Ceai de musetel cu lapte

Mai tine cineva minte povestea cu uimirea?
Daca nu isi aduce nimeni aminte, va upgradez eu rapid..
Ziceam de mult... (adevarul e ca nu stiu daca am scris si aici despre asta).. ca ma las uimita...
Ma las uimita de tot ceea ce imi ofera ziua.. de la primele secunde cand deschid ochii, pana cand adorm..
Si uite cum... viata continua sa ma uimeasca zilnic..
Ca sa intelegeti de ce acest post are titlul pe care-l are.. o sa va explic repede cum de vreo saptamana si jumatate mi s-a dereglat sistemul..
Cand am intrat in vacanat am recuperarat cateva zile dormind serios si mancand bine.. apoi au urmat ceva zile mai agitate.. de vreo saptamana si jumatea in schimb sistemul meu e dat peste cap, in sensul ca pana pe la 7 dimineata nu pot sa inchid un ochi, si de la 7 adorm si ma mai trezesc undeva pe la 5 dupa-amiaza,asadar cam pierd toata ziua... am incercat toate metodele posibile sa-mi revin, dar se pare ca pentru corpul meu ziua a devenit noapte si viceversa...
Nu-mi pot explica aceasta dereglare... dar incerc sa o combat cum pot eu mai bine, asadar am apelat la vesnicul ceai care ne este recomandat in caz de insomnie, combinat cu ceva laptic... retetei i se mai adauga ceva "Viata mea in arta" - Stanislavski.. si noaptea cat e ea de lunga nu fac decat sa citesc si sa beau ceai..
Efectul?? N-are efect metoda mea..dar incerc.. daca as fi o "blogaritza" adevarata acum v-as antrena cu rugamintea de a-mi trimite idei noi de tratare, dar cum intr-o saptamana incepe scoala sunt sigura ca o sa ma tratez din mers..
Cat despre modul in care viata ma uimeste iar..
Nici eu nu pot sa-mi explic, dar am acea agitatie despre care am mai vorbit noi, pe care o simt in piept si ma bucur ca am trecut iar cu brio de o pasa proasta care putea sa-mi strice definitiv sfarsitul de an. Dar cum cineva, undeva - are grija si de sufletelel nostre... o sa am parte de o stare sufleteasca foarte buna de revelion..
Si azi am invatat cat de important e sa apara in viata ta o persoana la timpul potrivit, nici mai devreme ca exista riscul sa nu vezi persoana respectiva fiind orbit de anumite alte persoane care cu vreme isi pierd farmecul incercand sa para interesante.. dar nici prea tarziu cand e posibil sa te prinda intr-o pasa mult prea deprimata..
Si in viata mea a aparut acea persoana care fara sa stie si fara sa stea prea mult a reusit sa ma faca sa zambesc si sa uit fie si doar pentru cateva zile.. de toate framantarile de isi facusera culcusi in mintea mea..

Si cum in dupa-amiaza asta plec din Bucuresti si nu ma intorc decat pe 2... adica la anu'
Va urez o petrecere frumoasa si uitati pentru cateva ore de tot ce va doare. tot ce va face sa nu dormiti noaptea, tot ceea ce va dezamageste.. de tot ceea ce va poate strica o noapte frumoasa...
Si sa ne revedem in 2008 cu vesti bune, cu multa veselie, sanatate, dragoste, reusite si pofat de viata..

Aceeasi Ana din 2006... 2007.. soon in 2008..

Cu dor...

As vrea sa debiteze mintea mea acum ceva interesant, ceva care sa te convinga sa citesti fiecare cuvant din postul asta.
Numai ca mintea mea la ora asta e ori prea obosita - ori prea odihnita sa debiteze asa ceva, asa ca o sa ma multumesc cu simpla-mi sinceritate, care sigur o sa-l tina pe Soso cu ochii pe ecran pana la final .

Nu stiu daca ti se face vreodata dor de Andreea Esca, dar mie mi se face.
Da, sunt zile cand stau acasa si nu fac decat sa ma bucur de faptul ca stau acasa; si atunci ma uit la televizor la toate prostiile si brusc nu stiu de ce mi se face dor de Andreea Esca... si de stirile ei de la ora 7...
Sau nu stiu daca ai simtit vreodata nevoia sa te invarti...
Da, ca atunci cand te ridica cineva in brate si te invarte tare, tare, tare... si bineinteles tu tipi, si ii spui sa te lase jos..
Eu recunosc ca simt uneori nevoia sa fiu invartita de cineva, sa ma tin de gatul lui si sa mor de frica...
Sau.. nu ti-e dor cateodata de zilele de vara cand mergi la mare si nu ai chef sa intri in apa, dar cu tine sunt niste nebuni care vor neaparat si te supui - cu lene maxima - majoritatii.
Si in apa te acomodezi cu greu, normal ca apa e prea rece, numai ca ei s-au deapartat deja cam la 10 metri de tine si te striga... si te chinui sa razbati in apa rece.. si ajungi la ei, incepe sa-ti placa in apa, incepi sa ii stropesti, incetul cu incetul iti uzi si parul, ce mai - te bagi cu totul la fund si incerci sa ii prinzi de picioare pe cei de langa tine... normal ei inoata si reusesc sa-ti scape si vine unu' mai destept si cu toate ca pana acum ai stat cu capul sub apa, el insita sa te bage la fund si tu tipi si el se chinuie, si-l musti... si stati lipiti unul de altul, uzi amandoi si in spatele scopului de a te baga la fund, se asunde dorinta de a te tine cat mai mult in brate...
Parca atunci cand doua trupuri se ating in apa, nu e acelasi lucru cu simpla atingere a pielii uscate...
Nu va e dor de momente ca astea?
Pe toate astea intr-o forma sau alta, intr-o situatie sau alta, cu anumite persoane sau altele .. le mai putem experimenata..

Dar mie mi-e tare dor de momentele cand prietena mea cea mai buna, din generala, imi aducea biletele pe care scria "vrei sa fi prietena mea?"; sau de momentele cand ma pregateam sufleteste de ceea ce mi se parea un pas enorm ..primul meu sarut; mi-e dor de zilele de nastere unde jucam adevar sau provocare numai ca sa avem sansa sa ne sarutam cu "el"... mi-e dor de momentele cand simteam un gol in stomc cand diriginta ne anunta ca urmeaza o sedinta cu parintii.. mi-e dor de diminetile cand trebuia sa ma urc in autobuz cu un sac de vreo 4 kile plin cu manuale si caiete cu teme nefacute... mi-e dor de emotiile tezelor... de ascultatul la fizica dintra9a... mi-e dor de chiulitul in silencio..mi-e dor de excursiile cu autocarul...

Toate aste nu mai pot fi traite.. senzatii, emotii, curiozitati, frici, bucurii, iubiri, suferinte, lacrimi si zambete.. toate astea s-au dus si nimic nu le mai poate aduce inapoi, tot ce avem de facut e sa le conservam bine si sa avem grija sa mai punem din cand in cand cate o amintire in albumul vietii..




P.S: No matter what my friends might say, I ain't missing you... at all..

Timpul...

Sunt intrebata ce fac si ma ascund in ultima vreme in raspunsul : "ma bucur de sarbatori".
Ar fi frumos sa fie asa...
In jurul meu meu toata lumea e intr-o permanenta depresie si trebuie sa ai nervi de fier sa nu pici si tu intr-o relativa depresie.
De cand ma stiu imi place sa plec de la niste ipoteze naive, nu-mi place niciodatata sa vad dezastrul dintr-o situatie sau rautatea dintr-un om, am obiceiul sanatos sa plec mereu de la ipoteza ca dracu nu e asa negru si daca e - cel mai probabil are treaba in alta parte decat viata mea.
Am zis "obiceiul sanatos" pentru asa am impresia ca reusesc sa conserv o parte din mine si sa ma feresc de asaltul de energie negativa, care se afla peste tot mai nou.

*De ce nu uitati de Sarbatori ca v-ati certat cu mama, tata, sora sau catelul?
De ce nu incercati sa nu va mai ganditi ca nu a mai sunat de o saptamana, si sa puneti voi mana sa sunati?
De ce nu incercati sa trimiteti voi primul mesaj, fara sa va mai gandti ca nu e bine asa, ca e sub demnitatea voastra sa faceti primul pas?
De ce nu incercati sa va bucurati de bradul de anul asta, ca voi ramaneti in casa - dar el pana de boboteaza trebuie sa plece!
De ce nu incercati sa dati ceva mai multe sanse celor din jurul vostru, sa nu-i etichetati, sa le dati sansa sa va arate ca gresiti cand ii priviti cu ochi rai?
De ce nu incercati sa vedeti in situatiile din viata voastra partea frumoasa sau macar cea interesanta... sau macar iesirea?

Teoretic totul pare simplu, dar alta e ideea...

De ce naiba trebuie sa ne impiedicam zilnic de cate ceva, fara sa realizem ca pierdem timp valoros, timp in care puteam sa-i spun ca mi-e dor de el, timp in care puteam sa ma bucur de o bucata de cozonac fara sa ma gandesc cat ma ingras, timp in care puteam sa fac pe cineva sa se simta bine, timp in care puteam sa aflu ca sunt iubita, timp in care puteam sa zic ca am realizat ceva cu adevarat...
Nu, noi pierdem timpul plangandu-ne de mila ca timpul trece si noi nu facem nimic.
Get the point??
Si timpul ca timpul... dar sarbatorile s-au cam dus!

Fascinatia ma fascineaza fascinant si am ajuns sa fiu fascinata de tot ceea ce fascineaza si nu e neaparat fascinant...

Mai nou ma las foarte usor fascinata.
Ma fascineaza de exemplu vremea de afara. Recunosc am fost martora la ninsoarea de acum mai bine de o saptamana, dar de atunci Bucurestiul e acoperit cu un strat subtire de zapada ce nu se mai topeste, ca sa nu va mai zic ca peisajul de mai sus a fost fotografiat acum 20 minute in fata blocului meu nu la munte...

Da.. ma mai las fascinata de mirosul de brad ce a impanzit casa..
De fata lu' Funny cand stie ca il scoate mama la plimbare..
Ma las fascinata de camera mea, pe care am impresia ca n-am mai vazut-o de luni de zile si incep sa ma simt ca ascasa... cu toate ca si in timpul scolii tot aici locuiesc..
Ma las fascinata de ideea de sarmale, care nici nu au inceput sa fie gatite la mine in casa, dar cu siguranta dupa 12 noaptea se vor afla la mine in stomac.
Ma las convinsa ca e Craciun, ca trebuie sa fie strazile luminate si copii fericiti.
Ieri eram cea mai pesimista din parcare, preziceam un Craciun ratat si asta nu pentru ca imi doream asa ceva ci pentru ca imi lipsea acel ceva.
Azi l-am gasit... stiam ca e vorba de o liniste interioara pe care mi-o cautam, dar nu o gaseam in agitatia semafoarelor si a claxoanelor...
Si ceea ce mi-a placut si mai mult a fost ca am gasit un articol in sapteseri in care o anume Sasha (nu ma intrebati cine e) zice si ea cam ceea ce simt si eu.

O sa citez aici putin din articolul respectiv, articol datorita caruia sarbatorile mele si-au schimbat culoare...

"Ce sa-mi doresc, daca as putea sa imi pun o singura dorinta?
Si brusc, STIU. Acum in clipa asta, imi doresc sa pastrez pentru totdeauna linistea si zambetul asta interior, pe care le simt de ceva vreme. Nu mi-e adrenalina, nu mi-e torent de sentimente si de pasiune, nu mi-e viata traita la maximum... dar macar e pace. E ca si cum as fi nu fierbinte, nu inghetata, nici macar rece, ci ... calda. Ma uit in jur, ma uit la toti si la toate, ma uit la trecutul meu , ma uit la viitorul meu, ma uit cu detasare. Cu zambet. Si ma uit la prezent cu caldura. Asadar, daca as avea voie sa imi pun o singura dorinta, asta i-as cere eu lui Mos Craciun: liniste si armonie pe dinauntru. Eu bine cu mine. Si atunci n-as mai avea nici firici, nici indoieli, n-as mai cauta nici scuze, nici amanari. Ar fi totul in echilibru.
Si daca ne-am dori cu totii asta? Noi, bine cu noi insine...
Am spune atat de usor si de sincer: "Te iubesc!" si "Iarta-ma"... Si am ierta atat de usor , de repede si din toata inima... "

Pentru cei care au inteles ceva, s-au regasit, sau au avut macar rabdare sa citeasca tot, sper ca si-au gasit sau macar isi cauta linistea asta despre care tot vorbesc... zambetul si caldura care daca va vor trona in suflete, se vor vedea si in ochi...

Ma fascineaza atat de multe lucruri minunte pe lumea asta si tot ceea ce imi doresc e sa invat sa tin ochisorii larg deschisi oriunde ma duc si sa nu ratez nimic, sa vad cat mai multe locuri, sa gust cat mai multe, sa miros cat mai multe, sa alerg cat mai mult, sa dorm cat mai mult, sa iubesc cat mai mult, sa am curajul mereu sa recunosc cat mai multe, sa cunosc cat mai multi oameni, sa citesc cat mai multe carti, sa asculta cat mai multa muzica, sa vad cat mai multe filme, sa fac cat mai multe poze, sa am destul timp pentru toate...

Si in acest Ajun de Craciun o sa ma las fascinata de cat mai multe banalitati pentru ca cine stie ce ratez daca nu deschid ochii bine..

Despre iarna din noi

Sunt momente cand mi se face tare dor de copilarie.
De toate zilele alea in care nu stiam decat sa ma joc, sa cunosc lumea si sa invat cate ceva despre tot ceea ce oamenii mari stiau deja.
Mi-e dor sa-mi doresc sa cresc mare...

Mi-e atat de dor incat azi-noapte la patru si jumatate eram in fata gradinitei mele... lacrimile ce-mi curgeau pe obraz nu puteau fi controlate... si stateam sa ma gandesc ca as vrea sa pot sa am o telecomanda a timpului si sa pot sa dau timpul inapoi si in loc sa stau aici sa imi scriu gandurile sa fiu in bratele mosului la serbarea de Craciun si sa-i spun o poezie pe care am repetat-o ceva saptamani.
Mi-e dor de atat de multe locuri in care obisnuiam sa ma duc cand eram mica si acum cand trec pe acolo am o senzatie de siguranta, am senzatia ca nimeni si nimic nu ma poate atinge ...
Mi-e dor sa fie iarna si sa numar zilele pana la venirea mosului.
Mi-e tare dor de momentele de emotie cand ne apucam sa impodobim bradul, sau de secundele cand simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare cand vedeam cadourile sub brad..

Astazi astept iarna...si imi incalzesc sufletul cu amintiri ce se strang in fiecare zi...
Fericirea nu creeaza altceva decat amintiri si in fiecare zi nu fac decat sa incerc sa-mi fac cat mai multe amintiri care sa-mi incalzeasca iarna..

Poate ca toate motivele pentru care zambesc si simt ca imi circula sangele prin vene se regasesc intr-un capuccino baut la doua noaptea vis-a-vis de facultate, unde beculetele si globurile, combinate cu caldura emanata de o mica soba pe gaz faceau ca totul sa para un cadru luat dintr-un film ce se difuzeaza inainte de Craciun la tv, unde actorii nu-si spun multe, dar le citesti bucuria in ochi. Eu una eram bucuroasa si parca nu mai conta nimic altceva si orice factor extern parca murdarea obiectivul camerei ce filma ascunsa intr-un colt...

Stiu bine ca nimic nu o sa mai fie azi asa cum a fost ieri, pentru ca nici maine nu are cum sa fie cum e astazi.. dar vreau sa am puterea sa pastrez in mine bucuria data de capuccino si entuziasmul unei plimbari cu 50km/h prin Bucurestiul inghetat de ora cinci dimineata... si de cele "zece intamplari ciudate... si piticii din poveste"






~~Si acum Soso zice: "o sa-ti treaca"~~

O poveste

Povesti se scriu in fiecare zi.
Unele povesti se inregistreaza in fiecare zi pe versuri si pe ritmuri, in cadre si secvente, dar parca n-au acelasi farmec...
Povestile adevarate se scriu pe foi de hartie ratacite pe birouri pline de praf.
Se scriu in suflete tinere, pe buze prea moi si in ochii prea blanzi ai fetei ce mai crede inca in povesti.
Fata aceea....
Ea are buzele inca fragede si spera ca privirea ei... sa spuna intr-o zi o poveste.
Ea nu stie inca, dar toata lumea ii citeste povestea in ochii.


Poveste e banala...
Un el si o ea, asa cum toate povestile incep.
Inceputul.... asa cum incep povestile ...
Candva, undeva ...
Intr-un sfarsit de vara calduroasa, cand nu stii daca sa-ti iei cu tine bluza cu maneca lunga pentru seara...
Un banut, un zambet, multe priviri, un fior ce strabate fiecare por si speranta ca se vor revedea in toamna ce avea sa vina.
Si asa a fost.. nesperate dorinte si ganduri ascunse... o toamna ciudata si plina de viata ... povestea continua asa cum se intampla si-n viata, cu bune si cu rele... neinteresanta fata de cum a inceput...
Si aveau sa se iubesca, sa se certe si sa se ierte, sa fuga unul de altul si sa se tina in brate strans...
Si aveau sa-si zica atatea... secrete si bancuri, planuri si orare... povesti cu sfarsit fericit...
Si aveau sa planga impreuna si sa rada, sa danseze si sa cante, sa urle si sa coloreze lumea in culorile lor preferate.
Aveau sa transpire impreuna si sa stea imbratisati pana ce soarele rasarea pe cer.
Aveau sa lucreze si sa invete impreuna, sa fie despartiti de toti cei din jur si sa se impace in secret.
Si aveau sa tanjeasca dupa ce credeau ca au pierdut, dar aveau sa afle ca nu au pierdut nimic ca povestea acum incepe...
... poate ca aveau sa se tina in brate in seara de Craciun, sa-si jure iubire pe viata si aveau sa stea imbratisati ani de zile , aveau sa se duca la altar si sa aiba copii.
Toate Craciunurile si le-au petrecut impreuna, nu stiau ca mai exista si alti oameni in jurul lor, nu le pasa...
Si ca in orice poveste poate au trait fericiti pana la adanci batraneti...

Dar asta e doar o .. poveste.. ca altfel nu i-am mai spune poveste ar fi doar o stire.

Si stirile sunt prea dure si prea la obiect.
Stirile ne trezesc la realitate...

Sa lasam povestea sa fie poveste... si ca in orice poveste nu uitati ca exista si un sambure de adevar.
Ca e doar un sambure asta va garantez eu, sa-l gasiti e mai greu...

Un alt post care nu poate fi citit decat cu ..melodia de mai jos! Good luck

Cerem catre cer sanatate - si atunci cand suntem sanatosi nici nu realizam asta, ni se pare ceva normal.
Apoi ne imbolnavim si dam vina pe divinitate pentru asta, fara sa ne gandim nicio secunda ca noi eram cei care tebuia sa avem grija de sanatatea noastra.
Speram sa ne gasim marea dragoste - sa vina intr-o zi cineva in viata noastra si sa ne transforme toate zilele in povesti; si vine cineva si totul e perfect numai ca nu stim sa pastram ceea ce am primit si incep certurile, despartiri in care imploram divinitatea sa ni-l aduca inapoi si impacari dupa care uitam tot chinul si toata suferinta si o luam de la capat.
Suntem pusi in fata examenelor - si imploram divinitatea sa ne ajute, si-i promitem ca daca trecem si de examenul asta ne vom comporta exemplar si o sa folosim fiecare secunda din cate mai avem pentru a valorifica sansa data...nu trece mult timp si ne plange de ceea ce am primit.
Ne dorim lunar sa murim atunci cand suntem in situatii de stress, dar cand ni se spune ca nu mai avem sanse de viata consideram ca ni se face o nedreptate.
Parasim oameni care ne iubesc fugind dupa altii care nici nu ne vad, preferam sa alergam dupa cineva care ne ignora si sa suferim decat sa stam langa cineva care si-ar da si viata pentru noi.
Ne chinuim nopti intregi sa luam examene si atunci cand suntem acceptati la facultate, chiulim si nu invatam in sesiune...
Da astia suntem noi..oamenii...
Dar cum ar fi sa incercam sa ne bucuram de momentele in care suntem sanatosi tun, sa iubim la cote maixme si sa ne abtinem cand avem ceva de reprosat si am putea sa ranii pe cineva drag, sa fim sinceri cu cei din jurul nostru, sa avem o lista cu prioritati si sa o respectam ..
Sa iubim, sa respectam, sa nu mancam cu mana, sa nu inselam, sa nu injuram, sa nu ne prefacem, sa nu mintim, sa nu uram, sa nu fugim...
Imposibil..n-am mai fi oameni - si cine zice ca e posibil viseaza cam mult..
Si cu toate astea ce ne costa sa incercam in fiecare zi sa fim asa, sa ne bucuram de fiecare moment din viata..
De ce pierdem timpul asteptand Craciunul, cand tot timpul in care il asteptam e un timp pierdut...
Hai sa nu mai asteptam nimic si sa incercam sa valorificam fiecare minunt, fie ca stam in casa, in trafic sau la scoala..
Sa avem curajul sa ne recunoastem iubirile si sa ne asumam faptele pe care le facem.
Sa mergem sa ne facem toate analizele ca nu cumva sa aflam prea tarziu de vreo boala din noi.
Sa ne implicam in cat mai multe proiecte ca sa dormim cat mai putin..
Sa nu ne lasam batuti niciodata, si atunci cand suntem la pamant sa avem curajul de a cere ajutor..

....

Era doar o sugestie.. si eu incerc sa-mi impun sa vad lucrurile asa cum le-am scris mai sus.. trebuie doar sa avem destul curaj...

Update...sau "sunt putin revoltata da-mi trece"

A venit vacanata.
Aveam nevoie de ea.
Mult somn, multa mancare, televizor, comp, carti, dvd-uri, muzica.
Fara trafic, claxoane, centura de siguranta.
Liniste, somn... si o mica ordine prin camera si prin ganduri.
Atunci cand esti in mijocul furtunii nu prea gandesti, incerci sa te adapostesti, sa gasesti o solutie pe moment, dupa ce furtuna trece, gandesti totul la rece si vezi ca puteai sa gasesti si alte solutii mult mai bune si mai avantajoase.
Cam asta fac acum, vad totul detasat, gasesc solutii si ma bucur ca am si eu timp sa-mi pun in ordine gandurile.
Situatiile din viata mea sunt care mai de care mai complicate la prima vedere si foarte simple la a2-a..
Cred ca am nevoie de mult somn...
Un scurt bilant al ultimelor doua luni?!
Nimic mai simplu.
La facultate totul chiar a fost fabulos, cu urcusuri si coborasuri, cu momente de vis dar si cu momente de neputinta. Important e ca am trecut cu bine de primele examene din viata de studenta. Ba mai mult ma gandeam cu nostalgie la temele de vacanta din timpul scolii, din fericire am primit si noi asa ceva... deci sunt incantata ca am o treaba. :))
Prieteni... am invatat in anii trecuti, ca prietenii vin si pleaca si ca raman langa tine doar cei care te merita si pe care ii meriti.
Cam asa e si pana acum cu prietenii mei. Mi-am facut cativa prin facultate, dar asa naiva cum sunt am uitat sa ma uit de doua ori inainte sa-i numesc prieteni, si am dat-o iar in bara, nu la fel de grav ca in alte dati dar destul cat sa ma faca sa deschid bine ochii.
Asa ca acum am o buna prietena care mi-e tare draga si cu care desi nu ma vad foarte des cand ne vedem ne zicem tot, si cu care imi place foarte mult sa lucrez; am un coleg de grupa la care tin foarte mult si cu care vorbesc pe holuri tot ce vrei si ce nu vrei, ne consiliem reciproc - iar cand am neovie de un sfat fac ce fac si ii adun pe amandoi si ii pun sa se gandeasca.
Mai sunt persoane care imi sunt foarte dragi dar asa cum ma stiu eu pe mine daca cineva nu trece de la stadiul de amicitie la stadiul de prietenie din proprie initiativa, eu nu sunt omul care sa intre in viata cuiva fortat.. ba din contra de multe ori ma exclud din cauze prostesti care se dovedesc mai apoi doar niste simple speculatii pe care le fac doar din dorinta de a nu deranja.
Mai exista bineinteles si persoane pe care nu le suport, sau persoane despre care la inceput aveam o parere proasta dar in timp s-a dovedita gresita si cu care acum ma inteleg tare bine...sau persoane pe care sunt nevoita sa le salut, sa stau cu ele la aceasi masa, ba chiar sa ma comport dragut si prietenos .. stiu nu e corect dar din pacate cam asta e supravietuirea in societate, daca ar fi dupa mine nici nu le-as saluta pentru ca imi provoca scarba oamenii prefacuti si rai.. numai ca din pacate trebuie sa fac frumos ca sa nu provoc discutii interminabile... asa cum am facut de prea multe ori cand am fost sincera si am zis lucrurilor verde-n-fata.
Gata ca devin revoltata si intram in alte discutii :D

Asta a fost un mic update... din fericire o luna o sa tot am timp sa stau in casa, sa dorm, sa mananc si tot ce am zis mai sus..si cu ocazia asta o sa mai si scriu cate ceva pe aici pentru ca am foarte multe pe suflet..astept doar sa ma linistesc ...

Un inceput de vacanta odihnitor...