Durerile din piept

Alexandru Andries - Cea mai frumoasa zi


Cand cuvintele nu-si mai au rostul ne zambim.
Cand nu mai putem sa ne zambim ne luam "la revedere" cu lacrimi in ochi.
Cand secam de lacrimi si nu ne mai putem tine ochii deschisi.. incepe durerea cea mare..
Iar cand durerea se transforma in amintirea unei stari greu de suportat..
Atunci poti sa mergi mai departe... pana atunci trebuie doar sa speri ca totul a fost doar un vis urat..
Sa speri ca la trezire in dreapta ta o sa fie acelasi trup pe care-l cunosti prea bine, acelasi ritm al batailor inimii si aceiasi ochi care iti zambesc mereu cu caldura...

In realitate nimic din toate astea nu mai e.. si uite asa incepe durerea!

Blind world!

Sunt un orb
Marin Sorescu

Eu stiam ca sunt un chior,
Chiar in roua dimineata
Dar n-am spus-o tuturor
Ca sa nu-mi amarasc viata

Ochii mari sa-i casc asa
Si sa-i tin cu mana bine
Sunt un orb in fata ta,
Care uite vezi prin mine
Ce e rau si ce e bine.


... invat din amintiri, cel mai bine din ele invat.
Din stari prin care am trecut, din sentimente pe care le-am simtit prea puternic sau din sentimente pe care am incercat sa le reprim.
Ma hranesc cu zambete si cu lacrimi fara sa inteleg ca nimic din toate astea nu conteaza.

Conteaza doar clipa ce merita oprita.
"Micuta Faust".. nu.. o simpla concluzie la care Goethe a ajuns putin inaintea mea, poate si pentru ca s-a nascut cu putin inaintea mea.

Vreau sa pot sa traiesc in mai multe locuri..
As vrea sa pot sa traiesc o perioada intr-un oras de provincie din Romania, apoi mi-ar placea o perioada sa traiesc la tara, apoi as vrea sa fac, pentru un timp, parte din grupurile alea de stau toata ziua in Bamboo si Dorobanti, mi-ar placea sa locuiesc intr-o capitala mare din Europa, apoi intr-un oras de provincie de-al lor, mi-ar mai placea sa stau si "la tara" in America.. si mi-ar placea sa traiesc putin si-n Hollywood...

Vreau sa citesc tot ce s-a publicat vreodata, vreau sa vad toate filmele care s-au facut vreodata, vreau ascult toata muzica care s-a compus vreodata... vreau sa aflu despre toate minunile lumii, toate experimentele, toata istoria, toate secretele...

Vreau sa simt tot..sa aud tot, sa stiu tot, sa cred tot, sa iubesc tot, sa am tot, sa traiesc toate experientele posibile!!

Dedic postul asta.. tuturor acelora care se trezesc la 7, la 9 sunt la munca, la 13 au pauza de masa, la 5 termina, la 7 sunt acasa, la 8 se uita la tv, la 10 se culca.... day by day...

....Sunt un orb in fata ta, /Care uite vezi prin mine / Ce e rau si ce e bine.

Know your enemy..

Green Day-Know your enemy


E hai.. a trecut si unu maiu'..
A fost dragut..
Vama a fost plina, agitata si anul asta mi-a parut mult prea plina de extreme..
Poate am imbatranit eu.. poate ideea de buna dispozitie nu mai e ce era candva...
Dar am ajuns la umila concluzie ca oamenii duc o viata mult prea trista- daca pentru a se distra au nevoie de atat de multe "ajutatoare"...
O lume trista.. plina de extremisti care se pierd in propria lor extrema..

Asadar... unu mai a trecut... primavara s-a cam dus si ea.. si deja am inceput sa simt caldura greu de indurat din masina mea neagra care are locul de parcare fix la soare... ironie?! nu ! ..vara!!

Astept sa termin cu examenele de la scoala.. astept sa dorm.. astept sa pot sa inteleg ceva si sa nu traiesc doar viteza de pe langa mine...

Una peste alta.. va urez un inceput de vara usor... si .. brusc mi s-a facut dor de mirosul de mare.. pe care l-am simtit anul asta doar in 2mai..

Si imi tot zic:... mai ai putina rabdare.. o sa vina si zilele de mare... mai ai putina rabdare!

Concluziile unei primaveri trecute prea repede!

E ca atunci cand stai in masina si auzi ploaia de afara...

E ca atunci cand tragi de timp pentru inca cateva minute langa el..

E ca atunci cand nu ai nici cea mai mica idee despre cum o sa fie maine, dar iubesti ziua de azi...

E ca atunci cand mori de dorul lui, dar nu vrei ca el sa stie asta..

E ca atunci cand orice muzica ai asculta gandul iti fuge tot la el..

E ca atunci cand nu ai nici cea mai mica idee despre ce face, despre unde e, sau daca se mai gandeste din cand in cand la tine.. si te chinuie toate intrebarile astea pe care nu i le vei pune niciodata!

Asa este.. asa a fost.. si asa o sa fie mereu..

Invatam mereu ceea ce cei dinaintea noastra au aprofundat din greu..

Si da, facem si noi greselile lor cu o placere inexplicabila...

Ne place rolul de lup moralizator.. dar uitam ca suntem.. lupi..

Pentru primavara din suflet, pentru durerile din suflet, pentru dorurile din suflet, pentru prieteniile destramate, pentru cipele uitate, pentru fiecare privire si pentru fiecare atingere... pentru fiecare moment de fericire si pentru toti oamenii pe care-i iubesc...

Pentru toate astea si pentru o mie de puncte comune pe care le avem cu totii ,dar nu ne place sa credem asta..

Pentru tot.. va urez un sfarsit de primavara calduros..

...Ziua de azi..

Nu stiu de ce, dar de dimineata de la prima ora am tot gasit in orice subiect de scris..
Si am strans toata ziulica o mie de ganduri ca sa le tastez acum aici...
Dar ca sa-mi demonstreze ca nu e cum vreau eu ci e cum vrea ea... intamplarea face ca pe (la propriu) ultima suta de metrii sa-mi schimb orice gandul - cu unul nou!

Ma uitam in jur.. ciudat nu?!
Da, rar ma mai uit in jur, dar azi am coborat din masina si mi-am zis sa ma duc sa-mi iau niste mancare.. si mi-am luat curaj.. asa seara cum e afara, si am mers cica 50 de metri pana la magazinul de langa bloc..
Nu stiu daca v-am mai spus asta, dar eu am o mare frica... frica de oameni.. da!!!
Ma rog.. nu de oamenii din jurul meu, ci cu precadere de oamenii de pe strada.
Sunt genul ala de om care iese din masina - cladire- masina!
Asadar orice plimbare pentru mine, oricat de scurta e ... imi pare o aventura in jungla!
Asa ca mi-am luat inima-n dinti si am plecat dupa dragutul pateu vegetal.
L-am luat.. si pana la bloc.. mi-am mai dat seama pentru a 8a sau a9a oara pe ziua de azi ca au inflorit copacii..
Mi-am bucurat inima cu asta si am dat sa intru-n scara.. unde un tanar cu o tanara.. mai bruneti.. stateau la conversatie..
Ei Doamne.. intr-o asemenea circumstanta mai mult decat periculoasa pentru mine, cum sa merg cu liftul?
Asa ca hai Ana pana la 3(deci nu prea mult, da si 15 sa fie ca tot pe scari urcam)... am luat scarile la picior..
Si usor, usor.. urcand ..un miros nu foarte pregnant de pui prajit mi-a invadat instant corpul.. (am zis.. hai ca e de la post.. am simtit azi la socala si micii de vis-a-vis)... dar am mai urcat putin si am simtit mirosul de paine prajita... apoi de unt cu paine prajita.. si undeva in fundal era puiul...
Era.. era mirosul ala de scara de bloc.. dar nu putzea..asa cum s-a-ntamplat acum 2 zile sa puta a peste prajit de sa zici ca-l gateam in pat...nu..
Mirosea.. a casa de mama grabita.. pe final de zi.. de copil care isi face cuminte temele ca sa poata sa pape si sa se uite la desene cat mai are timp... mirosea a o lumina calda.. galbena..
Si usor, usor.. mirosul s-a dus cu fiecare scara pe care paseam.. pana cand am ajuns in fata usii nostre.. unde mirosea vag a.. noi!
Si am deschis usa.. si la noi in casa miroase inca a .. casa care nu stie ce i se-ntampla!!

Da.. am vrut sa va scriu multe azi .. dar uite ca am zis sa raman la gandul din urma..

AA...
Cat despre vecinii care au provocat urcatul pe scari.. am auzit vag franturi de discutie.. el o inselase pe ea, lacrimi, suspine... nimeni nu-si dorea sa jefuiasca o firava studenta ce seamana cu o eleva..

Sunt un gen de spectator aparte...
Eu ma duc de mai multe ori la un spectacol, pentru ca prima data sunt flamanda dupa detalii, uneori uit sa ma mai uit la spectacol si urmaresc doar detaliile... o schimbare de decor, o actiune facuta de un interpret din spatele scenei in timp ce in fata mea isi da duhul altul... chestii d'astea!
Nici nu va puteti imagina ce blestem e asta pentru mine.
Sau.. sunt genul de spectator care atunci cand e miscat mai tare nu poate nici macar sa aplaude.. da.. uneori sunt atat de miscata de ce se intampla, incat cei din jurul meu aplauda si se uita urat la mine, in timp ce eu stau si ma uit ca vitelul la poarta noua, neputand sa fac absolut niciun gest...

Dintre toate spectacolele din lume.. pentru unul singur as face orice ca sa pun pana pe un bilet...
Un loc la CIRQUE DU SOLEIL...da..
Iubesc de cand ma stiu circul.. imi pare un mister superb
Adica cu totii vrem sa aflam cum se fac trucurile de magie.. si ne lasam fascinati de ele..
Dar circul.. e altceva.
E o lume, e un mod de a respira, e ceva mai presus de orice pe lumea asta!

Eu una raman proasta cand ma uit la circ.. sunt abslout proasta in fata oamenilor alora, pe care ii consider absolut perfecti..
E o atractie incredibila..

Uneori am curajul sa ma gandesc cum mi-ar sta intr-o trupa de circ.. probabil ca nu as putea decat ca duc apa interpretilor... la mai mult nu am cum sa visez...


Una peste alta... circul o sa ramana pentru totdeauna una dintre cele mai mari pasiuni ale mele.. cat despre biletul ala la un spectacol Cirque du Soleil... poate o sa-l primesc candva.. un cadou de nunta.. sau de 30 de ani.. 40 de ani.. 50 de ani.. 60 de ani... 70 de ani.. nu stiu cand , cum sau de la cine.. dar cred ca e singurul lucru despre care pot sa spun ca mi-l doresc din tot sufletul!!

Pana una alta o mostra de placere:

La 19

Pana acum am publicat fix 212 posturi... ce dragut...

Mai sunt cateva ore si schimb prefixul..
De ce stau in fata computerului si scriu postul asta, cand as avea destule de facut. Pentru ca intr-un fel sau altul vreau sa marchez trecerea asta...



Aia de mai sus eram eu la majorat!
Ce s-a schimbat de atunci pana acum??
Din punctul meu de vedere absolut nimic.. poate doar ca am mai acumulat ceva experiente, am trecut printr-o multime de intamplari care mi-au modificat modul de a face lucrurile...
Uneori sunt mai inteleapta, alteori mai zapacita, unerori mai impulsiva, alteori prea conservatoare.
Dar nu foarte departe, in sufletelul meu sunt inca un copil de 18 ani...
Maine?!
Maine fac 20 de ani.. o parte din voi o sa zambiti cu nostalgie, altii o sa zica ca nu e mare lucru, unii nu vor intelege nimic..
Ce se-ntampla in mine?
In mine arde mai mult ca niciodata un foc de nestins.. pe care-l iubesc,pe care-l hranesc zilnic cu mult mult gaz..

Intreaba-ma daca am regrete pana la varsta asta?
Nu, nu am ... regret doar ceea ce nu am apucat sa fac si nimic din ceea ce am facut!!!

Intreaba-ma ce iubesc cel mai mult pana la varsta asta?
Familia mai mult ca orice .. si la capitolul familie intra si doi prieteni de suflet...

Intreaba-ma ce nu vreau sa pierd de langa mine?
Nimeni din familie si niciun prieten, caci fara ei nu as avea niciun sens pe lume...

Intreaba-ma cate am reusit pana azi?
Destule cat sa nu vreau sa le scriu aici!

Intreaba-ma daca mi-a mai ramas ceva de facut pana la varsta asta?
Tot, absolut tot din ceea ce n-am facut niciodata in viata.

Intreaba-ma daca mi-e dor de cineva vreodata?
In fiecare seara, de altcineva... si zi de zi de aceasi persoana!

Pentru ultima oara la 19 ani...

Cu drag.. tot ANA

Simplu.. despre Paler

Zilele astea am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri din viata mea.. mi-am facut, cu timpul, un top al celor mai frumose cadouri.. nu au fost neaparat cadouri materiale, ba chiar mai mult, pana la cadoul de anul asta.. celelalte cadouri din top nu au fost decat niste simple hartiute... dar care au insemnat enorm pentru mine..
Ei anul asta am primit un cadou in avans de la cineva drag mie..

Manata de acest eveniment.. de cadou.. de zilele ce trec pe langa mine.. manata de toate astea... o sa-mi las poetul preferat sa vorbeasca azi in locul meu,pentru ca tot ceea ce spune este exact ceea ce as vrea eu sa scriu, numai ca lipsa de talent literar, lipsa de multe altele.. ma face sa nu gasesc cuvintele potrivite pentru a exprima ceva ce el deja a exprimat...


Simplu:

Octavian Paler

"Singuratatea

Despre adevarata singuratate nu vorbim decat in soapta. Nu putem tine conferinte publice despre ea. Dealtfel, ce mai inseamna o singuratate trambitata? Nu voi recunoaste decat in fata mea ca sunt singur. Si uneori prefer sa mi-o ascund si mie.
Singuratatea are la prima vedere o conotatie negativa, dar la fel ca majoritatea conceptiilor, si acesta dispune de o perceptie relativa. Ati observat ca de fiecare data cand sunteti suparati sau ganditori aveti tendinta sa va singularizati experienta si sa va retrageti in voi insiva?
Singuratatea nu e chiar rea. Exista momente in care confruntarea cu propria constiinta duce la rezolvarea problemei initiale. Desigur, ajungem in final sa povestim prin ce am trecut celor apropiati noua… dar pana in punctul acela de destainuire trebuie sa trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicam.
Recunoasterea nevoii de singuratate, pe de alta parte, e o problema mai delicata. Socializarea si nevoia de colectiv stau in gena noastra umana si de aceea recunoasterea a ceva care paraseste tiparele prestabilite atrage dupa sine teama de ridicol. Ne e teama sa fim exclusi din randurile majoritatii, dar in acelasi timp ne dorim sa fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem fata de ceilalti, dar in speta, fata de noi insine. Iar in sinceritate se afla si nevoie de singuratate"...

O noapte buna dragi mei!

Meeting Bono!

Nu-mi place sa merg la concerte.

Oricum in Romania nu se tin concerte adevarate.

Ori ai parte de concert de club, cu fum de-l tai cu sabia, oameni care vor sa treaca fix prin fata ta.. si vreo 2-3 beti turta care se tin de tine ca de gard...

Sau sunt concertele de la sala palatului, sala x sau sala salilor... cu scaune de pe vremea lu' Ceasca si marlani si ragaituri.
Sau sa vorbim de spectacolele in aer liber unde sonorizarea lasa mult de dorit!

Una peste alta mie rar mi s-a intamplat sa ma prezint la vreun concert oricat de mult mi-ar placea o trupa.

Dar azi am fost la cel mai tare concert din viata mea...

Iubesc tehnologia, atata timp cat eu ma folosesc de ea.. si nu ea de mine.. atata timp cat nu ajung sclava ei si cat pot sa respir si fara telefonul mobil in pantaloni.

Dar tocmai pentru ca iubesc tehnologia, imi place sa fiu in pas cu ea.. asadar.. de cand ma stiu trebuie sa am cel mai tare telefon de pe piata.. sau macar unul dintre ele.. trebuie sa incerc toate programele caldute.. etc.. etc..

Cred ca ati prins unde vreau sa ajung.

Azi i-am luat de-o aripa pe Crina si pe Mihai.. si ne-am dus la U2-3D!

A fost o experienta superba.

La inceput pe cat se apropia Bono de mine, ma duceam si eu spre el.. apoi ne-am obisnuit unul cu altul si mi-am asumat pur si simplu statutul de guest star in concertul lor...

Ca ii vedeam ridurile si fiecare cuta de pe manuta nu e nimic.. dar am simtit ca intelgeam ce vroia nenea ala sa-mi zica la fiecare pas!

Filme 3D am mai vazut eu, am fost de vreo 3 ori si la Geoda din Paris unde m-am delectat cu niste filme vazute pe ecran sferic.. Una peste alta nu a fost o noutate acest 3D.. dar simplul fapt ca am vazut un concert 3D.. si nu orice concert.. ci un concert U2.. a fost extraordinar..

Btw.. in sala eram cam 10-15 oameni.. deci nu trebuie sa va rezervati loc pentru vizionare!!

Acestea fiind spuse va urez o seara minunata, o saptamana usoara.. caci pentru mine seara de azi a fost o totala incarcare de acumulator!!

Primavara mea!

Am cana de ceai in stanga si am oprit muzica.
Mi-am dat seama ca niciodata nu pot sa scriu cu muzica deschisa...
Probabil e nevoie de foarte multa liniste pentru a-mi asculta gandurile.

Azi vine primavara, teoretic..
Nici nu stiu cum au zburat zilele anului pana azi.
Imi place sa consider luna martie ca fiind "luna mea".
Mereu a fost o parte speciala din an..
Ghiocei, primele incercari de a scapa de geci, ziua mea, multe zambete... asa a fost mereu.. sau cel putin asa-mi place mie sa cred ca a fost..

Traiesc una din cele mai agitate perioade din cate am apucat sa traiesc pana azi, si cu toate astea am un sentiment ciudat de liniste. O liniste care imi da incredere, o liniste ce ma face mult mai stapana pe mine si pe actiunile mele.
O sa fie bine imi zic mereu, si uite ca a ajuns sa-mi fie bine.. cu doruri si cu sperante.. cu toate, astea mi-e bine!

Pentru acest inceput de primavara, pentru cana de ceai din dreapta si pentru cantecul pasarelelor de la geamul din stanga.. pentru toate astea si pentru o mie alte nebunii din mine...
O primavara frumoasa va urez!!

Pentru zilele cu ploaie...

Pentru zilele cu ploaie in care sunt sunata la 8 dimineata sa mi se spuna ca pot sa dorm toata ziua.

Pentru zilele cu ploaie in care dorm pana la 3 dupa-amiaza.

Pentru zielle cu ploaie in care mi-e dor de prea multa lume si n-as vrea sa vad pe nimeni.

Pentru zilele cu ploaie din care nu inteleg mare lucru dar pe care le petrec in liniste si cu zambete in suflet..

Pentru zilele cu ploaie in care ma gandesc unde esti..

Pentru zilele cu ploaie in care ma gandesc.. ce mai ramane de facut acum?

Pentru zilele cu ploaie in care fac bilanturi.

Pentru zilele cu ploaie in care imi canta pasarele la geam si de afara vine un miros de carne prajita.

Pentru zile cu ploaie in care nu mai ploua.

Pentru zilele cu ploaie in care nu ma vezi.. si pentru zilele cu ploaie in care-ti duc lipsa.

Pentru ziua de azi... si pentru dorul din suflet.. pentru toate astea...

"...don't make me stay , for I'm leaving you and I still love you !"

Despre unguri..

Eu nu am avut nimic cu ungurii pana acum vreo 3 ani, cand am plecat impreuna cu Matei si cu cele doua mame din dotare,a mea si a lui, intr-un tur al Europei. Prima oprire a fost Ungaria, ca na , pe acolo trebuia sa iesm in lume.

Matei avea o pica pe ei, si mi-a zis ca nu-i suporta din cauza unor probleme din excursiile anterioare, eu nu aveam nimic cu ei, ii stiam de la istorie si imi erau destul de simpatici desi nu am avut niciodata o realtie buna cu ei.. noi romanii. Si mai era ceva, vroiam sa-i dovedesc lu' Matei ca nu e dracu' asa de negru.

Am ajuns la granita, i-am zambit functionarului roman, care ne-a pus stamplia si dusi am fost.. pana la ghiseul ungurilor, unde le-am zambit si lor, si ei ne-au zambit punandu-ne sa tragem pe dreapta si sa scoatem tot din masina.. si din bagaje..

Ce a insemnat asta? A insemnat ca pentru ei un grup format din sofer de 20 si ceva de ani, cu mama lui, cu prietena lui minora si cu mama prietenei lui.. suna dubios...

Am scos tot, am injurat cat am putut - avand certitudinea ca ne inteleg perfect.. si am petrecut o zi in Ungaria fortati de imprejurari...nu pot spune ca singurul lor lac, Balaton, nu e un lac dragut, si ca nu am mancat un gulas bun.. dar nu cred ca era nevoie ca excursia nostra sa inceapa atat de agitat.. evident ca si la intoarcerea in Romania, trecand prin Ungaria am avut cea neplaceri legate de niste detalii pe care acum prefer sa nu mi le aduc aminte..

Una peste alta, timp de cateva luni am avut ceva cu natia lor.. dar.. trecand timpul.. am revenit la sentimente ceva mai neutre cand auzeam de unguri...

Pana azi.. cand nu stiu ce atitudine sa am..

Evident ca iar am nimerit la stiri..si am vazut ceva ce mi-a dat batai de inima accelerate pe langa un bocet sanatos..

Hanbalistul roman Marian Cozma a fost injunghiat sambata noapte in inima, intr-un club din Ungaria, in orasul Veszprem unde juca.. in urma incidentului si-a pierdut viata.

Ca era un handbalist foarte bun, asta stie toata lumea, dar imaginile pe mine m-au cutremurat, am vazut imaginile luate de camerele de supraveghere.. imagini care ni-l aratau pe Marian intrand in club cu prietena lui.. si imagini in care ii puteam vedea pe calai sai.. si imagini cu Marian alergand spre iesire, patat de sange...semn ca deja fusese injunghiat..

Motivul? Cica aia care l-au omorat se luasera ori de prietena lui, ori de o chelnerita..(nu exista inca o varianta clara)... si el s-a bagat sa aplaneze conflictul..

In momentul doi, evident ca am inceput iar sa urasc ungurii, nu intelegeam cum poate sa fie posibil asa ceva, ma simteam ca intr-un film din vestul salbatic..

Dar dupa acea.. am vazut imagini cu oamenii care s-au adunt sa aprinda o lumanare pentru romanul nostru, unguri care plangeau dupa el... oamenii care il sustineau pe tatal lui Marian...multi,foarte multi.

Da.. nenorociti sunt peste tot.. asta-i adevarul.. dar mai e ceva.. politistii din Ungaria i-au prins pe criminali, in mai putin de 24 de ore, undeva prin Austria si peste o saptamana ii baga in proces..

Si stau sa ma gandesc .. eu ce sa cred acum despre unguri.. cred.. ca ma voi intoarce la gandirea de acum 3 ani dinainte de evenimentul de la granita.. cand imi ziceam ca oameni rai sunt peste tot, si ca nu e nevoie de o tara anume sa gasesti nenorociti.. si ca pana la urma nu e vorba de zona geografica atunci cand vobim de OAMENI.

Si ii multumesc lui Dumnezeu ca am intrat in UE si numai depindem de ei cand iesim din tara...

Cat despre handbalistul nostru.. Dumnezeu sa-l odihneasca!! Si condolenate familiei sale....

Despre lacrimi...

Plang..

Adica plang des.

Acum nu refulez pentru ca sunt intr-o pasa proasta, nu, sunt ok.

Sau ma rog, asa imi place sa cred..

Ma rog, trecand peste.

Azi am ajuns mai devreme acasa, printr-o minune,- si cum Crina zilele astea nu a stat acasa.. azi am realizat ca am stat o saptamana singura, de ce am realizat tocmai azi?

Probabil pentru ca in restul zilelor ajungand la 6 dimineata acasa, obosita si pe jumatatea adormita - nu prea observam ce se-ntampla.

E hai,singura fiind nu am intrat intr-o depresie daca la asta v-ati gandit, nu, pur si simplu m-am uitat la tv.

Da, nu am mai facut asta de mult.

Si cum nimic nu mi-a atras atentia... dintre "By..Monica Columbeanu", "Cireasa de pe tort" si.. stirile de pe Realitatea, evident ultima optiune mi s-a parut cel mai ok.

Dar... aici incepe nebunia, am mai scris eu p'aici ca plang la stirile de la ora 7 ale Andreei Esca - nu la toate.. dar unele cazuri ma omoara... ei ascultati aici poveste.. azi am plans la stirea in care era relatat cazul cu cei 50 si ceva de copii blocati pe aeroportul din Londra.

AM PLANS.. nu stiu cum naiba, nu-mi explic reactia absolut incontrolabila...

Mi-am zis ca tv-ul nu-i de mine.. asa ca mi-am adus aminte de seria din "One Tree Hill" pe care Crina a adu-o de "casa - noua", cand ne-am mutat...

Asa ca mi-am zis sa ma relaxez cu "prietenii nostri".. pana la ora asta am vazut 4 episoade.. si la toate am bocit de a sarit camasa de pe mine..

Plang la niste situatii poate chiar prea banale...adica.. na.. moare unu' in film.. dar eu stiu ca e film, e chiar un serial americanesc.. deci cu atat mai mult nu e nimic iesit din comun...

Si stau sa ma intreb...

Plang la stiri din primele secunde (asta daca-s stiri cu oameni, nu cu politicieni,preturi etc), plang la seriale, plang la filme de lung metraj, plang pe melodii, plang cand i se intampla ceva unui om apropiat mie, unui prieten, plang cand n-am sala de repetitie, plang cand am emotii, plang daca parasesc pe cineva, plang daca sunt parasita, plang cand ma gandesc la parintii mei, plang cand ma gandesc la cei care nu mai sunt, plang cand ma gandesc la copilaria mea, plang cand ma gandesc la viitorul meu, plang aproape intotdeauna cand nu trebuie sa plang, cand imi face cel mai mare deserviciu acest"plans"...

Am la scoala un grup de tipe care comenteaza acest "plans"... dar e ciudat... ca nu sunt genul de om care sa planga in fiecare zi, saptamana.. poate sa treaca si o luna si eu sa nu plang.. ma intreb daca se-ntampla sa fie ele acolo tocmai cand dau eu apa la soricei.. sau pur si simplu e tot ce pot sa vada din mine...

Na.. nu-s multe fetele astea care mi-au atras atentia.. dar de aici a pornit problema mea.. si azi ma gandeam sa incep s-o rezolv.. ca ma buseste plansul fix cand trebuie sa ma tin cel mai tare si cand trebuie sa tin capul sus... ca sunt puternica asta o stiu.. dar sa stiti ca plansul asta nu ma impiedica cu abolut nimic sa fiu la fel sau poate chiar mai puternica decat voi ceilalti...

Si nu cred ca eu sunt defecta.. cred ca la voi e problema.

Cum sa nu plang cand vad la televizor oameni care mor de foame si cer ajutor, oameni care omoara alti oameni, animale batute, copii abandonati, locuinte in flacari... cum sa nu plang cand vad in filme povesti de dragoste cu final fericit.. sau cu final trist.. cum sa nu plang cand oamenii din jurul meu mor- uneori chiar oameni dragi mie, cum sa nu plang cand muncesc zile intregi pentru ceva si intampin greutati carora din mii de motive nu le mai pot face fata singura, cum sa nu plang cand imi doresc ca ceva sa fie superb si am emotii, cum sa nu plang cand scap de un stress care mi-a mancat noptile si mi-a ros ficatii... cum sa nu plang cand ii spun ca vreau sa plece din viata mea... sau cand nu imi raspunde la mesaje... cum sa nu plang cand in viata asta lucrurile bune si cele rele vin si pleaca..si noi nu avem decat cateva momente la dispozitie pentru a le puncta...

Si un lichid ce se scurge pe obrajii mei din cand in cand nu cred ca ar trebui sa fie vreo problema pentru nimeni..

NU eu sunt defecta ca nu pot sa vad crime.. voi sunteti defecti ca v-ati imunizat la ele..

Sa-mi fie cu iertare.. dar asa am fost de mica.. si nu cred ca mai am vreo sansa sa ma schimb acum.. si nici nu vreau.. pentru ca vreau sa-mi pese, vreau sa ma atinga ceea ce vad sau ceea ce mi se-ntampla, vreau sa fiu OM!

La multi ani!

Sunt oameni pe care ii port zi de zi in gand si in suflet.
Oameni care mi-au schimbat viata la un moment dat, oameni care orice ar face sunt iertati si care orice ar zice sunt ascultati.
Oameni care poate m-au facut sa plang, dar incerc mereu sa-mi aduc aminte doar de momentele in care am ras.
Oameni pe care mi-ar placea sa-i am zi de zi langa mine, dar cum stiu ca asta nu se poate - zilele se duc si doar gandul ma mai poarta catre ei.
Sunt oameni pe care mi-e greu sa recunosc ca inca ii iubesc cu toata forta si pentru care as fi in stare sa fac poate prea multe lucruri - daca mi-ar cere asta.
Sunt oameni minunati.. unii dintre ei nu stiu sa aprecieze ceea ce primesc, dar asta pentru mine conteaza mai putin, pentru ca si asta e o arta - sa dai fara ceri prea multe in schimb.
Sunt oameni care imi cer imposibilul si pentru o secunda am nebunia de a incerca sa ofer asta...

Sunt oameni pe care ii port in bagajele mele, in cartile pe care le citesc, in melodiile pe care le ascult, in poeziile pe care le scriu, in visele din fiecare noapte, in ambitiile de fiecare zi, in tot ceea ce fac pas cu pas.. pentru ca ei m-au ajutat, poate involuntar, sa ajung cea de azi ..si inca mai cresc - chiar daca unii numai sunt langa mine...

Asta-vara am primit melodia asta pe mess, eram o copila care nu stia ce i se-ntampla, era prinsa intr-un vartej prea serios pentru ea.. dar uite-ma azi - ofer inapoi aceasta melodie.. inapoi unuia dintre oamenii despre care am scris mai sus...
Ar mai fi multe de spus despre el.. dar..
... minunile de zi cu zi stau in cuvintele nerostite...

La multi ani dragul meu...

Pentru un minut...

Sufocata de caldiri, de panouri publicitare, de farmacii, de bipuri si sms-uri.
Sufocata de oras, cu aglomeratia lui, cu nesimtirea lui, cu praful lui, cu claxoanele lui.
Poate doar noaptea orasul apuca sa-si traga sufletul si atunci pe la 2-3 conduc cu viteza legala si ma multumesc de distanta pe care o simt fata de fiecare bloc, panou, farmacie sau apel primit.
Si noaptea nu ma mai suna decat cate un prieten nedormit care pur si simplu vrea sa ma auda, noaptea nu mai primesc mesaje decat de la tata si nu mai dau niciun semn nimanui.
Pun pariu ca nimeni nu s-a mai gandit la faptul ca aproximativ 98 la suta din oamenii care sunt in fiecare zi transportati cu ambulantele (masinile alea pentru care ne dam noi la o parte mega rapid in trafic)... eh majoritatea persoanelor respective sunt pentru prima ora in viata lor in acea masina.. si poate chiar si pentru ultima oara - si nu zic asta cu gandul ca dupa aia dau coltul..
Mi-e somn, mi-e foame, mi-e dor, mi-e frica, mi-e in fiecare zi uimitor de la fel...
Probabil e vorba de oboseala..
In mare e vorba de un ritm alert in care ne-am obisnuit sa traim..
Trezirea, dusul, iesirea din parcare, traficul, trasee, parcare iar, trafic,trasee, parcare, ore de ceva, parcare, trafic, trasee,parcare,trafic, trasee, ore de altceva,parcare, trasee etc etc etc

Si unde naiba esti minutul ala in care imi da voie societatea sa pot sa ma gandesc.. mi-e pofta de asta.. mi-e pofta sa mai am timp sa ma opresc si pur si simplu sa ma gandesc, unde am ajuns, ce mai am de facut, ce-mi mai trebuie, ce trebuie sa remediez in viata mea..
Nu.. avem in schimb timp sa cumparam, sa folosim si sa aruncam ce am folosit.. si asta in draci... avem timp sa mancam si sa obosim apoi, avem timp sa dormim 3-4 ore pe noapte si apoi s-o luam de la capat, avem timp sa ne sunam prietenii - DAR niciodata sa-i vedem.. avem timp sa ne sunam parintii - dar atat de rar sa-i mai intalnim..
Ne planificam vacantele cu luni de zile inainte, ne planificam o iesire la film cu saptamani inainte, ne planificam ziua de nastere cu jumatate de an inainte, atat stim sa facem.. sa ne planificam.. dar.. uitam sa ne bucuram cu adevarat.. caci parca mereu avem senzatia ca cineva lipseste.. e probabil chemarea societatii...

Obosita de alergatura, de a mai incerca sa fiu printre cei mai buni, de a mai incerca sa schimb ceva, de a mai incerca sa ajung cineva - undeva....asa scriu postul asta.. grabindu-ma sa ajung la o repetitie de noapte,incercand sa fiu printre cei mai buni, incercand sa schimb cu ceva lumea asta, incercand sa ajung cineva-undeva..
Cu nimic mai speciala decat voi toti ceilalti.. cu nimic mai speciali decat cei care deschid farmacii in incintele unor case vechi, superbe.. dar maltratate de firme luminoase uriase.. sau de cei care pun panouri publicitare pe fiecare metru patrat al orasului..

Orasul meu respira greu.. iar eu? .. ma sufoc...imi dezvolt claustrofobia...
Vreau minutul meu de gandire!!

Vreau sa mai cred in povesti..

Vreau sa mai cred in Fat-Frumos si vreau sa cred ca nu e o rusine daca ma duc eu la el si ii spun ceea ce simt - si vreau sa cred ca dupa aceea el nu o sa rada de mine.

Vreau sa mai cred in Fat-Frumos.

Vreau sa cred ca tot ce au scris oamenii mari candva mai e valabil si astazi, ca toate vorbele bune pe care le citesc zi de zi pot fi aplicate de cei din jurul meu, dar mai ales de mine.

Vreau sa cred ca traiesc ca sa ma folosesc de tehnologie, nu traiesc ca sa am parte de tehnologie, nu vreau sa fiu sclava computerelor si a telefonelor mobile.

Vreau sa cred ca toti cei care au murit inaintea mea, pentru ca eu sa am o viata mai buna azi, au ajuns intr-un rai al lor, alaturi de marii oameni ai tuturor timpurilor, care ne zambesc zi de zi.

Vreau sa cred ca toti o sa platim la un moment dat pentru greselile din viata asta - si poate de asta incerc sa fac cat mai putine.

Vreau sa cred ca iubirea nu e un lucru josnic, ci este cel mai nobil sentiment din lume si cine nu e in stare sa accepte o iubire care vine fara pretentii - inseamna ca isi pierde timpul prin viata lui.

Vreau sa cred ca toate povestile au un final fericit, oricarea ar fi personajele.

Vreau sa cred ca o viata fara vise e o viata pustie, iar o viata plina de vise e o viata ce merita traita din plin.

Vreau sa cred ca fiecare cuvant bun pe care-l spun sau pe care-l scriu are un ecou in cei din jurul meu, si chiar daca nu intotdeauna primesc raspunsuri bune - oamenii nu vor sa raneasca intentionat.

Vreau sa cred ca daca vreau sa fiu fericita nu inesamna ca vreau sa fiu egoista.

Vreau sa cred ca prietenia este cea mai importanta valoare pe care o poate avea un om, si ca este singurul lucru pe care chiar poti sa-l iei in mormant cu tine si pe care il lasi ca pe un dar celor de aici.

Vreau sa cred ca daca ati citit pana aici postul asta puteti sa schimbati ceva din voi si din vietile voastre, sa deveniti mai intelegatori si mai corecti cu cei din jurul vostru - chiar daca corectitudinea uneori doare.

Vreau sa cred ca fiecare lucru sincer pe care il fac nu e o greseala ci este o caramida pusa in experienta de viata pe care o adun zi de zi.

Vreau sa cred in mine mai mult decat o fac acum, vreau sa am ambitii mai mari, vise mai puternice, vreau sa am curaj mai mult, vreau sa pot sa spun ceea ce simt cand simt, vreau sa nu mai am complexe, sa-mi intrec asteptarile, vreau sa nu mai am simtul penibilului si sa ma eliberez de toate frustrarile si greutatile pe care le-am adunat de-alungul anilor.

Vreau sa cred ca ..chiar daca am atat de putini ani, experienta nu e legata de ani neaparat.

Vreau sa cred ca toti cei care citesc acum asta... ma vor lua in serios maine.

Vreau sa va multumesc ca existati in viata mea.. cu bune si cu rele..

O noapte cu stele...

...despre noptile cu stele.. intr-un post viitor..

Femei de succes..

Sa va mint.. sa nu va mint..

Sa joc modestia.. sa nu joc modestia..

E hai..

Da, vreau sa ajung o femeie de succes.

Diferenta dintre o femeie de succes si Simona Senzual e foarte mare, dar asta o s-o explic intr-un alt post, sau la cum ma stiu.. niciodata, dar daca ati prins aceasta propozitie imi intelegeti gusturile si criteriile.

In Romania iti trebuie ceva noroc ca sa reusesti, ceva mai mult noroc.

Nu stiu cat de frumoasa, desteapta, piloasa sau bogata trebuie sa arati ca esti ca sa reusesti.. dar cum nu sunt in mare in niciuna dintre categoriile enumerate, evident ca sansele mele intr-o cariera de succes sunt minime, dar doar pentru ca sunt minime- si nu inexistente- doar pentru asta si eu ma zbat zi de zi.

Trecand de la aceste amnunte si ganduri personale, o sa trec la subiectul postului:

Femei de succes (in Romania)

[Apropo, astea's parerile mele, sunt mai mult decat sigura ca parerile voastre nu coincid, dar asta nu ma priveste...asa ca daca pentru voi Nikita e o femeie de succes, eu o sa ma introc la ale mele]

Vreau sa cred ca e o mare diferenta intre femeile de succes din Romania si femeiele gonflabile- a se citi prefabricate- de pe piata.

Nu stiu de ce, dar din prima vreau sa scriu numele : Andreea Marin.

De ce?

Pentru ca stiu ca eram foarte mica, cand ma plimbam prin TvrIasi cu degetul in gura si ma jucam cu ea pe holuri, apoi mi-aduc aminte ca intr-o zi am ajuns in redactie si am intrebat de Andreea si doamna Vanda Condurache mi-a spus ceva ce nu o sa uit niciodata: "Andreea e probabil in avion acum spre Bucuresti, asa o sa ajungi si tu cand o sa cresti mare"... Cred ca atunci mi s-a deschis apetitul si am inceput sa vreau sa prezint toate emisiunile de copii de pe postul ala mic si nevazut de nimeni.

Apoi a crescut, cum a ajuns de la "Tara lui Piticot" la a face documentare pentru UNICEF ca ambasador al bunavointei.... cum?

Prin munca, curaj si cred eu ceva mai mult noroc.. dar cum e si cu norocul asta.. cica si-l face omul cu mana lui.

Da.. nu eram o telespectatoare a Surprizelor.. dar asta nu ma face sa nu apreciez totusi o femeie care a ajuns sa fie cunoscuta de toata tara sub conotatii pozitive, care a ajuns sa intervieveze atati oameni importanti, care a stiut sa faca din propriul nume un brand, dar a stiut sa pastreze in fata brandului- omul!!

Sunt sigura ca ma puteti combate cu o mie de argumente, dar eu cred ca Andreea Marin e una dintre femeile de succes din Romania.

La polul opus, o sa va vorbesc despre o femeie de succes din teatru, ca sa demonstrez ca succesul nu trebuie confundat cu vedetismul...

O femeie care a plecat din comuna Oitzu, tot din Moldova ca doamna de mai sus.. dar din Bacau..

O femeie de 89 de ani, care inca mai joaca pe scena nationalului bucurestean.

O femeie extraordinara.. cu o actvitate profesionala pe care orice actrita si-ar dori sa o aiba..

Fim, teatru, pedagogie... Olga Tudorache e o lista de distinctii si de reusite...

Cred ca de pe la vreo 10 ani am tot vazut Regina Mama, si de fiecare data plang si mai trec printr-o lectie de actorie... este extraordinara energia si puterea acestei femei. Dupa fiecare reprezentatie,ma gandesc daca mai are rost sa fac meseria asta, caci aici ori esti cel mai bun ori nu esti nimic, si de fiecare data ma ambitionez pentru o lunga perioada de munca.

Superba...o adevarata doamna....

O alta femeie de succes si deasemenea o doamna extraordinara: Doina Levintza.

Pentru cine nu stie, Doina Levintza are 69 de ani si o cariera solida in moda.

Am citit undeva ca dansa nu se considera o creatoare de moda ci o creatoare de costume.

Am avut sansa vara trecuta sa o intalnesc intr-o conjunctura foarte frumoasa, intr-o zi calduroasa dar destinsa... si mi-a pus vesnica intrebare: "la clasa cui esti?" - cand am raspuns : "domnului Ion Cojar".. am vazut-o cum brusc parca mi-a dat mai multa atentie, mi-a vorbit atunci despre o istorie a costumelor pe care mi-a recomandat s-o citesc... mi-am dat seama in timp ce-mi vorbea ca am in fata o doamna, si ca imi doresc sa ajung si eu asa candva...

Vreau nu vreau trebuie sa recunosc ca intr-un fel nu prea mai gasesc nume in capsorul asta al meu plin de atatea si atatia.. si cum orele sunt inaintate... vreau sa cred ca aceste trei nume sunt poate singurele despre care chiar vreau sa scriu.

De ce?

Simplu..pentru ca fac diferenta... pentru ca din umbra sau din fata refelectoarelor... de oriunde le-ai privi, aceste femei - vrem nu vrem.. vor ramane intr-o istorie scrisa sau nu...

Hey rup.. si hai la treaba ..

sau cum zicea instructorul de tae-bo "hai fetele, ca fluturasii"

Noul an...

Un an nou.
Bilant si liste...
Cam asta fac la fiecare inceput de an..
Trag linie pentru ce a fost si ma gandesc la ce am de facut mai departe.
Si Slava Domnului in ambele categorii am ceva de pus.

Bilantul... suna bine, am resuit sa fac cam tot ce mi-am propus pe 2008, ba chiar si mai multe.
Nu pot spune ca am ars etapele, ci ca le asimilez rapid si serios..

Pentru noul an?
Pai ce sa zic, anul asta am aflat si eu de superstitia aia cu chilotii, da am stat 19 ani in bezna n-am stiut ca daca in noaptea de revelion porti chiloti rosii o sa ai noroc in amor, eh.. si mi-am adus aminte ca anul trecut am avut chilotii rosii si va spun sincer ca nu mai vreau un an atat de zapacit din acest punct intim de vedere, prefer sa nu mai am noroc in dragoste de acum intr-0 mie de ani...
Asa ca m-am interesat de semnificatia altor culori ca sa stiu ce chiloti port, si am aflat ca verdele si galbenul- sunt culorile succesului si bogatiei, asa ca o pereche de chilotei in dungi verzi cu galben s-au asortat de minune cu rochia mea cea neagra pe care am putat-o, caci de revelionul asta am fost la o pseudo-petrecere deghizata.. si eu am fost Audrey Hepburn...
Trecand peste detaliile petrecerii, evident ca partea cu chilotii am scris-o nu pentru ca vreau sa va anunt ce lenjerie am in dulap, ci pentru ca treaba asta e strict legata de scopurile mele in anul ce tocmai a inceput.. poate nimic nu s-a schimbat, am dat doar de o oaza de maturitate caci cat de curand schimb prefixul si asta ma infricoseaza rau de tot.. mie mi-e bine aici la "1"..
Ma rog, nu o sa incep de pe acum depresia mai am 3 luni.
Fie.. deci despre asta e vorba cu anul asta nou..

Vreau acum sa ma pun sa scriu un post despre femeile de succes pe care le apreciez eu...
Atentie: doar din Romania.. sunt curioasa cat de greu o sa-mi fie sa gasesc asemenea specimene..

La multi ani.. ca 2008 si de o mie de ori mai buni!!

Craciun linistit....

Ziua de Craciun.

Cica de Craciun e vremea impacarilor, e vremea iertarii, a iubirii.

Craciunul asta pentru mine a fost unul dintre cele mai linistite.

Am invatat multe din trecut si astfel am invatat ca mai intai de toate trebuie sa fiu corecta fata de mine, si apoi asta nu e tot, important e sa am puterea sa-mi cer iertare de la cei fata de care am gresit candva, sa stau langa cei care ma iubesc, sa spun tot ce simt cand simt- pentru ca poate nu o sa am o urmatoare sansa.

Vreau sa cred ca mi-am inchis majortatea conturilor pe care le aveam deschise cu mine si cu cei din jur.. cel putin pe anul asta.

Mi-e bine, e liniste, e cald, multe zambete si o atmosfera foarte pozitiva, cred ca de asta avem nevoie cu totii.

Le multumesc tuturor celor care au stiu sa ierte, sa iubesca, sa-si ceara iertare, sa recunoasca iubirea cand au primit-o, sa daruiasca zambete si bunatate..

Va urez tuturor un Craciun minunat langa cei pe care-i iubiti, cu gandul la cei care va lipsesc, si cu sufletul la cei de care va este dor si sunt prea departe...

Sarbatori fericite!!

Mi-e rusine cu voi..

M-am nascut in '89, in martie... aveam doar cateva luni cand s-a pornit revolutia, nu stiu decat ce mi s-a povestit. Cum ca mama si cu tata erau cand prin Piata Revolutiei cand prin televiziune ca sa-si faca meseria, imortalizand evenimentele.
Nu, nu s-au dus dupa aceea sa-si ridice certificat de revolutionar, si din punctul meu de vedere au fost prosti, pentru ca s-au dus multi alti "nimeni" care au stat in fata televizorului fara sa faca nimic si care au pretins dupa aia ca sunt revolutionari domne'.
Trec peste aceste detalii despre familia mea, caci vreau sa ajung la un alt subiect.
Am vazut azi la tv stirea in care imi aratau cum la cimitirul Eroilor au inceput enoriasii sa arunce cu monede in Iliescu. Vreau sa va spun sincer ca mie mi s-a facut instantaneu pielea de gaina cand am vazut imaginile. Am mai scris eu p'aici ca plang cand ma uit la stiri, dar aceasta stire pentru mine a fost prea mult.
Sa va explic si de ce.
Eu nascuta in '89, deci crescuta in democratia de dupa '90 - vreau nu vreau sunt cat se poate de obiectiva cand vine vorba de ce s-a intamplat inainte si dupa Ceasusescu, asta pentru ca nu am cum sa stiu cum era pe vremea aia, stiu doar cum e acum .. si ascult diferite variante, diferite pareri ale celor mai mari decat mine.
Dar acest nene Iliescu mie imi provoaca greata, putina istorie si putina luciditate... de atat ai nevoie ca sa-ti dai seama ca acest om e un manipulator inca in viata, un ucigas, un om inteligent, cu o minte extraordinara.. dar toate faptele sale ma ingrozesc, eu nu inteleg cum poate sa se trezeasca dimineata si sa se uite in oglinda.
Poate asta inseamna sa ai stofa de bun politician, sa poti sa te minti pana si pe tine, sa-i manipulezi pana si pe cei mai apropiati camarazi, sa poti sa omori sute de oameni si totusi sa reusesti sa dormi noaptea.
Nu pot sa-mi dau seama ce cauta nenea asta azi in cimitirul unde se odihnesc cei care au murit pentru libertatea mea si a familiei mele, nu pot decat sa-i multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de parintii mei nebuni care "se plimbau" printre gloante la revolutie doar pentru ca astazi eu sa am o dovada video a ceea ce a fost atunci pe strazile Bucurestiului.

Cat despre monedele aruncate.. nu inteleg inca de ce au aruncat cu monede, eu preferam sa arunce cu ceva de 9mm macar...

Privind videoclipul pe care l-am atasat mai sus, stau si ma intreb ce naiba se intampla cu natia asta?
Au ramas in viata doar scursurile unui popor curajos?
Oare au murit la revolutie singurii oameni care-si iubeau tara?
Unde naiba e iubirea aia de tara?
Unde e patriotismul din suflete?
Eu asa am fost crescuta, sa-mi iubesc, sa-mi apar si sa-mi ingrijesc tara si oamenii din ea.

Cunosc un singur barbat care daca maine s-ar porni o revolutie ar iesi in strada fara sa clipeasca. Atat.
Unul singur.
Ori poate ceilalti se ascund de mine, ori pur si simplu poporul asta desi are o istorie magnifica, nu stie sa-si apere ceea ce in trecut de atatea ori ne-am castigat : libertatea.

Cum se face ca un popor ca americanii, facut din zeci de natii puse toate pe o bucata de pamant, si-au creat un cult pentru tara lor.. si noi care suntem aici de cand ne stim.. nu putem sa ne aparam si sa ne valorificam ce ne-a dat Doamne-Doamne.

Noi stim sa stam cu burta la soare, cu mici-n stanga, berea-n dreapta, maneaua-n urechi - si sa ne plangem ca suntem obositi.
Mi-e scarba de tine romanule, azi nu mai lupt pentru tine, azi lupt doar pentru Romania!

RUSINE.RUSINE.RUSINE

It's rock'n roll

Dintre toate stilurile de dans eu iubesc rock'n roll-ul ..

Imi place la nebunie sa-l dansez si daca am si un partener pe masura dorintelor mele, totul e perfect.

E o nebunie, o senzatie unica, o bucurie si un zambet imposibil de sters de pe mutra.

Iubesc rock'n roll-ul mai ales pentru ca si atunci cand repet la el nu simt ca ma chinuie ci ca ma provoaca.

Nu stiu de ce am vrut neaparat sa va spun chestia asta in aceasta seara...

Se apropie sarbatoriele cu pasi repezi, s-a terminat scoala, mi-am luat o dorita vacanta..

Dar mai multe despre toate astea intr-un post viitor cand o sa va tot urez de bine.

See you later alligator!!

Comunicat

Am fost sfatuita sa-mi fac si un blog cu numele meu si pe care sa-l prezint ca "blog profesional".
Ce naiba mai inseamna si asta, Dumnezeu cu mila.
Dar hai.. am facut si asta..
Mi se pare haios ca dupa vreo 2 ani de cand tot scriu pe aici ganduri, apasari, reusite si angoase.. acum trebuie sa-mi fac un blog unde sa-mi afisez datele spectacolelor in care apar sau, Doamne ajuta, o sa apar.. diferite proiecte in care ma implic, rezumatul editiilor de pe role..
Stiu, multi dintre voi o sa ramana uimiti cand o sa afle ca din toamna eu saptamanal prezint o emisiune pe TvrCultural, ca fac tot felul de minunatii despre care nu scriu nimic pe aici.. si parca nici nu as vrea sa profanez blogul asta cu date d'astea atat de omenesti.
Asa ca decizia e luata.
Acesta ramane blogul meu de suflet.. cat despre puiul de blog "profesional" il voi pastra pentru cei care nu ma cunosc atat de bine (virtual sau real) si care sunt interesati de activitatea mea de zi cu zi.
Desi nu apuc sa scriu prea des, vreau sa le multumesc celor care imi apreciaza scrierile, care-mi trimit mesaje si care ma bat la cap sa mai bag un post nou.
Multumesc si desi intentia mea nu e sa atrag cat mai multi cititori, totusi recunosc ca simplul fapt ca stiu ca macar cineva-mi citeste aberatiile ma face sa ma simt ceva mai ok cand tastez.

Va astept cu drag in continuare si aici si pe "blogul serios"

Eu, ANA

Pentru ca vreau...

Oamenii se numara in perechi...
Doi cate doi trec prin viata.
Alung de langa mine un viitor .. pentru iluzii.
Un troc nu tocmai reusit, caci cu luciditate imi dau seama ca nu prea am ce sa castig, riscul e mare iar sufletul e doar unul.
Dar cu o si mai mare luciditate scuip din mine si ultima farama de responsabilitate fata de gesturile mele, ma asigur, ca un bun sofer, ca nu exista niciun pieton pe care as putea sa-l ranesc si nicio alta masina aflata in depasire; bag a 5a si alerg pe autostrada cu vise si zambete, cu incertitudini si frici.. in speranta ca pe drum o sa existe un stop care sa ma tempereze, care sa-mi ofere timpul de care am nevoie pentru a-mi linisti foamea de fuga..
Fuga de el, de mine, de alt el, de o alta eu.. de toti si de toate
Mi-e foame de clipe superbe, mi-e sete de amintiri, mi-e groaza de mine!
Si ma scot din orice viteza si ma las dusa de drum.. in dreapta mea nu perimit nimanui sa stea atata timp cat eu conduc atat de imprudent... iar pe drumul meu nicio regula de circulatie nu isi are sens.. nu vreau sa mai fiu omul regulilor pentru un timp.. imi dau voie sa fiu libera si neatenta, inconstienta si surprinzatoare ..

In viata asta suntem numarati doi cate doi, cine nu are un doi.. isi cauta.. si cine nu-si cauta ori a gasit ori e nebun.. lasati-ma sa cred pentru un timp.. ca sunt nebuna.. caci imi place!!!

Ultimele cuvinte

Ultimele cuvinte sunt in general cel mai greu de rostit.

Uneori le spunem repede de frica sa nu ne scape ceva.

Formulam propozitii scurte, dar pline de intelesuri.

Facem referire la tot ce a fost si dam de inteles ca speram sa ne mai intalnim candva.

Ultimele cuvinte sunt poate cele pe care le tinem cel mai bine minte.

Cuvinte spuse de noi sau de cei de la care ne-am luat la revedere.

Ultimele cuvinte pot sa departeze oamenii sau pot sa-i apropie, pot sa impuna o conduita sau sa distruga bariere, pot sa salveze relatii sau sa le incheie.

Ultimele cuvinte pot sa raneasca sau pot vindeca unele rani, pot sa ne modifice viata sau sa nu ne schimbe cu nimic.

Ultimele cuvinte pot fi spuse in graba presiunii unui final sau cu calm si rabdare.

Putem sa le rostim sau sa le scriem.

Ultimele cuvinte sunt ca un ecou pentru suflet, oricum si oricand ar fi spuse, ele lasa un ecou in sufletul celui care le aude, chiar daca se-ntampla a doua zi sa se produca o reintalnire, sau peste o luna, un an .. sau anii de zile.. reintalnirile vrem nu vrem ne reamintesc pentru cateva secunde de acel ultim moment, in care lucrurile au fost spuse pe nume..

As vrea sa nu mai existe ultime cuvinte.. dar viata trebuie sa mearga inainte, viata trebuie sa-si urmeze cursul si ultimul lucru pe care l-am vrea ar fi sa ne pierdem si putina luciditate pe care o mai avem si sa ne lasam cu totul purtati de val.. da poate e mai poetic asa, dar azi imi lipseste poezia, azi am crescut putin mai mare si ma cam gandesc la ce o sa fie peste o zi, o saptamana, o luna.. o viata...

Un suras pentru ultimele cuvinte pe care ti le-am spus si care te-au trimis departe, departe de mine.. caci asa cred eu ca e mai bine acum... daca gresesc, daca am dreptate.. asta doar timpul o sa ne-o spuna... pana atunci.. clipele trec si fara mine langa tine.. si asta e bine!!

Tratat despre prietenie la 3 dimineata

Poate nu vedem mereu doua culori la fel.
Poate nu simtim de fiecare data mirosurile la fel.
Nu ne plac chiar aceleasi feluri de mancare, aceasi muzica sau aceleasi carti.
Avem deseori puncte diferite de vedere despre unele sau altele..
Nu suntem mereu de acord cu oamenii cu care celalalt intra in contact, cu reltiile, cu iubirile sau cu despartirile celui de langa noi.
Nu avem acelasi gust cand vine vorba de femei sau de barbati.
Ne certam mereu din niste stupiditati si ne juram ca nu ne mai vorbim unul cu celalalt.
Ne sunam apoi, ne dam mailuri si sms-uri disperate in care facem referire la toate momentele minunate petrecute impreuna, si atunci descoperim ca sunt tare multe..
Radem, plangem, suferim si ne imbatam impreuna..
Ne pupam si ne batem, ne strangem de mana inainte sa intram in examene si ne uram bafta cand nu suntem unii langa altii..
Ne sunam de sarbatori sau in vacante sau pur si simplu atunci cand nu ne-am vorbit doar de doua zile..
Ne gandim unii la altii, ne aparam unii pe altii, ne judecam unii pe altii, ne acceptam unii pe altii, ne iertam unii pe altii..
Suntem insuportabili impreuna dar de nedespartit... suntem mereu unul in cautarea privirii celuilalt..
Ce ne tine impreuna?
Mainile noastre unite..
Atunci cand ne tinem de mana sau cand ne strangem in brate, la bine sau la greu.. stim ca asta conteaza cel mai mult.. ca mai presus de orice aspect material.. simplu fapt ca toata lumea se aduna cand unul e in necaz.. ne face mai puternici..
Asta e prietenia.. sa nu ai pe nimeni langa tine.. ci sa fim toata lumea pentru toata lumea...
M-am gandit ca mi-e greu acum sa decid cine merita sau nu titulatura de prieten.. si numarandu-i am realizat ca da.. am multi prieteni.. depasesc numarul de degete de la o mana.. dar nu numarul de degete de la ambele.. si asta e bine.. mi-e bine cu voi.. cu voi cei de zi cu zi.. cu voi cei cu care ma aud doar pe la telefon si ne vedem mai rar.. cu voi toti..
Sa pastram clipa asa cum e.. s-o imortalizam in zamebete si in momente fericite pe care le petrecem impreuna.. pentru ca cine stie cat timp o sa mai fim impreuna..
Si sa ne dam sanse!!

Cu zambet pe buze.. ceva durere in suflet.. si o mie de poze cu noi...

Povestind despre povesti

Trec pe langa noi povesti minunate.
Povesti de dragoste, povesti de viata, povesti de cariera.. povesti cu si despre oameni.
Oamenii si povestile lor...
Povestile frumoase se scriu mereu din material frumos.. suflete senine si curajoase ce poarta in ele condeiul potrivit unei scrieri reusite.
Mi-e dor de povestile din viata mea, de cele ce au trecut... uneori iti doresti sa poti lua totul de la inceput , sa ai sansa de a rescrie unele povesti al caror final nu te-a multumit.. dar asta-i viata o carte de povesti cu mii de titluri..
Azi scriu si rescriu povesti din viata mea: povesti despre vise, despre prietenie, despre curaj, despre incredere, despre dragoste... despre orgoliu, despre suferinta, despre placere, despre fericire, despre dimineti insorite pline de rasete, despre nopti nedormite pline de lacrimi, despre mine si despre voi..
Suntem doar niste trecatori in vietile celor pe care-i intalnim.. si cand nu mai suntem, ramanem niste povesti.. frumoase sau triste, dar asta depinde doar de noi.
...Totul a pornit de la o stire pe care am vazut-o saptamana trecuta la tv, despre o fata si un baiat care au murit pe munte, desi echipele de salvare au riscat enorm, nu au reusit sa-i gaseasca... si am tot fost bantuita de o imagine trista dar frumoasa.. pentru cei care au vazut Jeux d'enfants - si care-si aduc aminte momentul cimentului.. o paralela legata de zapada probabil se poate contura usor in fata ochilor..
Asa cum am privit eu totul.. mi s-a parut o poveste frumoasa... o poveste delicata si pretioasa..
Rar ma uit la stiri.. de cele mai multe ori cand ajung acasa mama e in fata tv-ului si se uita pe Realitatea, dar acolo se dezabate politica.. uneori ajung acasa inainte de 7.. rar.. dar mi se-ntampla.. si atunci sunt singura acasa, asa ca ma lungesc pe canapea cu Funny-n brate si ma uit pe Pro la stiri, Esca e evident aranjata ca carte.. iar eu .. fie ca e vorba de o avalansa, o disponibilizare, un incendiu sau de o marire de preturi.. eu mai mereu incep sa plang..
De ce ? Pentru ca nu au cum sa ma lase rece lacrmile sincere ale unor oameni necajiti, nu pot lasa povesti sa treaca pe langa mine fara sa ma atinga... cred ca asta imi da dreptul de a fi om in continuare..

Concluzia: ma bucur de programul meu indeajuns de incarcat care nu-mi permite sa ajung inainte de 7 acasa.. si totodata ma intristeaza partea din mine care fuge de adevarul stirilor de la ora 7.

Una peste alta.. nu lasati povestile sa treaca pe langa voi, nu e prea mult timp.. si trebuie sa umpleti o carte intreaga!
Priviti oamenii din jurul vostru, ascultati-le povestile si chiar , cine stie, distribuitii in anumite roluri din unele povesti din viata voastra, inainte de toate .. toti suntem la fel de oameni si deci la fel de trecatori pe lumea asta, deci cu totii avem dreptul sa primim sanse!!

Fericirea...

Cineva tare drag mie, care poate nici nu stie ca mi-e acolo undeva in suflet vreau nu vreau... zicea zilele trecute ca cel mai frumos e sa ti se-ntample lucruri neasteptate.. de la persoane neasteptate...

E frumos cand viata te duce cu pasi mici spre intamplari neaspteptate, dar frumoase.

Poate ca lucrurile simple sunt cele mai frumose.. cele mai importante..

Azi sunt fericita.. dar nu luati cuvantul asta asa cum e ..

Suna fad, suna sec.. suna fara sens..

Fericirea nu e un cuvant, e o stare in care zambesti mereu, in care ti-e cald si ti-e bine, o stare in care nimic nu conteaza mai mult decat simpla atingere dintre doua maini, simpla privire aruncata in treacat, nimic nu conteaza mai mult decat gesturile simple..care zic tot...

Azi... sunt fericita.. si asta e bine!

Dor de tine..

...dor de noi

Miroase a iarna, miroase a noiembrie.

Mai stii unde erai in noiembrie anul trecut?

Mai stii unde erai in noiembrie acum doi ani?

Iti mai aduci aminte de vreun noiembrie?

Strazile sunt prafuite si tacute, strazile canta cantece de mult uitate, cantece de dragoste, de dor.. cantecele clipelor trecute si a celor ce au sa vina!

As vrea sa pot sa fiu trista, sa ma gandesc cu nostalgie la iernile ce au trecut peste mine...

Dar eu nu stiu cum sa fac sa grabesc toamna asta.. ca sa ajung sa simt primii fulgi de nea..

Mi-e dor de prima ninsoare..

Unde erai anul trecut cand ai vazut primii fulgi de nea?

Eu imi aduc aminte tot.. si cand scot din sertarul cu amintiri cate o fila, zambesc si nu regret nimic..

Poate anul asta mai mult ca oricand vreau sa-mi fie cald, sa bem ciocolata cu piper si sa ne dezbatem proiectele, reusitele, esecurile si dorurile.

Poate anul asta mai mult ca oricand vreau sa fim toti, asa cum ne-am obisnuit sa fim.. chiar si daca asta inseamna ca trebuie sa notam unele absente, dar in suflet probabil o sa simtim agitatia cu care ne-am obisnuit, agitatia unei dimineti intr-o casa plina de oameni, fiecare cu tabieturile lui, cu zapacelile lui si cu agitatia lui...

Azi.. mi-e dor de tine.. mi-e dor de noi!

Maine o sa fiu langa tine iar.. o sa fim impreuna tot noi!! Pentru ca asa ne e cel mai bine!

Un alt dicteu

Furie, nevoie , teama, zambete, picioare, culori, fir, neputinta, speranta, suras, atingeri, vina, scuze, viteza, lumini, muzica, rosu, verde, transparenta, uitare, inceput, fulgi de nea, revelion, stai langa mine, nu pleca, alerg, plec, iubesc..

Ce prostii imi trec prin cap, parca nimic nu se leaga cu nimc.
Nu sunt trista, nu sunt vesela, nu sunt eu , nu mai sunt nimeni.
Si da, mi-e bine asa.
Fug de mine?
Nu, doar ca m-am gasit, si mi-e bine.

Nu cer prea multe, vreau doar zapada si ceaiuri calde,si prajituri si buna dispozitie. Vreau jocuri de societate, dar mai vreau ceva, vreau sa fie langa mine anumiti oameni, prieteni de azi si de ieri, iubiri uitate pe-o etajera si iubiri ce se asteapta descoperite.
Vreau roz si alb si galben si bleumarin.
Vreau muzica la maxim si vitezometru peste 100
Vreau sa ma intorc in timp si sa schimb lucruri, si vreau sa merg in viitor sa vad ce-o sa mi se-ntample.
Vreau sa le fie bine celor din jurul meu.
Vreau sa ma simt pentru mult timp atat de bine ca azi, ca ieri, ca alataieri... ca maine!

Vreau sa pot!
Sa pot ce?
Sa pot tot!!!

Rasu'- plansu'

Cam de-a rasu' plansu' e situatia mea.
Poate nu scriam postul asta daca nu simteam o mare nevoie de a refula.
Astazi am stat toata ziua prin spitale, de ce? Ca sa se ajunga la concluzia ca e totusi bine sa ma internez cateva zile..
Nu cred ca vrea cineva sa auda epoeea prin care am ajuns in cele din urma pe un pat pliabil de spital, pat ce nu se ridica la mai mult de 35cm de podea!
Nu are rost sa va povestesc despre birocratie, pile,bani, ore pierdute sau nervi si sanatate consumate instant!
Un lucru e amuzant in povestea mea, am plans azi de ciuda ca nu o sa mai pot merge o vreme la scoala...asta e cel mai nenorocit gand dintre toate, ce pot sa fac?...
Sa ma fac repede bine si sa-mi astept colegii la repetitii prin saloane!!

Morala?
Daca o pot considera o morala... Cred c-am invatat sa am mai multa grija de mine si poate candva nu voi mai avea nevoie de sistemul sanitar!!

Scuze pentru refulare..de aici de unde sunt acum nu am putut decat sa-mi folosesc tehnologia din dotare ca sa-mi alin dorul de scoala, de prieteni, de mama,tata,sora,frate, purcel si mai ales de fanel(funny)...

Pup pe toata lumea pana la o viitoare vizita ...