Speranta din ochii lor?

Cei ce sufera cu adevarat!!
Unde e speranta din ochii lor? Unde e dorinta de viata?
Ai sa razi dar exista, exista dorinta de viata, puterea de a merge mai departe, dorinta de a se ridica si as face viata daca nu mai frumoasa, cu siguranta mai suportabila!
Ei au probleme cu adevarat importante, ei pot sa se lase pagubasi, ei au dreptul sa spuna ca au ajuns al capatul puterilor cand viata lor de-abia a inceput! Dar uimitor sau nu ei nu se lasa batuti, ei nu considera ca au pierdut razboiul cu viata, ei merg mai departe cu fruntea sus, incercand sa tina piept tuturor greutatilor, iar cand zic greutati ma refer la adevaratele greutati ale vietii.
Greutate e atunci cand te culci seara nu in loc sa ai un loc cald al tau si o perna pufoasa, nu ai nimic altceva decat cerul, greutate e atunci cand speri ca poate a doua zi o sa mananci ceva, greutate este atunci cand iti vezi parintii, fratii si surorile murind de saracie, de boli groaznice sau omorati cu cruzime de niste "mentinatori ai pacii".
Am rascolit net-ul si am gasit niste cazuri cutremuratoare, de copii ce traiesc intr-o saracie lucie, poate nici nu o mai putem numii saracie, poate e doar un mod de a supravietuii fara nimic. Copii ce si-au vazut toti cunoscutii omorati intr-un razboi inutil din care doar ei au de suferit, fara a avea vreo vina, copii ce raman singuri pe lume si aici apare intrebarea: sunt oare norocosi ca au supravietuit?
Vorbesc de copii din Afganistan, Cambodgia, Africa de Sud etc etc...
Dar poate ca privesc intr-o parte a globului mult prea departata, poate ca trebuie doar sa ma uit in jurul meu, in jurul nostru.
Acei copii ai strazii de care si eu ma feresc cu scarba. Judecand la rece, nu scarba trebuie sa simtim cat mila, mila pentru ceea ce au ajuns si pentru ca nu este vina lor ca altii le-au hotarat viata fara drept de apel.
Am durere in suflet cand ma gandesc nu numai ca nu au ce manca si nici unde sa doarma, ci am durere in suflet cand stiu ca pentru ei nu nimeni sa le stea aproape, nu e nimeni care sa-i iubeasca, sa le zica "noapte buna" si "buna dimineata" , nu e nimeni in jurul lor care sa-i sustina si care sa le de-a o sansa sa ajunga cineva pe lumea asta!!Ei sunt condamnatii fara vina ai societatii...
Si atunci stau si ma gandesc cat de egoisti suntem noi ceilalti cand ni se intampla ceva neplacut, ceva ce noi consideram ca nu meritam, sau atunci cand trecem printr-o perioada mai neagra...cat de egoisti suntem sa avem curajul sa-l intrebam pe Dumnezeu de ce nu se uita si la noi, sau cu ce am gresit sa ajungem acolo...Cand poate Dumenezeu nu face decat sa priveasca un moment in alta parte, spre altii mai loviti de soarta!!
A iubii, a spera, a suferii, a te bucura...fac toate parte din regulile vietii si nu ai voie sa te abati de la ele, pentru ca vrei nu vrei oricum este inevitabila intalnirea cu ele!
Asa ca iubiti, sperati, suferiti si bucurati-va pentru ca numai asa putem merge inainte!!