Craciun linistit....

Ziua de Craciun.

Cica de Craciun e vremea impacarilor, e vremea iertarii, a iubirii.

Craciunul asta pentru mine a fost unul dintre cele mai linistite.

Am invatat multe din trecut si astfel am invatat ca mai intai de toate trebuie sa fiu corecta fata de mine, si apoi asta nu e tot, important e sa am puterea sa-mi cer iertare de la cei fata de care am gresit candva, sa stau langa cei care ma iubesc, sa spun tot ce simt cand simt- pentru ca poate nu o sa am o urmatoare sansa.

Vreau sa cred ca mi-am inchis majortatea conturilor pe care le aveam deschise cu mine si cu cei din jur.. cel putin pe anul asta.

Mi-e bine, e liniste, e cald, multe zambete si o atmosfera foarte pozitiva, cred ca de asta avem nevoie cu totii.

Le multumesc tuturor celor care au stiu sa ierte, sa iubesca, sa-si ceara iertare, sa recunoasca iubirea cand au primit-o, sa daruiasca zambete si bunatate..

Va urez tuturor un Craciun minunat langa cei pe care-i iubiti, cu gandul la cei care va lipsesc, si cu sufletul la cei de care va este dor si sunt prea departe...

Sarbatori fericite!!

Mi-e rusine cu voi..

M-am nascut in '89, in martie... aveam doar cateva luni cand s-a pornit revolutia, nu stiu decat ce mi s-a povestit. Cum ca mama si cu tata erau cand prin Piata Revolutiei cand prin televiziune ca sa-si faca meseria, imortalizand evenimentele.
Nu, nu s-au dus dupa aceea sa-si ridice certificat de revolutionar, si din punctul meu de vedere au fost prosti, pentru ca s-au dus multi alti "nimeni" care au stat in fata televizorului fara sa faca nimic si care au pretins dupa aia ca sunt revolutionari domne'.
Trec peste aceste detalii despre familia mea, caci vreau sa ajung la un alt subiect.
Am vazut azi la tv stirea in care imi aratau cum la cimitirul Eroilor au inceput enoriasii sa arunce cu monede in Iliescu. Vreau sa va spun sincer ca mie mi s-a facut instantaneu pielea de gaina cand am vazut imaginile. Am mai scris eu p'aici ca plang cand ma uit la stiri, dar aceasta stire pentru mine a fost prea mult.
Sa va explic si de ce.
Eu nascuta in '89, deci crescuta in democratia de dupa '90 - vreau nu vreau sunt cat se poate de obiectiva cand vine vorba de ce s-a intamplat inainte si dupa Ceasusescu, asta pentru ca nu am cum sa stiu cum era pe vremea aia, stiu doar cum e acum .. si ascult diferite variante, diferite pareri ale celor mai mari decat mine.
Dar acest nene Iliescu mie imi provoaca greata, putina istorie si putina luciditate... de atat ai nevoie ca sa-ti dai seama ca acest om e un manipulator inca in viata, un ucigas, un om inteligent, cu o minte extraordinara.. dar toate faptele sale ma ingrozesc, eu nu inteleg cum poate sa se trezeasca dimineata si sa se uite in oglinda.
Poate asta inseamna sa ai stofa de bun politician, sa poti sa te minti pana si pe tine, sa-i manipulezi pana si pe cei mai apropiati camarazi, sa poti sa omori sute de oameni si totusi sa reusesti sa dormi noaptea.
Nu pot sa-mi dau seama ce cauta nenea asta azi in cimitirul unde se odihnesc cei care au murit pentru libertatea mea si a familiei mele, nu pot decat sa-i multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de parintii mei nebuni care "se plimbau" printre gloante la revolutie doar pentru ca astazi eu sa am o dovada video a ceea ce a fost atunci pe strazile Bucurestiului.

Cat despre monedele aruncate.. nu inteleg inca de ce au aruncat cu monede, eu preferam sa arunce cu ceva de 9mm macar...

Privind videoclipul pe care l-am atasat mai sus, stau si ma intreb ce naiba se intampla cu natia asta?
Au ramas in viata doar scursurile unui popor curajos?
Oare au murit la revolutie singurii oameni care-si iubeau tara?
Unde naiba e iubirea aia de tara?
Unde e patriotismul din suflete?
Eu asa am fost crescuta, sa-mi iubesc, sa-mi apar si sa-mi ingrijesc tara si oamenii din ea.

Cunosc un singur barbat care daca maine s-ar porni o revolutie ar iesi in strada fara sa clipeasca. Atat.
Unul singur.
Ori poate ceilalti se ascund de mine, ori pur si simplu poporul asta desi are o istorie magnifica, nu stie sa-si apere ceea ce in trecut de atatea ori ne-am castigat : libertatea.

Cum se face ca un popor ca americanii, facut din zeci de natii puse toate pe o bucata de pamant, si-au creat un cult pentru tara lor.. si noi care suntem aici de cand ne stim.. nu putem sa ne aparam si sa ne valorificam ce ne-a dat Doamne-Doamne.

Noi stim sa stam cu burta la soare, cu mici-n stanga, berea-n dreapta, maneaua-n urechi - si sa ne plangem ca suntem obositi.
Mi-e scarba de tine romanule, azi nu mai lupt pentru tine, azi lupt doar pentru Romania!

RUSINE.RUSINE.RUSINE

It's rock'n roll

Dintre toate stilurile de dans eu iubesc rock'n roll-ul ..

Imi place la nebunie sa-l dansez si daca am si un partener pe masura dorintelor mele, totul e perfect.

E o nebunie, o senzatie unica, o bucurie si un zambet imposibil de sters de pe mutra.

Iubesc rock'n roll-ul mai ales pentru ca si atunci cand repet la el nu simt ca ma chinuie ci ca ma provoaca.

Nu stiu de ce am vrut neaparat sa va spun chestia asta in aceasta seara...

Se apropie sarbatoriele cu pasi repezi, s-a terminat scoala, mi-am luat o dorita vacanta..

Dar mai multe despre toate astea intr-un post viitor cand o sa va tot urez de bine.

See you later alligator!!

Comunicat

Am fost sfatuita sa-mi fac si un blog cu numele meu si pe care sa-l prezint ca "blog profesional".
Ce naiba mai inseamna si asta, Dumnezeu cu mila.
Dar hai.. am facut si asta..
Mi se pare haios ca dupa vreo 2 ani de cand tot scriu pe aici ganduri, apasari, reusite si angoase.. acum trebuie sa-mi fac un blog unde sa-mi afisez datele spectacolelor in care apar sau, Doamne ajuta, o sa apar.. diferite proiecte in care ma implic, rezumatul editiilor de pe role..
Stiu, multi dintre voi o sa ramana uimiti cand o sa afle ca din toamna eu saptamanal prezint o emisiune pe TvrCultural, ca fac tot felul de minunatii despre care nu scriu nimic pe aici.. si parca nici nu as vrea sa profanez blogul asta cu date d'astea atat de omenesti.
Asa ca decizia e luata.
Acesta ramane blogul meu de suflet.. cat despre puiul de blog "profesional" il voi pastra pentru cei care nu ma cunosc atat de bine (virtual sau real) si care sunt interesati de activitatea mea de zi cu zi.
Desi nu apuc sa scriu prea des, vreau sa le multumesc celor care imi apreciaza scrierile, care-mi trimit mesaje si care ma bat la cap sa mai bag un post nou.
Multumesc si desi intentia mea nu e sa atrag cat mai multi cititori, totusi recunosc ca simplul fapt ca stiu ca macar cineva-mi citeste aberatiile ma face sa ma simt ceva mai ok cand tastez.

Va astept cu drag in continuare si aici si pe "blogul serios"

Eu, ANA

Pentru ca vreau...

Oamenii se numara in perechi...
Doi cate doi trec prin viata.
Alung de langa mine un viitor .. pentru iluzii.
Un troc nu tocmai reusit, caci cu luciditate imi dau seama ca nu prea am ce sa castig, riscul e mare iar sufletul e doar unul.
Dar cu o si mai mare luciditate scuip din mine si ultima farama de responsabilitate fata de gesturile mele, ma asigur, ca un bun sofer, ca nu exista niciun pieton pe care as putea sa-l ranesc si nicio alta masina aflata in depasire; bag a 5a si alerg pe autostrada cu vise si zambete, cu incertitudini si frici.. in speranta ca pe drum o sa existe un stop care sa ma tempereze, care sa-mi ofere timpul de care am nevoie pentru a-mi linisti foamea de fuga..
Fuga de el, de mine, de alt el, de o alta eu.. de toti si de toate
Mi-e foame de clipe superbe, mi-e sete de amintiri, mi-e groaza de mine!
Si ma scot din orice viteza si ma las dusa de drum.. in dreapta mea nu perimit nimanui sa stea atata timp cat eu conduc atat de imprudent... iar pe drumul meu nicio regula de circulatie nu isi are sens.. nu vreau sa mai fiu omul regulilor pentru un timp.. imi dau voie sa fiu libera si neatenta, inconstienta si surprinzatoare ..

In viata asta suntem numarati doi cate doi, cine nu are un doi.. isi cauta.. si cine nu-si cauta ori a gasit ori e nebun.. lasati-ma sa cred pentru un timp.. ca sunt nebuna.. caci imi place!!!

Ultimele cuvinte

Ultimele cuvinte sunt in general cel mai greu de rostit.

Uneori le spunem repede de frica sa nu ne scape ceva.

Formulam propozitii scurte, dar pline de intelesuri.

Facem referire la tot ce a fost si dam de inteles ca speram sa ne mai intalnim candva.

Ultimele cuvinte sunt poate cele pe care le tinem cel mai bine minte.

Cuvinte spuse de noi sau de cei de la care ne-am luat la revedere.

Ultimele cuvinte pot sa departeze oamenii sau pot sa-i apropie, pot sa impuna o conduita sau sa distruga bariere, pot sa salveze relatii sau sa le incheie.

Ultimele cuvinte pot sa raneasca sau pot vindeca unele rani, pot sa ne modifice viata sau sa nu ne schimbe cu nimic.

Ultimele cuvinte pot fi spuse in graba presiunii unui final sau cu calm si rabdare.

Putem sa le rostim sau sa le scriem.

Ultimele cuvinte sunt ca un ecou pentru suflet, oricum si oricand ar fi spuse, ele lasa un ecou in sufletul celui care le aude, chiar daca se-ntampla a doua zi sa se produca o reintalnire, sau peste o luna, un an .. sau anii de zile.. reintalnirile vrem nu vrem ne reamintesc pentru cateva secunde de acel ultim moment, in care lucrurile au fost spuse pe nume..

As vrea sa nu mai existe ultime cuvinte.. dar viata trebuie sa mearga inainte, viata trebuie sa-si urmeze cursul si ultimul lucru pe care l-am vrea ar fi sa ne pierdem si putina luciditate pe care o mai avem si sa ne lasam cu totul purtati de val.. da poate e mai poetic asa, dar azi imi lipseste poezia, azi am crescut putin mai mare si ma cam gandesc la ce o sa fie peste o zi, o saptamana, o luna.. o viata...

Un suras pentru ultimele cuvinte pe care ti le-am spus si care te-au trimis departe, departe de mine.. caci asa cred eu ca e mai bine acum... daca gresesc, daca am dreptate.. asta doar timpul o sa ne-o spuna... pana atunci.. clipele trec si fara mine langa tine.. si asta e bine!!

Tratat despre prietenie la 3 dimineata

Poate nu vedem mereu doua culori la fel.
Poate nu simtim de fiecare data mirosurile la fel.
Nu ne plac chiar aceleasi feluri de mancare, aceasi muzica sau aceleasi carti.
Avem deseori puncte diferite de vedere despre unele sau altele..
Nu suntem mereu de acord cu oamenii cu care celalalt intra in contact, cu reltiile, cu iubirile sau cu despartirile celui de langa noi.
Nu avem acelasi gust cand vine vorba de femei sau de barbati.
Ne certam mereu din niste stupiditati si ne juram ca nu ne mai vorbim unul cu celalalt.
Ne sunam apoi, ne dam mailuri si sms-uri disperate in care facem referire la toate momentele minunate petrecute impreuna, si atunci descoperim ca sunt tare multe..
Radem, plangem, suferim si ne imbatam impreuna..
Ne pupam si ne batem, ne strangem de mana inainte sa intram in examene si ne uram bafta cand nu suntem unii langa altii..
Ne sunam de sarbatori sau in vacante sau pur si simplu atunci cand nu ne-am vorbit doar de doua zile..
Ne gandim unii la altii, ne aparam unii pe altii, ne judecam unii pe altii, ne acceptam unii pe altii, ne iertam unii pe altii..
Suntem insuportabili impreuna dar de nedespartit... suntem mereu unul in cautarea privirii celuilalt..
Ce ne tine impreuna?
Mainile noastre unite..
Atunci cand ne tinem de mana sau cand ne strangem in brate, la bine sau la greu.. stim ca asta conteaza cel mai mult.. ca mai presus de orice aspect material.. simplu fapt ca toata lumea se aduna cand unul e in necaz.. ne face mai puternici..
Asta e prietenia.. sa nu ai pe nimeni langa tine.. ci sa fim toata lumea pentru toata lumea...
M-am gandit ca mi-e greu acum sa decid cine merita sau nu titulatura de prieten.. si numarandu-i am realizat ca da.. am multi prieteni.. depasesc numarul de degete de la o mana.. dar nu numarul de degete de la ambele.. si asta e bine.. mi-e bine cu voi.. cu voi cei de zi cu zi.. cu voi cei cu care ma aud doar pe la telefon si ne vedem mai rar.. cu voi toti..
Sa pastram clipa asa cum e.. s-o imortalizam in zamebete si in momente fericite pe care le petrecem impreuna.. pentru ca cine stie cat timp o sa mai fim impreuna..
Si sa ne dam sanse!!

Cu zambet pe buze.. ceva durere in suflet.. si o mie de poze cu noi...

Povestind despre povesti

Trec pe langa noi povesti minunate.
Povesti de dragoste, povesti de viata, povesti de cariera.. povesti cu si despre oameni.
Oamenii si povestile lor...
Povestile frumoase se scriu mereu din material frumos.. suflete senine si curajoase ce poarta in ele condeiul potrivit unei scrieri reusite.
Mi-e dor de povestile din viata mea, de cele ce au trecut... uneori iti doresti sa poti lua totul de la inceput , sa ai sansa de a rescrie unele povesti al caror final nu te-a multumit.. dar asta-i viata o carte de povesti cu mii de titluri..
Azi scriu si rescriu povesti din viata mea: povesti despre vise, despre prietenie, despre curaj, despre incredere, despre dragoste... despre orgoliu, despre suferinta, despre placere, despre fericire, despre dimineti insorite pline de rasete, despre nopti nedormite pline de lacrimi, despre mine si despre voi..
Suntem doar niste trecatori in vietile celor pe care-i intalnim.. si cand nu mai suntem, ramanem niste povesti.. frumoase sau triste, dar asta depinde doar de noi.
...Totul a pornit de la o stire pe care am vazut-o saptamana trecuta la tv, despre o fata si un baiat care au murit pe munte, desi echipele de salvare au riscat enorm, nu au reusit sa-i gaseasca... si am tot fost bantuita de o imagine trista dar frumoasa.. pentru cei care au vazut Jeux d'enfants - si care-si aduc aminte momentul cimentului.. o paralela legata de zapada probabil se poate contura usor in fata ochilor..
Asa cum am privit eu totul.. mi s-a parut o poveste frumoasa... o poveste delicata si pretioasa..
Rar ma uit la stiri.. de cele mai multe ori cand ajung acasa mama e in fata tv-ului si se uita pe Realitatea, dar acolo se dezabate politica.. uneori ajung acasa inainte de 7.. rar.. dar mi se-ntampla.. si atunci sunt singura acasa, asa ca ma lungesc pe canapea cu Funny-n brate si ma uit pe Pro la stiri, Esca e evident aranjata ca carte.. iar eu .. fie ca e vorba de o avalansa, o disponibilizare, un incendiu sau de o marire de preturi.. eu mai mereu incep sa plang..
De ce ? Pentru ca nu au cum sa ma lase rece lacrmile sincere ale unor oameni necajiti, nu pot lasa povesti sa treaca pe langa mine fara sa ma atinga... cred ca asta imi da dreptul de a fi om in continuare..

Concluzia: ma bucur de programul meu indeajuns de incarcat care nu-mi permite sa ajung inainte de 7 acasa.. si totodata ma intristeaza partea din mine care fuge de adevarul stirilor de la ora 7.

Una peste alta.. nu lasati povestile sa treaca pe langa voi, nu e prea mult timp.. si trebuie sa umpleti o carte intreaga!
Priviti oamenii din jurul vostru, ascultati-le povestile si chiar , cine stie, distribuitii in anumite roluri din unele povesti din viata voastra, inainte de toate .. toti suntem la fel de oameni si deci la fel de trecatori pe lumea asta, deci cu totii avem dreptul sa primim sanse!!