.jpg)
Cine moare
de Pablo Neruda Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;cine nu-si schimba existenta;cine nu risca sa construiasca ceva nou;cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.Moare cate putin cine evita pasiunea,cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".Moare cate putin cine nu calatoreste;cine nu citeste;cine nu asculta muzica;cine nu cauta harul din el insusi.Moare cate putin cine-si distruge dragostea;cine nu se lasa ajutat.Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere unefort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soareDaca va fi sa inseli, inseala-ti stomaculDaca va fi sa plangi, plangi de bucurieDaca va fi sa minti, minte in privinta varstei taleDaca va fi sa furi, fura o sarutareDaca va fi sa pierzi, pierde-ti fricaDaca va fi sa simti foame, simte foame de iubireDaca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...
Ne facem zilnic portrete unii altora, portrete fade, insipide, lipsite de o minima originalitate.Am un mod ciudat de a ma apara in fata celor ce ma lovesc.
Nu am invatat in copilarie arta autoapararii asa cum trebuie, eu nu stiu decat sa fug, sa ma ascund in mine si acolo sa raman."Eu" este locul meu preferat, acolo stau linistita si ma gandesc la mine, la cei din jurul meu, la tot ce mi se intampla.
Acolo si pictez lumea, pictez oamenii din jurul meu.Am mereu un sevalet pregatit pentru un nou portret.
Numai ca portretele mele sunt speciale, nu stiu sa pictez decat partea frumoasa a oamenilor, nu stiu sa-i pictez decat asa cum imi place sa ii tin minte.Nu prea inteleg de ce lumea trebuie impartita in bun si rau, in alb si negru, in viata si moarte, in ura si dragoste, in minciuna si adevar...Sau na.. inteleg numai ca mi-e frica de rau, de negru, de moarte, de ura, de minciuna.. ironic dar mi-e frica si de bine, de alb, de viata , de dragoste si de adevar...Mi-e frica poate doar de ziua de maine, de ziua de azi.. de ce a fost.. de ce a mai ramas..de ce o sa mai fie..Mi-e frica de zambete cu inteles, de saruturi fara dorinta, de clipe pierdute sau de oameni raniti..Si ma revolt ca portretele mele nu vorbesc, ma revolt ca oamenii sunt cei ce trebuie sa fie sinceri... si oamenii nu au invatat inca lectia sinceritatii...
"LLORANDO POR TU AMOR"
damien rice-9 crimesNe lipseste curajul de a fi oameni.Oamenii au sentimente, oamenii spera, oamenii au incredere, oamenii plang, oamenii rad, oamenii au temeri, oamenii iubesc...Ne lipseste curajul de a fi oameni.Ne mintim gratuit imaginandu-ne ca asa e mai bine, mintim cu zambetul pe buze..Uitam cum e sa iubim fara sa suferim, sa iubim curat si frumos...Uitam sa fim corecti cu cei din jurul nostru...Uitam cum e sa ne trezim dimineata zambind...Si platim pentru asta..Platim cu lacrimi amare, cu lacrimi ce dor..Platim cu trupul si cu sufletul mai mult decat o facem cu cardurile..Platim greselile noastre cu trupurile si sufletele altora uneori - si asta e trist..Uneori imi vine sa ma duc undeva departe, pe un camp si sa tip..Sa tip tare, dar sa nu ma auda nimeni, pentru ca oamenii se tem ca ar putea avea slabiciuni...Adevarul e ca scriu toate adevarurile astea ca sa ma ascund de mine, sa ma ascund de slabiciunile mele, de temerile mele.Mi-e dor ...Da sunt om, deci mi-e dor, mi-e dor de el, mi-e dor de zilele cand desi afara ploua pentu mine era soare...Si vreau sa fiu om pana la final si sa recunosc ca sper o sa dea un semn, ca am incredere, ca plang cu toata forta in timp ce tastez nebuniile astea.Dar totusi nu sunt om pentru ca ma mint fara rusine.. si mi-e teama.. mi-e foarte teama!..."minciuni ce alunca lin intr-un pahar cu vin"
Zile, saptamani, chiar luni...Nu am mai apucat sa scriu nimic pe aici.Asta probabil din cauza programului foarte incarcat din ultima perioada..Ca sa fiu sincera, ma simt foarte ciudat in dupa-amiaza asta, pentru ca sunt acasa si am senzatia ca lipsesc de undeva.Da..Scoala e pe terminate, cei mai multi inca nu au inceput sesiunea, noi mai avem o sapatamana de scoala si terminam anul.Am credinta ca primul an de facultate o sa se termine cu bine...Alte nouati as avea dar am nevoie de cateva pagini ca sa updatez blogul cu ce schimbari au survenit in viata mea, lucru care mi-ar manca considerabil din orele de somn pe care vreau sa le recuperez.Vreau in schimb sa mentionez cate ceva despre ultima perioada.Dupa ce am participat in cadrul UrbanBlast in Green Hours, cu un monolog scris si regizat de Stefana Popa, o studenta in anul 1 la regie, in care eu am mare incredere si care sunt singura ca o sa ajunga o foarte mare regizoare.A urmat un proiect extraordinar numit "Scriitori pe calea regala"- initiat de poetul Dan Mircea Cipariu, un proiect aflat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I , lansat de Ministerul Transporturilor si de Uninunea Scriitorilor.Asa cum ii place domnului Cipariu sa spuna, este vorba de cea mai importantă campanie pro-lectură din ultimii 100 de ani.Mai exact am strabatut intreaga tara cu trenul regal, in compania a numerosi scriitori de valoare.Am pornit din Bucureşti spre Iaşi, Suceava, Alba Iulia,Sibiu si Medias unde au fost donate bibleoteci pentru salile de asteptare. O idee apreciata atat de oamenii de cultura cat si de oamenii de rand,si aici aveti asigurarea mea, pentru ca rolul meu in acesta calatorie a fost acela de a lua pulsul evenimentelor in fiecare oras in care ne-am oprit.Oamenii au primit cu mult entuziasm si multa incredere vizita scriitorilor contemporani, pe care nu au ezitat sa ii tina cat mai mult in garile lor.Interviurile pe care le-am luat pe toata durata calatoriei vor ramane ca marturie, pentru ca oamenii din toata tara mi-au spus cat de fericiti sunt ca in sfarsit s-a demarat o campanie de o asemenea anvergura.Cred deasemena ca scriitorii romani meritau o asemenea calatorie intr-un cadru regal, pentru ca daca nu cartile, atunci cine sau ce ne poate scoate din monotonia si mizeria ce ne inconjoara zilnic...Lasand la o parte oboseala acumulata in incercarea de a face ca totul sa iasa bine, consider ca am luat parte la un moment istoric din multe puncte de vedere si ma consider norocasa ca timp de 5 zile am calatorit langa niste personalitati de mare calibru din lumea culturii romanesti.Sunt sigura ca acesta nu este decat inceputul unei noi miscari culturale, pentru ca romanul chiar are nevoie de carti, de cultura in general.Simt nevoia sa precizez ca in calatoria aceasta am avut parte de momente minunate petrecute langa oameni deosebiti si vreau sa cred ca am legat prietenii valoroase cu oameni superbi.
.jpg)
