"Lene Marlin - Story"Iti caut costumul printre prea multele costume ce se plimba prin fata mea. Si dintre toate, parca al tau straluceste cel mai frumos...Iti caut masca, printre miile de masti ce le vad zilnic si parca doar pe-a ta o recunosc din prima.Nu stiu pe nimeni sa aiba costum mai ales ca al tau, iar masca ce-o porti zi de zi, nu stiu daca ar putea ascunde alt chip mai luminos...Stiai sa-mi zici povesti cu zane, cu printi si cu printese in exil.Si am ajuns sa nu fim altceva decat o poveste, spusa seara de tati, fetitelor cu bucle aurii ce adorm leganate de cantecul cuvintelor ce ne povestesc istoria...Tu.. un bufon cu chip de rege...Eu .. spectatorul de pe scari..Tu.. aclamatul si iubitul...Eu.. spectatorul ce aplauda la final cu toate fortele, ce iti cauta privirea si iti cere un suras...Noi .. amandoi.. doi prosti.. tu pentru ca existi.. eu pentru ca te cunosc!Noapte buna copii
Dorm.Mint.Nu dorm.Incerc sa dorm.E luna plina.Ba nu, inca nu e plina.Nici ieri noapte nu a fost.Dar si ieri si azi lumineaza foarte puternic.As putea sa inchid jaluzelele, dar parca imi place lumina asta.E o lumina puternica, rece, metalica.. si totusi imi inspira caldura.Am timp sa ma gandesc. Am timp sa ma gandesc, numai ca trebuie sa fiu in picioare la 8 si e deja ora 4.Lumina lunii se reflecta in lacul de pe unghii.Nu mi-e frica.Ma gandesc cu amuzament la faptul ca la ora 4 inca mai am puterea de a filosofa.Ma gandesc cati dintre prietenii mei stau si privesc luna in secunda asta, ma gandesc ca daca aveam apartamentul pe cealalta parte de bloc acum dormeam ca un copil, ma gandesc ca pot foarte usor sa ma intorc cu spatele si nu voi mai vedea luna...Dar chiar daca ma intorc cu spatele, o sa ma uit pe peretele luminat de luna... E straniu si faptul ca atunci cand inchid ochii am impresia ca e prea intuneric si parca am o vaga senzatie de teama in piept.Imi place lumina lunii, nu e ca cea degajata de soare. Ziua cand inchizi ochii, te deranjeaza lumina soarelui in continuare, luna in schimb te lasa sa dormi , nu te orbeste, nu te deranjeaza, doar te vegheaza, si daca cumva vrei sa i te alaturi .. te lasa sa alegi..Imi place luna.. e frumoasa, e trista, e vie, e calda...Din oracole culeasa: "Tinteste mereu catre luna, chiar daca nu vei ajunge la ea, vei ramane una dintre stele"..Colectionez senzatii... Simt cutremure.Creez tornade.Imi dau voie sa fiu.. euImi astept luna seara de seara...
"Jocul actorului nu constituie o Arta si e o greseala ca se da actorului numele de artist. Caci tot ceea ce e accidental, e contrar Artei. (...) Actorul va disparea; in locul lui vom vedea un personaj fara viata, care va purta, daca vreti, numele de "Supramarioneta" - pana cand isi va cuceri un nume mai glorios. Aceasta nu va rivaliza cu viata, ci va trece dincolo de ea; ea nu va infatisa corpul in carne si oase, ci corpul in stare de extaz, si in timp ce va raspandi un spirit viu, se va drapa intr-o frumusete de moarte." Gordon Edward Craig - "Actorul si supramarioneta"
(1908,The Mask)
"Cake - Pretty pink ribbon"Ca intr-o poveste, fara cal si fara rochie din aia lunga si fara zane in jurul meu si fara bagheta fermecata.. Ca intr-un film american, fara avion si fara Prada pe mine si fara un apus de soare perfect...Asa cum niciodata intr-o viata de om nu ti se inatampla...Asa cum numai in povesti citesti si numai in filme vezi..Exact asa imi doresc sa mi se intample si mie..Sa-i spun printului ca am gresit si ca am fost doi prosti amandoi si ca nu merita sa stam departe unul de altul atat timp cat nu facem decat sa pierdem timp pretios dintr-o viata prea scurta, iar el sa-mi zambeasca cu o dantura perfecta si o freza de milioane si sa-mi zica cum ca si el simte acelasi lucru si ca a fost un prost cand a lasat totul balta! Si asa s-o o luam de la capat...Dar cum viata nu e nici poveste , nici film..Eu nu ii voi spune niciodata asta..Renunt la ideea ca voi putea vreodata sa scriu un scenariu macar interesant, daca nu de succes..si ii las pe altii sa-mi scrie rolul..vietii...
Colorez lumea in fiecare zi.Colorez lumea in fiecare zi ca sa pot sa supravietuiesc.Colorez lumea in fiecare zi ca sa pot sa supravietuiesc intr-o lume in care fara acuarela mea toti oamenii ar semana cu niste fantome... Timpul cam trece pe langa noi si suntem putini cei care realizeaza asta.Sunt ca un copil mic ce a pornit in viata cu o mie de curiozitati si nu stie pe care dintre ele sa o rezolve prima.Adevarul e putin altul, adevarul e ca sunt furioasa.Sunt furioasa pentru ca zilnic trebuie sa ne ascundem fetele in spatele unor masti prafuite.Ne ascundem printre fond de ten si masini, telefoane si e-mailuri, lcd-uri si uneori carti...Si nu ne ascundem de cineva anume, ne ascundem de propriile persoane.Suntem frustrati si spun asta pentru ca nu vad in jurul meu decat oamenii care se chinuie zi de zi sa castige din ce in ce mai multi bani, fara sa se opreasca pentru o secunda si sa se gandeasca pentru ce fac asta...Afara e o jungla, unde ne batem pentru un loc de parcare, unde ne desumflam rotile de la masina ca sa ne varsam furia pe ala care ne-a luat locul de parcare.Afara e o jungla unde nu mai exista roluri stabilite, toti suntem pradatori si vitctime in acelasi timp, pe duarata a 24 de ore..Mi-e frica sa mai ies din casa, mi-e frica sa-mi mai parchez masina oriunde, mi-e frica sa scot capul pe geam dupa ora 23, mi-e frica sa mai deschid televizorul, mi-e frica sa ma mai duc la scoala, mi-e frica sa mai fac cunostinta ca cineva, mi-e frica sa-mi mai dau numarul de telefon..De asta imi colorez lumea.. si ies din casa zambind, imi parchez masina unde apuc asumandu-mi riscul de a o gasi cu rotile desumflate, scot capul pe geam dupa 23 ca sa mai respir ceva aer curat, deschid televizorul pe jetix si ma uit la "cei cu andy" in timp de la aceeasi ora pe pro sunt stirile alea cu crime, cunosc oamenii noi carora le dau numarul meu de telefon chiar daca nu mi-l cer, pentru orice eventualitate..In mare imi asum riscuri la orice pas, dar imi depsesc totusi frici pe care mai nou societatea ni le impune..Dar chiar daca afara e o mare jungla, macar hai s-o coloram frumos, sa iasa mai ceva ca desenele animate cu Moogli si Baloo...
Sunt sigura ca toti ati trecut prin asta..E atunci cand ... trebuie sa pleci.. si il mai saruti putin.. si parca fiecare sarut urla disperat pentru inca unul.. si tot asa..Atunci cand stai in pragul usii si mai lungesti putin clipa..Atunci cand stii ca maine il vei revedea, dar pana maine ai senzatia ca mai e o viata..Atunci cand nu ai curajul sa faci ceea ce simti.. cand vrei sa fugi si sa ajungi la el.. si sa-i spui tot ceea ce nu ai avea niciodata curajul sa ii spui.. sa ii spui totul fara sa te gandesti la consecinte.. fara sa te gandesti ca totul nu e decat un vis.. si ca orice vis are prostul obicei sa aiba si un final..Atunci cand iti suna telefonul, anuntandu-te ca ai primit un mesaj - parca inima-ti bate mai tare si parca te rogi sa fie de la el... de cele mai multe ori nu e de la el.. dar atunci cand se nimereste sa fie de la el.. parca intreaga lume ti se coloeaza.. si fugi intr-un loc cu multa liniste de unde ii raspunzi la mesaj.. cu toate ca realizezi ca niciodata nu o sa afle ca in spatele acestor cuvinte, stau ganduri mult mai mari...Cele mai frumoase clipe, cred ca sunt cele pe care din pacate nu le traim.. de frica sa nu stricam momentul... moment care nici nu exista pentru ca suntem prea lasi sa-i dam voie sa existe..Nu ne ramane decat sa asteptam mesaje, sa prelungim clipe, sa furam saruturi si sa fugim din cand in cand...acolo unde nimeni nu ne poate fura sperantele si visul...
