miercuri, 29 octombrie 2008

In catuse...



Sufletul este un inadaptat din punct de vedere social.
Nu-l pot lua cu mine aproape nicaieri.
Se vaita intr-una ca nu-l scot la plimabre, dar de fiecare data cand incerc sa ies cu el undeva se comporta ca un salbatic.
L-am scos in parc intr-o seara de octombrie si a luat-o razna, mirosea totul in jur, se uita ca nebunul la toti trecatorii de pe langa el, urla si ii venea sa sara in sus mereu.
Apoi am zis ca poate daca-l duc la scoala o sa se comporte civilizat, dar nu, el a inceput sa cotrobaie peste tot, sa se bage in orice activitate de-a mea, desi ii ziceam ca nu e bine ce face si ca tot el o sa aiba de suferit.
L-am luat intr-o zi cu mine la teatru, dupa ce s-a indragostit de cel putin trei oameni dintr-un foc, s-a asezat cuminte si a inceput sa boceasca impreuna cu actorii de pe scena si oricat incercam sa-i explic termenul de conventie, el plangea si mai tare.
Cel mai imprudent fapt dintre toate a fost cand am indraznit sa il rog sa vina cu mine intr-o plimabre cu trenul, nu s-a abtinut si s-a indragostit definitiv de unul dintre calatori si de atunci incerc sa-i arata zi de zi cum e viata, incerc sa-l scot din starea lui de nebunie, dar nu e chip sa razbat cu el..
Imi pare un suflet tare orgolios.

Asa ca l-am pedepsit, sufletul meu nu mai iese din casa, nu-l mai scot in parc- nici cand imi scot cainele la plimbare, nu-i mai dau voie sa vina la scoala cu mine, la teatru nu-l duc ca e multa lume..
Tot ce mai face sufletul meu e sa se uite in fiecare seara la cate un film, sa asculte zeci de melodii si sa spere.. sa spere ca intr-o zi o sa-l las sa mai vada lumina zilei..

Sufletul meu?

E un inadaptat din punct de vedere social, acum?! e in catuse!

duminică, 26 octombrie 2008

Zile de vara...


~ Flight of the Conchords - I'm not crying ~


~(foto: Medias - iunie2008)~

Am avut o vara plina si doar acum cand toamna s-a asezat serios in viata mea, realizez cat de agitata mi-a fost vara.
Nu stiu exact daca mi-e dor de vara sau doar de anumite momente, senzatii prin care am trecut.
Mi-e dor de Amsterdamul Crinei si-al meu..
Si ca sa vezi.. rar mi s-a intamplat pe blogul asta sa scriu nume de oameni din viata mea, rar -poate chiar niciodata.. nu-mi aduc prea bine aminte.
Dar acum trebuie sa fac asta.. trebuie sa scriu despre prietenie si dor.
Mi-e dor de Amsterdam.. si nu pentru ca e cel mai "libertin" oras din Europa, ci pentru ca acolo m-am simtit eu.. nu-mi era dor de nimic din viata mea, pentru ca aveam senzatia ca le am pe toate... simteam ca respir prin fiecare por pe care-l posed..
Mi-e dor de partea aia a verii.. Si in fiecare dimineata cand ma intalnesc cu Crina constient sau inconstient timp de cateva secunde aduc in jurul meu aerul ala de dimineata tarzie in care pedalam pe canale si de noapte vie cand bateam strazile ca la noi acasa spre nicaieri.
Si mi-e dor de zilele calduroase in care plangeam de sarea camasa de pe mine pentru ca nu stiam ce mi se-ntampla.. pentru ca ma simteam prea mica si prea neputincioasa pentru ce mi se-ntampla.
Si mi-e dor de vara ce tocmai s-a terminat.. dar n-as mai vrea s-o traiesc niciodata..

Poate ca nu sunt coerenta, nici n-am de ce sa fiu, pentru ca as brava.. caci in sufletul meu acum se amesteca mii de culori, mii de stari, mii de dorinte, mii de regrete, mii de cuvinte nespuse.. mii de decizii neluate, mii de chipuri fericite, triste, obosite...

Mi-e dor de tine oriunde ai fi ..si desi mi-e dor de un "tine" ce nu exista si nu a existat, as vrea sa imi sune pe la ora 5 telefonul si sa-mi spui ca vrei sa ma vezi ,ca pe la 6 scapi si ne vedem undeva pe la Universitate..


Si dupa ce ma prostesc cu gandurile astea, ma intorc la ale mele, ma intorc la textul pe care vreau nu vreau trebuie sa-l invat pentru actorie, ma intorc la vara din amintirile mele, una din verile alea pe care le pastrezi in memorie toata viata putin distorsionate.. vara mea a fost o vara superba...

Cat despre prietenie, in timp ce-mi tastam gandurile, mi-am dat seama ca vreau sa zic prea multe despre prietenie, asa ca o sa pastrez materialul pentru un post viitor...

Ne vedem la 8 pe langa Lipscani... undeva pe Sf. Dumintru p'acolo!!




duminică, 19 octombrie 2008

E simplu...



- L-ai facut tu? - o intreaba el pe ea.
- Nu, o colega. - ii raspunde ea, zambind.
Un timp se privesc unul pe celalalt si zambesc. In capul ei fug gandurile ca intr-o padure in miez de noapte, cand nu te poti ghida decat dupa luimna lunii. Lumina e data acum doar de reflectoarele din jurul lor.
Cat se privesc ea nu ar vrea decat sa intre-n mintea lui pentru cateva secunde sa vada ce se-ntampla acolo, dar nu reuseste nici macar sa banuiasca, caci prin fata ochilor nu-i trec decat imagini de pe strazile pe care candva le bateau impreuna tinandu-se de mana, zile agitate in care-si prindeau pentru cateva secunde privirile agatandu-se unul de altul si apoi fugeau unde aveau treaba.
Azi se agata doar de amintiri, si poate ii place asa, pentru ca azi nu mai stie sa se asculte asa cum reusea s-o faca atunci, a invatat azi sa-si reprime orice sentiment care indrazneste sa-si faca culcus in sufletul ei, nu pentru a se proteja sau pentru ca si-a invata lectia, ci doar pentru ca asa ii e mai comod.
Stie prea bine ca nu o sa mai fie niciodata asa cum a fost, nici nu-si doreste asta, pentru ca ce a fost candva nu putea fi decat un esec - din prima clipa cand s-au privit.
Traim cu esecurile noastre si rar invatam din ele, punem apoi zi de zi mii de flori peste ele, pana cand esecurile se transforma in amintiri frumoase.
Privindu-l azi si-a dat seama ca tot ce a iubit candva la el nu a fost un esec ingropat in flori, ci a fost un zambet agatat de o zi de mai in care credea ca poate schimba lumea, si odata cu lumea si viata ei.
Azi e agatata intre gandurile ei, poate nu agatata ci mai mult pierduta..

Plecand de acolo ea isi zicea ca ii e bine, le zambea oamenilor din jurul ei, radia de fericire si stia ca nu poate decat sa zambeasca pentru ca un singur moment in care obrajii si-ar fi luat repauz si lacrimile ar fi curs fara oprire. I se mai intamplase asta chiar la inceputul serii , nu ar fi vrut ca acum pe ultima suta de metri sa se arate lovita!
A zambit cand a spus :"la revedere" si a zambit apoi pe drum, desi era singura -pana-n masina cand s-a inchis a dat muzica la maxim si a inceput sa tipe si sa planga...

Unii numesc asta descarcare, altii o numesc nebunie, unii ii zic durere, ea ii zice simplu: iubire!

luni, 6 octombrie 2008

Scurt tratat de neputinta




Vreau sa ne jucam, uitati pentru cateva momente de toate ale voastre si hai sa ne jucam.
Jocul ii voi inventa pe parcurs, nici eu nu stiu exact unde vreau sa ajung, asa ca-l voi juca si eu in acelasi timp cu voi si astfel suntem pe picior de egalitate.

Uite, hai sa ne imaginam pentru cateva momente ca suntem cainele nostru preferat.
Hai sa incercam pentru inceput sa clipim ca el, sa privim ca el… sa respiram ca el, sa ne miscam mainile ca si cum am avea labutele lui.. sa ne miscam intreg corpul ca el.. sa incepem incetul cu incetul sa gandim ca el, sa actionam ca el… fiecare por de-al nostru sa devina brusc por de-al lui.

Poate pentru un inceput, un caine va pare oarecum dificil..

Hai sa incercam pentru cateva minute sa fim cel mai mare dusman al nostru, sau ma rog, persoana cea mai antipatica noua… sa incercam usor usor sa clipim ca respectiva persoana, sa privim… sa respiram asemenea, sa ne miscam mainile ca si cum nu ar fi ale noastre… ne se miscam si corpul in acelasi mod… sa incepem incetul cu incetul sa gandim la fel, sa actionam la fel.. fiecare por de-al nostru sa devina brusc por de-al lui.

Oare acum ne vom intelege adeversarul, il vom apara, ii vom gasi astfel circumstante atenuante?... Il vom achita de orice vina mai devreme pusa, il vom proteja?....

Poate e mult prea greu sa ne lasam atat de dusi de val, poate daca am fi intr-un mediu mai sigur am putea pune in practica exercitiu…

Hai sa incercam pentru cateva minute sa fim cel mai bun prieten al nostru, cea mai apropiata persoana noua, jumatatea noastra(cine a gasit-o).. sa incercam usor usor sa clipim ca respectiva persoana, sa privim… sa respiram asemenea, sa ne miscam mainile ca si cum nu ar fi ale noastre… ne se miscam si corpul in acelasi mod… sa incepem incetul cu incetul sa gandim la fel, sa actionam la fel.. fiecare por de-al nostru sa devina brusc por de-al lui.

L-am inteles acum pe cel de langa noi, l-am putea ajuta mai mult acum, l-am sfatui mai bine, i-am da mai mult sau mai putin timp, l-am proteja, i-am zambi sau l-am tine mai mult in brate?

NU,nu am face nimic din toate astea pentru ca noi nu am reusit sa intelegem nici macar cainele de la inceputul jocului.

Poate cel mai nimerit exercitiu ar fi sa ne oprim pentru cateva momente sa constientizam modul in care noi clipim, modul in care privim, cum respiram, cum ne miscam mainile, trupul, sa ne analizam atent modul in care gandim, modul in care actionam fata de persoanele mai sus mentionate (si nu numai)… si poate sa incercam ca fiecare por de-al nostru sa fie parte din noi, parte constienta si acceptata…

De unde a pornit totul.. din povestea unui caine fara trunchi- incercand sa inteleg ceea ce simte , am realizat ca nu stiu nimic din ceea ce simt eu, ca nu imi dau timp sa descopar toate nimicurile astea despre mine.

Nu e un manifest pentru cainii de pe strazile din Romania.. este un scurt tratat de tristete, tristetea unui vitezometru frate cu pedala de acceleratie, tristetea claxoanelor si a radioului, tristetea ceasului si a telefoanelor, tristetea mastilor si tristetea urateniei, tristetea orelor trecute si a celor ce au sa vina, tristetea momentelor pierdute si a celor ce au sa fie pierdute….

Un mic tratat despre nimic din ce ne-ar face mai umani, sau despre tot ce ne-ar putea ajuta..

Povestea unui caine fara trunchi e azi povestea unui om fara prea mult timp, caci timpul se scurge in defavoarea noastra din pacate!!




sâmbătă, 4 octombrie 2008

Sa ne ascundem


Tot incerc sa scriu ceva si sterg, sterg, sterg.
Nu vreau sa fac un post trist, desi cam asa ma simt acum.
As fi vrut sa ma pot departa de mine si sa scriu ceva legat de voi.
Numai ca nu prea gasesc in mine resursele necesare.
Am de citit mult, pentu un examen pe care trebuie sa-l dau saptamana viitoare, probabil de asta azi mai mult ca niciodata m-am gandit la ceea ce mi se-ntampla, ca sa mai trag de timp sa nu ma vad pusa in fata lui Eschil, Sofocle sau Euripide.
Azi am ajuns la multe concluzii..
Am ajuns sa cred ca zilnic imi lipseste curajul de a spune ceea ce simt cu adevarat, de a fi sincera cu mine si cu cei din jur. Uneori fac asta ca sa ii protejez pe cei din viata mea de unele decizii care i-ar putea rani, alteori fac asta considerand ca asa e cel mai corect si desi stiu ca am de suferit merg mai departe in decizia mea, pentru ca cei din jurul meu sa nu sufere.
Acum mi-e greu sa aleg, intre ceea ce vreau eu si ceea ce vor ei de la mine.
Mi-e greu sa decid daca cel mai bine e sa ma pedepsesc si sa traiesc dupa ceea ce ar fi moral si demn din partea mea, sau ar fi mai bine pur si simplu sa ma ghidez dupa instinctul din dotare si sa aleg varianta in care fac ceea ce consider eu ca e corect.
Pot parea aberatii, sau coduri scrise pentru unele persoane, sa le luam ca fiind si una si alta..
As vrea sa am curajul sa actionez dupa regulile mele, numai ca regulile mele nu sunt chiar atat de bine puse la punct inca si se cam bat in cap cu regulile societatii..
Trecand de la una la alta.. fara vreo prea mare leagtura..
Am inceput scoala si mi-e tare bine acolo.
Cu bune si cu rele, cu intrigi mai mult sau mai putin spectaculoase, cu ore de curs uneori interesante- alteori obositoare, cu colegi pe care vroiam sa-i reintalnesc si cu altii pe care speram sa nu-i mai vad niciodata, cu profesori noi si vechi, cu teluri mari si uneori amuzante,cu echipament de miscare- sau fara, cu clase prafuite si scaune ce scartaie...
Imi place scoala, asteptam scoala, imi lipsea scoala..
Un nou an scolar/universitar...
... oamenii se schimba, cred ca nu imi trebuie decat.. timp ca sa-i redescopar, sa le dau noi sanse si sa creez noi inceputuri.. eu pot si vreau sa ofer toate astea.. numai ca cineva trebuie sa-mi ofere si mie acelasi avantaj pe teren...

luni, 15 septembrie 2008

toamna...


A venit toamana.
Mie imi place toamna.
Toamna se face trierea.
Se triaza oamenii fericiti de cei nefericiti.
Toamna nu te mai poti ascunde in spatele unor zambete false.
Mie.. imi place mirosul de toamna.
Imi place sa stiu ca mi-e bine, desi afara e frig si incepe sa-ti inghete nasul.
Imi place, ca ne putem ascunde in ceainarie, unde mirose frumos si e cald.
Imi place ca desi el e plecat, stie ca am ramas pe maini bune.
Toamna iti numeri prietenii, ti se face dor de ei si daca esti un om norocos ii ai langa tine.
Toamna e superba cand te trezesti dimineata si primesti mesaje de la fete cu programul din ziua respectiva.
Toamna ti-e mai greu sa-i spui cat il iubesti, dar e mai usor sa iti citeasca asta in privire si in sarut.
Toamna mi se face dor de scoala, de clasa 1.. si treptat de toate inceputurile de an scoalar..
Toamna imi place ca pot sa-mi etalez noile achizitii in materie de bluzite groase si gecute pufoase.
Toamna imi place sa beau ceai si sa ma plimb cu picioarele prin frunzele cazute prin parc.
Toamna va iubesc....

Azi mi-e dor de el, dar ma incalzesc cu ideea ca si el se gandeste la mine la fel de mult pe cat ma gandesc eu la el.
Azi mi-e dor de scoala, dar asta e o stare naturala prin care trec de cand s-a terminat.
Azi sunt fericita, pentru ca stiu ca si in toamna asta am langa mine niste fiinte superbe care ma fac in fiecare zi sa zambesc si sa le multumesc ca exista pe pamantul asta si ca au aparut in viata mea.


Mi-e mila de oamenii singuri, mi-e mila de oamenii rai, mi-e mila de cei ce fac rau gratuit.. uneori imi doresc sa pot sa fiu la fel de cruda ca ei, dar imediat realizez ca n-as putea niciodata sa ajung asa. pur si simplu nu am organul asta...poate si pentru ca sunt un om norocos si am tot ce poate sa faca un om fericit!!

miercuri, 3 septembrie 2008

Pentru purtatorii de suflete


sunt clipe...
sunt oameni...
sunt dorinte..
sunt regrete...
sunt biografii...
sunt prieteni...
sunt dimineti...
sunt sticle goale..
sunt lacrimi de fericire..
sunt dureri insuportabile...
sunt nopti lungi..
sunt stele multe..
sunt vieti ce se unesc...
sunt zambete ce tin de urat...
sunt vise de implinit..
pentru toate astea...
va am pe voi....
te am pe tine!
**nimic maret.. doar multe ecuatii cu sau fara prea multe necunoscute!

marți, 19 august 2008

Un mod stupid.. sau violent



Copii nu se mai joaca de-a fata-ascunselea, nu mai ies in fata blocului sau in parcuri.
Copii de azi se joaca de-a fata-ascunselea prin jocurile pc, in counter strike, mortal kombat sau alte asemenea.
Copii de azi nu mai cred in povesti , nu li se mai pare nimic magic in povestea Cenusaresei sau in povestea lui Pinochio...
Copii de azi nu mai stiu sa planga dupa masinute si papusi ci dupa dvd-uri.
Copii de azi sunt oamenii mari de maine...

Oamenii mari de azi nu mai stiu sa zambeasca la un film bun, cauta doar comedii sau actiune.
Oamenii mari de azi nu mai au timp sa le explice copiilor diferenta dintre realitate si ficiune, nu mai au timp sa le raspunda la toate "de ce"-urile copilariei.

Nu mai am timp sa recunosc cat de tare ma doare sau cat de bine imi este.
Nu mai am timp sa ma uit la un rasarit sau la un apus reusit.
Nu mai am timp sa-mi doresc sa-mi revad prietenii...

Uneori mi-e dor de copilarie, de jocurile si "de ce"-urile ei, de prietenii de atunci si de senzatia de usturime din genunchi.
Uneori imi pare rau ca am ajuns mare, poate nu indeajuns de mare, dar destul de mare incat sa trebuiasca sa ma gandesc si la ziua de maine.
Azi am planuri de viitor, proiecte, relatii profesionale, azi uit ca viata e facuta si din vata de zahar, azi ma prefac ca sunt inca un copil...
Dar din pacate uitam sa ne judecam actiunile si ajungem sa le regretam de multe ori si atunci pierdem o parte din noi, de cele mai multe ori se pierde... copilul din noi!

Vreau sa inchei acest post, nu tocmai vesel, cu un citat de pe un alt blog.. blogul actorului Marius Manole, un om la care tin foarte mult si pe care-l apreciez in mod deosebit, ba chiar am curajul sa spun ca in multe momente ale vietii il iau ca pe un model demn de urmat.

"Cand moare dragostea ? Intrebarea e daca ea ne paraseste sau noi o parasim pe ea. Cine stie ? Daca dispare, dispare. E pentru ca nu suntem noi destul de fascinanti ? Pentru ca nu suntem destul de deschisi ? Pentru ca imaginatia moare ? Nu stiu exact cand dragostea moare, daca moare dintr-o moarte naturala sau trebuie de fiecare data s-o omoram intr-un mod violent si stupid. Nu stiu " [O statie...]

joi, 24 iulie 2008

Si acum ce??

Nu mai suntem copii.. azi nu ne mai jucam cu jucarele prin curte, astazi conducem masini si folosim motorina.
Astazi nu asteptam sa ni se mai aduca mancarea in fata, astazi descoperim cat costa o bucata de branza.
Azi nu mai stam toata ziua jucandu-ne de-a scoala, astazi avem examene.
Azi invatam sa pierdem si ca ne ridicam, azi avem proiecte care ne ies si altele care pica.
Azi calatorim si ne cautam joburi.. astazi cand moare cineva realizam ce insemana asta.
Azi iubim si suferim asa cum atunci cand eram mici aveam norocul sa nu patim..
Astazi.. am ajuns aici.. un inceput de drum lung...
Probabil scriu randurile astea doar ca sa le vad scrise, sa ma uit mai tarziu peste ele si sa vad ce gandeam cand.. pierdusem tot.. suflet, vise, sperante, sentimente.. ore de somn, rabdare, calm...
Adevarul e altul, in nopatea asta, dupa ce totul era ruinat, m-am dus sa-mi cumpar cate ceva de mancare, iesind din magazin in fata erau niste baieti de cartier care mancau seminte si vorbeau, din instinct ma feresc de astfel de grupuri, dar de data asta depasindu-i am auzit ceva incredibil din gura unuia: "Machiavelli-Principele", nu stiu contextul, desi primul impuls a fost sa ma intorc sa ascult si restul conversatiei, stiu doar ca brusc mi-am revenit si am fost in stare sa mai si traversez strada catre bloc...

E de bine!
zic eu...


P.S: La multi ani Eugene!! pup



duminică, 13 iulie 2008

Balaurilor cu drag


G. K. Chesterton a spuns ceva de genul : "basmele nu le spun copiilor ca balaurii exista, copii stiu asta deja, basmele le spun doar ca balaurii pot fi omorati"...
Imi place cum suna, suna.. frumos, incurajator..
Dar oare cum putem sa omoram astazi balaurii din viata noastra?
Cum putem sa fugim de ei macar?
Nu putem, asa ca nu ne ramane decat sa-i infruntam, cu propriile arme, cu propriile actiuni, cu ale noastre ganduri, cu ale noastre frici...

Balaurii zilelor noastre nu mai sunt ce au fost candva, astazi nu mai au palos, nu se mai ascund sub pamant si nu mai rapesc printese.
Balaurii de astazi zambesc, sunt inalti, frumosi, ii gasesti in cele mai alese locatii.. balaurii de astazi pot sa fie artisti cu aspiratii inalte sau simpli muritori cu zambet larg si stralucitor..
Balaurii din zilele noastre nu numai ca nu mai sunt la fel de infricosatori ca pe vremuri, dar ei se implica adesea in actiuni de caritate sau in actiuni glorioase, istorice.

Balaurii de azi nu mai ranesc fizic, sunt mult mai rai si mai periculosi decat uratenile de pe vremuri, lovesc acolo unde te doare mai tare.

Si uite cum Fat-frumos a ramas o legenda, pe cand Balaurul cel groaznic, imbracat in hainele de gala, cu zambetul Colgate te distruge fara sa-ti dai seama, in 2 luni ajungi o leguma buna de o ciorba mediocra, ciorba pe care poti sa ti-o prepari singura din lacrimile zilnice.

Ce iti ramane de facut? Mai nimic.. poate doar sa uiti ca a existat vreodata o lume corecta in care Fat-frumos castiga mereu lupta cu Balaurul urat.. si sa te intorci la Mos Craciun, el macar e un mos batran, cu barba alba, cu burta cat un butoi si se si misca greu, dar macar el e sincer, iti aduce si el ce poate si cum bomboanele sunt preferatele mele, stie ca ma multumesc cu putin.

marți, 8 iulie 2008

Pentru ca asa e

Nu stii nimic...
Nu stii nimic din ceea ce te-ar face uman.

Lacrimile bebelusului abandonat.
Inocenta copiilor fara viitor.
Frica tinerilor fara sanse.
Nefericirea adultilor fara reusite.
Tristetea din ochii batranilor fara amintiri.

Durerea singuratatii, frica de esec, iubirea fara raspuns.
Egoismul celui ce a pierdut prea multe, temerile copilului rasfatat atunci cand da piept cu lumea.

Inmormantarile din zilele senine de vara.
Baltile din zilele in care esti imbracat in alb.

Drumurile prea scurte si momentele regretate.
Gesturile nefacute si vorbele inghitite.

Simplitatea lucrurilor dintr-o zi de mai.
Nefericirea zilelor de "ramas-bun",in plina vara

Lacrimile ascunse in zambete false, deciziile grele din zilele toride
Mirosul parfumului tau in palmele mele.
Curajul adevarului cand minciunile troneaza.

Delicatetea privirilor, atingerilor ...gandurilor
Privelistea satului din turnul bisericii



Nimic din ce e uman nu iti apartine si asta te face minunat.


vineri, 4 iulie 2008

Zambeste...

Romanţă negativă

Ion Minulescu


N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!...
Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

joi, 3 iulie 2008

Cheers, Darling!


O sa fie bine imi zic mereu in gand.
O sa treaca .
Sunt dimineti in care ne simtim minunat si dimineti in care ne simtim goi.
Astazi sunt goala.
Goala de mine, goala de tine , goala de tot ce a fost vreodata.
Sunt momente ce ne marcheaza viata, decizii ce ne schimba viitorul.
Am luat si eu pana la varsta asta destule decizii importante.
Dar azi cred ca lucrurile s-au schimbat.
A fost o noapte atat de grea in care am decis atat de multe si atat de radical, inca ma simt mai stapana pe propia-mi viata ca niciodata.
Vreau sa cred ca cele mai dureroase momente din viata noastra sunt cele care ne schimba cu adevarat modul de a gandi si de a actiona.
Am ajuns sa cred ca scrisul e o terapie, o terapie foarte folositoare, mai ales atunci cand nu stii cum sa refulezi...
In mine s-au asternut dureri insuportabile , nu neaparat la figurat, ba din contra la propriu...
Si uite cum in cateva clipe am mai crescut inca putin.
Ce am castigat?..inca o caramida de maturitate, destula responsabilitate, ceva demnitate, multa experienta valoroasa.
Ce am pierdut?.. am mai pierdut putin din prea dulcea naivitate, am mai pierdut ceva din mine, am mai pierdut ceva din cea care credea in Mos Craciun!
Imi place viata, din ce in ce mai mult..
Viata cu toate intrigile ei...cu nenorocirile si cu bucuriile ei... cu tot pachetul..
Cheers for a new life...cheers for us
Cheers for you darling...
...just for your, everything just for you..
everything.. every step
every move...everything



miercuri, 18 iunie 2008

Scrisoare catre Fat-Frumos

Draga Fat-Frumos..

Caut in zadar printre miile de fotografii din albumul amintirilor, acum doar zambete mai vad, uitam prea repede lacrimile ce ne umezesc obrajii...
Au curs multe lacrimi pe raul tipetelor mute.. si astazi stau si astept un fat-frumos inexistent...
Fat-frumos trebuie sa fie curajos, istet.. trebuie sa aiba onoare.. sa iubeasca mai mult decat orice pe lume, sa nu dezamageasca niciodata, sa nu minta...
...si am ajuns sa cred ca nu am nevoie de Fat-frumos.. ca el nu e decat o parte din noi, partea care inca mai stie sa viseze... si ne place sa ne retragem acolo cand ne e mai greu.. si cand iesim ne simtim singuri.. fara sa realizam ca asa am fost mereu...si tot ceea ce parea sa fie un basm a fost o simpla iluzie, ce tinea locul unei povesti frumoase.. ce nu a fost si nu o sa fie niciodata..realitate...

Asa ca draga Fat-frumos.. nu mai cred in tine, de azi cred in Mos Craciun, macar el imi aduce ceva, imi aduce bomboane.. si bucurie!


miercuri, 11 iunie 2008

Dicteu automat intr-o anume dimineata...


Dinu Olarasu - N-ai nevoie de foarte multe

Minuni...
Sperante...
Vise...
Zambete...
Povesti..
Planuri...
Temeri...
Ochi verzi..
Atingeri...
Cuvinte nerostite...
Iluzii...
Gesturi nefacute...
Limite...
Maini...
Rabdare...
Timp...
Curaj..


Regi si Regine...

marți, 10 iunie 2008

Zile de vara...


Zile de vara..
Zile de vara cand afara nu e prea cald, sau cand pun in functiune aerul conditionat si atunci mi se pare ca afara nu e prea cald.
Am inceput sa-mi pun ceasul sa sune dimineta, desi sunt in vacanta, ca sa prind racoarea de la ora 10, e tare placuta si in plus asa am impresia ca ziua e mai lunga...

Zile de vara cand simti ici-colo miros de tei.
Zile de vara cand iti iei timp sa stai cateva clipe linistit pe un fotoliu si sa nu faci nimic.
Zile de vara cand ai vrea sa fi oriunde altundeva decat acolo unde esti, daca esti in oras vrei la mare, daca esti la mare te intorci in oras, apoi vrei sa pleci din tara, vrei sa iesi in weekenduri, vrei sa evadezi... dar intr-o evadare sigura si care sa nu te rupa complet de cei din jur.
Zile de vara cand timpul se scurge mai greu, cand te gandesti la ce s-a intamplat peste an si faci bilantul.
Zile de vara cand mori de dor.
Zile de vara cand speri ca o sa fie bine.
Zile de vara cand ai mai multa rabdare ca niciodata.
Zile de vara cand iti aduci aminte de copilarie, cand esti nostalgic si iti aduci aminte usor usor toate vacantele de vara.
Zile de vara cand te gandesti la tine...
Zile de vara cand el nu e langa tine, dar totusi ti-e bine, caci mai arunci o privire la ceas si stii ca se gandeste la tine si atunci zambesti si stii ca nimic nu poate sa mearga prost ...oricat de prost ar fi tot!

Zile de vara cand la ora 11 zambesc si simt ca o sa fie o zi tare frumoasa, desi ieri mi-am spalat masina si apoi a plouat, desi Romania a facut 0-0 si mai avem 2 meciuri grele, desi el nu o sa fie nici azi langa mine , desi traficul o sa fie mega zapacit..

Cu toate astea sunt zile de vara ce trec.. si mi-e bine!

miercuri, 4 iunie 2008

Miroase a vacanta de vara

Vine vara bine-mi pare...
Sau ma rog..
Cert e ca pentru mine a venit vacanta..
Si daca vacanta inseamna ca nu trebuie sa mai merg la facultate, tin sa va anunt ca pentru mine asta nu e o placere..
Ciudat, dar mie deja imi lipseste locul ala..
Si nu glumesc..

Aparent se anunta o vara plina, o vara cu multe plecari din bucuresti/ tara..

Pentru inceput o sa fug o saptamana la mare, chiar maine, apoi mai vedem ce punem la cale...

Intre timp ma bucur de zilele cu soare, de dupa-amiezile lungi, de serile racoroase, de muzica buna, de prieteni, de carti si de cam tot ceea ce inseamna ingredient de vacanta!

As vrea sa pot sa va spun ca totul e perfect, asa cum pare, dar nu spun asta pentru ca nu vreau sa va mint, dar cum am invatat in ultima vreme: totul sta in mainile noastre...
Asadar incerc in fiecare zi sa ma bucur de vacanata si sa fac ca lucrurile sa fie perfecte.. nu stiu cat o sa reusesc, dar cum spunea prietena mea Crinutza : "nu conteaza succesul, cat conteaza procesul" - ca sa nu fac o impresie proasta voi recunoaste ca asta e o replica pe care am primit-o de la domnul profesor Ion Cojar la clasa, dar Crina a intuit perfect momentul propice pentru a da replica cu pricina.

Acestea fiind zise, va urez vacanta placuta, sau sesiune usora, spor la munca sau concediu odihnitor...

joi, 22 mai 2008

Cine moare...


Cine moare
de Pablo Neruda


Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un
efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

marți, 20 mai 2008

Expozitie cu vanzare

Ne facem zilnic portrete unii altora, portrete fade, insipide, lipsite de o minima originalitate.


Am un mod ciudat de a ma apara in fata celor ce ma lovesc.
Nu am invatat in copilarie arta autoapararii asa cum trebuie, eu nu stiu decat sa fug, sa ma ascund in mine si acolo sa raman.

"Eu" este locul meu preferat, acolo stau linistita si ma gandesc la mine, la cei din jurul meu, la tot ce mi se intampla.
Acolo si pictez lumea, pictez oamenii din jurul meu.

Am mereu un sevalet pregatit pentru un nou portret.
Numai ca portretele mele sunt speciale, nu stiu sa pictez decat partea frumoasa a oamenilor, nu stiu sa-i pictez decat asa cum imi place sa ii tin minte.


Nu prea inteleg de ce lumea trebuie impartita in bun si rau, in alb si negru, in viata si moarte, in ura si dragoste, in minciuna si adevar...
Sau na.. inteleg numai ca mi-e frica de rau, de negru, de moarte, de ura, de minciuna.. ironic dar mi-e frica si de bine, de alb, de viata , de dragoste si de adevar...

Mi-e frica poate doar de ziua de maine, de ziua de azi.. de ce a fost.. de ce a mai ramas..de ce o sa mai fie..
Mi-e frica de zambete cu inteles, de saruturi fara dorinta, de clipe pierdute sau de oameni raniti..

Si ma revolt ca portretele mele nu vorbesc, ma revolt ca oamenii sunt cei ce trebuie sa fie sinceri... si oamenii nu au invatat inca lectia sinceritatii...



"LLORANDO POR TU AMOR"

duminică, 18 mai 2008

Pentru ca n-am curaj...




damien rice-9 crimes



Ne lipseste curajul de a fi oameni.
Oamenii au sentimente, oamenii spera, oamenii au incredere, oamenii plang, oamenii rad, oamenii au temeri, oamenii iubesc...
Ne lipseste curajul de a fi oameni.

Ne mintim gratuit imaginandu-ne ca asa e mai bine, mintim cu zambetul pe buze..
Uitam cum e sa iubim fara sa suferim, sa iubim curat si frumos...
Uitam sa fim corecti cu cei din jurul nostru...
Uitam cum e sa ne trezim dimineata zambind...

Si platim pentru asta..
Platim cu lacrimi amare, cu lacrimi ce dor..
Platim cu trupul si cu sufletul mai mult decat o facem cu cardurile..
Platim greselile noastre cu trupurile si sufletele altora uneori - si asta e trist..

Uneori imi vine sa ma duc undeva departe, pe un camp si sa tip..
Sa tip tare, dar sa nu ma auda nimeni, pentru ca oamenii se tem ca ar putea avea slabiciuni...

Adevarul e ca scriu toate adevarurile astea ca sa ma ascund de mine, sa ma ascund de slabiciunile mele, de temerile mele.

Mi-e dor ...
Da sunt om, deci mi-e dor, mi-e dor de el, mi-e dor de zilele cand desi afara ploua pentu mine era soare...
Si vreau sa fiu om pana la final si sa recunosc ca sper o sa dea un semn, ca am incredere, ca plang cu toata forta in timp ce tastez nebuniile astea.
Dar totusi nu sunt om pentru ca ma mint fara rusine.. si mi-e teama.. mi-e foarte teama!

..."minciuni ce alunca lin intr-un pahar cu vin"

joi, 15 mai 2008

In ultima vreme...


Zile, saptamani, chiar luni...
Nu am mai apucat sa scriu nimic pe aici.
Asta probabil din cauza programului foarte incarcat din ultima perioada..
Ca sa fiu sincera, ma simt foarte ciudat in dupa-amiaza asta, pentru ca sunt acasa si am senzatia ca lipsesc de undeva.
Da..
Scoala e pe terminate, cei mai multi inca nu au inceput sesiunea, noi mai avem o sapatamana de scoala si terminam anul.
Am credinta ca primul an de facultate o sa se termine cu bine...

Alte nouati as avea dar am nevoie de cateva pagini ca sa updatez blogul cu ce schimbari au survenit in viata mea, lucru care mi-ar manca considerabil din orele de somn pe care vreau sa le recuperez.

Vreau in schimb sa mentionez cate ceva despre ultima perioada.
Dupa ce am participat in cadrul UrbanBlast in Green Hours, cu un monolog scris si regizat de Stefana Popa, o studenta in anul 1 la regie, in care eu am mare incredere si care sunt singura ca o sa ajunga o foarte mare regizoare.
A urmat un proiect extraordinar numit "Scriitori pe calea regala"- initiat de poetul Dan Mircea Cipariu, un proiect aflat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I , lansat de Ministerul Transporturilor si de Uninunea Scriitorilor.
Asa cum ii place domnului Cipariu sa spuna, este vorba de cea mai importantă campanie pro-lectură din ultimii 100 de ani.
Mai exact am strabatut intreaga tara cu trenul regal, in compania a numerosi scriitori de valoare.
Am pornit din Bucureşti spre Iaşi, Suceava, Alba Iulia,Sibiu si Medias unde au fost donate bibleoteci pentru salile de asteptare.
O idee apreciata atat de oamenii de cultura cat si de oamenii de rand,si aici aveti asigurarea mea, pentru ca rolul meu in acesta calatorie a fost acela de a lua pulsul evenimentelor in fiecare oras in care ne-am oprit.
Oamenii au primit cu mult entuziasm si multa incredere vizita scriitorilor contemporani, pe care nu au ezitat sa ii tina cat mai mult in garile lor.
Interviurile pe care le-am luat pe toata durata calatoriei vor ramane ca marturie, pentru ca oamenii din toata tara mi-au spus cat de fericiti sunt ca in sfarsit s-a demarat o campanie de o asemenea anvergura.
Cred deasemena ca scriitorii romani meritau o asemenea calatorie intr-un cadru regal, pentru ca daca nu cartile, atunci cine sau ce ne poate scoate din monotonia si mizeria ce ne inconjoara zilnic...
Lasand la o parte oboseala acumulata in incercarea de a face ca totul sa iasa bine, consider ca am luat parte la un moment istoric din multe puncte de vedere si ma consider norocasa ca timp de 5 zile am calatorit langa niste personalitati de mare calibru din lumea culturii romanesti.
Sunt sigura ca acesta nu este decat inceputul unei noi miscari culturale, pentru ca romanul chiar are nevoie de carti, de cultura in general.
Simt nevoia sa precizez ca in calatoria aceasta am avut parte de momente minunate petrecute langa oameni deosebiti si vreau sa cred ca am legat prietenii valoroase cu oameni superbi.

duminică, 30 martie 2008

Martie de 2008

Ar fi putut sa treaca o luna de cand nu am mai scris p'aici.
Adevarul e ca o luna a trecut de mult de cand n-am mai scris p'aici, dar nu a trecut luna mea.
Final de luna martie...
Am trecut si de cei 18 ani pe care i-am carat pana aici, acum am mai adaugat un an in spate.

O luna a schimbarilor.
Mereu schimb ceva in mine si in jurul meu.
Luna asta s-au schimbat multe.
S-au schimbat in mine atat de multe incat parca mi-e greu sa le mai numesc...
Am invatat sa am rabdare, am invatat, pentru a nu stiu cata oara, ca e bine sa lasi de la tine, ca e bine sa ai incredere in oameni , dar ca ultimul cuvant e bine sa-l ai tu.
Am invatat ce inseamna curaj, vointa si incredere.
Am redefinit termenul de aventura.
Am legat prietenii si am dezlegat mistere.
Am invatat sa iubesc si sa primesc dragoste.
Am invatat multe, dar poate cel mai important lucru e ca n-am uitat ca in final sunt doar eu cu mine, pe langa toti cei care sunt zi de zi langa mine si la care tin atat de mult.
Acestea fiind zise, nu am putut sa las sa treaca o luna atat de frumoasa si importanta pentru mine, fara sa scriu niste impresii la prima mana...
Cu speranta ca o sa-mi mai tastesz niste ganduri cat de curand...
PLec ..

marți, 26 februarie 2008

Poveste cu zane



"Lene Marlin - Story"

Iti caut costumul printre prea multele costume ce se plimba prin fata mea. Si dintre toate, parca al tau straluceste cel mai frumos...
Iti caut masca, printre miile de masti ce le vad zilnic si parca doar pe-a ta o recunosc din prima.
Nu stiu pe nimeni sa aiba costum mai ales ca al tau, iar masca ce-o porti zi de zi, nu stiu daca ar putea ascunde alt chip mai luminos...
Stiai sa-mi zici povesti cu zane, cu printi si cu printese in exil.
Si am ajuns sa nu fim altceva decat o poveste, spusa seara de tati, fetitelor cu bucle aurii ce adorm leganate de cantecul cuvintelor ce ne povestesc istoria...
Tu.. un bufon cu chip de rege...
Eu .. spectatorul de pe scari..
Tu.. aclamatul si iubitul...
Eu.. spectatorul ce aplauda la final cu toate fortele, ce iti cauta privirea si iti cere un suras...
Noi .. amandoi.. doi prosti.. tu pentru ca existi.. eu pentru ca te cunosc!

Noapte buna copii

miercuri, 20 februarie 2008

Despre noaptea trecuta...

Dorm.
Mint.
Nu dorm.
Incerc sa dorm.
E luna plina.
Ba nu, inca nu e plina.
Nici ieri noapte nu a fost.
Dar si ieri si azi lumineaza foarte puternic.
As putea sa inchid jaluzelele, dar parca imi place lumina asta.
E o lumina puternica, rece, metalica.. si totusi imi inspira caldura.
Am timp sa ma gandesc.
Am timp sa ma gandesc, numai ca trebuie sa fiu in picioare la 8 si e deja ora 4.
Lumina lunii se reflecta in lacul de pe unghii.
Nu mi-e frica.
Ma gandesc cu amuzament la faptul ca la ora 4 inca mai am puterea de a filosofa.
Ma gandesc cati dintre prietenii mei stau si privesc luna in secunda asta, ma gandesc ca daca aveam apartamentul pe cealalta parte de bloc acum dormeam ca un copil, ma gandesc ca pot foarte usor sa ma intorc cu spatele si nu voi mai vedea luna...
Dar chiar daca ma intorc cu spatele, o sa ma uit pe peretele luminat de luna...
E straniu si faptul ca atunci cand inchid ochii am impresia ca e prea intuneric si parca am o vaga senzatie de teama in piept.
Imi place lumina lunii, nu e ca cea degajata de soare. Ziua cand inchizi ochii, te deranjeaza lumina soarelui in continuare, luna in schimb te lasa sa dormi , nu te orbeste, nu te deranjeaza, doar te vegheaza, si daca cumva vrei sa i te alaturi .. te lasa sa alegi..
Imi place luna.. e frumoasa, e trista, e vie, e calda...

Din oracole culeasa: "Tinteste mereu catre luna, chiar daca nu vei ajunge la ea, vei ramane una dintre stele"..

Colectionez senzatii...
Simt cutremure.
Creez tornade.
Imi dau voie sa fiu.. eu
Imi astept luna seara de seara...

"Actorul si supramarioneta"

"Jocul actorului nu constituie o Arta si e o greseala ca se da actorului numele de artist. Caci tot ceea ce e accidental, e contrar Artei. (...) Actorul va disparea; in locul lui vom vedea un personaj fara viata, care va purta, daca vreti, numele de "Supramarioneta" - pana cand isi va cuceri un nume mai glorios. Aceasta nu va rivaliza cu viata, ci va trece dincolo de ea; ea nu va infatisa corpul in carne si oase, ci corpul in stare de extaz, si in timp ce va raspandi un spirit viu, se va drapa intr-o frumusete de moarte."

Gordon Edward Craig - "Actorul si supramarioneta"
(1908,The Mask)

sâmbătă, 16 februarie 2008

Fairytale... sau nu!!



"Cake - Pretty pink ribbon"

Ca intr-o poveste, fara cal si fara rochie din aia lunga si fara zane in jurul meu si fara bagheta fermecata..
Ca intr-un film american, fara avion si fara Prada pe mine si fara un apus de soare perfect...
Asa cum niciodata intr-o viata de om nu ti se inatampla...
Asa cum numai in povesti citesti si numai in filme vezi..
Exact asa imi doresc sa mi se intample si mie..
Sa-i spun printului ca am gresit si ca am fost doi prosti amandoi si ca nu merita sa stam departe unul de altul atat timp cat nu facem decat sa pierdem timp pretios dintr-o viata prea scurta, iar el sa-mi zambeasca cu o dantura perfecta si o freza de milioane si sa-mi zica cum ca si el simte acelasi lucru si ca a fost un prost cand a lasat totul balta! Si asa s-o o luam de la capat...
Dar cum viata nu e nici poveste , nici film..Eu nu ii voi spune niciodata asta..
Renunt la ideea ca voi putea vreodata sa scriu un scenariu macar interesant, daca nu de succes..si ii las pe altii sa-mi scrie rolul..vietii...

vineri, 15 februarie 2008

It's a jungle out there!!




Colorez lumea in fiecare zi.
Colorez lumea in fiecare zi ca sa pot sa supravietuiesc.
Colorez lumea in fiecare zi ca sa pot sa supravietuiesc intr-o lume in care fara acuarela mea toti oamenii ar semana cu niste fantome...
Timpul cam trece pe langa noi si suntem putini cei care realizeaza asta.
Sunt ca un copil mic ce a pornit in viata cu o mie de curiozitati si nu stie pe care dintre ele sa o rezolve prima.
Adevarul e putin altul, adevarul e ca sunt furioasa.
Sunt furioasa pentru ca zilnic trebuie sa ne ascundem fetele in spatele unor masti prafuite.
Ne ascundem printre fond de ten si masini, telefoane si e-mailuri, lcd-uri si uneori carti...
Si nu ne ascundem de cineva anume, ne ascundem de propriile persoane.
Suntem frustrati si spun asta pentru ca nu vad in jurul meu decat oamenii care se chinuie zi de zi sa castige din ce in ce mai multi bani, fara sa se opreasca pentru o secunda si sa se gandeasca pentru ce fac asta...
Afara e o jungla, unde ne batem pentru un loc de parcare, unde ne desumflam rotile de la masina ca sa ne varsam furia pe ala care ne-a luat locul de parcare.
Afara e o jungla unde nu mai exista roluri stabilite, toti suntem pradatori si vitctime in acelasi timp, pe duarata a 24 de ore..
Mi-e frica sa mai ies din casa, mi-e frica sa-mi mai parchez masina oriunde, mi-e frica sa scot capul pe geam dupa ora 23, mi-e frica sa mai deschid televizorul, mi-e frica sa ma mai duc la scoala, mi-e frica sa mai fac cunostinta ca cineva, mi-e frica sa-mi mai dau numarul de telefon..
De asta imi colorez lumea.. si ies din casa zambind, imi parchez masina unde apuc asumandu-mi riscul de a o gasi cu rotile desumflate, scot capul pe geam dupa 23 ca sa mai respir ceva aer curat, deschid televizorul pe jetix si ma uit la "cei cu andy" in timp de la aceeasi ora pe pro sunt stirile alea cu crime, cunosc oamenii noi carora le dau numarul meu de telefon chiar daca nu mi-l cer, pentru orice eventualitate..
In mare imi asum riscuri la orice pas, dar imi depsesc totusi frici pe care mai nou societatea ni le impune..
Dar chiar daca afara e o mare jungla, macar hai s-o coloram frumos, sa iasa mai ceva ca desenele animate cu Moogli si Baloo...

marți, 5 februarie 2008

Cele mai frumoase clipe...

Sunt sigura ca toti ati trecut prin asta..
E atunci cand ... trebuie sa pleci.. si il mai saruti putin.. si parca fiecare sarut urla disperat pentru inca unul.. si tot asa..
Atunci cand stai in pragul usii si mai lungesti putin clipa..
Atunci cand stii ca maine il vei revedea, dar pana maine ai senzatia ca mai e o viata..
Atunci cand nu ai curajul sa faci ceea ce simti.. cand vrei sa fugi si sa ajungi la el.. si sa-i spui tot ceea ce nu ai avea niciodata curajul sa ii spui.. sa ii spui totul fara sa te gandesti la consecinte.. fara sa te gandesti ca totul nu e decat un vis.. si ca orice vis are prostul obicei sa aiba si un final..
Atunci cand iti suna telefonul, anuntandu-te ca ai primit un mesaj - parca inima-ti bate mai tare si parca te rogi sa fie de la el... de cele mai multe ori nu e de la el.. dar atunci cand se nimereste sa fie de la el.. parca intreaga lume ti se coloeaza.. si fugi intr-un loc cu multa liniste de unde ii raspunzi la mesaj.. cu toate ca realizezi ca niciodata nu o sa afle ca in spatele acestor cuvinte, stau ganduri mult mai mari...
Cele mai frumoase clipe, cred ca sunt cele pe care din pacate nu le traim.. de frica sa nu stricam momentul... moment care nici nu exista pentru ca suntem prea lasi sa-i dam voie sa existe..
Nu ne ramane decat sa asteptam mesaje, sa prelungim clipe, sa furam saruturi si sa fugim din cand in cand...acolo unde nimeni nu ne poate fura sperantele si visul...

joi, 31 ianuarie 2008

Nimicuri de ianuarie



"De ce nimicuri ii e dat fericirii sa atarne.."



Zambiti va rog...

Zambiti larg.. aparatul va zambeste si el..

Incerc sa-mi gasesc cuvintele pentru a scrie ceva inteligent, dar cum m-am obisnuit, nimic inteligent nu poate sa debiteze creierul meu acum.
Am senzatia ca sunt pusa pe pilot automat, toate gesturile, toate vorbele, dar mai ales toate actiunile mele sunt dictate de catre acest pilot automat, care nu simte - doar actioneaza...
Si e atat de groaznic sa nu simti nimic, doar sa actionezi, ca sa intelegeti mai bine , e ca atunci cand esti atat de racit incat nu mai ai miros, motiv pentru care nu simti nici gustul mancarii, dar mananci din inertie...
Partea nasoala intervine cand aceasta stare de raceala groaznica, vrei nu vrei, coincide cu ziua de Craicun, cand pe masa sunt toate felurile preferate de mancare..
Cam asa e perioada asta a mea... respir din inertie.. si realizez ca in jurul meu sunt numai lucruri minunate si oameni superbi de care nu ma pot bucura..
Nici eu nu stiu exact de ce zambesc cu juma' de gura, de ce nu merg decat acolo unde trebuie neaparat sa merg, de ce nu socialiez, de ce nu ma implic.. sunt atat de multe de ce -uri pe care nu le fac..
Traiesc pentru ziua de maine si in fiecare zi ma conving ca asta e ziua cea mare..
Dar nu ma plang... poate ca ii zice astenie de primvarara prematura.. sau poate ca mi-am consumat bateriile pe prostioare..
Cert e ca maine intram in luna februarie.. si Doamne ce luna frumoasa o sa fie...
Nu stiu daca ma crede cineva, dar n-am nici cea mai mica idee de ce am scris chestia asta, nu am nimic important planificat pentru februarie.. dar daca totusi cineva acolo sus face planurile pentru luna februarie.. sper sa ne dea niste zile cu soare..

luni, 28 ianuarie 2008

Putina liniste va rog!



"Laura Stoica - Ea nu stie ce vrea"

Acum mai mult ca nicioadata am senzatia ca vreau sa fiu in alta parte decat in camera mea pe care o iubesc atat de mult.

Pana azi am avut senzatia ca asta e locul unde ma pot ascunde cel mai bine de lume, singura fereastra catre realitate e calculatorul.. dar si cu el pot transforma totul intr-o fictiune.. dar macar imi rezerv dreptul de a intrerupe totul oricand vreau.
Ei bine, acum as vrea sa fiu in alta parte... intr-un loc unde sa imi fie putin frig, unde sa fie multa liniste, fara muzica, fara masini.. undeva unde sa am un sac de dormit, niste dulciuri si un suc de rodii.... as vrea sa fiu acolo cu cea mai buna prietena a mea, sa stam intinse si sa privim cerul si cerul sa fie plin, plin de stele, asa cum nu l-am mai vazut decat la mare...
Si acolo as vrea sa ii zic tot, sa o zapacesc de cap, asa cum fac mereu cand avem timp sa vorbim, si ea sa ma sfatuiasca.. si eu sa vorbesc despre tot... si la un moment dat cand mi se termina bateriile sa inceapa ea sa imi zica ce are pe suflet si asa cum se intampla mereu, eu brusc sa ma simt proasta, pentru ca mereu inteleg, ba chiar ma regasesc in ceea ce zice ea, dar niciodata nu pot sa ii dau un sfat care sa-i fie de ajutor...
Dar ne-ar ramane la finalul orelor de vorbaraie, cerul.. si stelele.. si frigul din oase.. si ceva duciuri.. si la un moment dat am ramane fara suc, ala ar fi momentul cand realitatea ne-ar aduce la viata, asadar cel mai probabil ne-am urca in masina si ne-am introarce in bucuresti... uitand si de sete.. dar cu un sentiment de bucurie in suflet...
Dar cum prietena cea mai buna doarme, afara stele nu se zaresc nici cu telescopul, frigul nu glumeste si ar ingheta acum orice suc de rodii...
Ma multumesc cu ideea ca oricand pot sa deschid geamul sa fac ceva racaoare in camera, sa ma bag sub plapuma, sa inchid lumina si sa ma uit la stelutele fosforescente pe care le am lipite peste tot si sa ma multumesc cu sucul de rosii din frigider, ca pe ala de rodii l-am terminat dimineata....


Evadati .. chiar si cu gandul.. din lumea asta anosta, luati cu voi cele mai dragi persoane, sau fugiti singuri... nu mai asteptati mesaje ce nu se lasa trimise.. telefoane ce nu se lasa date.. sau oameni ce se lasa asteptati!!!