Pentru un minut...

Sufocata de caldiri, de panouri publicitare, de farmacii, de bipuri si sms-uri.
Sufocata de oras, cu aglomeratia lui, cu nesimtirea lui, cu praful lui, cu claxoanele lui.
Poate doar noaptea orasul apuca sa-si traga sufletul si atunci pe la 2-3 conduc cu viteza legala si ma multumesc de distanta pe care o simt fata de fiecare bloc, panou, farmacie sau apel primit.
Si noaptea nu ma mai suna decat cate un prieten nedormit care pur si simplu vrea sa ma auda, noaptea nu mai primesc mesaje decat de la tata si nu mai dau niciun semn nimanui.
Pun pariu ca nimeni nu s-a mai gandit la faptul ca aproximativ 98 la suta din oamenii care sunt in fiecare zi transportati cu ambulantele (masinile alea pentru care ne dam noi la o parte mega rapid in trafic)... eh majoritatea persoanelor respective sunt pentru prima ora in viata lor in acea masina.. si poate chiar si pentru ultima oara - si nu zic asta cu gandul ca dupa aia dau coltul..
Mi-e somn, mi-e foame, mi-e dor, mi-e frica, mi-e in fiecare zi uimitor de la fel...
Probabil e vorba de oboseala..
In mare e vorba de un ritm alert in care ne-am obisnuit sa traim..
Trezirea, dusul, iesirea din parcare, traficul, trasee, parcare iar, trafic,trasee, parcare, ore de ceva, parcare, trafic, trasee,parcare,trafic, trasee, ore de altceva,parcare, trasee etc etc etc

Si unde naiba esti minutul ala in care imi da voie societatea sa pot sa ma gandesc.. mi-e pofta de asta.. mi-e pofta sa mai am timp sa ma opresc si pur si simplu sa ma gandesc, unde am ajuns, ce mai am de facut, ce-mi mai trebuie, ce trebuie sa remediez in viata mea..
Nu.. avem in schimb timp sa cumparam, sa folosim si sa aruncam ce am folosit.. si asta in draci... avem timp sa mancam si sa obosim apoi, avem timp sa dormim 3-4 ore pe noapte si apoi s-o luam de la capat, avem timp sa ne sunam prietenii - DAR niciodata sa-i vedem.. avem timp sa ne sunam parintii - dar atat de rar sa-i mai intalnim..
Ne planificam vacantele cu luni de zile inainte, ne planificam o iesire la film cu saptamani inainte, ne planificam ziua de nastere cu jumatate de an inainte, atat stim sa facem.. sa ne planificam.. dar.. uitam sa ne bucuram cu adevarat.. caci parca mereu avem senzatia ca cineva lipseste.. e probabil chemarea societatii...

Obosita de alergatura, de a mai incerca sa fiu printre cei mai buni, de a mai incerca sa schimb ceva, de a mai incerca sa ajung cineva - undeva....asa scriu postul asta.. grabindu-ma sa ajung la o repetitie de noapte,incercand sa fiu printre cei mai buni, incercand sa schimb cu ceva lumea asta, incercand sa ajung cineva-undeva..
Cu nimic mai speciala decat voi toti ceilalti.. cu nimic mai speciali decat cei care deschid farmacii in incintele unor case vechi, superbe.. dar maltratate de firme luminoase uriase.. sau de cei care pun panouri publicitare pe fiecare metru patrat al orasului..

Orasul meu respira greu.. iar eu? .. ma sufoc...imi dezvolt claustrofobia...
Vreau minutul meu de gandire!!

Vreau sa mai cred in povesti..

Vreau sa mai cred in Fat-Frumos si vreau sa cred ca nu e o rusine daca ma duc eu la el si ii spun ceea ce simt - si vreau sa cred ca dupa aceea el nu o sa rada de mine.

Vreau sa mai cred in Fat-Frumos.

Vreau sa cred ca tot ce au scris oamenii mari candva mai e valabil si astazi, ca toate vorbele bune pe care le citesc zi de zi pot fi aplicate de cei din jurul meu, dar mai ales de mine.

Vreau sa cred ca traiesc ca sa ma folosesc de tehnologie, nu traiesc ca sa am parte de tehnologie, nu vreau sa fiu sclava computerelor si a telefonelor mobile.

Vreau sa cred ca toti cei care au murit inaintea mea, pentru ca eu sa am o viata mai buna azi, au ajuns intr-un rai al lor, alaturi de marii oameni ai tuturor timpurilor, care ne zambesc zi de zi.

Vreau sa cred ca toti o sa platim la un moment dat pentru greselile din viata asta - si poate de asta incerc sa fac cat mai putine.

Vreau sa cred ca iubirea nu e un lucru josnic, ci este cel mai nobil sentiment din lume si cine nu e in stare sa accepte o iubire care vine fara pretentii - inseamna ca isi pierde timpul prin viata lui.

Vreau sa cred ca toate povestile au un final fericit, oricarea ar fi personajele.

Vreau sa cred ca o viata fara vise e o viata pustie, iar o viata plina de vise e o viata ce merita traita din plin.

Vreau sa cred ca fiecare cuvant bun pe care-l spun sau pe care-l scriu are un ecou in cei din jurul meu, si chiar daca nu intotdeauna primesc raspunsuri bune - oamenii nu vor sa raneasca intentionat.

Vreau sa cred ca daca vreau sa fiu fericita nu inesamna ca vreau sa fiu egoista.

Vreau sa cred ca prietenia este cea mai importanta valoare pe care o poate avea un om, si ca este singurul lucru pe care chiar poti sa-l iei in mormant cu tine si pe care il lasi ca pe un dar celor de aici.

Vreau sa cred ca daca ati citit pana aici postul asta puteti sa schimbati ceva din voi si din vietile voastre, sa deveniti mai intelegatori si mai corecti cu cei din jurul vostru - chiar daca corectitudinea uneori doare.

Vreau sa cred ca fiecare lucru sincer pe care il fac nu e o greseala ci este o caramida pusa in experienta de viata pe care o adun zi de zi.

Vreau sa cred in mine mai mult decat o fac acum, vreau sa am ambitii mai mari, vise mai puternice, vreau sa am curaj mai mult, vreau sa pot sa spun ceea ce simt cand simt, vreau sa nu mai am complexe, sa-mi intrec asteptarile, vreau sa nu mai am simtul penibilului si sa ma eliberez de toate frustrarile si greutatile pe care le-am adunat de-alungul anilor.

Vreau sa cred ca ..chiar daca am atat de putini ani, experienta nu e legata de ani neaparat.

Vreau sa cred ca toti cei care citesc acum asta... ma vor lua in serios maine.

Vreau sa va multumesc ca existati in viata mea.. cu bune si cu rele..

O noapte cu stele...

...despre noptile cu stele.. intr-un post viitor..

Femei de succes..

Sa va mint.. sa nu va mint..

Sa joc modestia.. sa nu joc modestia..

E hai..

Da, vreau sa ajung o femeie de succes.

Diferenta dintre o femeie de succes si Simona Senzual e foarte mare, dar asta o s-o explic intr-un alt post, sau la cum ma stiu.. niciodata, dar daca ati prins aceasta propozitie imi intelegeti gusturile si criteriile.

In Romania iti trebuie ceva noroc ca sa reusesti, ceva mai mult noroc.

Nu stiu cat de frumoasa, desteapta, piloasa sau bogata trebuie sa arati ca esti ca sa reusesti.. dar cum nu sunt in mare in niciuna dintre categoriile enumerate, evident ca sansele mele intr-o cariera de succes sunt minime, dar doar pentru ca sunt minime- si nu inexistente- doar pentru asta si eu ma zbat zi de zi.

Trecand de la aceste amnunte si ganduri personale, o sa trec la subiectul postului:

Femei de succes (in Romania)

[Apropo, astea's parerile mele, sunt mai mult decat sigura ca parerile voastre nu coincid, dar asta nu ma priveste...asa ca daca pentru voi Nikita e o femeie de succes, eu o sa ma introc la ale mele]

Vreau sa cred ca e o mare diferenta intre femeile de succes din Romania si femeiele gonflabile- a se citi prefabricate- de pe piata.

Nu stiu de ce, dar din prima vreau sa scriu numele : Andreea Marin.

De ce?

Pentru ca stiu ca eram foarte mica, cand ma plimbam prin TvrIasi cu degetul in gura si ma jucam cu ea pe holuri, apoi mi-aduc aminte ca intr-o zi am ajuns in redactie si am intrebat de Andreea si doamna Vanda Condurache mi-a spus ceva ce nu o sa uit niciodata: "Andreea e probabil in avion acum spre Bucuresti, asa o sa ajungi si tu cand o sa cresti mare"... Cred ca atunci mi s-a deschis apetitul si am inceput sa vreau sa prezint toate emisiunile de copii de pe postul ala mic si nevazut de nimeni.

Apoi a crescut, cum a ajuns de la "Tara lui Piticot" la a face documentare pentru UNICEF ca ambasador al bunavointei.... cum?

Prin munca, curaj si cred eu ceva mai mult noroc.. dar cum e si cu norocul asta.. cica si-l face omul cu mana lui.

Da.. nu eram o telespectatoare a Surprizelor.. dar asta nu ma face sa nu apreciez totusi o femeie care a ajuns sa fie cunoscuta de toata tara sub conotatii pozitive, care a ajuns sa intervieveze atati oameni importanti, care a stiut sa faca din propriul nume un brand, dar a stiut sa pastreze in fata brandului- omul!!

Sunt sigura ca ma puteti combate cu o mie de argumente, dar eu cred ca Andreea Marin e una dintre femeile de succes din Romania.

La polul opus, o sa va vorbesc despre o femeie de succes din teatru, ca sa demonstrez ca succesul nu trebuie confundat cu vedetismul...

O femeie care a plecat din comuna Oitzu, tot din Moldova ca doamna de mai sus.. dar din Bacau..

O femeie de 89 de ani, care inca mai joaca pe scena nationalului bucurestean.

O femeie extraordinara.. cu o actvitate profesionala pe care orice actrita si-ar dori sa o aiba..

Fim, teatru, pedagogie... Olga Tudorache e o lista de distinctii si de reusite...

Cred ca de pe la vreo 10 ani am tot vazut Regina Mama, si de fiecare data plang si mai trec printr-o lectie de actorie... este extraordinara energia si puterea acestei femei. Dupa fiecare reprezentatie,ma gandesc daca mai are rost sa fac meseria asta, caci aici ori esti cel mai bun ori nu esti nimic, si de fiecare data ma ambitionez pentru o lunga perioada de munca.

Superba...o adevarata doamna....

O alta femeie de succes si deasemenea o doamna extraordinara: Doina Levintza.

Pentru cine nu stie, Doina Levintza are 69 de ani si o cariera solida in moda.

Am citit undeva ca dansa nu se considera o creatoare de moda ci o creatoare de costume.

Am avut sansa vara trecuta sa o intalnesc intr-o conjunctura foarte frumoasa, intr-o zi calduroasa dar destinsa... si mi-a pus vesnica intrebare: "la clasa cui esti?" - cand am raspuns : "domnului Ion Cojar".. am vazut-o cum brusc parca mi-a dat mai multa atentie, mi-a vorbit atunci despre o istorie a costumelor pe care mi-a recomandat s-o citesc... mi-am dat seama in timp ce-mi vorbea ca am in fata o doamna, si ca imi doresc sa ajung si eu asa candva...

Vreau nu vreau trebuie sa recunosc ca intr-un fel nu prea mai gasesc nume in capsorul asta al meu plin de atatea si atatia.. si cum orele sunt inaintate... vreau sa cred ca aceste trei nume sunt poate singurele despre care chiar vreau sa scriu.

De ce?

Simplu..pentru ca fac diferenta... pentru ca din umbra sau din fata refelectoarelor... de oriunde le-ai privi, aceste femei - vrem nu vrem.. vor ramane intr-o istorie scrisa sau nu...

Hey rup.. si hai la treaba ..

sau cum zicea instructorul de tae-bo "hai fetele, ca fluturasii"

Noul an...

Un an nou.
Bilant si liste...
Cam asta fac la fiecare inceput de an..
Trag linie pentru ce a fost si ma gandesc la ce am de facut mai departe.
Si Slava Domnului in ambele categorii am ceva de pus.

Bilantul... suna bine, am resuit sa fac cam tot ce mi-am propus pe 2008, ba chiar si mai multe.
Nu pot spune ca am ars etapele, ci ca le asimilez rapid si serios..

Pentru noul an?
Pai ce sa zic, anul asta am aflat si eu de superstitia aia cu chilotii, da am stat 19 ani in bezna n-am stiut ca daca in noaptea de revelion porti chiloti rosii o sa ai noroc in amor, eh.. si mi-am adus aminte ca anul trecut am avut chilotii rosii si va spun sincer ca nu mai vreau un an atat de zapacit din acest punct intim de vedere, prefer sa nu mai am noroc in dragoste de acum intr-0 mie de ani...
Asa ca m-am interesat de semnificatia altor culori ca sa stiu ce chiloti port, si am aflat ca verdele si galbenul- sunt culorile succesului si bogatiei, asa ca o pereche de chilotei in dungi verzi cu galben s-au asortat de minune cu rochia mea cea neagra pe care am putat-o, caci de revelionul asta am fost la o pseudo-petrecere deghizata.. si eu am fost Audrey Hepburn...
Trecand peste detaliile petrecerii, evident ca partea cu chilotii am scris-o nu pentru ca vreau sa va anunt ce lenjerie am in dulap, ci pentru ca treaba asta e strict legata de scopurile mele in anul ce tocmai a inceput.. poate nimic nu s-a schimbat, am dat doar de o oaza de maturitate caci cat de curand schimb prefixul si asta ma infricoseaza rau de tot.. mie mi-e bine aici la "1"..
Ma rog, nu o sa incep de pe acum depresia mai am 3 luni.
Fie.. deci despre asta e vorba cu anul asta nou..

Vreau acum sa ma pun sa scriu un post despre femeile de succes pe care le apreciez eu...
Atentie: doar din Romania.. sunt curioasa cat de greu o sa-mi fie sa gasesc asemenea specimene..

La multi ani.. ca 2008 si de o mie de ori mai buni!!

Craciun linistit....

Ziua de Craciun.

Cica de Craciun e vremea impacarilor, e vremea iertarii, a iubirii.

Craciunul asta pentru mine a fost unul dintre cele mai linistite.

Am invatat multe din trecut si astfel am invatat ca mai intai de toate trebuie sa fiu corecta fata de mine, si apoi asta nu e tot, important e sa am puterea sa-mi cer iertare de la cei fata de care am gresit candva, sa stau langa cei care ma iubesc, sa spun tot ce simt cand simt- pentru ca poate nu o sa am o urmatoare sansa.

Vreau sa cred ca mi-am inchis majortatea conturilor pe care le aveam deschise cu mine si cu cei din jur.. cel putin pe anul asta.

Mi-e bine, e liniste, e cald, multe zambete si o atmosfera foarte pozitiva, cred ca de asta avem nevoie cu totii.

Le multumesc tuturor celor care au stiu sa ierte, sa iubesca, sa-si ceara iertare, sa recunoasca iubirea cand au primit-o, sa daruiasca zambete si bunatate..

Va urez tuturor un Craciun minunat langa cei pe care-i iubiti, cu gandul la cei care va lipsesc, si cu sufletul la cei de care va este dor si sunt prea departe...

Sarbatori fericite!!

Mi-e rusine cu voi..

M-am nascut in '89, in martie... aveam doar cateva luni cand s-a pornit revolutia, nu stiu decat ce mi s-a povestit. Cum ca mama si cu tata erau cand prin Piata Revolutiei cand prin televiziune ca sa-si faca meseria, imortalizand evenimentele.
Nu, nu s-au dus dupa aceea sa-si ridice certificat de revolutionar, si din punctul meu de vedere au fost prosti, pentru ca s-au dus multi alti "nimeni" care au stat in fata televizorului fara sa faca nimic si care au pretins dupa aia ca sunt revolutionari domne'.
Trec peste aceste detalii despre familia mea, caci vreau sa ajung la un alt subiect.
Am vazut azi la tv stirea in care imi aratau cum la cimitirul Eroilor au inceput enoriasii sa arunce cu monede in Iliescu. Vreau sa va spun sincer ca mie mi s-a facut instantaneu pielea de gaina cand am vazut imaginile. Am mai scris eu p'aici ca plang cand ma uit la stiri, dar aceasta stire pentru mine a fost prea mult.
Sa va explic si de ce.
Eu nascuta in '89, deci crescuta in democratia de dupa '90 - vreau nu vreau sunt cat se poate de obiectiva cand vine vorba de ce s-a intamplat inainte si dupa Ceasusescu, asta pentru ca nu am cum sa stiu cum era pe vremea aia, stiu doar cum e acum .. si ascult diferite variante, diferite pareri ale celor mai mari decat mine.
Dar acest nene Iliescu mie imi provoaca greata, putina istorie si putina luciditate... de atat ai nevoie ca sa-ti dai seama ca acest om e un manipulator inca in viata, un ucigas, un om inteligent, cu o minte extraordinara.. dar toate faptele sale ma ingrozesc, eu nu inteleg cum poate sa se trezeasca dimineata si sa se uite in oglinda.
Poate asta inseamna sa ai stofa de bun politician, sa poti sa te minti pana si pe tine, sa-i manipulezi pana si pe cei mai apropiati camarazi, sa poti sa omori sute de oameni si totusi sa reusesti sa dormi noaptea.
Nu pot sa-mi dau seama ce cauta nenea asta azi in cimitirul unde se odihnesc cei care au murit pentru libertatea mea si a familiei mele, nu pot decat sa-i multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de parintii mei nebuni care "se plimbau" printre gloante la revolutie doar pentru ca astazi eu sa am o dovada video a ceea ce a fost atunci pe strazile Bucurestiului.

Cat despre monedele aruncate.. nu inteleg inca de ce au aruncat cu monede, eu preferam sa arunce cu ceva de 9mm macar...

Privind videoclipul pe care l-am atasat mai sus, stau si ma intreb ce naiba se intampla cu natia asta?
Au ramas in viata doar scursurile unui popor curajos?
Oare au murit la revolutie singurii oameni care-si iubeau tara?
Unde naiba e iubirea aia de tara?
Unde e patriotismul din suflete?
Eu asa am fost crescuta, sa-mi iubesc, sa-mi apar si sa-mi ingrijesc tara si oamenii din ea.

Cunosc un singur barbat care daca maine s-ar porni o revolutie ar iesi in strada fara sa clipeasca. Atat.
Unul singur.
Ori poate ceilalti se ascund de mine, ori pur si simplu poporul asta desi are o istorie magnifica, nu stie sa-si apere ceea ce in trecut de atatea ori ne-am castigat : libertatea.

Cum se face ca un popor ca americanii, facut din zeci de natii puse toate pe o bucata de pamant, si-au creat un cult pentru tara lor.. si noi care suntem aici de cand ne stim.. nu putem sa ne aparam si sa ne valorificam ce ne-a dat Doamne-Doamne.

Noi stim sa stam cu burta la soare, cu mici-n stanga, berea-n dreapta, maneaua-n urechi - si sa ne plangem ca suntem obositi.
Mi-e scarba de tine romanule, azi nu mai lupt pentru tine, azi lupt doar pentru Romania!

RUSINE.RUSINE.RUSINE

It's rock'n roll

Dintre toate stilurile de dans eu iubesc rock'n roll-ul ..

Imi place la nebunie sa-l dansez si daca am si un partener pe masura dorintelor mele, totul e perfect.

E o nebunie, o senzatie unica, o bucurie si un zambet imposibil de sters de pe mutra.

Iubesc rock'n roll-ul mai ales pentru ca si atunci cand repet la el nu simt ca ma chinuie ci ca ma provoaca.

Nu stiu de ce am vrut neaparat sa va spun chestia asta in aceasta seara...

Se apropie sarbatoriele cu pasi repezi, s-a terminat scoala, mi-am luat o dorita vacanta..

Dar mai multe despre toate astea intr-un post viitor cand o sa va tot urez de bine.

See you later alligator!!

Comunicat

Am fost sfatuita sa-mi fac si un blog cu numele meu si pe care sa-l prezint ca "blog profesional".
Ce naiba mai inseamna si asta, Dumnezeu cu mila.
Dar hai.. am facut si asta..
Mi se pare haios ca dupa vreo 2 ani de cand tot scriu pe aici ganduri, apasari, reusite si angoase.. acum trebuie sa-mi fac un blog unde sa-mi afisez datele spectacolelor in care apar sau, Doamne ajuta, o sa apar.. diferite proiecte in care ma implic, rezumatul editiilor de pe role..
Stiu, multi dintre voi o sa ramana uimiti cand o sa afle ca din toamna eu saptamanal prezint o emisiune pe TvrCultural, ca fac tot felul de minunatii despre care nu scriu nimic pe aici.. si parca nici nu as vrea sa profanez blogul asta cu date d'astea atat de omenesti.
Asa ca decizia e luata.
Acesta ramane blogul meu de suflet.. cat despre puiul de blog "profesional" il voi pastra pentru cei care nu ma cunosc atat de bine (virtual sau real) si care sunt interesati de activitatea mea de zi cu zi.
Desi nu apuc sa scriu prea des, vreau sa le multumesc celor care imi apreciaza scrierile, care-mi trimit mesaje si care ma bat la cap sa mai bag un post nou.
Multumesc si desi intentia mea nu e sa atrag cat mai multi cititori, totusi recunosc ca simplul fapt ca stiu ca macar cineva-mi citeste aberatiile ma face sa ma simt ceva mai ok cand tastez.

Va astept cu drag in continuare si aici si pe "blogul serios"

Eu, ANA

Pentru ca vreau...

Oamenii se numara in perechi...
Doi cate doi trec prin viata.
Alung de langa mine un viitor .. pentru iluzii.
Un troc nu tocmai reusit, caci cu luciditate imi dau seama ca nu prea am ce sa castig, riscul e mare iar sufletul e doar unul.
Dar cu o si mai mare luciditate scuip din mine si ultima farama de responsabilitate fata de gesturile mele, ma asigur, ca un bun sofer, ca nu exista niciun pieton pe care as putea sa-l ranesc si nicio alta masina aflata in depasire; bag a 5a si alerg pe autostrada cu vise si zambete, cu incertitudini si frici.. in speranta ca pe drum o sa existe un stop care sa ma tempereze, care sa-mi ofere timpul de care am nevoie pentru a-mi linisti foamea de fuga..
Fuga de el, de mine, de alt el, de o alta eu.. de toti si de toate
Mi-e foame de clipe superbe, mi-e sete de amintiri, mi-e groaza de mine!
Si ma scot din orice viteza si ma las dusa de drum.. in dreapta mea nu perimit nimanui sa stea atata timp cat eu conduc atat de imprudent... iar pe drumul meu nicio regula de circulatie nu isi are sens.. nu vreau sa mai fiu omul regulilor pentru un timp.. imi dau voie sa fiu libera si neatenta, inconstienta si surprinzatoare ..

In viata asta suntem numarati doi cate doi, cine nu are un doi.. isi cauta.. si cine nu-si cauta ori a gasit ori e nebun.. lasati-ma sa cred pentru un timp.. ca sunt nebuna.. caci imi place!!!

Ultimele cuvinte

Ultimele cuvinte sunt in general cel mai greu de rostit.

Uneori le spunem repede de frica sa nu ne scape ceva.

Formulam propozitii scurte, dar pline de intelesuri.

Facem referire la tot ce a fost si dam de inteles ca speram sa ne mai intalnim candva.

Ultimele cuvinte sunt poate cele pe care le tinem cel mai bine minte.

Cuvinte spuse de noi sau de cei de la care ne-am luat la revedere.

Ultimele cuvinte pot sa departeze oamenii sau pot sa-i apropie, pot sa impuna o conduita sau sa distruga bariere, pot sa salveze relatii sau sa le incheie.

Ultimele cuvinte pot sa raneasca sau pot vindeca unele rani, pot sa ne modifice viata sau sa nu ne schimbe cu nimic.

Ultimele cuvinte pot fi spuse in graba presiunii unui final sau cu calm si rabdare.

Putem sa le rostim sau sa le scriem.

Ultimele cuvinte sunt ca un ecou pentru suflet, oricum si oricand ar fi spuse, ele lasa un ecou in sufletul celui care le aude, chiar daca se-ntampla a doua zi sa se produca o reintalnire, sau peste o luna, un an .. sau anii de zile.. reintalnirile vrem nu vrem ne reamintesc pentru cateva secunde de acel ultim moment, in care lucrurile au fost spuse pe nume..

As vrea sa nu mai existe ultime cuvinte.. dar viata trebuie sa mearga inainte, viata trebuie sa-si urmeze cursul si ultimul lucru pe care l-am vrea ar fi sa ne pierdem si putina luciditate pe care o mai avem si sa ne lasam cu totul purtati de val.. da poate e mai poetic asa, dar azi imi lipseste poezia, azi am crescut putin mai mare si ma cam gandesc la ce o sa fie peste o zi, o saptamana, o luna.. o viata...

Un suras pentru ultimele cuvinte pe care ti le-am spus si care te-au trimis departe, departe de mine.. caci asa cred eu ca e mai bine acum... daca gresesc, daca am dreptate.. asta doar timpul o sa ne-o spuna... pana atunci.. clipele trec si fara mine langa tine.. si asta e bine!!

Tratat despre prietenie la 3 dimineata

Poate nu vedem mereu doua culori la fel.
Poate nu simtim de fiecare data mirosurile la fel.
Nu ne plac chiar aceleasi feluri de mancare, aceasi muzica sau aceleasi carti.
Avem deseori puncte diferite de vedere despre unele sau altele..
Nu suntem mereu de acord cu oamenii cu care celalalt intra in contact, cu reltiile, cu iubirile sau cu despartirile celui de langa noi.
Nu avem acelasi gust cand vine vorba de femei sau de barbati.
Ne certam mereu din niste stupiditati si ne juram ca nu ne mai vorbim unul cu celalalt.
Ne sunam apoi, ne dam mailuri si sms-uri disperate in care facem referire la toate momentele minunate petrecute impreuna, si atunci descoperim ca sunt tare multe..
Radem, plangem, suferim si ne imbatam impreuna..
Ne pupam si ne batem, ne strangem de mana inainte sa intram in examene si ne uram bafta cand nu suntem unii langa altii..
Ne sunam de sarbatori sau in vacante sau pur si simplu atunci cand nu ne-am vorbit doar de doua zile..
Ne gandim unii la altii, ne aparam unii pe altii, ne judecam unii pe altii, ne acceptam unii pe altii, ne iertam unii pe altii..
Suntem insuportabili impreuna dar de nedespartit... suntem mereu unul in cautarea privirii celuilalt..
Ce ne tine impreuna?
Mainile noastre unite..
Atunci cand ne tinem de mana sau cand ne strangem in brate, la bine sau la greu.. stim ca asta conteaza cel mai mult.. ca mai presus de orice aspect material.. simplu fapt ca toata lumea se aduna cand unul e in necaz.. ne face mai puternici..
Asta e prietenia.. sa nu ai pe nimeni langa tine.. ci sa fim toata lumea pentru toata lumea...
M-am gandit ca mi-e greu acum sa decid cine merita sau nu titulatura de prieten.. si numarandu-i am realizat ca da.. am multi prieteni.. depasesc numarul de degete de la o mana.. dar nu numarul de degete de la ambele.. si asta e bine.. mi-e bine cu voi.. cu voi cei de zi cu zi.. cu voi cei cu care ma aud doar pe la telefon si ne vedem mai rar.. cu voi toti..
Sa pastram clipa asa cum e.. s-o imortalizam in zamebete si in momente fericite pe care le petrecem impreuna.. pentru ca cine stie cat timp o sa mai fim impreuna..
Si sa ne dam sanse!!

Cu zambet pe buze.. ceva durere in suflet.. si o mie de poze cu noi...

Povestind despre povesti

Trec pe langa noi povesti minunate.
Povesti de dragoste, povesti de viata, povesti de cariera.. povesti cu si despre oameni.
Oamenii si povestile lor...
Povestile frumoase se scriu mereu din material frumos.. suflete senine si curajoase ce poarta in ele condeiul potrivit unei scrieri reusite.
Mi-e dor de povestile din viata mea, de cele ce au trecut... uneori iti doresti sa poti lua totul de la inceput , sa ai sansa de a rescrie unele povesti al caror final nu te-a multumit.. dar asta-i viata o carte de povesti cu mii de titluri..
Azi scriu si rescriu povesti din viata mea: povesti despre vise, despre prietenie, despre curaj, despre incredere, despre dragoste... despre orgoliu, despre suferinta, despre placere, despre fericire, despre dimineti insorite pline de rasete, despre nopti nedormite pline de lacrimi, despre mine si despre voi..
Suntem doar niste trecatori in vietile celor pe care-i intalnim.. si cand nu mai suntem, ramanem niste povesti.. frumoase sau triste, dar asta depinde doar de noi.
...Totul a pornit de la o stire pe care am vazut-o saptamana trecuta la tv, despre o fata si un baiat care au murit pe munte, desi echipele de salvare au riscat enorm, nu au reusit sa-i gaseasca... si am tot fost bantuita de o imagine trista dar frumoasa.. pentru cei care au vazut Jeux d'enfants - si care-si aduc aminte momentul cimentului.. o paralela legata de zapada probabil se poate contura usor in fata ochilor..
Asa cum am privit eu totul.. mi s-a parut o poveste frumoasa... o poveste delicata si pretioasa..
Rar ma uit la stiri.. de cele mai multe ori cand ajung acasa mama e in fata tv-ului si se uita pe Realitatea, dar acolo se dezabate politica.. uneori ajung acasa inainte de 7.. rar.. dar mi se-ntampla.. si atunci sunt singura acasa, asa ca ma lungesc pe canapea cu Funny-n brate si ma uit pe Pro la stiri, Esca e evident aranjata ca carte.. iar eu .. fie ca e vorba de o avalansa, o disponibilizare, un incendiu sau de o marire de preturi.. eu mai mereu incep sa plang..
De ce ? Pentru ca nu au cum sa ma lase rece lacrmile sincere ale unor oameni necajiti, nu pot lasa povesti sa treaca pe langa mine fara sa ma atinga... cred ca asta imi da dreptul de a fi om in continuare..

Concluzia: ma bucur de programul meu indeajuns de incarcat care nu-mi permite sa ajung inainte de 7 acasa.. si totodata ma intristeaza partea din mine care fuge de adevarul stirilor de la ora 7.

Una peste alta.. nu lasati povestile sa treaca pe langa voi, nu e prea mult timp.. si trebuie sa umpleti o carte intreaga!
Priviti oamenii din jurul vostru, ascultati-le povestile si chiar , cine stie, distribuitii in anumite roluri din unele povesti din viata voastra, inainte de toate .. toti suntem la fel de oameni si deci la fel de trecatori pe lumea asta, deci cu totii avem dreptul sa primim sanse!!

Fericirea...

Cineva tare drag mie, care poate nici nu stie ca mi-e acolo undeva in suflet vreau nu vreau... zicea zilele trecute ca cel mai frumos e sa ti se-ntample lucruri neasteptate.. de la persoane neasteptate...

E frumos cand viata te duce cu pasi mici spre intamplari neaspteptate, dar frumoase.

Poate ca lucrurile simple sunt cele mai frumose.. cele mai importante..

Azi sunt fericita.. dar nu luati cuvantul asta asa cum e ..

Suna fad, suna sec.. suna fara sens..

Fericirea nu e un cuvant, e o stare in care zambesti mereu, in care ti-e cald si ti-e bine, o stare in care nimic nu conteaza mai mult decat simpla atingere dintre doua maini, simpla privire aruncata in treacat, nimic nu conteaza mai mult decat gesturile simple..care zic tot...

Azi... sunt fericita.. si asta e bine!

Dor de tine..

...dor de noi

Miroase a iarna, miroase a noiembrie.

Mai stii unde erai in noiembrie anul trecut?

Mai stii unde erai in noiembrie acum doi ani?

Iti mai aduci aminte de vreun noiembrie?

Strazile sunt prafuite si tacute, strazile canta cantece de mult uitate, cantece de dragoste, de dor.. cantecele clipelor trecute si a celor ce au sa vina!

As vrea sa pot sa fiu trista, sa ma gandesc cu nostalgie la iernile ce au trecut peste mine...

Dar eu nu stiu cum sa fac sa grabesc toamna asta.. ca sa ajung sa simt primii fulgi de nea..

Mi-e dor de prima ninsoare..

Unde erai anul trecut cand ai vazut primii fulgi de nea?

Eu imi aduc aminte tot.. si cand scot din sertarul cu amintiri cate o fila, zambesc si nu regret nimic..

Poate anul asta mai mult ca oricand vreau sa-mi fie cald, sa bem ciocolata cu piper si sa ne dezbatem proiectele, reusitele, esecurile si dorurile.

Poate anul asta mai mult ca oricand vreau sa fim toti, asa cum ne-am obisnuit sa fim.. chiar si daca asta inseamna ca trebuie sa notam unele absente, dar in suflet probabil o sa simtim agitatia cu care ne-am obisnuit, agitatia unei dimineti intr-o casa plina de oameni, fiecare cu tabieturile lui, cu zapacelile lui si cu agitatia lui...

Azi.. mi-e dor de tine.. mi-e dor de noi!

Maine o sa fiu langa tine iar.. o sa fim impreuna tot noi!! Pentru ca asa ne e cel mai bine!

Un alt dicteu

Furie, nevoie , teama, zambete, picioare, culori, fir, neputinta, speranta, suras, atingeri, vina, scuze, viteza, lumini, muzica, rosu, verde, transparenta, uitare, inceput, fulgi de nea, revelion, stai langa mine, nu pleca, alerg, plec, iubesc..

Ce prostii imi trec prin cap, parca nimic nu se leaga cu nimc.
Nu sunt trista, nu sunt vesela, nu sunt eu , nu mai sunt nimeni.
Si da, mi-e bine asa.
Fug de mine?
Nu, doar ca m-am gasit, si mi-e bine.

Nu cer prea multe, vreau doar zapada si ceaiuri calde,si prajituri si buna dispozitie. Vreau jocuri de societate, dar mai vreau ceva, vreau sa fie langa mine anumiti oameni, prieteni de azi si de ieri, iubiri uitate pe-o etajera si iubiri ce se asteapta descoperite.
Vreau roz si alb si galben si bleumarin.
Vreau muzica la maxim si vitezometru peste 100
Vreau sa ma intorc in timp si sa schimb lucruri, si vreau sa merg in viitor sa vad ce-o sa mi se-ntample.
Vreau sa le fie bine celor din jurul meu.
Vreau sa ma simt pentru mult timp atat de bine ca azi, ca ieri, ca alataieri... ca maine!

Vreau sa pot!
Sa pot ce?
Sa pot tot!!!

Rasu'- plansu'

Cam de-a rasu' plansu' e situatia mea.
Poate nu scriam postul asta daca nu simteam o mare nevoie de a refula.
Astazi am stat toata ziua prin spitale, de ce? Ca sa se ajunga la concluzia ca e totusi bine sa ma internez cateva zile..
Nu cred ca vrea cineva sa auda epoeea prin care am ajuns in cele din urma pe un pat pliabil de spital, pat ce nu se ridica la mai mult de 35cm de podea!
Nu are rost sa va povestesc despre birocratie, pile,bani, ore pierdute sau nervi si sanatate consumate instant!
Un lucru e amuzant in povestea mea, am plans azi de ciuda ca nu o sa mai pot merge o vreme la scoala...asta e cel mai nenorocit gand dintre toate, ce pot sa fac?...
Sa ma fac repede bine si sa-mi astept colegii la repetitii prin saloane!!

Morala?
Daca o pot considera o morala... Cred c-am invatat sa am mai multa grija de mine si poate candva nu voi mai avea nevoie de sistemul sanitar!!

Scuze pentru refulare..de aici de unde sunt acum nu am putut decat sa-mi folosesc tehnologia din dotare ca sa-mi alin dorul de scoala, de prieteni, de mama,tata,sora,frate, purcel si mai ales de fanel(funny)...

Pup pe toata lumea pana la o viitoare vizita ...

In catuse...

Sufletul este un inadaptat din punct de vedere social.
Nu-l pot lua cu mine aproape nicaieri.
Se vaita intr-una ca nu-l scot la plimabre, dar de fiecare data cand incerc sa ies cu el undeva se comporta ca un salbatic.
L-am scos in parc intr-o seara de octombrie si a luat-o razna, mirosea totul in jur, se uita ca nebunul la toti trecatorii de pe langa el, urla si ii venea sa sara in sus mereu.
Apoi am zis ca poate daca-l duc la scoala o sa se comporte civilizat, dar nu, el a inceput sa cotrobaie peste tot, sa se bage in orice activitate de-a mea, desi ii ziceam ca nu e bine ce face si ca tot el o sa aiba de suferit.
L-am luat intr-o zi cu mine la teatru, dupa ce s-a indragostit de cel putin trei oameni dintr-un foc, s-a asezat cuminte si a inceput sa boceasca impreuna cu actorii de pe scena si oricat incercam sa-i explic termenul de conventie, el plangea si mai tare.
Cel mai imprudent fapt dintre toate a fost cand am indraznit sa il rog sa vina cu mine intr-o plimabre cu trenul, nu s-a abtinut si s-a indragostit definitiv de unul dintre calatori si de atunci incerc sa-i arata zi de zi cum e viata, incerc sa-l scot din starea lui de nebunie, dar nu e chip sa razbat cu el..
Imi pare un suflet tare orgolios.

Asa ca l-am pedepsit, sufletul meu nu mai iese din casa, nu-l mai scot in parc- nici cand imi scot cainele la plimbare, nu-i mai dau voie sa vina la scoala cu mine, la teatru nu-l duc ca e multa lume..
Tot ce mai face sufletul meu e sa se uite in fiecare seara la cate un film, sa asculte zeci de melodii si sa spere.. sa spere ca intr-o zi o sa-l las sa mai vada lumina zilei..

Sufletul meu?

E un inadaptat din punct de vedere social, acum?! e in catuse!

Zile de vara...

~ Flight of the Conchords - I'm not crying ~

~(foto: Medias - iunie2008)~

Am avut o vara plina si doar acum cand toamna s-a asezat serios in viata mea, realizez cat de agitata mi-a fost vara.
Nu stiu exact daca mi-e dor de vara sau doar de anumite momente, senzatii prin care am trecut.
Mi-e dor de Amsterdamul Crinei si-al meu..
Si ca sa vezi.. rar mi s-a intamplat pe blogul asta sa scriu nume de oameni din viata mea, rar -poate chiar niciodata.. nu-mi aduc prea bine aminte.
Dar acum trebuie sa fac asta.. trebuie sa scriu despre prietenie si dor.
Mi-e dor de Amsterdam.. si nu pentru ca e cel mai "libertin" oras din Europa, ci pentru ca acolo m-am simtit eu.. nu-mi era dor de nimic din viata mea, pentru ca aveam senzatia ca le am pe toate... simteam ca respir prin fiecare por pe care-l posed..
Mi-e dor de partea aia a verii.. Si in fiecare dimineata cand ma intalnesc cu Crina constient sau inconstient timp de cateva secunde aduc in jurul meu aerul ala de dimineata tarzie in care pedalam pe canale si de noapte vie cand bateam strazile ca la noi acasa spre nicaieri.
Si mi-e dor de zilele calduroase in care plangeam de sarea camasa de pe mine pentru ca nu stiam ce mi se-ntampla.. pentru ca ma simteam prea mica si prea neputincioasa pentru ce mi se-ntampla.
Si mi-e dor de vara ce tocmai s-a terminat.. dar n-as mai vrea s-o traiesc niciodata..

Poate ca nu sunt coerenta, nici n-am de ce sa fiu, pentru ca as brava.. caci in sufletul meu acum se amesteca mii de culori, mii de stari, mii de dorinte, mii de regrete, mii de cuvinte nespuse.. mii de decizii neluate, mii de chipuri fericite, triste, obosite...

Mi-e dor de tine oriunde ai fi ..si desi mi-e dor de un "tine" ce nu exista si nu a existat, as vrea sa imi sune pe la ora 5 telefonul si sa-mi spui ca vrei sa ma vezi ,ca pe la 6 scapi si ne vedem undeva pe la Universitate..

Si dupa ce ma prostesc cu gandurile astea, ma intorc la ale mele, ma intorc la textul pe care vreau nu vreau trebuie sa-l invat pentru actorie, ma intorc la vara din amintirile mele, una din verile alea pe care le pastrezi in memorie toata viata putin distorsionate.. vara mea a fost o vara superba...

Cat despre prietenie, in timp ce-mi tastam gandurile, mi-am dat seama ca vreau sa zic prea multe despre prietenie, asa ca o sa pastrez materialul pentru un post viitor...

Ne vedem la 8 pe langa Lipscani... undeva pe Sf. Dumintru p'acolo!!

E simplu...

- L-ai facut tu? - o intreaba el pe ea.
- Nu, o colega. - ii raspunde ea, zambind.
Un timp se privesc unul pe celalalt si zambesc. In capul ei fug gandurile ca intr-o padure in miez de noapte, cand nu te poti ghida decat dupa luimna lunii. Lumina e data acum doar de reflectoarele din jurul lor.
Cat se privesc ea nu ar vrea decat sa intre-n mintea lui pentru cateva secunde sa vada ce se-ntampla acolo, dar nu reuseste nici macar sa banuiasca, caci prin fata ochilor nu-i trec decat imagini de pe strazile pe care candva le bateau impreuna tinandu-se de mana, zile agitate in care-si prindeau pentru cateva secunde privirile agatandu-se unul de altul si apoi fugeau unde aveau treaba.
Azi se agata doar de amintiri, si poate ii place asa, pentru ca azi nu mai stie sa se asculte asa cum reusea s-o faca atunci, a invatat azi sa-si reprime orice sentiment care indrazneste sa-si faca culcus in sufletul ei, nu pentru a se proteja sau pentru ca si-a invata lectia, ci doar pentru ca asa ii e mai comod.
Stie prea bine ca nu o sa mai fie niciodata asa cum a fost, nici nu-si doreste asta, pentru ca ce a fost candva nu putea fi decat un esec - din prima clipa cand s-au privit.
Traim cu esecurile noastre si rar invatam din ele, punem apoi zi de zi mii de flori peste ele, pana cand esecurile se transforma in amintiri frumoase.
Privindu-l azi si-a dat seama ca tot ce a iubit candva la el nu a fost un esec ingropat in flori, ci a fost un zambet agatat de o zi de mai in care credea ca poate schimba lumea, si odata cu lumea si viata ei.
Azi e agatata intre gandurile ei, poate nu agatata ci mai mult pierduta..

Plecand de acolo ea isi zicea ca ii e bine, le zambea oamenilor din jurul ei, radia de fericire si stia ca nu poate decat sa zambeasca pentru ca un singur moment in care obrajii si-ar fi luat repauz si lacrimile ar fi curs fara oprire. I se mai intamplase asta chiar la inceputul serii , nu ar fi vrut ca acum pe ultima suta de metri sa se arate lovita!
A zambit cand a spus :"la revedere" si a zambit apoi pe drum, desi era singura -pana-n masina cand s-a inchis a dat muzica la maxim si a inceput sa tipe si sa planga...

Unii numesc asta descarcare, altii o numesc nebunie, unii ii zic durere, ea ii zice simplu: iubire!

Scurt tratat de neputinta

Vreau sa ne jucam, uitati pentru cateva momente de toate ale voastre si hai sa ne jucam.
Jocul ii voi inventa pe parcurs, nici eu nu stiu exact unde vreau sa ajung, asa ca-l voi juca si eu in acelasi timp cu voi si astfel suntem pe picior de egalitate.

Uite, hai sa ne imaginam pentru cateva momente ca suntem cainele nostru preferat.
Hai sa incercam pentru inceput sa clipim ca el, sa privim ca el… sa respiram ca el, sa ne miscam mainile ca si cum am avea labutele lui.. sa ne miscam intreg corpul ca el.. sa incepem incetul cu incetul sa gandim ca el, sa actionam ca el… fiecare por de-al nostru sa devina brusc por de-al lui.

Poate pentru un inceput, un caine va pare oarecum dificil..

Hai sa incercam pentru cateva minute sa fim cel mai mare dusman al nostru, sau ma rog, persoana cea mai antipatica noua… sa incercam usor usor sa clipim ca respectiva persoana, sa privim… sa respiram asemenea, sa ne miscam mainile ca si cum nu ar fi ale noastre… ne se miscam si corpul in acelasi mod… sa incepem incetul cu incetul sa gandim la fel, sa actionam la fel.. fiecare por de-al nostru sa devina brusc por de-al lui.

Oare acum ne vom intelege adeversarul, il vom apara, ii vom gasi astfel circumstante atenuante?... Il vom achita de orice vina mai devreme pusa, il vom proteja?....

Poate e mult prea greu sa ne lasam atat de dusi de val, poate daca am fi intr-un mediu mai sigur am putea pune in practica exercitiu…

Hai sa incercam pentru cateva minute sa fim cel mai bun prieten al nostru, cea mai apropiata persoana noua, jumatatea noastra(cine a gasit-o).. sa incercam usor usor sa clipim ca respectiva persoana, sa privim… sa respiram asemenea, sa ne miscam mainile ca si cum nu ar fi ale noastre… ne se miscam si corpul in acelasi mod… sa incepem incetul cu incetul sa gandim la fel, sa actionam la fel.. fiecare por de-al nostru sa devina brusc por de-al lui.

L-am inteles acum pe cel de langa noi, l-am putea ajuta mai mult acum, l-am sfatui mai bine, i-am da mai mult sau mai putin timp, l-am proteja, i-am zambi sau l-am tine mai mult in brate?

NU,nu am face nimic din toate astea pentru ca noi nu am reusit sa intelegem nici macar cainele de la inceputul jocului.

Poate cel mai nimerit exercitiu ar fi sa ne oprim pentru cateva momente sa constientizam modul in care noi clipim, modul in care privim, cum respiram, cum ne miscam mainile, trupul, sa ne analizam atent modul in care gandim, modul in care actionam fata de persoanele mai sus mentionate (si nu numai)… si poate sa incercam ca fiecare por de-al nostru sa fie parte din noi, parte constienta si acceptata…

De unde a pornit totul.. din povestea unui caine fara trunchi- incercand sa inteleg ceea ce simte , am realizat ca nu stiu nimic din ceea ce simt eu, ca nu imi dau timp sa descopar toate nimicurile astea despre mine.

Nu e un manifest pentru cainii de pe strazile din Romania.. este un scurt tratat de tristete, tristetea unui vitezometru frate cu pedala de acceleratie, tristetea claxoanelor si a radioului, tristetea ceasului si a telefoanelor, tristetea mastilor si tristetea urateniei, tristetea orelor trecute si a celor ce au sa vina, tristetea momentelor pierdute si a celor ce au sa fie pierdute….

Un mic tratat despre nimic din ce ne-ar face mai umani, sau despre tot ce ne-ar putea ajuta..

Povestea unui caine fara trunchi e azi povestea unui om fara prea mult timp, caci timpul se scurge in defavoarea noastra din pacate!!

Sa ne ascundem

Tot incerc sa scriu ceva si sterg, sterg, sterg.

Nu vreau sa fac un post trist, desi cam asa ma simt acum.

As fi vrut sa ma pot departa de mine si sa scriu ceva legat de voi.

Numai ca nu prea gasesc in mine resursele necesare.

Am de citit mult, pentu un examen pe care trebuie sa-l dau saptamana viitoare, probabil de asta azi mai mult ca niciodata m-am gandit la ceea ce mi se-ntampla, ca sa mai trag de timp sa nu ma vad pusa in fata lui Eschil, Sofocle sau Euripide.

Azi am ajuns la multe concluzii..

Am ajuns sa cred ca zilnic imi lipseste curajul de a spune ceea ce simt cu adevarat, de a fi sincera cu mine si cu cei din jur. Uneori fac asta ca sa ii protejez pe cei din viata mea de unele decizii care i-ar putea rani, alteori fac asta considerand ca asa e cel mai corect si desi stiu ca am de suferit merg mai departe in decizia mea, pentru ca cei din jurul meu sa nu sufere.

Acum mi-e greu sa aleg, intre ceea ce vreau eu si ceea ce vor ei de la mine.

Mi-e greu sa decid daca cel mai bine e sa ma pedepsesc si sa traiesc dupa ceea ce ar fi moral si demn din partea mea, sau ar fi mai bine pur si simplu sa ma ghidez dupa instinctul din dotare si sa aleg varianta in care fac ceea ce consider eu ca e corect.

Pot parea aberatii, sau coduri scrise pentru unele persoane, sa le luam ca fiind si una si alta..

As vrea sa am curajul sa actionez dupa regulile mele, numai ca regulile mele nu sunt chiar atat de bine puse la punct inca si se cam bat in cap cu regulile societatii..

Trecand de la una la alta.. fara vreo prea mare leagtura..

Am inceput scoala si mi-e tare bine acolo.

Cu bune si cu rele, cu intrigi mai mult sau mai putin spectaculoase, cu ore de curs uneori interesante- alteori obositoare, cu colegi pe care vroiam sa-i reintalnesc si cu altii pe care speram sa nu-i mai vad niciodata, cu profesori noi si vechi, cu teluri mari si uneori amuzante,cu echipament de miscare- sau fara, cu clase prafuite si scaune ce scartaie...

Imi place scoala, asteptam scoala, imi lipsea scoala..

Un nou an scolar/universitar...

... oamenii se schimba, cred ca nu imi trebuie decat.. timp ca sa-i redescopar, sa le dau noi sanse si sa creez noi inceputuri.. eu pot si vreau sa ofer toate astea.. numai ca cineva trebuie sa-mi ofere si mie acelasi avantaj pe teren...

toamna...

A venit toamana.
Mie imi place toamna.
Toamna se face trierea.
Se triaza oamenii fericiti de cei nefericiti.
Toamna nu te mai poti ascunde in spatele unor zambete false.
Mie.. imi place mirosul de toamna.
Imi place sa stiu ca mi-e bine, desi afara e frig si incepe sa-ti inghete nasul.
Imi place, ca ne putem ascunde in ceainarie, unde mirose frumos si e cald.
Imi place ca desi el e plecat, stie ca am ramas pe maini bune.
Toamna iti numeri prietenii, ti se face dor de ei si daca esti un om norocos ii ai langa tine.
Toamna e superba cand te trezesti dimineata si primesti mesaje de la fete cu programul din ziua respectiva.
Toamna ti-e mai greu sa-i spui cat il iubesti, dar e mai usor sa iti citeasca asta in privire si in sarut.
Toamna mi se face dor de scoala, de clasa 1.. si treptat de toate inceputurile de an scoalar..
Toamna imi place ca pot sa-mi etalez noile achizitii in materie de bluzite groase si gecute pufoase.
Toamna imi place sa beau ceai si sa ma plimb cu picioarele prin frunzele cazute prin parc.
Toamna va iubesc....

Azi mi-e dor de el, dar ma incalzesc cu ideea ca si el se gandeste la mine la fel de mult pe cat ma gandesc eu la el.
Azi mi-e dor de scoala, dar asta e o stare naturala prin care trec de cand s-a terminat.
Azi sunt fericita, pentru ca stiu ca si in toamna asta am langa mine niste fiinte superbe care ma fac in fiecare zi sa zambesc si sa le multumesc ca exista pe pamantul asta si ca au aparut in viata mea.


Mi-e mila de oamenii singuri, mi-e mila de oamenii rai, mi-e mila de cei ce fac rau gratuit.. uneori imi doresc sa pot sa fiu la fel de cruda ca ei, dar imediat realizez ca n-as putea niciodata sa ajung asa. pur si simplu nu am organul asta...poate si pentru ca sunt un om norocos si am tot ce poate sa faca un om fericit!!

Pentru purtatorii de suflete

sunt clipe...

sunt oameni...

sunt dorinte..

sunt regrete...

sunt biografii...

sunt prieteni...

sunt dimineti...

sunt sticle goale..

sunt lacrimi de fericire..

sunt dureri insuportabile...

sunt nopti lungi..

sunt stele multe..

sunt vieti ce se unesc...

sunt zambete ce tin de urat...

sunt vise de implinit..

pentru toate astea...

va am pe voi....

te am pe tine!

**nimic maret.. doar multe ecuatii cu sau fara prea multe necunoscute!

Un mod stupid.. sau violent

Copii nu se mai joaca de-a fata-ascunselea, nu mai ies in fata blocului sau in parcuri.
Copii de azi se joaca de-a fata-ascunselea prin jocurile pc, in counter strike, mortal kombat sau alte asemenea.
Copii de azi nu mai cred in povesti , nu li se mai pare nimic magic in povestea Cenusaresei sau in povestea lui Pinochio...
Copii de azi nu mai stiu sa planga dupa masinute si papusi ci dupa dvd-uri.
Copii de azi sunt oamenii mari de maine...

Oamenii mari de azi nu mai stiu sa zambeasca la un film bun, cauta doar comedii sau actiune.
Oamenii mari de azi nu mai au timp sa le explice copiilor diferenta dintre realitate si ficiune, nu mai au timp sa le raspunda la toate "de ce"-urile copilariei.

Nu mai am timp sa recunosc cat de tare ma doare sau cat de bine imi este.
Nu mai am timp sa ma uit la un rasarit sau la un apus reusit.
Nu mai am timp sa-mi doresc sa-mi revad prietenii...

Uneori mi-e dor de copilarie, de jocurile si "de ce"-urile ei, de prietenii de atunci si de senzatia de usturime din genunchi.
Uneori imi pare rau ca am ajuns mare, poate nu indeajuns de mare, dar destul de mare incat sa trebuiasca sa ma gandesc si la ziua de maine.
Azi am planuri de viitor, proiecte, relatii profesionale, azi uit ca viata e facuta si din vata de zahar, azi ma prefac ca sunt inca un copil...
Dar din pacate uitam sa ne judecam actiunile si ajungem sa le regretam de multe ori si atunci pierdem o parte din noi, de cele mai multe ori se pierde... copilul din noi!

Vreau sa inchei acest post, nu tocmai vesel, cu un citat de pe un alt blog.. blogul actorului Marius Manole, un om la care tin foarte mult si pe care-l apreciez in mod deosebit, ba chiar am curajul sa spun ca in multe momente ale vietii il iau ca pe un model demn de urmat.

"Cand moare dragostea ? Intrebarea e daca ea ne paraseste sau noi o parasim pe ea. Cine stie ? Daca dispare, dispare. E pentru ca nu suntem noi destul de fascinanti ? Pentru ca nu suntem destul de deschisi ? Pentru ca imaginatia moare ? Nu stiu exact cand dragostea moare, daca moare dintr-o moarte naturala sau trebuie de fiecare data s-o omoram intr-un mod violent si stupid. Nu stiu " [O statie...]

Si acum ce??

Nu mai suntem copii.. azi nu ne mai jucam cu jucarele prin curte, astazi conducem masini si folosim motorina.
Astazi nu asteptam sa ni se mai aduca mancarea in fata, astazi descoperim cat costa o bucata de branza.
Azi nu mai stam toata ziua jucandu-ne de-a scoala, astazi avem examene.
Azi invatam sa pierdem si ca ne ridicam, azi avem proiecte care ne ies si altele care pica.
Azi calatorim si ne cautam joburi.. astazi cand moare cineva realizam ce insemana asta.
Azi iubim si suferim asa cum atunci cand eram mici aveam norocul sa nu patim..
Astazi.. am ajuns aici.. un inceput de drum lung...
Probabil scriu randurile astea doar ca sa le vad scrise, sa ma uit mai tarziu peste ele si sa vad ce gandeam cand.. pierdusem tot.. suflet, vise, sperante, sentimente.. ore de somn, rabdare, calm...
Adevarul e altul, in nopatea asta, dupa ce totul era ruinat, m-am dus sa-mi cumpar cate ceva de mancare, iesind din magazin in fata erau niste baieti de cartier care mancau seminte si vorbeau, din instinct ma feresc de astfel de grupuri, dar de data asta depasindu-i am auzit ceva incredibil din gura unuia: "Machiavelli-Principele", nu stiu contextul, desi primul impuls a fost sa ma intorc sa ascult si restul conversatiei, stiu doar ca brusc mi-am revenit si am fost in stare sa mai si traversez strada catre bloc...

E de bine!
zic eu...


P.S: La multi ani Eugene!! pup

Balaurilor cu drag

G. K. Chesterton a spuns ceva de genul : "basmele nu le spun copiilor ca balaurii exista, copii stiu asta deja, basmele le spun doar ca balaurii pot fi omorati"...
Imi place cum suna, suna.. frumos, incurajator..
Dar oare cum putem sa omoram astazi balaurii din viata noastra?
Cum putem sa fugim de ei macar?
Nu putem, asa ca nu ne ramane decat sa-i infruntam, cu propriile arme, cu propriile actiuni, cu ale noastre ganduri, cu ale noastre frici...

Balaurii zilelor noastre nu mai sunt ce au fost candva, astazi nu mai au palos, nu se mai ascund sub pamant si nu mai rapesc printese.
Balaurii de astazi zambesc, sunt inalti, frumosi, ii gasesti in cele mai alese locatii.. balaurii de astazi pot sa fie artisti cu aspiratii inalte sau simpli muritori cu zambet larg si stralucitor..
Balaurii din zilele noastre nu numai ca nu mai sunt la fel de infricosatori ca pe vremuri, dar ei se implica adesea in actiuni de caritate sau in actiuni glorioase, istorice.

Balaurii de azi nu mai ranesc fizic, sunt mult mai rai si mai periculosi decat uratenile de pe vremuri, lovesc acolo unde te doare mai tare.

Si uite cum Fat-frumos a ramas o legenda, pe cand Balaurul cel groaznic, imbracat in hainele de gala, cu zambetul Colgate te distruge fara sa-ti dai seama, in 2 luni ajungi o leguma buna de o ciorba mediocra, ciorba pe care poti sa ti-o prepari singura din lacrimile zilnice.

Ce iti ramane de facut? Mai nimic.. poate doar sa uiti ca a existat vreodata o lume corecta in care Fat-frumos castiga mereu lupta cu Balaurul urat.. si sa te intorci la Mos Craciun, el macar e un mos batran, cu barba alba, cu burta cat un butoi si se si misca greu, dar macar el e sincer, iti aduce si el ce poate si cum bomboanele sunt preferatele mele, stie ca ma multumesc cu putin.

Pentru ca asa e

Nu stii nimic...
Nu stii nimic din ceea ce te-ar face uman.

Lacrimile bebelusului abandonat.
Inocenta copiilor fara viitor.
Frica tinerilor fara sanse.
Nefericirea adultilor fara reusite.
Tristetea din ochii batranilor fara amintiri.

Durerea singuratatii, frica de esec, iubirea fara raspuns.
Egoismul celui ce a pierdut prea multe, temerile copilului rasfatat atunci cand da piept cu lumea.

Inmormantarile din zilele senine de vara.
Baltile din zilele in care esti imbracat in alb.

Drumurile prea scurte si momentele regretate.
Gesturile nefacute si vorbele inghitite.

Simplitatea lucrurilor dintr-o zi de mai.
Nefericirea zilelor de "ramas-bun",in plina vara

Lacrimile ascunse in zambete false, deciziile grele din zilele toride
Mirosul parfumului tau in palmele mele.
Curajul adevarului cand minciunile troneaza.

Delicatetea privirilor, atingerilor ...gandurilor
Privelistea satului din turnul bisericii



Nimic din ce e uman nu iti apartine si asta te face minunat.

Zambeste...

Romanţă negativă

Ion Minulescu


N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!...
Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

Cheers, Darling!

O sa fie bine imi zic mereu in gand.

O sa treaca .

Sunt dimineti in care ne simtim minunat si dimineti in care ne simtim goi.

Astazi sunt goala.

Goala de mine, goala de tine , goala de tot ce a fost vreodata.

Sunt momente ce ne marcheaza viata, decizii ce ne schimba viitorul.

Am luat si eu pana la varsta asta destule decizii importante.

Dar azi cred ca lucrurile s-au schimbat.

A fost o noapte atat de grea in care am decis atat de multe si atat de radical, inca ma simt mai stapana pe propia-mi viata ca niciodata.

Vreau sa cred ca cele mai dureroase momente din viata noastra sunt cele care ne schimba cu adevarat modul de a gandi si de a actiona.

Am ajuns sa cred ca scrisul e o terapie, o terapie foarte folositoare, mai ales atunci cand nu stii cum sa refulezi...

In mine s-au asternut dureri insuportabile , nu neaparat la figurat, ba din contra la propriu...

Si uite cum in cateva clipe am mai crescut inca putin.

Ce am castigat?..inca o caramida de maturitate, destula responsabilitate, ceva demnitate, multa experienta valoroasa.

Ce am pierdut?.. am mai pierdut putin din prea dulcea naivitate, am mai pierdut ceva din mine, am mai pierdut ceva din cea care credea in Mos Craciun!

Imi place viata, din ce in ce mai mult..

Viata cu toate intrigile ei...cu nenorocirile si cu bucuriile ei... cu tot pachetul..

Cheers for a new life...cheers for us

Cheers for you darling...

...just for your, everything just for you..

everything.. every step

every move...everything