Noaptea...Noptile mele sunt nopti simple.Candva cu mult timp in urma, noaptea era momentul in care ma simteam cel mai bine, ieseam in cluburi, bateam strazile pe jos si vorbeam tare.Apoi noptile au devenit cel mai potrivit moment in care reuseam sa ma concentrez asupra materiei... asa ca toceam.Cateodata pentru ca sa trec peste noapte aveam nevoie de intaritoare, alteori uitam de ele si noaptea trecea fara sa-mi dau seama, printre Rebreanu, Arghezi si Eminescu mereu combinati cu razboaie, Tepes etc...Apoi au venit noptile de nesomn in care ochii nu vroiau sa se inchida, gandindu-ma neincetat la ziua ce avea sa vina, fie ca era vorba de un examen fie de o plecare....In fine au venit noptile in care adormeam bustean, se pare ca oboseala are si ea un cuvant de spus in toate astea...Astazi ... incerc uneori sa mai bat cluburile, dar parca nu mai sunt ce erau candva, sau poate nu le mai vad eu asa cum le vedeam candva.Materie nu am inca de tocit, emotiile s-au dus toate, asa ca practic nu-mi ramane decat sa dorm linistita... dar nici asta nu pot, fara un motiv anume...Asa ca ma urc in masina si pornesc prin Bucuresti, mereu cu acelasi gand : "sa am grija sa nu apara la stirile de la ora 5"...Ajunsa la Unirea orasul pare pustiu, dar e momentul in care eu ii vad viata si parca il aud cum rasufla usurat dupa o zi plina. Imi place sa merg pe strazile unde pe la 5.15 dupa-amiza e full...Am facut ieri 1h si 40min din Romana pana la Bellu... noaptea nu imi trebuie mai mult de ... 10 maxim 15 min...Iubesc orasul noaptea... si totusi.. poate nefiresc... dupa ce alerg prin Bucuresti, dupa ce ma intrec cu taximetristii sau cu pusti tembeli (ca mine) si dupa ce imi hranesc putin orgoliul meu de "femeie la volan"... ma retrag spre casa, unde strazile pusti nasc in mine o teama nefireasca, atunci dau muzica incet, uneori o inchid chiar.. si ma uit speriata in stanga si-n dreapta... sunt in masina mea inchisa perfect, teoretic nu am de ce sa ma tem... practic inima-mi bate mai tare, parchez si ma gandesc cat de inconstienta sunt si imi trec prin minte toate stirile de la ora 5 : "tanar de 20 de ani, mort noaptea la Unirea dupa ce s-a angajat intr-o intrecere cu masina" ; "tanara violata intr-un parc din capitala" ; "femeie omorata in plina strada" ; "fata jefuita si batuta"... De ce ma expun, de ce nu ma baricadez in casa, de ce scot capul pe geam dupa ce se insereaza???De ce?Pentru ca intr-o zi chiar si producatorii, redactorii si prezentatorii stirilor de la ora 5 vor trece pragul cabinetului meu de consiliere psihologica si atunci le voi spune ca viata e frumoasa si ca 20,969 de oameni au murit pana acum 15 secunde astazi...si ca numarul lor creste de la o secunda la alta, dar cu toate astea noaptea e frumoasa si blanda...Recitind tot ce am scris realizez ca pot sa par total ilogica, dar totul se naste dintr-o teama confuza legata de un oras plin de viata la orice ora din zi sau din noapte... un oras pe care-l iubesc si care imi ofera cele mai minunate lucruri din viata mea..Si cum imi dau voie sa fiu cat vreau eu de ilogica nu ma condamnati asumati-va riscul de a va arunca ochii pe niste ineptii sau evitati sa mai accesati...hai ca a rimat nitel ... Pentru oras, pentru noapte, pentru destin... si astazi.. pentru voi!
.jpg)
Nu mai stim sa fim noi.Invatam in fiecare zi cum sa pozam.Si uitam sa zambim pentru ceilalti, nu pentru un obiectiv prafuit.Am fost plecata ceva timp din Bucuresti, am sperat ca o sa ma odihnesc.Dar ca multe alte planuri si asta a esuat, intorcandu-ma in Bucuresti mult mai obosita, dar cu ceva amintiri si noi sperante si planuri de viitor.Astept cu nerabdare inceputul facultatii si sper sa nu fiu dezamagita.Acum cred ca e cazul sa ma intorc la subiectul despre care am vrut sa va scriu azi.M-am "plimbat" putin pe hi5 si am realizat ca suntem extraordinar de narcisisti.Nu am ajuns la aceasta concluzie doar de pe hi5 dar a contribuit...Asadar poze: poze facute cu telefonul, poze facute in baie, in oglinda, in intuneric, pe lumina, cu bluza cea noua, in oglinda de la lift, cu buzele rujate, cu adidasii cei noi, poze pe calea ferata, poze sepia, alb-negru....Poze, poze, poze, poze, poze, poze, poze, poze...Ce ramane dupa noi?O poza undeva...Pe o noptiera, intr-un portofel, pe un birou, sub o perna... si mai nou albume intregi.. pe net!!Sa nu fiu considerata ipocrita cu cele scrise, recunosc ca si eu am un cont de hi5 si il mai acceasez din cand in cand, poate chiar il upgradez... Numai ca trebuie sa invatam ca nu pozele fac diferenta ... ci faptele... o poza lucrata sau nu... o poza in care lumina a picat bine sau nu ... nu o sa te caracterizeze niciodata mai bine decat un simplu gest, privire sau cuvant... oricat ai poza de bine.Pentru toti cei care traiesc pentru ca maine sa aiba ocazia sa mai faca niste poze pentru contul de hi5...uitand sa traieasca momentul...P.S: ...am spus asta..dar prefer sa ma repet...Obiectivul unei camere de filmat/aparat foto nu o sa poata niciodata sa redea nici imaginea si mai ales emotia pe care ochiul uman o traieste in fata unui om/apus/rasarit...sau in fata unei simple flori :)
Ohoho...cu siguranta am mai vorbit despre asta...Dar ce sa-i faci.. scriu despre ce mi se intampla, despre ce traiesc, prin ceea ce trec, ceea ce vad, ceea ce imi atrage atentia etc..Asadar, ca sa-i linistesc pe unii, da blogul asta e despre... mine!Citindu-l orcine poate sa creada ca sunt probabail cea mai narcisista (un mod de a spune...) sau egoista..Dar cred ca daca fiecare dintre voi si-ar expune un posibil jurnal...ne-am creea o imagine asemanatoare... asadar eu mi-am asumat acest risc, si toate bobarnacele aferente..si va dau totul pe tava... ma rog...acum serios vorbind..nu chiar totul :)).Sa revin la ceea ce vroiam sa dezvolt azi, un subiect pe care l-am mai abordat :schimbarile!!!Mie imi plac la nebunie, fie ca vorbim de schimarea de stil, de coafura, de masina, de telefon sau schimarea de prieteni, sau chiar viata!Eu am ales sa fac cate putin..sau bine..ceva mai mult..din toate vara asta... si desi nu se incepe asa, am inceput prin a ma departa de cei care mi-au facut rau (am mai zis asta intr-un post recent, o repet..ca intre timp am mai curatat din agenda o tona de nume).Apoi mi-am schimabt viata, am deja alte plaunri ceva mai indraznete...planuri care chiar au legatura cu viitorul meu si implicit cu viata mea in totalitate, si sunt planuri care se cer realizate; nu numai planurile au fost schimbate, dar si eu m-am schimbat, nu mai sunt fetita aia care are mereu chef de orice si care asculta pe orcine, am invata sa mai si refuz, am invatat ca in viata nu mergi de mana cu altcineva pana la capat, singura persoana pe care o sa o am pana la capat langa mine sunt eu- nu e narcisim e cruntul adevar!!Si cine stie "noua Ana" e acum mai puternica,mai hotarata, mai abtitioasa, mai muncitoare ... mai deschisa la frumos decat la superficial...si mult mai directa.. (cu toate ca sa fim seriosi, din toate numai asta nu lipsea)... Nu sunt altcineva, sunt doar eu...dar am crescut, am invatat din greselile..mele si incerc in fiecare zi sa invat cat mai multe din mers... ca la un moment dat...ceea ce a fost candva un schelet de om...sa ajunga un om adevarat...Pentru toti ce au facut parte candva din Universul meu..nu pot decat sa le multumesc ca m-au ajutat sa invat cat mai multe... si poate candva o sa ma reintorc in vietile lor..si o sa le multumesc asa cum se cuvine...momentan...trec peste ei..nu-i calc..asa cum fac altii..eu doar ii ocolesc pentru ca asa e omeneste si..sanatos!!Ceea ce urmeaza? Cu riscul de a ma repeta...un nou capitol de viata, oameni noi, o lume noua...si toate astea..pentru o noua Ana.. :D..Cum zicea o persoana draga mie : "totul o sa fie bine! " Noapte buna
De mult..am spus ca viata e un tren.. nu am fost singura care a facut asemanarea asta, dar in fiecare zi ma conving ca asta e adevarul!E ciudat cum oamenii ajung sa se transforme in niste simple cruci.. si ca ceea ce era candva o persoana pe care o iubeam, azi nu mai e decat o cruce unde te duci sa aprinzi o lumanare si unde speri ca cineva te vede!E trist.. si poate cel mai trist e ca viata asa cum e ea plina de complicatii, plina de intrigi spectaculoase si de perioade de glorie sau declin...viata asa cum e ea, nu se sfarseste altfel decat intr-o cruce... si la final nu esti decat una din sutele de cruci pe care astazi cimitirul cere atat de multi bani!Am inceput acel nou capitol din viata despre care am tot vorbit!De data asta am ales sa il incep de una singura, pentru ca fie au fost persoane care m-au tradat intr-un mod sau altul, persoane de care m-am departat pentru ca simteam ca nu imi fac bine, sau persoane pe care le iubeam cu toata forta si poate de asta am preferat sa le las in urma, pentru ca oricat ai crede ca un om este potrivit pentru a sta intreaga viata langa tine, descoperi ca sunt unele detalii care fac totul si fara de care nu poti sa traiesti in pace si liniste langa respectivul/a.Asadar am pastrat langa mine doar pe cei care m-au sustinut asa cum aveam nevoie nu cum considerau ei,care m-au acceptat, m-au sfatuit, au inteles ca sunt poate mai dificila, dar au vazut in mine ca nu pot sa fiu nici rea, nici egoista .. au vazut ca fac totul cu drag, cu dragoste si cu un foarte mare devotament nascut din pasiune..pasiunea pentru invatat, pentru cunoastere!!Si uite cum..pornesc la drum cu speranta ca viata are un plan maret pentru mine, ca daca nu are mi-l fac eu; dar totodata plec la dum cu o vaga urma de regret pentru tot ceea ce am lasat in urma, dar sper si vreau sa cred ca nu gresesc cu nimic si ca nu o sa ma intorc din drum orice s-ar intampla, pentru ca eu cred ca daca cineva e facut sa ramana in viata mea... chiar viata o sa mi-l aduca inapoi intr-o buna zi, daca nu..probabil doar atat a trebuit sa stea in "trenul meu" si atunci nu pot decat sa pastrez bine amintirile si sa nu uit niciodata ca cineva a fost candva acolo!E vorba doar de viata!
Pentru voi toti , asta nu e decat o zi obisnuita!
Poate pe parcurs o sa devina ceva special, sau poate o sa ramana doar "inca o zi"...
Pentru mine azi e o zi importanta!
Nu am scris niciodata, aici, inantea unui eveniment din viata mea, mereu am consemnat aici gandurile, parerile sau consecintele ...legate de evenimente la care am luat parte sau care m-au marcat intr-un fel sau altul!
Dar uite-ma azi, aici, in fata tastaturii, cu strugurii langa mine si numarand orele pana cand sper ca o sa ajung la facultate si o sa fie afisate rezultatele....Sincer..am lacrimi in ochi acum cand tastez toate astea, pentru ca stiu in sufletul meu care e rezultatul si spre deosebire de voi toti eu nu incerc sa ma mint! Uite...de luni de zile toti au pe buze replica "o sa fie bine, iei examenul".
Vedeti voi...asta nu face decat sa-mi ingreuneze situatia, pentru ca am dezvoltat o frica teribila.
Daca o sa trebuiasca sa vin in fata voastra si sa va zic..."am picat".. eu nu stiu daca o sa fiu surprinsa dar o sa ma doara faptul ca voi ati vazut in mine altceva. Si sincer, nu imi mai pasa de ce parere o sa aveti voi, dar deja ma doare faptul ca nu numai voi ati crezut in mine, ci pana si eu ajunsesem sa cred in mine!
Dar acum... parca simt rezultatul..si nu e placut...chiar din contra!
Inca putin...
Vreau sa am voie sa rad.Vreau sa am voie sa plang, fara sa trebuiasca sa dau explicatii.Vreau sa am voie sa fug de lumea asta ..si sa ma intorc cu zambetul pe buze.Vreau sa am voie sa ma indragostesc in fiecare zi de altcineva.Vreau sa am voie sa traiesc doar asa cum imi dicteaza instinctele.Lasati-ma sa rad, sa plang, sa fug, sa clachez, sa ma ridic, sa iubesc patimas si sa sufar.Nu am nevoie de sfaturi...Nu stiu sa pierd, dar invat in fiecare zi!Nu stiu de ce trebuie sa ne ascundem zilnic sentimentele!De ce trebuie sa ma mint pe mine si sa nu-mi permit sa iubesc pe cine vreau in modul in care vreau.De ce nu ne dam voie sa fim sinceri unii cu altii, si mai presus de toate de ce naiba nu am voie sa tip atunci cand sunt fericita??Azi sunt fericita, si cine stie..pana maine imi trece..sau chiar in juma de ora e posibil sa-mi treaca...dar nu vreau sa treaca clipa fara s-o consemnez, pentru ca nu vreau s-o uit.Si de ce naiba dupa ce o sa cititi randurile astea o sa-mi cereti explicatii??Oricum cred ca o sa fie prea tarziu si ... o sa uit despre ce am vorbit in blestematul asta de post! :)
P.S: de ce trebuie sa raspund la telefon??
V-am vorbit vreodata despre Rai?Raiul ..Cred ca toti ajungem in Rai si Raiul nu e altceva decat inceputul viitorului...Cred ca in Rai ne cunoastem prietenii, in Rai ne cunoastem sufletul pereche.Ce este viata ?Doar un lung sir de cautari...Ne cautatm prietenii, ne cautatm sufletul pereche.Cand stim ca i-am gasit pe cei langa care stateam in Rai?Atunci cand simtit ca nimeni si nimic nu poate sa ne mai desparta, atunci cand avem impresia ca stim totul unul despre altul , cu toate ca inca nici nu ne-am vorbit, si chiar si atunci cand ne vorbim avem senzatia ca stim deja tot...de ce? Pai simplu, le-am vorbit pe toate in Rai deja.Cred ca aceasta cautare inseamna cu adevarat viata.Poate ca scriu ganduri prea complicate, dar probabil e din cauza perioadei prin care trec...Dar va sfatuiesc sa cautati in continuare, pentru ca nu vad ce alt rost ar avea viata...Si pana la urma situatiile in care suntem pusi, nu fac altceva decat sa ne ajute..sa gasim ceea ce am pierdut in ..Rai!Daca am gasit ceea ce aveam candva acolo, in Rai?
Nici eu nu pot sa stiu...un lucru stiu sigur... doar viata imi poate da raspuns la intrebarea mea...Nebunie, extaz, curaj, credinta, putere, dragoste, trumf, generozitate!Am mai spus nebunie??
.jpg)
