Povestind despre povesti

Trec pe langa noi povesti minunate.
Povesti de dragoste, povesti de viata, povesti de cariera.. povesti cu si despre oameni.
Oamenii si povestile lor...
Povestile frumoase se scriu mereu din material frumos.. suflete senine si curajoase ce poarta in ele condeiul potrivit unei scrieri reusite.
Mi-e dor de povestile din viata mea, de cele ce au trecut... uneori iti doresti sa poti lua totul de la inceput , sa ai sansa de a rescrie unele povesti al caror final nu te-a multumit.. dar asta-i viata o carte de povesti cu mii de titluri..
Azi scriu si rescriu povesti din viata mea: povesti despre vise, despre prietenie, despre curaj, despre incredere, despre dragoste... despre orgoliu, despre suferinta, despre placere, despre fericire, despre dimineti insorite pline de rasete, despre nopti nedormite pline de lacrimi, despre mine si despre voi..
Suntem doar niste trecatori in vietile celor pe care-i intalnim.. si cand nu mai suntem, ramanem niste povesti.. frumoase sau triste, dar asta depinde doar de noi.
...Totul a pornit de la o stire pe care am vazut-o saptamana trecuta la tv, despre o fata si un baiat care au murit pe munte, desi echipele de salvare au riscat enorm, nu au reusit sa-i gaseasca... si am tot fost bantuita de o imagine trista dar frumoasa.. pentru cei care au vazut Jeux d'enfants - si care-si aduc aminte momentul cimentului.. o paralela legata de zapada probabil se poate contura usor in fata ochilor..
Asa cum am privit eu totul.. mi s-a parut o poveste frumoasa... o poveste delicata si pretioasa..
Rar ma uit la stiri.. de cele mai multe ori cand ajung acasa mama e in fata tv-ului si se uita pe Realitatea, dar acolo se dezabate politica.. uneori ajung acasa inainte de 7.. rar.. dar mi se-ntampla.. si atunci sunt singura acasa, asa ca ma lungesc pe canapea cu Funny-n brate si ma uit pe Pro la stiri, Esca e evident aranjata ca carte.. iar eu .. fie ca e vorba de o avalansa, o disponibilizare, un incendiu sau de o marire de preturi.. eu mai mereu incep sa plang..
De ce ? Pentru ca nu au cum sa ma lase rece lacrmile sincere ale unor oameni necajiti, nu pot lasa povesti sa treaca pe langa mine fara sa ma atinga... cred ca asta imi da dreptul de a fi om in continuare..

Concluzia: ma bucur de programul meu indeajuns de incarcat care nu-mi permite sa ajung inainte de 7 acasa.. si totodata ma intristeaza partea din mine care fuge de adevarul stirilor de la ora 7.

Una peste alta.. nu lasati povestile sa treaca pe langa voi, nu e prea mult timp.. si trebuie sa umpleti o carte intreaga!
Priviti oamenii din jurul vostru, ascultati-le povestile si chiar , cine stie, distribuitii in anumite roluri din unele povesti din viata voastra, inainte de toate .. toti suntem la fel de oameni si deci la fel de trecatori pe lumea asta, deci cu totii avem dreptul sa primim sanse!!