Argh...

De cate ori n-am mai spus asta: iubim sa fim iubiti..
Dar ce se inatmpla cand ajungi sa nu-ti mai doresti sa iubesti sau sa fi iubit.. nu pentru toata viata, macar pentru o perioada..
Ce se inatampla atunci cand cunosti pe cineva si iti petreci timpul gandindu-te ca nu are cum sa mearga prost..
Ce se inatmpla cand trecutul iti da peste nas si iti aduci aminte de o seara cand iti zicea la ureche ca daca pleci o sa regreti..
Am plecat.. si acum regret, partea frumoasa e ca nu regret ca am plecat, regret ca s-a inamplat..
Exista citatul ala idiot " nu regreta nimic ce te-a facut candva sa zambesti".. si ce te faci cand rememorezi totul si realizezi ca nu te-a facut nicioadata sa zambesti.. ca niciodata nu ai fost cu adevarat fericit.. si totul nu era decat o iluzie..
Si pana la urma ce se inatmpla cand te trezesti la realitate si incerci sa mergi inainte, dar el a avut drepate cand iti soptea ca daca pleci o sa regreti.. si acum esti judecat prin faptele lui, nu ale tale, si nu-ti mai ramane nimic de facut decat sa te asezi undeva si sa privesti cum trece trenu pe langa tine si tu nu poti sa faci nimic, nici macar sa te arunci in fata lui...
Si trenul trece.. si eu stau si ma uit.. pentru ca e tot ce mai pot sa fac.. sa alerg acum si sa dau timpul inapoi nu pot si nici nu vreau, pentru ca am incercat sa ma educ sa nu regret niciun gest pe care il fac, asa ca mai bine invat cate ceva din greselile mele, dar se pare ca lectia asta e cam grea..
Vorbesc mereu de sanse, asta pentru ca mereu dau sanse oamenilor, e adevarat ca uneori am dat sanse unor persoane care meritau sansele respective si care au folosit sansele ajungand sa-mi fie apropiati, dar recunosc ca m-am si fript si am dat sanse unor persoane care au crezut ca daca primesc o sansa primesc totul de la mine, dar au aflat pe pielea lor ca sansa nu e decat o incercare nu e un credit raportabil...
Vorbesc de sanse, dar cand se inatampla sa fiu nevoita sa mai cer o sansa, nu imi gasesc cuvintele si imi bag capul in pamant in speranta ca mi se va da sansa aia, asa cum dau eu sansele - fara sa astept sa mi se ceara..
Gresec in fiecare zi, la fiecare pas.. si din fiecare pas mai invat ceva, invat sa fac sa mearga lucrurile ... si daca se inatmpla sa pierd, invat si din asta desi doare mai tare asa..
Nu vreau sa pierd de data asta si un singur semn ar fi suficient ca eu sa ma apuc sa lupt... dar cum semnul intarzie sa apara, atunci eu ma retrag asa cum stiu cel mai bine sa o fac, in liniste si cu zambetul pe buze... pregatita sa o iau de la capat...

Curaj...

De ce curaj?!
Pentru ca e nevoie de mult curaj ca sa iti expui parerea despre o piesa de teatru, mai ales atunci cand iti e destul de greu sa fi obiectiv in totalitate..
Dar am fost rugata sa o fac, asa ca hai sa vedem ce iese..
Mi-am dorit sa intru la atf si asta stie toata lumea, numai ca stii cum e vorba aia : "ai grija ce-ti doreti ca Dumnezeu iti da"..
Eh, Slava Domnului, Dumnezeu mi-a dat si acum incep sa ma trezesc.. si desi sunt bagata in painea asta de pe la vreo 6 luni... acum realizez cat de greu e...
Totul a pornit de la o piesa pusa in scena la Teatru Mic de colegii mei mai mari de anul IV.
Descoperi cu timpul cat de grea e meseria pe care ti-ai ales-o si stai sa te gandesti cum poti sa o faci placuta si usoara.. normal ca daca ar fi usoara nu ar prea mai avea niciun farmec, dar macar placuta sa fie.. pana acum imi place ceea ce fac, dar acum cand mi-am vazut colegii mai mari acolo sus pe scena, am realizat cat de mult trebuie sa muncesc pentru ca atunci cand o sa fiu si eu acolo sa pot face fata...

Asadar, ca si filmele sunt piese usor digerabile si piese greu digerabile; si digestia nu se face mai greu sau mai usor din cauza gusului ci din cauza consistentei... si ca sa fiu sincera depinde putin si de diabolsimul fiecaruia...
Sunt mai mult decat sigura ca exemplul de mai sus a produs o ceata foarte deasa in creierul cititorului...
Voi incerca sa fiu ceva mai explicita... asadar, exista piese la care te duci si razi sau plangi in hohote, dupa care mai vorbesti pana acasa de anumite faze si pui capul pe perna si dimineata ai uitat tot; daaar.. exista si piese la care nu schitezi nici un gest nici la poante si nici la momentele cu o greutate aparte, dar ajungi acasa si stai si te gandesti fara sa vrei la ce naiba vroiau sa zica oamenii aia si intr-un final da Domnu' si adormi.. dar te trezesti dimineata si cand te speli pe dinti iti aduci brusc aminte de o scena anume, si intrebarile nu intarzie sa apara...
Nu sunt in masura sa comentez , dar asa cum ma stiti nu ma pot abtine, eu una consider ca cele doua tipuri de piese sunt destinate unor tipuri total diferite de spectatori, si nu stiu de ce dar tind sa cred ca uneori si spectatorul face spectacolul .. sunt sigura ca gandirea mea poate fi total eronata pentru ca eu chiar sunt la inceputul inceputului acestui drum...
Dar din punctul meu de vedere "Desteptarea primaverii" este genul de spectacol dupa care te mai gandesti putin la ceea ce s-a intamplat pe scena... si asta pentru un student de anul IV la regie consider ca e un mare plus; sa reusesti sa faci sa dai de gandit..
Decorurile au fost extraordinare, si trebuie sa mentionez asta pentru ca eu una am fost uimita de aceasta latura a piesei pentru ca imi place sa vad lucruri care imi demonstreaza ca... se poate!!
Despre regie am vorbit, despre scenografie am vorbit... normal urmeaza sa vorbesc despre ei.. actorii.. imi este imposibil, pentru ca nu am curajul sa o fac.. faptul ca mi s-a transmis ceva, zice multe, faptul ca am stat sa ma gandesc serios si mi s-a facut teama de faptul ca peste ceva timp eu voi fi in ipostaza in care se aflau ei... spune deasemenea multe...si poate ca si faptul ca au existat momente cand am uitat ca vizionez un spectacol pus de niste studenti spune multe...
Repet, nu am niciun drept sa comentez ceea ce am vazut in niciun fel, cu atat mai mult cu cat nu am cum sa fiu obiectiva, dar vreau sa cred ca am doza de luciditate necesara pentru a va spune ca merita vazut.. merita data o sansa.. merita decodificat...
Nu stiu cand se va mai juca, stiu doar ca merita vazut pentru ca e datoria voastra sa acordati sanse si e datoria voastra sa va oferiti dreptul de a mediata putin..
Si chiar daca nimeriti o seara in care aveti de ales dintre "Mascariciul" lui Malaiele si spectacolul studentilor ... acordati sanse egale.. si nu desfintati un spectacol pentru ca nu vedeti "nume" pe afis, poate acolo joaca un nume care asteapta sa fie desoperit chiar de voi... Pentru ca asta e mentalitatea, ma duc o singura data pe an la teatru, macar atunci sa vad un spectacol cu un nume mare...
Eh.. daca e sa fim sinceri biletul la film e ceva mai scump decat cel de teatru.. merita sa oferiti sanse..


P.S: stiu ca nu am spus lucrurilor pe nume asa cum astepatau unii, dar la ora 6 dimineata e tot ce pot spune, si faptul ca tastez lucrurile astea, la ora asta ,cred ca spune totul despre piesa pe care am vazut-o si pe care o recomand...
P.S2: orice greseala de ortografie/punctuatie/exprimare sau doar logica va rog sa-mi fie iertata nu prea mai vad clar la ora asta si nici nu cred ca mai gandesc clar, asta e mai grav... si cand ma gandesc ca peste 2 ore tre sa fiu in picioare ma apuca urlatul.. si cum nu am forta sa urlu ma multumesc cu un somnic scurt...

Night all...

~~add: La multi ani Cristina!!!
La multi ani Merchea!!!

Sibiu here I come.. "Faust" time...

Conculudent dar inexistent

Nu stiu de ce am numit postul asta asa cum l-am numit, nu are logica.
Am vrut doar sa va zic ca viata e foarte rar o poveste si atunci cand e, nu invatam sa o facem o poveste cu happyend... dar mereu ni se da sansa unui nou inceput..
Si vroiam sa va zic ca sunt putini cei ce stiu sa faca din viata o poveste.. si uneori povestea e cu zane si printi, alteori cu cersetori si prinetese, mai e si cocosatul care sufera, dar e si bestia care se imbuneaza.. din toate astea nu castigam decat noi.. noi cu povestile noastre, asa cum sunt ele, vesele sau triste, frumoase sau urate, simple sau complicate.. una peste alta din asta e facuta viata, dintr-o multime de povesti traite mereu cu o alta intensitate.
Pentru ca din povestile astea nu ramai decat cu amintirea, s-a inventat memoria..
Sa pastram in memorie lucrurile frumoase, sa le uitam pe cele triste si sa mergem inainte cu capul sus ..

Incepe scoala...

Incepe scoala si ma bucur ca incepe.. Nu ca nu mi-ar fi placut sa dorm toata ziua, ci pentru ca mi-am incarcat bateriile suficient.. si pentru ca la mine la facultate chiar se fac lucruri frumoase.

Acestea fiind zise o sa-mi revad profesorii, colegii si clasele noastre minunate :)
Lasand gluma la o parte, va urez la toti sesiune usora, eu una am trecut de primele examene inainte de vacanta - anul trecut :P ; dar cred ca mai am de dat unele si acum ... nu stiu, ma las surprinsa :)

In speranta ca, desi de la 11 la 18 am ore, o sa apuc sa mai scriu cate ceva pe aici.. va zic see ya :)

Mircea Badea

Am avut un prieten care in fiecare seara se uita la Badea..
De multe ori ma uitam si eu cu el... de cele mai multe ori adormeam.. nu stiu daca din cauza plictiselii sau poate pentru ca nu imi placea modul rautacios de a aborda anumite subiecte.
Nu stiu cum am dat pe youtube de el... si m-am uitat la niste fimulete...
Nu stiu daca mai are emisie la tv, dar ceea ce am vauzt pe youtube a trezit in mine o revolta..
Intrebarea cea mai potrivita ar fi cine naiba ii perimite acestui individ sa jigneasca persoane publice, sa vorbeasca ca la usa cortului pe un post tv care pretinde ca are o anumita reputatie... raspunsul mi-a venit repede citind toate commenturile care erau postate, gen : "bestial/genial/arata bine/foarte misto" etc..
E clar pentru mine ca Badea se adreseaza unui public ce inghite actele de subcultura cu lingurita, numai bine cat sa se imbete serios..
Sunt sigura ca si printre voi exista persoane care il urmaresc...
Dar oare de ce?
De ce va place sa vedeti un individ care arunca cu telefonul ca sa para interesant, care face gesturi atat de puerile ca sa iasa in evidenta, ca atunci cand elevul arunca hartiute din ultima banca si doamna invatatoare se prefeace ca nu-l vede si atunci incepe sa arunce cu creioane s.a..
Se crede atat de interesant daca isi tine telefonul deschis.. pai daca te deranjeaza tata ca iti dau oamenii mesaje in timpul emisiei nu te-a invatat nimeni ca ai un buton de inchidere..
Nu stiu, eu una consider tot acest circ un strigat.. mi se pare un om plin de frustrari, un om care isi traieste destul de trist existenta nerealizand ca toata ura pe care o strange in el si pe care obisnuieste sa o dea si celor din jurul lui, sau celor care il privesc, nu face decat sa ii favorizeze o existenta mizera lipsita de orice unda de optimism..
Nu poti sa injuri oamenii la tv, nu poti sa-ti expui scandalurile si problemele personale la tv, mesajele si mailurile, telefoanele si amenintarile de tot felul... nu poti sa faci toate astea daca te respecti in primul rand pe tine si apoi pe cei care te privesc.. asta doar daca nu cumva numele tau e Oana Zavoranu...
Dar se pare ca si tipul asta de "pierde-viata" are fanii lui..
Numai ca eu zic sa mai cititi si voi ziarele singuri si o sa vedeti ca nu e dracul asa negru, sau in loc sa citit ziarele sau sa va uitati la tv..puneti mana si cititi o carte si nu va mai lasati indobitociti de anumiti indivizi care se considera lideri de opinie.. sa fie la ei acasa liderii cui vor ..
Vorbeam candva de o turma.. ei bine voi cei care il ridicati in slavi pe baiatul asta, nu sunteti decat o alta turma.. turma care se crede rebela.. rebeli ne rebeli, tot turma sunteti...
Si daca zice ca traieste in Romania si asta ii ocupa tot timpul, de ce naiba nu emigreaza in tari mai calde, ca aici oricum face umbra de poamana - ca tot macane ca sistemul e corupt, ca aia, ca ailalta .. dar nu schimba nimic, se multumeste sa comenteze de la o anumita distanta... dar de ce nu ma mir seamana cu majoritatea roamnilor.. e o trastura de caracter sa nu te duci la vot da dupa aia 4 ani sa-l injuri pe cel ales, fara sa realizezi ca daca vroiai sa fie altfel puteai prin votul tau sa schimb situatia.. sau puteai macar sa zici ca ai incercat!!

Si ca sa inchei acest subiect, trebuie sa precizez ca ma doare faptul ca numele de Mircea Badea mai este inca asociat cu numele regretatei PROFESIONISTE de televiziune care a instruit atatea nume mari ale televiziunii romane si care are un merit extraordinar in evolutia televiziunii din Romania, o mare doamna Jana Gheorighiu...

P.S: o persoana care nu stie sa gaseasca in critici partea constructiva e o persoana predispusa la involutie continua .


Parerea mea...



**add: am trait s-o citesc si pe asta Mircea Badea e si ... ACTOR nene... deci la ce naiba se mai face institutul de teatru in tara asta daca si Oana Zavoranu si Mircea Badea au titulatura de actori.. ca si domnul Dinica sau domunul Beligan..

8 dimineata....

Cu greu mai reusesc sa inteleg ce mi se intampla...e 8 dimineata si eu n-am inchis un ochi, probabil o sa urmeze o noua zi in care nu ma voi bucura de lumina soarelui pentru ca o sa dorm bustean..
Si macar daca as petrece...
Unii ar spune ca stau pe net si d'asta n-am somn, dar va pot asigura ca am deschis acum cateva minute calculatorul, dupa ce ceaiurile, cartile, muzica... si chiar autosugetia au dat gres in incercarea mea disperata de a inchide macar un ochi..
Nu mai inteleg mare lucru din ceea ce mi se intampla..
Sunt nopti cand din cauza gandurilor nu poti sa adormi, dar va zic sincer de cam 2 saptamani de cand am parte de aceste bizare insomnii am epuizat cam toate gandurile pe care le aveam de gandit...
Dap...
In speranta ca daca ies putin pe afara o sa amortesc de frig si o sa pot sa adorm, ma duc sa-l trezesc pe bietul Funny si sa-l plimb putin prin cartier...
Cu toate ca nici eu nu prea imi dau seama ce vina are bietul animalut...

La multi ani 2008!

Am pasit cu dreptul in noul an, ba mai mult am senzatia ca pentru prima data in viata am facut un lucru cu adevarat corect.
Corect fata de mine, dar si corect fata de cei din jurul meu.
Spuneam in ultimul post de anul trecut ca voi pleca din Bucuresti pentru revelion; si chiar asa am si facut pe 30 am plecat cu mai multi cunoscuti, dar nu a durat prea mult pentru mine excursia pentru ca in dimineata de 31 la 4 noaptea conduceam spre Bucuresti... poate si pentru ca nu ma simteam extraordinar acolo, dar mai ales pentru ca asa am simtit ca e mai bine sa fac..
Nu stiu cati dintre voi au simtit vreodata neovia sa fie langa parintii lor de revelion, dar eu chiar am simtit nevoia sa stau acasa...
Si asa am si facut... am petrecut revelionul cu cea mai importanta persoana din viata mea, cea careia ii datorez totul pe lumea asta, cea care face totul pentru mine si care sa straduieste zi de zi sa ma ajute sa invat sa merg in viata cu pasi marunti dar siguri...
Am stat cu mama si la 12 noaptea in timp ce mama se chinuia cu sampania care nu se desfacea eu il tineam in brate pe Funny care stia ca ceva solemn se intampla si era tare cumintel..
Si vorba lu' Soso, tocmai eu care am avut atatea oferte...
Da.. anul asta consider ca l-am inceput foarte bine si simt din suflet ca a fost pentru prima data cand am facut lucrurile asa cum trebuie facute... am stat cu mama, mai tarziu cu sor-mea si ceva prieteni culesi de prin Club A .. si totul a fost superb si linistitior... si foarte calduros si intim...
Cati dintre voi nu regreta azi ca nu au stat langa anumite persoane mai mult timp atunci cand mai aveau sansa... si acum ca le-au pierdut regreta fiecare secunda pierduta...
Eu nu vreau sa ajung sa regret nimic...
Cat despre prieteni... ei vin si pleca in viata noastra... iar cei care sunt facuti sa stea inteleg ca nu pentru ca ne petrecem revelionul impreuna suntem mai buni prieteni...

Va urez un an nou minunat, plin de fericire, reusite, dragoste... si multa sanatate...

:)

Ceai de musetel cu lapte

Mai tine cineva minte povestea cu uimirea?
Daca nu isi aduce nimeni aminte, va upgradez eu rapid..
Ziceam de mult... (adevarul e ca nu stiu daca am scris si aici despre asta).. ca ma las uimita...
Ma las uimita de tot ceea ce imi ofera ziua.. de la primele secunde cand deschid ochii, pana cand adorm..
Si uite cum... viata continua sa ma uimeasca zilnic..
Ca sa intelegeti de ce acest post are titlul pe care-l are.. o sa va explic repede cum de vreo saptamana si jumatate mi s-a dereglat sistemul..
Cand am intrat in vacanat am recuperarat cateva zile dormind serios si mancand bine.. apoi au urmat ceva zile mai agitate.. de vreo saptamana si jumatea in schimb sistemul meu e dat peste cap, in sensul ca pana pe la 7 dimineata nu pot sa inchid un ochi, si de la 7 adorm si ma mai trezesc undeva pe la 5 dupa-amiaza,asadar cam pierd toata ziua... am incercat toate metodele posibile sa-mi revin, dar se pare ca pentru corpul meu ziua a devenit noapte si viceversa...
Nu-mi pot explica aceasta dereglare... dar incerc sa o combat cum pot eu mai bine, asadar am apelat la vesnicul ceai care ne este recomandat in caz de insomnie, combinat cu ceva laptic... retetei i se mai adauga ceva "Viata mea in arta" - Stanislavski.. si noaptea cat e ea de lunga nu fac decat sa citesc si sa beau ceai..
Efectul?? N-are efect metoda mea..dar incerc.. daca as fi o "blogaritza" adevarata acum v-as antrena cu rugamintea de a-mi trimite idei noi de tratare, dar cum intr-o saptamana incepe scoala sunt sigura ca o sa ma tratez din mers..
Cat despre modul in care viata ma uimeste iar..
Nici eu nu pot sa-mi explic, dar am acea agitatie despre care am mai vorbit noi, pe care o simt in piept si ma bucur ca am trecut iar cu brio de o pasa proasta care putea sa-mi strice definitiv sfarsitul de an. Dar cum cineva, undeva - are grija si de sufletelel nostre... o sa am parte de o stare sufleteasca foarte buna de revelion..
Si azi am invatat cat de important e sa apara in viata ta o persoana la timpul potrivit, nici mai devreme ca exista riscul sa nu vezi persoana respectiva fiind orbit de anumite alte persoane care cu vreme isi pierd farmecul incercand sa para interesante.. dar nici prea tarziu cand e posibil sa te prinda intr-o pasa mult prea deprimata..
Si in viata mea a aparut acea persoana care fara sa stie si fara sa stea prea mult a reusit sa ma faca sa zambesc si sa uit fie si doar pentru cateva zile.. de toate framantarile de isi facusera culcusi in mintea mea..

Si cum in dupa-amiaza asta plec din Bucuresti si nu ma intorc decat pe 2... adica la anu'
Va urez o petrecere frumoasa si uitati pentru cateva ore de tot ce va doare. tot ce va face sa nu dormiti noaptea, tot ceea ce va dezamageste.. de tot ceea ce va poate strica o noapte frumoasa...
Si sa ne revedem in 2008 cu vesti bune, cu multa veselie, sanatate, dragoste, reusite si pofat de viata..

Aceeasi Ana din 2006... 2007.. soon in 2008..

Cu dor...

As vrea sa debiteze mintea mea acum ceva interesant, ceva care sa te convinga sa citesti fiecare cuvant din postul asta.
Numai ca mintea mea la ora asta e ori prea obosita - ori prea odihnita sa debiteze asa ceva, asa ca o sa ma multumesc cu simpla-mi sinceritate, care sigur o sa-l tina pe Soso cu ochii pe ecran pana la final .

Nu stiu daca ti se face vreodata dor de Andreea Esca, dar mie mi se face.
Da, sunt zile cand stau acasa si nu fac decat sa ma bucur de faptul ca stau acasa; si atunci ma uit la televizor la toate prostiile si brusc nu stiu de ce mi se face dor de Andreea Esca... si de stirile ei de la ora 7...
Sau nu stiu daca ai simtit vreodata nevoia sa te invarti...
Da, ca atunci cand te ridica cineva in brate si te invarte tare, tare, tare... si bineinteles tu tipi, si ii spui sa te lase jos..
Eu recunosc ca simt uneori nevoia sa fiu invartita de cineva, sa ma tin de gatul lui si sa mor de frica...
Sau.. nu ti-e dor cateodata de zilele de vara cand mergi la mare si nu ai chef sa intri in apa, dar cu tine sunt niste nebuni care vor neaparat si te supui - cu lene maxima - majoritatii.
Si in apa te acomodezi cu greu, normal ca apa e prea rece, numai ca ei s-au deapartat deja cam la 10 metri de tine si te striga... si te chinui sa razbati in apa rece.. si ajungi la ei, incepe sa-ti placa in apa, incepi sa ii stropesti, incetul cu incetul iti uzi si parul, ce mai - te bagi cu totul la fund si incerci sa ii prinzi de picioare pe cei de langa tine... normal ei inoata si reusesc sa-ti scape si vine unu' mai destept si cu toate ca pana acum ai stat cu capul sub apa, el insita sa te bage la fund si tu tipi si el se chinuie, si-l musti... si stati lipiti unul de altul, uzi amandoi si in spatele scopului de a te baga la fund, se asunde dorinta de a te tine cat mai mult in brate...
Parca atunci cand doua trupuri se ating in apa, nu e acelasi lucru cu simpla atingere a pielii uscate...
Nu va e dor de momente ca astea?
Pe toate astea intr-o forma sau alta, intr-o situatie sau alta, cu anumite persoane sau altele .. le mai putem experimenata..

Dar mie mi-e tare dor de momentele cand prietena mea cea mai buna, din generala, imi aducea biletele pe care scria "vrei sa fi prietena mea?"; sau de momentele cand ma pregateam sufleteste de ceea ce mi se parea un pas enorm ..primul meu sarut; mi-e dor de zilele de nastere unde jucam adevar sau provocare numai ca sa avem sansa sa ne sarutam cu "el"... mi-e dor de momentele cand simteam un gol in stomc cand diriginta ne anunta ca urmeaza o sedinta cu parintii.. mi-e dor de diminetile cand trebuia sa ma urc in autobuz cu un sac de vreo 4 kile plin cu manuale si caiete cu teme nefacute... mi-e dor de emotiile tezelor... de ascultatul la fizica dintra9a... mi-e dor de chiulitul in silencio..mi-e dor de excursiile cu autocarul...

Toate aste nu mai pot fi traite.. senzatii, emotii, curiozitati, frici, bucurii, iubiri, suferinte, lacrimi si zambete.. toate astea s-au dus si nimic nu le mai poate aduce inapoi, tot ce avem de facut e sa le conservam bine si sa avem grija sa mai punem din cand in cand cate o amintire in albumul vietii..




P.S: No matter what my friends might say, I ain't missing you... at all..

Timpul...

Sunt intrebata ce fac si ma ascund in ultima vreme in raspunsul : "ma bucur de sarbatori".
Ar fi frumos sa fie asa...
In jurul meu meu toata lumea e intr-o permanenta depresie si trebuie sa ai nervi de fier sa nu pici si tu intr-o relativa depresie.
De cand ma stiu imi place sa plec de la niste ipoteze naive, nu-mi place niciodatata sa vad dezastrul dintr-o situatie sau rautatea dintr-un om, am obiceiul sanatos sa plec mereu de la ipoteza ca dracu nu e asa negru si daca e - cel mai probabil are treaba in alta parte decat viata mea.
Am zis "obiceiul sanatos" pentru asa am impresia ca reusesc sa conserv o parte din mine si sa ma feresc de asaltul de energie negativa, care se afla peste tot mai nou.

*De ce nu uitati de Sarbatori ca v-ati certat cu mama, tata, sora sau catelul?
De ce nu incercati sa nu va mai ganditi ca nu a mai sunat de o saptamana, si sa puneti voi mana sa sunati?
De ce nu incercati sa trimiteti voi primul mesaj, fara sa va mai gandti ca nu e bine asa, ca e sub demnitatea voastra sa faceti primul pas?
De ce nu incercati sa va bucurati de bradul de anul asta, ca voi ramaneti in casa - dar el pana de boboteaza trebuie sa plece!
De ce nu incercati sa dati ceva mai multe sanse celor din jurul vostru, sa nu-i etichetati, sa le dati sansa sa va arate ca gresiti cand ii priviti cu ochi rai?
De ce nu incercati sa vedeti in situatiile din viata voastra partea frumoasa sau macar cea interesanta... sau macar iesirea?

Teoretic totul pare simplu, dar alta e ideea...

De ce naiba trebuie sa ne impiedicam zilnic de cate ceva, fara sa realizem ca pierdem timp valoros, timp in care puteam sa-i spun ca mi-e dor de el, timp in care puteam sa ma bucur de o bucata de cozonac fara sa ma gandesc cat ma ingras, timp in care puteam sa fac pe cineva sa se simta bine, timp in care puteam sa aflu ca sunt iubita, timp in care puteam sa zic ca am realizat ceva cu adevarat...
Nu, noi pierdem timpul plangandu-ne de mila ca timpul trece si noi nu facem nimic.
Get the point??
Si timpul ca timpul... dar sarbatorile s-au cam dus!

Fascinatia ma fascineaza fascinant si am ajuns sa fiu fascinata de tot ceea ce fascineaza si nu e neaparat fascinant...

Mai nou ma las foarte usor fascinata.
Ma fascineaza de exemplu vremea de afara. Recunosc am fost martora la ninsoarea de acum mai bine de o saptamana, dar de atunci Bucurestiul e acoperit cu un strat subtire de zapada ce nu se mai topeste, ca sa nu va mai zic ca peisajul de mai sus a fost fotografiat acum 20 minute in fata blocului meu nu la munte...

Da.. ma mai las fascinata de mirosul de brad ce a impanzit casa..
De fata lu' Funny cand stie ca il scoate mama la plimbare..
Ma las fascinata de camera mea, pe care am impresia ca n-am mai vazut-o de luni de zile si incep sa ma simt ca ascasa... cu toate ca si in timpul scolii tot aici locuiesc..
Ma las fascinata de ideea de sarmale, care nici nu au inceput sa fie gatite la mine in casa, dar cu siguranta dupa 12 noaptea se vor afla la mine in stomac.
Ma las convinsa ca e Craciun, ca trebuie sa fie strazile luminate si copii fericiti.
Ieri eram cea mai pesimista din parcare, preziceam un Craciun ratat si asta nu pentru ca imi doream asa ceva ci pentru ca imi lipsea acel ceva.
Azi l-am gasit... stiam ca e vorba de o liniste interioara pe care mi-o cautam, dar nu o gaseam in agitatia semafoarelor si a claxoanelor...
Si ceea ce mi-a placut si mai mult a fost ca am gasit un articol in sapteseri in care o anume Sasha (nu ma intrebati cine e) zice si ea cam ceea ce simt si eu.

O sa citez aici putin din articolul respectiv, articol datorita caruia sarbatorile mele si-au schimbat culoare...

"Ce sa-mi doresc, daca as putea sa imi pun o singura dorinta?
Si brusc, STIU. Acum in clipa asta, imi doresc sa pastrez pentru totdeauna linistea si zambetul asta interior, pe care le simt de ceva vreme. Nu mi-e adrenalina, nu mi-e torent de sentimente si de pasiune, nu mi-e viata traita la maximum... dar macar e pace. E ca si cum as fi nu fierbinte, nu inghetata, nici macar rece, ci ... calda. Ma uit in jur, ma uit la toti si la toate, ma uit la trecutul meu , ma uit la viitorul meu, ma uit cu detasare. Cu zambet. Si ma uit la prezent cu caldura. Asadar, daca as avea voie sa imi pun o singura dorinta, asta i-as cere eu lui Mos Craciun: liniste si armonie pe dinauntru. Eu bine cu mine. Si atunci n-as mai avea nici firici, nici indoieli, n-as mai cauta nici scuze, nici amanari. Ar fi totul in echilibru.
Si daca ne-am dori cu totii asta? Noi, bine cu noi insine...
Am spune atat de usor si de sincer: "Te iubesc!" si "Iarta-ma"... Si am ierta atat de usor , de repede si din toata inima... "

Pentru cei care au inteles ceva, s-au regasit, sau au avut macar rabdare sa citeasca tot, sper ca si-au gasit sau macar isi cauta linistea asta despre care tot vorbesc... zambetul si caldura care daca va vor trona in suflete, se vor vedea si in ochi...

Ma fascineaza atat de multe lucruri minunte pe lumea asta si tot ceea ce imi doresc e sa invat sa tin ochisorii larg deschisi oriunde ma duc si sa nu ratez nimic, sa vad cat mai multe locuri, sa gust cat mai multe, sa miros cat mai multe, sa alerg cat mai mult, sa dorm cat mai mult, sa iubesc cat mai mult, sa am curajul mereu sa recunosc cat mai multe, sa cunosc cat mai multi oameni, sa citesc cat mai multe carti, sa asculta cat mai multa muzica, sa vad cat mai multe filme, sa fac cat mai multe poze, sa am destul timp pentru toate...

Si in acest Ajun de Craciun o sa ma las fascinata de cat mai multe banalitati pentru ca cine stie ce ratez daca nu deschid ochii bine..

Despre iarna din noi

Sunt momente cand mi se face tare dor de copilarie.
De toate zilele alea in care nu stiam decat sa ma joc, sa cunosc lumea si sa invat cate ceva despre tot ceea ce oamenii mari stiau deja.
Mi-e dor sa-mi doresc sa cresc mare...

Mi-e atat de dor incat azi-noapte la patru si jumatate eram in fata gradinitei mele... lacrimile ce-mi curgeau pe obraz nu puteau fi controlate... si stateam sa ma gandesc ca as vrea sa pot sa am o telecomanda a timpului si sa pot sa dau timpul inapoi si in loc sa stau aici sa imi scriu gandurile sa fiu in bratele mosului la serbarea de Craciun si sa-i spun o poezie pe care am repetat-o ceva saptamani.
Mi-e dor de atat de multe locuri in care obisnuiam sa ma duc cand eram mica si acum cand trec pe acolo am o senzatie de siguranta, am senzatia ca nimeni si nimic nu ma poate atinge ...
Mi-e dor sa fie iarna si sa numar zilele pana la venirea mosului.
Mi-e tare dor de momentele de emotie cand ne apucam sa impodobim bradul, sau de secundele cand simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare cand vedeam cadourile sub brad..

Astazi astept iarna...si imi incalzesc sufletul cu amintiri ce se strang in fiecare zi...
Fericirea nu creeaza altceva decat amintiri si in fiecare zi nu fac decat sa incerc sa-mi fac cat mai multe amintiri care sa-mi incalzeasca iarna..

Poate ca toate motivele pentru care zambesc si simt ca imi circula sangele prin vene se regasesc intr-un capuccino baut la doua noaptea vis-a-vis de facultate, unde beculetele si globurile, combinate cu caldura emanata de o mica soba pe gaz faceau ca totul sa para un cadru luat dintr-un film ce se difuzeaza inainte de Craciun la tv, unde actorii nu-si spun multe, dar le citesti bucuria in ochi. Eu una eram bucuroasa si parca nu mai conta nimic altceva si orice factor extern parca murdarea obiectivul camerei ce filma ascunsa intr-un colt...

Stiu bine ca nimic nu o sa mai fie azi asa cum a fost ieri, pentru ca nici maine nu are cum sa fie cum e astazi.. dar vreau sa am puterea sa pastrez in mine bucuria data de capuccino si entuziasmul unei plimbari cu 50km/h prin Bucurestiul inghetat de ora cinci dimineata... si de cele "zece intamplari ciudate... si piticii din poveste"






~~Si acum Soso zice: "o sa-ti treaca"~~

O poveste

Povesti se scriu in fiecare zi.
Unele povesti se inregistreaza in fiecare zi pe versuri si pe ritmuri, in cadre si secvente, dar parca n-au acelasi farmec...
Povestile adevarate se scriu pe foi de hartie ratacite pe birouri pline de praf.
Se scriu in suflete tinere, pe buze prea moi si in ochii prea blanzi ai fetei ce mai crede inca in povesti.
Fata aceea....
Ea are buzele inca fragede si spera ca privirea ei... sa spuna intr-o zi o poveste.
Ea nu stie inca, dar toata lumea ii citeste povestea in ochii.


Poveste e banala...
Un el si o ea, asa cum toate povestile incep.
Inceputul.... asa cum incep povestile ...
Candva, undeva ...
Intr-un sfarsit de vara calduroasa, cand nu stii daca sa-ti iei cu tine bluza cu maneca lunga pentru seara...
Un banut, un zambet, multe priviri, un fior ce strabate fiecare por si speranta ca se vor revedea in toamna ce avea sa vina.
Si asa a fost.. nesperate dorinte si ganduri ascunse... o toamna ciudata si plina de viata ... povestea continua asa cum se intampla si-n viata, cu bune si cu rele... neinteresanta fata de cum a inceput...
Si aveau sa se iubesca, sa se certe si sa se ierte, sa fuga unul de altul si sa se tina in brate strans...
Si aveau sa-si zica atatea... secrete si bancuri, planuri si orare... povesti cu sfarsit fericit...
Si aveau sa planga impreuna si sa rada, sa danseze si sa cante, sa urle si sa coloreze lumea in culorile lor preferate.
Aveau sa transpire impreuna si sa stea imbratisati pana ce soarele rasarea pe cer.
Aveau sa lucreze si sa invete impreuna, sa fie despartiti de toti cei din jur si sa se impace in secret.
Si aveau sa tanjeasca dupa ce credeau ca au pierdut, dar aveau sa afle ca nu au pierdut nimic ca povestea acum incepe...
... poate ca aveau sa se tina in brate in seara de Craciun, sa-si jure iubire pe viata si aveau sa stea imbratisati ani de zile , aveau sa se duca la altar si sa aiba copii.
Toate Craciunurile si le-au petrecut impreuna, nu stiau ca mai exista si alti oameni in jurul lor, nu le pasa...
Si ca in orice poveste poate au trait fericiti pana la adanci batraneti...

Dar asta e doar o .. poveste.. ca altfel nu i-am mai spune poveste ar fi doar o stire.

Si stirile sunt prea dure si prea la obiect.
Stirile ne trezesc la realitate...

Sa lasam povestea sa fie poveste... si ca in orice poveste nu uitati ca exista si un sambure de adevar.
Ca e doar un sambure asta va garantez eu, sa-l gasiti e mai greu...

Un alt post care nu poate fi citit decat cu ..melodia de mai jos! Good luck

Cerem catre cer sanatate - si atunci cand suntem sanatosi nici nu realizam asta, ni se pare ceva normal.
Apoi ne imbolnavim si dam vina pe divinitate pentru asta, fara sa ne gandim nicio secunda ca noi eram cei care tebuia sa avem grija de sanatatea noastra.
Speram sa ne gasim marea dragoste - sa vina intr-o zi cineva in viata noastra si sa ne transforme toate zilele in povesti; si vine cineva si totul e perfect numai ca nu stim sa pastram ceea ce am primit si incep certurile, despartiri in care imploram divinitatea sa ni-l aduca inapoi si impacari dupa care uitam tot chinul si toata suferinta si o luam de la capat.
Suntem pusi in fata examenelor - si imploram divinitatea sa ne ajute, si-i promitem ca daca trecem si de examenul asta ne vom comporta exemplar si o sa folosim fiecare secunda din cate mai avem pentru a valorifica sansa data...nu trece mult timp si ne plange de ceea ce am primit.
Ne dorim lunar sa murim atunci cand suntem in situatii de stress, dar cand ni se spune ca nu mai avem sanse de viata consideram ca ni se face o nedreptate.
Parasim oameni care ne iubesc fugind dupa altii care nici nu ne vad, preferam sa alergam dupa cineva care ne ignora si sa suferim decat sa stam langa cineva care si-ar da si viata pentru noi.
Ne chinuim nopti intregi sa luam examene si atunci cand suntem acceptati la facultate, chiulim si nu invatam in sesiune...
Da astia suntem noi..oamenii...
Dar cum ar fi sa incercam sa ne bucuram de momentele in care suntem sanatosi tun, sa iubim la cote maixme si sa ne abtinem cand avem ceva de reprosat si am putea sa ranii pe cineva drag, sa fim sinceri cu cei din jurul nostru, sa avem o lista cu prioritati si sa o respectam ..
Sa iubim, sa respectam, sa nu mancam cu mana, sa nu inselam, sa nu injuram, sa nu ne prefacem, sa nu mintim, sa nu uram, sa nu fugim...
Imposibil..n-am mai fi oameni - si cine zice ca e posibil viseaza cam mult..
Si cu toate astea ce ne costa sa incercam in fiecare zi sa fim asa, sa ne bucuram de fiecare moment din viata..
De ce pierdem timpul asteptand Craciunul, cand tot timpul in care il asteptam e un timp pierdut...
Hai sa nu mai asteptam nimic si sa incercam sa valorificam fiecare minunt, fie ca stam in casa, in trafic sau la scoala..
Sa avem curajul sa ne recunoastem iubirile si sa ne asumam faptele pe care le facem.
Sa mergem sa ne facem toate analizele ca nu cumva sa aflam prea tarziu de vreo boala din noi.
Sa ne implicam in cat mai multe proiecte ca sa dormim cat mai putin..
Sa nu ne lasam batuti niciodata, si atunci cand suntem la pamant sa avem curajul de a cere ajutor..

....

Era doar o sugestie.. si eu incerc sa-mi impun sa vad lucrurile asa cum le-am scris mai sus.. trebuie doar sa avem destul curaj...

Update...sau "sunt putin revoltata da-mi trece"

A venit vacanata.
Aveam nevoie de ea.
Mult somn, multa mancare, televizor, comp, carti, dvd-uri, muzica.
Fara trafic, claxoane, centura de siguranta.
Liniste, somn... si o mica ordine prin camera si prin ganduri.
Atunci cand esti in mijocul furtunii nu prea gandesti, incerci sa te adapostesti, sa gasesti o solutie pe moment, dupa ce furtuna trece, gandesti totul la rece si vezi ca puteai sa gasesti si alte solutii mult mai bune si mai avantajoase.
Cam asta fac acum, vad totul detasat, gasesc solutii si ma bucur ca am si eu timp sa-mi pun in ordine gandurile.
Situatiile din viata mea sunt care mai de care mai complicate la prima vedere si foarte simple la a2-a..
Cred ca am nevoie de mult somn...
Un scurt bilant al ultimelor doua luni?!
Nimic mai simplu.
La facultate totul chiar a fost fabulos, cu urcusuri si coborasuri, cu momente de vis dar si cu momente de neputinta. Important e ca am trecut cu bine de primele examene din viata de studenta. Ba mai mult ma gandeam cu nostalgie la temele de vacanta din timpul scolii, din fericire am primit si noi asa ceva... deci sunt incantata ca am o treaba. :))
Prieteni... am invatat in anii trecuti, ca prietenii vin si pleaca si ca raman langa tine doar cei care te merita si pe care ii meriti.
Cam asa e si pana acum cu prietenii mei. Mi-am facut cativa prin facultate, dar asa naiva cum sunt am uitat sa ma uit de doua ori inainte sa-i numesc prieteni, si am dat-o iar in bara, nu la fel de grav ca in alte dati dar destul cat sa ma faca sa deschid bine ochii.
Asa ca acum am o buna prietena care mi-e tare draga si cu care desi nu ma vad foarte des cand ne vedem ne zicem tot, si cu care imi place foarte mult sa lucrez; am un coleg de grupa la care tin foarte mult si cu care vorbesc pe holuri tot ce vrei si ce nu vrei, ne consiliem reciproc - iar cand am neovie de un sfat fac ce fac si ii adun pe amandoi si ii pun sa se gandeasca.
Mai sunt persoane care imi sunt foarte dragi dar asa cum ma stiu eu pe mine daca cineva nu trece de la stadiul de amicitie la stadiul de prietenie din proprie initiativa, eu nu sunt omul care sa intre in viata cuiva fortat.. ba din contra de multe ori ma exclud din cauze prostesti care se dovedesc mai apoi doar niste simple speculatii pe care le fac doar din dorinta de a nu deranja.
Mai exista bineinteles si persoane pe care nu le suport, sau persoane despre care la inceput aveam o parere proasta dar in timp s-a dovedita gresita si cu care acum ma inteleg tare bine...sau persoane pe care sunt nevoita sa le salut, sa stau cu ele la aceasi masa, ba chiar sa ma comport dragut si prietenos .. stiu nu e corect dar din pacate cam asta e supravietuirea in societate, daca ar fi dupa mine nici nu le-as saluta pentru ca imi provoca scarba oamenii prefacuti si rai.. numai ca din pacate trebuie sa fac frumos ca sa nu provoc discutii interminabile... asa cum am facut de prea multe ori cand am fost sincera si am zis lucrurilor verde-n-fata.
Gata ca devin revoltata si intram in alte discutii :D

Asta a fost un mic update... din fericire o luna o sa tot am timp sa stau in casa, sa dorm, sa mananc si tot ce am zis mai sus..si cu ocazia asta o sa mai si scriu cate ceva pe aici pentru ca am foarte multe pe suflet..astept doar sa ma linistesc ...

Un inceput de vacanta odihnitor...

Nup...

Nu mi-e bine.
Si atunci cand nu mi-e bine scriu: in caiete, pe carti, pe reviste, pe telefon si atunci cand apuc si aici ,pe bietul meu blog pe care ma mai chinui sa-l mai tin in viata.
Mi-e frica!
De ce?
De faptul ca nu stiu ce se inatmpla cu mine.
Traiesc in mii de parti si nu imi gasesc puterea sa ma adun intr-un fel sau altul.
La scoala incerc sa ma concentrez, pentru ca de asta am cea mai mare nevoie.
Apoi incep sa ma pierd in probleme ce dor, probleme ce mi-au fost create fara sa-mi dau acordul.
Mi-e dor de prea multe persoane.
In zilele cu ploaie parca imi aduc aminte de toti cei pe care nu i-am mai vauzt de mult timp.
Si ... ma gandesc ...
Candva ei erau totul pentru mine, asa cum alte persoane au devenit totul pentru mine; dar timpul ne-a despartit si ne-a rupt in asa hal in cat nici un mesaj nu ne mai trimitem..
Precum vedeti ma gandesc in prea multe parti ...
Iubesc, urasc, mor in fiecare zi si renasc cu fiecare secunda cand ma uit in ochii lui.
NU stiu ce e cu mine, nu am curaj sau poate am prea mult.
Nu vreau sa mai gresesc si cu toate astea, gresesc in fiecare zi cate putin si ma pierd eu pe mine intr-0 lume total necunoscuta si nu am curajul sa pornesc sa ma caut.
Putin absurde cuvintele mele, dar mi-e prea greu sa descriu in cuvinte ceea ce mi se inatmpla.
Sunt ca o barca in mijlocul ocenaului si am cam fost prinsa de furtuna, si acum oricat as incerca sa vaslesc tot nu fac nimic , astept sa se linisteasca furtuna cat de cat... caci soarele clar trebuie sa rasara intr-o zi.
Nu sunt chiar asa depripata pe cat par.
Sunt doar speriata, nu inteleg ce mi se intampla si ca la orice film prost, nici subtitrarea nu ma prea ajuta....

"Pentru voi... cele doua femei ale mele"

About stars...

A trecut ceva timp de cand n-am mai scris nimic...
Numai ca timpul si noul stil de viata m-au schimbat complet.
Mi-a zis cineva ca era obisnuit sa intre pe mess si eu sa fiu mereu acolo...
E adevarat ca nici inainte nu stateam prea mult pe la comp, dar macar aveam puterea sa-l deschid, acum nici asta nu mai pot sa fac.
Dar nu ma plang, consider ca e mai bine asa.
Ce sa zic, a inceput de o luna si ceva facultatea deja, si am trecut prin atat de multe incat in fiecare zi ma intreb ce ma mai poate soca, si uimitor in fiecare zi ma mai uimeste cate ceva.
Incep sa ma cunosc asa cum pana acum nu am facut-o si incep sa realizez cat de superficial priveam inainte in jurul meu.
Mi-e bine..
Invat in fiacare zi sa am incredere in oameni, sa ascult, sa ma implic, sa rad ...
Si e tare bine...
Au aparut si oameni noi in viata mea, oameni la care tin extraordinar de mult si langa care in fiecare zi stau cel putin 8 ore si impreuna parca invatam sa mergem, sa vorbim si poate chiar sa zburam... asa cum numai noi am putea sa o facem....

Acestea fiind zise..o sa mai scriu cand o sa mai simt nevoia.... pana atunci... traiesc la maxim secunda ce mi se da ...

Asa-i in tenis....

In ultimul timp am vrut de mai multe ori sa scriu cate ceva numai ca oboseala, lipsa timpului m-au oprit.
Numai ca stiti ce?
Ma bucur ca sunt obosita, ca nu am timp.
Si ma mai bucur ca ma trezesc in fiecare dimineata fericita si plina de voie buna, hotarata sa fac din ziua ce o sa urmeze o zi perfecta.
Nu-mi iese mereu dar simplu' fapt ca incerc zi de zi ma mentine cu zambetul pe buze si cu o stare de spirit demna de invidiat...
De unde toata bucuria asta?
Pentru ca fac ceea ce imi place, pentru ca am cunoscut niste oameni minunati, fiecare special in felul sau, si de la care invat in fiecare zi cate ceva.
Si aici nu vorbesc doar despre niste profesori minunati ci si de niste colegi fantastici.
Trecand peste aceste detalii tehnice... ma bucur ca am iesit din starea de lehamite in care ma aflam.
Ma bucur ca iubesc nebuneste si nu trebuie sa o zic sau sa o arat, ca am voie sa zambesc fara sa fiu intrebata de ce o fac, ma bucur ca am invatat ca: a fi un om bun inseamna in primul rand sa ai ochii deschisi si sa privesti in jurul tau...dar mai ales sa incerci si sa intelegi ceea ce se inatmpla in jurul tau.
Am invatat ca nu orgoliul te face un om mare ci ambitia, si astia sunt doi termeni diferiti.

Cantecul perioadei: John Lenon - Imagine...
Just imagine... :)

Am observat ca am scris destul de rar aici atunci cand am fost fericita si implinita..uite ca scriu acum ...si daca e asa ..sper sa nu mai scriu niciodata si sa raman asa pentru totdeauna...
Dar cum stim cu toti ca nu se poate...
Pe data viitoare...

P.S: recitind randurile de mai sus am observat ca nu am prea avut logica in ceea ce am scris... iertati-ma si daca vreti logica eu zic sa cautati in posturile anterioare unde scriam cand eram lucida...acum visez...nu ma deranjati e prea frumos....

40...

Pentru cine nu a vazut filmul...
E un "must"
Dar ca sa nu mai lungim vorba de acum patru zile mi-am propus sa o iau pe urmele personajului principal.
In mare mi-am interzis orice contact cu o persoana de sex masculin.
Sarut, atins mai mult decat imi cere scoala zilnic, cat despre alte activitati de gen nici nu se punea pana acum problema deci nu o sa se puna nici de acum (pentru curiosi).
Scopul sa trec de cele 40 de zile.
Tema sa respect regulile cu exactitate.
Miza inca nu am gasit-o dar o caut intens :))
Imi testez ambitia, puterea de a putea rezista in anumite momente.
Va rog numai sa nu incepeti cu pariuri ca-n film pentru ca daca ar fi doar cele enuntate mai sus ar fi prea usor, ca pana la urma de luni de zile nu mai am nicio treaba cu partea masculina din viata mea, dar mi-am propus nici sa nu ma mai las bagata in flirturi sau faze d'astea "din vorbe".. "din priviri"...
Cine stie cunoaste :))))
Acestea fiind zise va zic eu mai multe alta data despre ce mai e nou in viata mea.

Fotbalu' ?

Am stat si m-am gandit serios la subiectul asta.
Fotbalul e un joc absolut cretin, niste barbati in toata firea stau si se alearga 90 de minute pe teren ca sa prinda o minge si s-o bage in poarta adversa.
E cat se poate de pueril....
Dar oare doar asta e fotbalul??
Neah...
Bani, putere, orgoliu, afaceri murdare.
Si mai sunt... microbistii.. care savureaza fiecare pasa, gol etc.. fara sa realizeze pe moment penibilitatea jocului in sine. Oameni care dau bani ori pe bilete, ori pe seminte, pe tot felul de suveniruri cu numele echipei preferate.. dar exista si unii care se tatueaza sau chiar strabat o lume intreaga pentru un anume meci...
Acestea fiind spuse ca dupa fiecare meci in care sunt dezamagita de scor ma revolt asupra mea ca am puterea sa stau 90 de minute in priza si sa tip la goluri sau sa injur la ratari....
Acestea fiind spuse...again... dupa ce am recunoscut ce a fost de recunoscut ma culc linistita si abia astept un meci viitor sa o iau de la capat.

Night 'ol

Despre maine

Vorbesc despre maine si e azi deja.
Si daca nu vorbim despre maine, pentru ca nu mai avem cum, sa vorbim asadar despre.. astazi.
Ieri totul era roz..
Ce minciuna infecta.
Nimic nu e roz si nu pentru ca rozul nu mai vrea sa fie roz, ci pentru ca momentan m-am cam suparat pe roz si l-am facut albastru.
Pentru ca nu mai am rabdare sa fiu roz.
Pentru ca nu mai am putere.
Dar asta a fost ieri..
Azi totul o sa fie roz..pentru ca nu ma consider eu cine stie ce pasare phoenix dar cu timpul am invatat sa renasc din propria-mi cenusa...
Cine ma aude ma si crede, asta e partea amuzanta.

Asdara ,de ce naiba portocala are coaja amara si inauntru e dulce..sau acra depinde de unde o cumperi?

De ce naiba nu va machiati doar fata???

MACHIÁJ s. n. operaţie de grimare a unui actor, făcută cu scopul de a-i da înfăţişarea cerută de rolul interpretat; machiere. (<>maquillage)

Minunata definitie, dar unde scrie ca machiajul se aplica si pe suflet?
Va prostiti imaginadu-va ca sunteti interesanti, ca asta e singurul mod de a iesi dracu' in evidenta, nu aveti puterea sa ridicati o carte in mana si sa o plasati in dreptul ochilor, va e frica sa intrati intr-o librarie ca e prea mult praf si se naste in voi vreo alergie.
Mi-e sila de voi si de blogurile voastre in care aveti pretentia ca daca ati folosit 2 cuvinte mai complicate la auz, gata sunteti : "zei"...

Despre maine?
Maine e deja azi!
Si toata furia de ieri, azi a disparut... nu am folosit decat cateva randuri... si gata..totul e iar roz..
Maine.. azi.. incepe facultatea..
Sa fiu sincera pentru mine incep facultatile..
Sperante, vise, iubiri, planuri, ore, secunde, creme, apa, volan, retrovizoare, dorinta, motorina, curaj... el..despre el orice zic nu e bine, asa ca mai bine nu zic nimic, zic doar ca poate nici eu nu stiu sigur cine e el...sau poate stiu mult prea bine!!

Noapte buna..
And wb in my new pink- world...

Culorile unei nopti

Noaptea...
Noptile mele sunt nopti simple.
Candva cu mult timp in urma, noaptea era momentul in care ma simteam cel mai bine, ieseam in cluburi, bateam strazile pe jos si vorbeam tare.
Apoi noptile au devenit cel mai potrivit moment in care reuseam sa ma concentrez asupra materiei... asa ca toceam.
Cateodata pentru ca sa trec peste noapte aveam nevoie de intaritoare, alteori uitam de ele si noaptea trecea fara sa-mi dau seama, printre Rebreanu, Arghezi si Eminescu mereu combinati cu razboaie, Tepes etc...

Apoi au venit noptile de nesomn in care ochii nu vroiau sa se inchida, gandindu-ma neincetat la ziua ce avea sa vina, fie ca era vorba de un examen fie de o plecare....
In fine au venit noptile in care adormeam bustean, se pare ca oboseala are si ea un cuvant de spus in toate astea...
Astazi ... incerc uneori sa mai bat cluburile, dar parca nu mai sunt ce erau candva, sau poate nu le mai vad eu asa cum le vedeam candva.
Materie nu am inca de tocit, emotiile s-au dus toate, asa ca practic nu-mi ramane decat sa dorm linistita... dar nici asta nu pot, fara un motiv anume...
Asa ca ma urc in masina si pornesc prin Bucuresti, mereu cu acelasi gand : "sa am grija sa nu apara la stirile de la ora 5"...
Ajunsa la Unirea orasul pare pustiu, dar e momentul in care eu ii vad viata si parca il aud cum rasufla usurat dupa o zi plina.
Imi place sa merg pe strazile unde pe la 5.15 dupa-amiza e full...
Am facut ieri 1h si 40min din Romana pana la Bellu... noaptea nu imi trebuie mai mult de ... 10 maxim 15 min...
Iubesc orasul noaptea... si totusi.. poate nefiresc... dupa ce alerg prin Bucuresti, dupa ce ma intrec cu taximetristii sau cu pusti tembeli (ca mine) si dupa ce imi hranesc putin orgoliul meu de "femeie la volan"... ma retrag spre casa, unde strazile pusti nasc in mine o teama nefireasca, atunci dau muzica incet, uneori o inchid chiar.. si ma uit speriata in stanga si-n dreapta... sunt in masina mea inchisa perfect, teoretic nu am de ce sa ma tem... practic inima-mi bate mai tare, parchez si ma gandesc cat de inconstienta sunt si imi trec prin minte toate stirile de la ora 5 : "tanar de 20 de ani, mort noaptea la Unirea dupa ce s-a angajat intr-o intrecere cu masina" ; "tanara violata intr-un parc din capitala" ; "femeie omorata in plina strada" ; "fata jefuita si batuta"...
De ce ma expun, de ce nu ma baricadez in casa, de ce scot capul pe geam dupa ce se insereaza???
De ce?
Pentru ca intr-o zi chiar si producatorii, redactorii si prezentatorii stirilor de la ora 5 vor trece pragul cabinetului meu de consiliere psihologica si atunci le voi spune ca viata e frumoasa si ca 20,969 de oameni au murit pana acum 15 secunde astazi...si ca numarul lor creste de la o secunda la alta, dar cu toate astea noaptea e frumoasa si blanda...
Recitind tot ce am scris realizez ca pot sa par total ilogica, dar totul se naste dintr-o teama confuza legata de un oras plin de viata la orice ora din zi sau din noapte... un oras pe care-l iubesc si care imi ofera cele mai minunate lucruri din viata mea..
Si cum imi dau voie sa fiu cat vreau eu de ilogica nu ma condamnati asumati-va riscul de a va arunca ochii pe niste ineptii sau evitati sa mai accesati...hai ca a rimat nitel ...

Pentru oras, pentru noapte, pentru destin... si astazi.. pentru voi!

PoZe

Nu mai stim sa fim noi.
Invatam in fiecare zi cum sa pozam.
Si uitam sa zambim pentru ceilalti, nu pentru un obiectiv prafuit.

Am fost plecata ceva timp din Bucuresti, am sperat ca o sa ma odihnesc.
Dar ca multe alte planuri si asta a esuat, intorcandu-ma in Bucuresti mult mai obosita, dar cu ceva amintiri si noi sperante si planuri de viitor.
Astept cu nerabdare inceputul facultatii si sper sa nu fiu dezamagita.

Acum cred ca e cazul sa ma intorc la subiectul despre care am vrut sa va scriu azi.

M-am "plimbat" putin pe hi5 si am realizat ca suntem extraordinar de narcisisti.
Nu am ajuns la aceasta concluzie doar de pe hi5 dar a contribuit...
Asadar poze: poze facute cu telefonul, poze facute in baie, in oglinda, in intuneric, pe lumina, cu bluza cea noua, in oglinda de la lift, cu buzele rujate, cu adidasii cei noi, poze pe calea ferata, poze sepia, alb-negru....
Poze, poze, poze, poze, poze, poze, poze, poze...
Ce ramane dupa noi?
O poza undeva...
Pe o noptiera, intr-un portofel, pe un birou, sub o perna... si mai nou albume intregi.. pe net!!

Sa nu fiu considerata ipocrita cu cele scrise, recunosc ca si eu am un cont de hi5 si il mai acceasez din cand in cand, poate chiar il upgradez...
Numai ca trebuie sa invatam ca nu pozele fac diferenta ... ci faptele... o poza lucrata sau nu... o poza in care lumina a picat bine sau nu ... nu o sa te caracterizeze niciodata mai bine decat un simplu gest, privire sau cuvant... oricat ai poza de bine.


Pentru toti cei care traiesc pentru ca maine sa aiba ocazia sa mai faca niste poze pentru contul de hi5...uitand sa traieasca momentul...


P.S: ...am spus asta..dar prefer sa ma repet...
Obiectivul unei camere de filmat/aparat foto nu o sa poata niciodata sa redea nici imaginea si mai ales emotia pe care ochiul uman o traieste in fata unui om/apus/rasarit...sau in fata unei simple flori :)

Vorbim iar de schimbari...

Ohoho...cu siguranta am mai vorbit despre asta...
Dar ce sa-i faci.. scriu despre ce mi se intampla, despre ce traiesc, prin ceea ce trec, ceea ce vad, ceea ce imi atrage atentia etc..
Asadar, ca sa-i linistesc pe unii, da blogul asta e despre... mine!
Citindu-l orcine poate sa creada ca sunt probabail cea mai narcisista (un mod de a spune...) sau egoista..
Dar cred ca daca fiecare dintre voi si-ar expune un posibil jurnal...ne-am creea o imagine asemanatoare... asadar eu mi-am asumat acest risc, si toate bobarnacele aferente..si va dau totul pe tava... ma rog...acum serios vorbind..nu chiar totul :)).
Sa revin la ceea ce vroiam sa dezvolt azi, un subiect pe care l-am mai abordat :schimbarile!!!
Mie imi plac la nebunie, fie ca vorbim de schimarea de stil, de coafura, de masina, de telefon sau schimarea de prieteni, sau chiar viata!
Eu am ales sa fac cate putin..sau bine..ceva mai mult..din toate vara asta... si desi nu se incepe asa, am inceput prin a ma departa de cei care mi-au facut rau (am mai zis asta intr-un post recent, o repet..ca intre timp am mai curatat din agenda o tona de nume).
Apoi mi-am schimabt viata, am deja alte plaunri ceva mai indraznete...planuri care chiar au legatura cu viitorul meu si implicit cu viata mea in totalitate, si sunt planuri care se cer realizate; nu numai planurile au fost schimbate, dar si eu m-am schimbat, nu mai sunt fetita aia care are mereu chef de orice si care asculta pe orcine, am invata sa mai si refuz, am invatat ca in viata nu mergi de mana cu altcineva pana la capat, singura persoana pe care o sa o am pana la capat langa mine sunt eu- nu e narcisim e cruntul adevar!!
Si cine stie "noua Ana" e acum mai puternica,mai hotarata, mai abtitioasa, mai muncitoare ... mai deschisa la frumos decat la superficial...si mult mai directa.. (cu toate ca sa fim seriosi, din toate numai asta nu lipsea)...
Nu sunt altcineva, sunt doar eu...dar am crescut, am invatat din greselile..mele si incerc in fiecare zi sa invat cat mai multe din mers... ca la un moment dat...ceea ce a fost candva un schelet de om...sa ajunga un om adevarat...

Pentru toti ce au facut parte candva din Universul meu..nu pot decat sa le multumesc ca m-au ajutat sa invat cat mai multe... si poate candva o sa ma reintorc in vietile lor..si o sa le multumesc asa cum se cuvine...momentan...trec peste ei..nu-i calc..asa cum fac altii..eu doar ii ocolesc pentru ca asa e omeneste si..sanatos!!

Ceea ce urmeaza? Cu riscul de a ma repeta...un nou capitol de viata, oameni noi, o lume noua...si toate astea..pentru o noua Ana.. :D..
Cum zicea o persoana draga mie : "totul o sa fie bine! "

Noapte buna

A plecat intercity-ul meu

De mult..am spus ca viata e un tren.. nu am fost singura care a facut asemanarea asta, dar in fiecare zi ma conving ca asta e adevarul!
E ciudat cum oamenii ajung sa se transforme in niste simple cruci.. si ca ceea ce era candva o persoana pe care o iubeam, azi nu mai e decat o cruce unde te duci sa aprinzi o lumanare si unde speri ca cineva te vede!
E trist.. si poate cel mai trist e ca viata asa cum e ea plina de complicatii, plina de intrigi spectaculoase si de perioade de glorie sau declin...viata asa cum e ea, nu se sfarseste altfel decat intr-o cruce... si la final nu esti decat una din sutele de cruci pe care astazi cimitirul cere atat de multi bani!
Am inceput acel nou capitol din viata despre care am tot vorbit!
De data asta am ales sa il incep de una singura, pentru ca fie au fost persoane care m-au tradat intr-un mod sau altul, persoane de care m-am departat pentru ca simteam ca nu imi fac bine, sau persoane pe care le iubeam cu toata forta si poate de asta am preferat sa le las in urma, pentru ca oricat ai crede ca un om este potrivit pentru a sta intreaga viata langa tine, descoperi ca sunt unele detalii care fac totul si fara de care nu poti sa traiesti in pace si liniste langa respectivul/a.
Asadar am pastrat langa mine doar pe cei care m-au sustinut asa cum aveam nevoie nu cum considerau ei,care m-au acceptat, m-au sfatuit, au inteles ca sunt poate mai dificila, dar au vazut in mine ca nu pot sa fiu nici rea, nici egoista .. au vazut ca fac totul cu drag, cu dragoste si cu un foarte mare devotament nascut din pasiune..pasiunea pentru invatat, pentru cunoastere!!
Si uite cum..pornesc la drum cu speranta ca viata are un plan maret pentru mine, ca daca nu are mi-l fac eu; dar totodata plec la dum cu o vaga urma de regret pentru tot ceea ce am lasat in urma, dar sper si vreau sa cred ca nu gresesc cu nimic si ca nu o sa ma intorc din drum orice s-ar intampla, pentru ca eu cred ca daca cineva e facut sa ramana in viata mea... chiar viata o sa mi-l aduca inapoi intr-o buna zi, daca nu..probabil doar atat a trebuit sa stea in "trenul meu" si atunci nu pot decat sa pastrez bine amintirile si sa nu uit niciodata ca cineva a fost candva acolo!

E vorba doar de viata!

Inca o zi!

Pentru voi toti , asta nu e decat o zi obisnuita!
Poate pe parcurs o sa devina ceva special, sau poate o sa ramana doar "inca o zi"...
Pentru mine azi e o zi importanta!
Nu am scris niciodata, aici, inantea unui eveniment din viata mea, mereu am consemnat aici gandurile, parerile sau consecintele ...legate de evenimente la care am luat parte sau care m-au marcat intr-un fel sau altul!
Dar uite-ma azi, aici, in fata tastaturii, cu strugurii langa mine si numarand orele pana cand sper ca o sa ajung la facultate si o sa fie afisate rezultatele....
Sincer..am lacrimi in ochi acum cand tastez toate astea, pentru ca stiu in sufletul meu care e rezultatul si spre deosebire de voi toti eu nu incerc sa ma mint! Uite...de luni de zile toti au pe buze replica "o sa fie bine, iei examenul".
Vedeti voi...asta nu face decat sa-mi ingreuneze situatia, pentru ca am dezvoltat o frica teribila.
Daca o sa trebuiasca sa vin in fata voastra si sa va zic..."am picat".. eu nu stiu daca o sa fiu surprinsa dar o sa ma doara faptul ca voi ati vazut in mine altceva. Si sincer, nu imi mai pasa de ce parere o sa aveti voi, dar deja ma doare faptul ca nu numai voi ati crezut in mine, ci pana si eu ajunsesem sa cred in mine!
Dar acum... parca simt rezultatul..si nu e placut...chiar din contra!

Inca putin...

Lasati-ma sa-mi dau voie!

Vreau sa am voie sa rad.
Vreau sa am voie sa plang, fara sa trebuiasca sa dau explicatii.
Vreau sa am voie sa fug de lumea asta ..si sa ma intorc cu zambetul pe buze.
Vreau sa am voie sa ma indragostesc in fiecare zi de altcineva.
Vreau sa am voie sa traiesc doar asa cum imi dicteaza instinctele.

Lasati-ma sa rad, sa plang, sa fug, sa clachez, sa ma ridic, sa iubesc patimas si sa sufar.

Nu am nevoie de sfaturi...

Nu stiu sa pierd, dar invat in fiecare zi!

Nu stiu de ce trebuie sa ne ascundem zilnic sentimentele!
De ce trebuie sa ma mint pe mine si sa nu-mi permit sa iubesc pe cine vreau in modul in care vreau.
De ce nu ne dam voie sa fim sinceri unii cu altii, si mai presus de toate de ce naiba nu am voie sa tip atunci cand sunt fericita??

Azi sunt fericita, si cine stie..pana maine imi trece..sau chiar in juma de ora e posibil sa-mi treaca...dar nu vreau sa treaca clipa fara s-o consemnez, pentru ca nu vreau s-o uit.

Si de ce naiba dupa ce o sa cititi randurile astea o sa-mi cereti explicatii??

Oricum cred ca o sa fie prea tarziu si ... o sa uit despre ce am vorbit in blestematul asta de post!

:)

P.S: de ce trebuie sa raspund la telefon??

Si ingerii se indragostesc

V-am vorbit vreodata despre Rai?
Raiul ..
Cred ca toti ajungem in Rai si Raiul nu e altceva decat inceputul viitorului...
Cred ca in Rai ne cunoastem prietenii, in Rai ne cunoastem sufletul pereche.
Ce este viata ?
Doar un lung sir de cautari...
Ne cautatm prietenii, ne cautatm sufletul pereche.
Cand stim ca i-am gasit pe cei langa care stateam in Rai?
Atunci cand simtit ca nimeni si nimic nu poate sa ne mai desparta, atunci cand avem impresia ca stim totul unul despre altul , cu toate ca inca nici nu ne-am vorbit, si chiar si atunci cand ne vorbim avem senzatia ca stim deja tot...de ce? Pai simplu, le-am vorbit pe toate in Rai deja.
Cred ca aceasta cautare inseamna cu adevarat viata.
Poate ca scriu ganduri prea complicate, dar probabil e din cauza perioadei prin care trec...
Dar va sfatuiesc sa cautati in continuare, pentru ca nu vad ce alt rost ar avea viata...
Si pana la urma situatiile in care suntem pusi, nu fac altceva decat sa ne ajute..sa gasim ceea ce am pierdut in ..Rai!
Daca am gasit ceea ce aveam candva acolo, in Rai?
Nici eu nu pot sa stiu...un lucru stiu sigur... doar viata imi poate da raspuns la intrebarea mea...

Nebunie, extaz, curaj, credinta, putere, dragoste, trumf, generozitate!

Am mai spus nebunie??