina oriunde, mi-e frica sa scot capul pe geam dupa ora 23, mi-e frica sa mai deschid televizorul, mi-e frica sa ma mai duc la scoala, mi-e frica sa mai fac cunostinta ca cineva, mi-e frica sa-mi mai dau numarul de telefon..
De asta imi colorez lumea.. si ies din casa zambind, imi parchez masina unde apuc asumandu-mi riscul de a o gasi cu rotile desumflate, scot capul pe geam dupa 23 ca sa mai respir ceva aer curat, deschid televizorul pe jetix si ma uit la "cei cu andy" in timp de la aceeasi ora pe pro sunt stirile alea cu crime, cunosc oamenii noi carora le dau numarul meu de telefon chiar daca nu mi-l cer, pentru orice eventualitate..
In mare imi asum riscuri la orice pas, dar imi depsesc totusi frici pe care mai nou societatea ni le impune..
Dar chiar daca afara e o mare jungla, macar hai s-o coloram frumos, sa iasa mai ceva ca desenele animate cu Moogli si Baloo...

Cele mai frumoase clipe...

Sunt sigura ca toti ati trecut prin asta..
E atunci cand ... trebuie sa pleci.. si il mai saruti putin.. si parca fiecare sarut urla disperat pentru inca unul.. si tot asa..
Atunci cand stai in pragul usii si mai lungesti putin clipa..
Atunci cand stii ca maine il vei revedea, dar pana maine ai senzatia ca mai e o viata..
Atunci cand nu ai curajul sa faci ceea ce simti.. cand vrei sa fugi si sa ajungi la el.. si sa-i spui tot ceea ce nu ai avea niciodata curajul sa ii spui.. sa ii spui totul fara sa te gandesti la consecinte.. fara sa te gandesti ca totul nu e decat un vis.. si ca orice vis are prostul obicei sa aiba si un final..
Atunci cand iti suna telefonul, anuntandu-te ca ai primit un mesaj - parca inima-ti bate mai tare si parca te rogi sa fie de la el... de cele mai multe ori nu e de la el.. dar atunci cand se nimereste sa fie de la el.. parca intreaga lume ti se coloeaza.. si fugi intr-un loc cu multa liniste de unde ii raspunzi la mesaj.. cu toate ca realizezi ca niciodata nu o sa afle ca in spatele acestor cuvinte, stau ganduri mult mai mari...
Cele mai frumoase clipe, cred ca sunt cele pe care din pacate nu le traim.. de frica sa nu stricam momentul... moment care nici nu exista pentru ca suntem prea lasi sa-i dam voie sa existe..
Nu ne ramane decat sa asteptam mesaje, sa prelungim clipe, sa furam saruturi si sa fugim din cand in cand...acolo unde nimeni nu ne poate fura sperantele si visul...

Nimicuri de ianuarie

"De ce nimicuri ii e dat fericirii sa atarne.."



Zambiti va rog...

Zambiti larg.. aparatul va zambeste si el..

Incerc sa-mi gasesc cuvintele pentru a scrie ceva inteligent, dar cum m-am obisnuit, nimic inteligent nu poate sa debiteze creierul meu acum.
Am senzatia ca sunt pusa pe pilot automat, toate gesturile, toate vorbele, dar mai ales toate actiunile mele sunt dictate de catre acest pilot automat, care nu simte - doar actioneaza...
Si e atat de groaznic sa nu simti nimic, doar sa actionezi, ca sa intelegeti mai bine , e ca atunci cand esti atat de racit incat nu mai ai miros, motiv pentru care nu simti nici gustul mancarii, dar mananci din inertie...
Partea nasoala intervine cand aceasta stare de raceala groaznica, vrei nu vrei, coincide cu ziua de Craicun, cand pe masa sunt toate felurile preferate de mancare..
Cam asa e perioada asta a mea... respir din inertie.. si realizez ca in jurul meu sunt numai lucruri minunate si oameni superbi de care nu ma pot bucura..
Nici eu nu stiu exact de ce zambesc cu juma' de gura, de ce nu merg decat acolo unde trebuie neaparat sa merg, de ce nu socialiez, de ce nu ma implic.. sunt atat de multe de ce -uri pe care nu le fac..
Traiesc pentru ziua de maine si in fiecare zi ma conving ca asta e ziua cea mare..
Dar nu ma plang... poate ca ii zice astenie de primvarara prematura.. sau poate ca mi-am consumat bateriile pe prostioare..
Cert e ca maine intram in luna februarie.. si Doamne ce luna frumoasa o sa fie...
Nu stiu daca ma crede cineva, dar n-am nici cea mai mica idee de ce am scris chestia asta, nu am nimic important planificat pentru februarie.. dar daca totusi cineva acolo sus face planurile pentru luna februarie.. sper sa ne dea niste zile cu soare..

Putina liniste va rog!

"Laura Stoica - Ea nu stie ce vrea"

Acum mai mult ca nicioadata am senzatia ca vreau sa fiu in alta parte decat in camera mea pe care o iubesc atat de mult.
Pana azi am avut senzatia ca asta e locul unde ma pot ascunde cel mai bine de lume, singura fereastra catre realitate e calculatorul.. dar si cu el pot transforma totul intr-o fictiune.. dar macar imi rezerv dreptul de a intrerupe totul oricand vreau.
Ei bine, acum as vrea sa fiu in alta parte... intr-un loc unde sa imi fie putin frig, unde sa fie multa liniste, fara muzica, fara masini.. undeva unde sa am un sac de dormit, niste dulciuri si un suc de rodii.... as vrea sa fiu acolo cu cea mai buna prietena a mea, sa stam intinse si sa privim cerul si cerul sa fie plin, plin de stele, asa cum nu l-am mai vazut decat la mare...
Si acolo as vrea sa ii zic tot, sa o zapacesc de cap, asa cum fac mereu cand avem timp sa vorbim, si ea sa ma sfatuiasca.. si eu sa vorbesc despre tot... si la un moment dat cand mi se termina bateriile sa inceapa ea sa imi zica ce are pe suflet si asa cum se intampla mereu, eu brusc sa ma simt proasta, pentru ca mereu inteleg, ba chiar ma regasesc in ceea ce zice ea, dar niciodata nu pot sa ii dau un sfat care sa-i fie de ajutor...
Dar ne-ar ramane la finalul orelor de vorbaraie, cerul.. si stelele.. si frigul din oase.. si ceva duciuri.. si la un moment dat am ramane fara suc, ala ar fi momentul cand realitatea ne-ar aduce la viata, asadar cel mai probabil ne-am urca in masina si ne-am introarce in bucuresti... uitand si de sete.. dar cu un sentiment de bucurie in suflet...
Dar cum prietena cea mai buna doarme, afara stele nu se zaresc nici cu telescopul, frigul nu glumeste si ar ingheta acum orice suc de rodii...
Ma multumesc cu ideea ca oricand pot sa deschid geamul sa fac ceva racaoare in camera, sa ma bag sub plapuma, sa inchid lumina si sa ma uit la stelutele fosforescente pe care le am lipite peste tot si sa ma multumesc cu sucul de rosii din frigider, ca pe ala de rodii l-am terminat dimineata....


Evadati .. chiar si cu gandul.. din lumea asta anosta, luati cu voi cele mai dragi persoane, sau fugiti singuri... nu mai asteptati mesaje ce nu se lasa trimise.. telefoane ce nu se lasa date.. sau oameni ce se lasa asteptati!!!

Zapda murdara...

La naiba...
Zapada chiar se murdareste..
Si e atat de urat cand zapada se murdareste..
Mergi pe strada si vezi .. zapada murdara...
Si de ce pana la urma toate lucrurile frumoase se murdaresc...
Ma gandeam la lucruri frumoase, dar nu neaparat vesele..
Ridurile de pe fetele barbatilor.. mi se par frumoase...
Nu stiu de ce o fata de barbat plina de riduri pare mai frumoasa decat una de femeie.. nu stiu, atunci cand vad un barbat cu riduri pe fata, am impresia ca ridurile il fac mai bland, mai uman...
Imi place sentimentul ce ma cuprinde atunci cand vad un copil intr-o masina, nu stiu de ce dar am tendinta sa protejez masina respectiva, sa-i dau prioritate sau chiar sa il iert pe sofer daca face tampenii.. e atat de frumos sentimentul asta..
Mai e frumos sentimentul ce ma cuprinde cand imi iau masina din spalatorie.. cand ma urc in ea si totul straluceste si miroase frumos, dar asta e un sentiment pe care il traiesc rar in ultima vreme :)))
Mai e frumos atunci cand primesti un mesaj pe care ai vrea din tot sufletul sa-l primesti , dar la care nici n-ai curajul sa speri..
E atat de frumos cand auzi o voce la telefon... o voce care ai uitat cum suna.. si o voce pe care erai obisnuit s-o auzi zilnic...
Imi place tare mult.. cand ma impac cu oamenii... da.. atunci cand devin sincera rau.. si zic tot.. si apoi rad de prostiile prin care a trebuit sa trecem ca sa ajungem la impacare.. si apoi fiecare se poarta rezervat.. ca dupa o operatie cand te misti incet incet..dar trece repede.. si totul revine in scurt timp la normal.. de parca nici nu a trecut furtuna p'acolo..
Dar totusi... nu-mi place zapada murdara, nu-mi plac femeile cu riduri, nu-mi plac nesimtitii din trafic, nu imi place sa am masina murdara, nu-mi place sa nu primesc mesaje zilnic, nu-mi place sa uit voci pe care le iubesc, nu imi place sa ma cert cu oamenii..

Din ce material e facuta viata?
Din zapada??

Inca o hotarare mareata...(??)!

Cer cateodata de la mine putin mai mult decat pot da...
Si mereu stiu ca pot da de vreo 100 de ori mai mult decat cer...
Uneori stau si ma gandesc daca nu sunt putin cam norocoasa... e penibil sa reiau discutiile despre oamenii care n-au nimic pe lumea asta..
Dar am senzatia ca am atatea si ca cer prea multe...
De azi m-am hotarat sa nu mai cer nimic sa lupt pentru tot ceea ce vreau sa am..
Si multe vreau sa am...
Nu stiu de unde sa pornesc, dar nestiind de unde sa pornesc nu ma opreste nimic sa pornesc..
Asa ca de azi imi voi face eu norocul.. si toate povestile de dragoste despre care v-am scris, si toate suferintele sau bucuriile care imi dominau pana azi viata... s-au dus... ca o particula de praf in bataia vantului..
Azi sunt singura, pe drumul meu.. asa cum am fost mereu, dar probabil nu am observat..
Pot doar in drumul meu sa imi reglez pasii cu ai altcuiva.. dar nu cred ca o sa se intample prea curand, pentru ca nu mai sunt dispusa sa las de la mine...
Am ajuns la vorba cuiva drag mie.. care imi zicea ca uneori cariera e mai presus de orice.. si azi pentru mine aceasta vorba a ajuns litera de lege... ma gandesc ca am facut un pact cu mine, nu vreau sa ma mai las disturbata de unu' sau altu'...
Stiu bine, la fel ca voi toti, ca una zic azi si alta fac maine.. dar asa faceti toti, asa ca nu are rost sa aruncati cu pietre in mine.. tot ce putem face e sa asteptam ziua de maine sa vedem daca se aplica rationamentul..

Pana maine.. sau ma rog pana la urmatoarea veste demna de afisat la "avizierul" vietii .. va las cu bine...

matruator de praf de stele...

"Gheorghe Dinica- Vagabondul vietii mele"


Da-mi de ales...
Si te voi alege pe tine..

Vorbe.. am senzatia ca m-am cam ratacit in viata mea..
Inainte sa scriu aceste cuvinte si chiar si acum in timp ce le scriu ascult melodia de mai sus...

Acum cand ma pregatesc sa pun capul pe perna, stau si eu si ma gandesc daca am luat totul de la viata astazi... daca am luat tot ceea ce mi s-a dat... si realizez ca nu numai ca nu am luat nimic de la viata dar nici nu am dat ceva.. mi-am pierdut azi timpul ratacind in cuvinte si fapte lipsite de sens sau de scop..

Lumea mea roz despre care scriam cu putin timp in urma, a devenit o lume fada, nici gri - nici alta culoare.. dar rozul azi e mai pal ca niciodata..

Cred ca trebuie sa nu mai fim atat de egoisti.. sa ne trezim dimineata si sa multumim ca ne trezim.. ca mai avem o sansa sa luam in fiecare zi totul de la capat..
Ce lume ideala ar fi aia in care fiecare om ar fi multumit ca i s-a mai oferit o sansa sa deschida ochii... in loc de multumire eu imi indrept catre divinitate toate reprosurile si nemultumirile..

Nu e drept sa vorbesc despre minuni si curaj.. cand eu nu stiu sa privesc asa cum se cuvine o minune si nici nu am curajul sa imi las inima sa decida pentru mine...
Eu mereu aleg sa fac ceea ce e corect mai presus de ceea ce simt ca trebuie sa fac, mereu fac ceea ce cred ca e mai bine pentru viitorul meu decat ceea ce imi bucura sufletul pe moment..
Mai nou am avut curajul sa ma mint ca zbor atunci cand picam cu cea mai mare viteza din lume.. am avut curajul sa-mi ascund privirea de privirea celui de la care asteptam cel mai mult o privire..

Nu sunt demna de toate cuvintele pe care le-am scris in ultimele zile..nu sunt demna de ele, pentru ca eu insumi nu le respect.. si vin la mine oameni care imi spun ca prin ceea ce scriu le schimb vietile.. bun si pe a mea cine o sa reusesca sa o mai schimbe??

Nu cred ca e vorba de schimbare pana la urma.. e vorba doar de rabdare.. si daca o sa reusesc sa am destula rabdare.. o sa se termine si furtuna asta ca toate cele ce au mai fost pana acum..

Una peste alta... am inceput sa scriu fiind nervoasa si plina de ganduri .. si termin pe o stare de liniste si intr-un calm benefic zic eu..
Incepe o noua saptamana.. ce se preconizeaza a fi una mult mai linistita decat toate cele ce au fost pana acum.. si asta e bine caci de liniste si calm am nevoie cel mai mult..



..."numai cu viata de actor eu nicioadata n-am glumit"

minuni.. si blesteme

Sunt minuni ce apar in viata noastra in momente in care le luam ca belsteme.
Sunt blesteme ce apar in viata noastra si nici nu realizam cat de tare ne lovesc.
Sunt persoane ce apar ca o minune in viata noastra si ne blestemam apoi fiecare secunda petrecut impreuna.
Sunt oameni ce vin cu blesteme in viteile noastre si pleca considerandu-ne minunea lor...


Oameni, minuni, blesteme, secunde, momente.. e vorba doar de un singur lucru .. curajul de a merge inainte cu toate blestemele ce se arunca pe drumul nostru, folosindu-ne de toate minunile pentru care nu trebuie decat sa intindem mana si sa le luam..
Ce conteaza daca astazi ma simt blestemata.. ce conteaza daca el a acceptat sa plece din viata mea chiar daca stia ca se putea mai mult.. ce conteaza daca nu stiu pe ce drum sa o apuc, ce conteaza daca nu stiu sa fac diferenta dintre un blestem si o minune...
Imi ramane curajul de a merge inainte...
..cu zambetul pe buze macar...

Amor

Te urasc
Pentru toate vorbele nerostite
Pentru privirile irosite
Pentru noptile nedormite
Pentru soaptele zapacite
Pentru atingerile nereusite
Pentru secretele dorite
Pentru zambetele aiurite
Te urasc pentru ca nu mi-a mai ramas decat sa te iubesc..
Pentru ca mi-ai dat sansa sa iubesc pe altcineva
Sa privesc pe altcineva
Sa-i soptesc despre dragostea mea
Sa-l ating si sa-l mint
Caci secretele inca mai dor
Si zambetele tot mai mor
Pe fetele gri si triste ce inca mai vor sa-si sopteasca cuvinte de amor...
Si zi de zi te iubesc pentru ca m-ai invatat cat de frumos e sa te urasc..
Si-ti multumesc pentru ca stii ca daca ar fi iubirea ta
Nu as putea sa-ti spun toate astea
Si-ti multumesc ca ma urasti
Caci am invatat sa iubesc pe altcineva hranindu-ma mult din dragostea ta!

Zambete

Fericirea vine in sticlute mici, mici, mici..
Si tot ce trebuie noi sa facem e sa avem grija cat de repede bem sticulutele alea, pentru ca mereu exista perioade cand ramanem fara rezerve..
Mereu cand sunt fericita, vad in jurul meu numai oameni fericiti, am impresia ca vine cineva in lumea mea si arunca cu o galeata plina de vopsea roz, pe tot ceea ce ma inconjoara...
Si atunci imi zambesc ochii si imi vine sa iau o sticla mare, mare, mare unde sa pot sa bag toata fericirea asta pe care o simt in suflet si oricand ma simt descumpanita sa mai beau putin din ea..
Nu cred ca am un motiv special pentru care simt ca mi-au crescut aripi.
Afara e noroi, frig, oamenii se imbraca in geci negre si trec pe rosu, la scoala toata lumea e stresata de examene, toti cei din jurul meu barfesc si comenteaza la tot pasul...
Dar e minunat ca intr-o lume atat de trsita si gri sa poti sa arunci cu vopsea roz in jurul tau, si brusc noroiul se transforma in zapada topita, frigul imi da motive sa port mai multe hainute cu mine si sa fac parada modei, gecile negre alea oamenilor de pe strada se transforma in niste perne pe doua picioare, cei ce trec pe rosu sigur fac asta pentru ca se grabesc sa ajunga la cineva iubit , la scoala lumea nu e stresata de examene ci e entuziasmata ca mai avem doar doua, cei din jurul meu nu barfesc ci isi satisfac curiozitatile si acumuleaza informatii noi...
Uite cat de usor e sa arunci cu roz in jur..

Asta e unul din posturile alea pe care o sa le citesc peste ceva timp cand o sa mi se termine "vopseaua"..
Pana atunci zambiti - pentru mine sunteti toti atat de roz :)

Argh...

De cate ori n-am mai spus asta: iubim sa fim iubiti..
Dar ce se inatmpla cand ajungi sa nu-ti mai doresti sa iubesti sau sa fi iubit.. nu pentru toata viata, macar pentru o perioada..
Ce se inatampla atunci cand cunosti pe cineva si iti petreci timpul gandindu-te ca nu are cum sa mearga prost..
Ce se inatmpla cand trecutul iti da peste nas si iti aduci aminte de o seara cand iti zicea la ureche ca daca pleci o sa regreti..
Am plecat.. si acum regret, partea frumoasa e ca nu regret ca am plecat, regret ca s-a inamplat..
Exista citatul ala idiot " nu regreta nimic ce te-a facut candva sa zambesti".. si ce te faci cand rememorezi totul si realizezi ca nu te-a facut nicioadata sa zambesti.. ca niciodata nu ai fost cu adevarat fericit.. si totul nu era decat o iluzie..
Si pana la urma ce se inatmpla cand te trezesti la realitate si incerci sa mergi inainte, dar el a avut drepate cand iti soptea ca daca pleci o sa regreti.. si acum esti judecat prin faptele lui, nu ale tale, si nu-ti mai ramane nimic de facut decat sa te asezi undeva si sa privesti cum trece trenu pe langa tine si tu nu poti sa faci nimic, nici macar sa te arunci in fata lui...
Si trenul trece.. si eu stau si ma uit.. pentru ca e tot ce mai pot sa fac.. sa alerg acum si sa dau timpul inapoi nu pot si nici nu vreau, pentru ca am incercat sa ma educ sa nu regret niciun gest pe care il fac, asa ca mai bine invat cate ceva din greselile mele, dar se pare ca lectia asta e cam grea..
Vorbesc mereu de sanse, asta pentru ca mereu dau sanse oamenilor, e adevarat ca uneori am dat sanse unor persoane care meritau sansele respective si care au folosit sansele ajungand sa-mi fie apropiati, dar recunosc ca m-am si fript si am dat sanse unor persoane care au crezut ca daca primesc o sansa primesc totul de la mine, dar au aflat pe pielea lor ca sansa nu e decat o incercare nu e un credit raportabil...
Vorbesc de sanse, dar cand se inatampla sa fiu nevoita sa mai cer o sansa, nu imi gasesc cuvintele si imi bag capul in pamant in speranta ca mi se va da sansa aia, asa cum dau eu sansele - fara sa astept sa mi se ceara..
Gresec in fiecare zi, la fiecare pas.. si din fiecare pas mai invat ceva, invat sa fac sa mearga lucrurile ... si daca se inatmpla sa pierd, invat si din asta desi doare mai tare asa..
Nu vreau sa pierd de data asta si un singur semn ar fi suficient ca eu sa ma apuc sa lupt... dar cum semnul intarzie sa apara, atunci eu ma retrag asa cum stiu cel mai bine sa o fac, in liniste si cu zambetul pe buze... pregatita sa o iau de la capat...

Curaj...

De ce curaj?!
Pentru ca e nevoie de mult curaj ca sa iti expui parerea despre o piesa de teatru, mai ales atunci cand iti e destul de greu sa fi obiectiv in totalitate..
Dar am fost rugata sa o fac, asa ca hai sa vedem ce iese..
Mi-am dorit sa intru la atf si asta stie toata lumea, numai ca stii cum e vorba aia : "ai grija ce-ti doreti ca Dumnezeu iti da"..
Eh, Slava Domnului, Dumnezeu mi-a dat si acum incep sa ma trezesc.. si desi sunt bagata in painea asta de pe la vreo 6 luni... acum realizez cat de greu e...
Totul a pornit de la o piesa pusa in scena la Teatru Mic de colegii mei mai mari de anul IV.
Descoperi cu timpul cat de grea e meseria pe care ti-ai ales-o si stai sa te gandesti cum poti sa o faci placuta si usoara.. normal ca daca ar fi usoara nu ar prea mai avea niciun farmec, dar macar placuta sa fie.. pana acum imi place ceea ce fac, dar acum cand mi-am vazut colegii mai mari acolo sus pe scena, am realizat cat de mult trebuie sa muncesc pentru ca atunci cand o sa fiu si eu acolo sa pot face fata...

Asadar, ca si filmele sunt piese usor digerabile si piese greu digerabile; si digestia nu se face mai greu sau mai usor din cauza gusului ci din cauza consistentei... si ca sa fiu sincera depinde putin si de diabolsimul fiecaruia...
Sunt mai mult decat sigura ca exemplul de mai sus a produs o ceata foarte deasa in creierul cititorului...
Voi incerca sa fiu ceva mai explicita... asadar, exista piese la care te duci si razi sau plangi in hohote, dupa care mai vorbesti pana acasa de anumite faze si pui capul pe perna si dimineata ai uitat tot; daaar.. exista si piese la care nu schitezi nici un gest nici la poante si nici la momentele cu o greutate aparte, dar ajungi acasa si stai si te gandesti fara sa vrei la ce naiba vroiau sa zica oamenii aia si intr-un final da Domnu' si adormi.. dar te trezesti dimineata si cand te speli pe dinti iti aduci brusc aminte de o scena anume, si intrebarile nu intarzie sa apara...
Nu sunt in masura sa comentez , dar asa cum ma stiti nu ma pot abtine, eu una consider ca cele doua tipuri de piese sunt destinate unor tipuri total diferite de spectatori, si nu stiu de ce dar tind sa cred ca uneori si spectatorul face spectacolul .. sunt sigura ca gandirea mea poate fi total eronata pentru ca eu chiar sunt la inceputul inceputului acestui drum...
Dar din punctul meu de vedere "Desteptarea primaverii" este genul de spectacol dupa care te mai gandesti putin la ceea ce s-a intamplat pe scena... si asta pentru un student de anul IV la regie consider ca e un mare plus; sa reusesti sa faci sa dai de gandit..
Decorurile au fost extraordinare, si trebuie sa mentionez asta pentru ca eu una am fost uimita de aceasta latura a piesei pentru ca imi place sa vad lucruri care imi demonstreaza ca... se poate!!
Despre regie am vorbit, despre scenografie am vorbit... normal urmeaza sa vorbesc despre ei.. actorii.. imi este imposibil, pentru ca nu am curajul sa o fac.. faptul ca mi s-a transmis ceva, zice multe, faptul ca am stat sa ma gandesc serios si mi s-a facut teama de faptul ca peste ceva timp eu voi fi in ipostaza in care se aflau ei... spune deasemenea multe...si poate ca si faptul ca au existat momente cand am uitat ca vizionez un spectacol pus de niste studenti spune multe...
Repet, nu am niciun drept sa comentez ceea ce am vazut in niciun fel, cu atat mai mult cu cat nu am cum sa fiu obiectiva, dar vreau sa cred ca am doza de luciditate necesara pentru a va spune ca merita vazut.. merita data o sansa.. merita decodificat...
Nu stiu cand se va mai juca, stiu doar ca merita vazut pentru ca e datoria voastra sa acordati sanse si e datoria voastra sa va oferiti dreptul de a mediata putin..
Si chiar daca nimeriti o seara in care aveti de ales dintre "Mascariciul" lui Malaiele si spectacolul studentilor ... acordati sanse egale.. si nu desfintati un spectacol pentru ca nu vedeti "nume" pe afis, poate acolo joaca un nume care asteapta sa fie desoperit chiar de voi... Pentru ca asta e mentalitatea, ma duc o singura data pe an la teatru, macar atunci sa vad un spectacol cu un nume mare...
Eh.. daca e sa fim sinceri biletul la film e ceva mai scump decat cel de teatru.. merita sa oferiti sanse..


P.S: stiu ca nu am spus lucrurilor pe nume asa cum astepatau unii, dar la ora 6 dimineata e tot ce pot spune, si faptul ca tastez lucrurile astea, la ora asta ,cred ca spune totul despre piesa pe care am vazut-o si pe care o recomand...
P.S2: orice greseala de ortografie/punctuatie/exprimare sau doar logica va rog sa-mi fie iertata nu prea mai vad clar la ora asta si nici nu cred ca mai gandesc clar, asta e mai grav... si cand ma gandesc ca peste 2 ore tre sa fiu in picioare ma apuca urlatul.. si cum nu am forta sa urlu ma multumesc cu un somnic scurt...

Night all...

~~add: La multi ani Cristina!!!
La multi ani Merchea!!!

Sibiu here I come.. "Faust" time...